Insolvency practitioner liability for court costs in revision proceedings: allocation of judicial expenses to debtor versus judicial liquidator

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la data de 05.04.2019 sub nr. x/2019, A., în calitate de lichidator judiciar al debitorului B. S.R.L., a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 5631/27.09.2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 5631 din 27.09.2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civila în dosarul nr. x/2016, s-a dispus admiterea contestaţiei formulata de C. S.A. împotriva măsurii lichidatorului judiciar şi s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar plata creanţei curente datorată de societatea debitoare către contestator în valoare de 492.842,14 RON, cu titlu de creanţa curentă reprezentând contravaloare chirie calculată în temeiul contractului de închiriere nr. x/17.12.2008 aferentă perioadei 20.11.2013-31.07.2014, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de închiriere nr. x/17.12.2008 în cadrul căruia debitoarea B. S.R.L. deţinea calitatea de locatar, având obligaţia de plata a unei chirii în valoare de 14.600 USD/luna; că suma pretinsă de contestator reprezintă contravaloare chirie pentru perioada născută după data deschiderii procedurii de faliment a societăţii debitoare (19.11.2013), astfel încât această creanţă are natura unei creanţe curente prevăzute de art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, că nu este relevantă în cauză împrejurarea de debitoarea B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei C. S.A. înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, în cadrul căruia pârâta a solicitat, prin cererea reconvenţională formulată în acea cauză, să se constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere încheiat intre părţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1084/C/19.12.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea reconvenţională şi s-a constatat intervenită la data de 19.11.2013 rezilierea contractului de închiriere nr. x/17.12.2008, a contractului de comodat nr. x/26.02.2009 şi a actului adiţional nr. x/26.02.2009 la contractul de comodat.

Pentru pronunţarea acestei soluţii s-a reţinut în esenţă că, potrivit art. 8.4. din contractul de închiriere, acesta se reziliază de drept şi imediat la data pronunţării intrării în incapacitate de plată a chiriaşului sau notificării proprietarului asupra falimentului chiriaşului de către judecătorul sindic sau începerii procedurii de lichidare a chiriaşului; că pactul comisoriu stipulat de părţi propune trei momente alternative ale încetării de drept a contractului, prin raportare la etape diferite, succesive ale procedurii de încetare a plăţii a chiriaşului; clauza contractuală comisorie îşi menţine valabilitatea în privinţa celorlalte două momente în funcţie de care intervine rezilierea; primul capăt al cererii reconvenţionale formulat în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV materializează în concret o acţiune în constatare pe deplin admisibilă; rezilierea a operat de drept la data pronunţării sentinţei civile nr. 1957/19.11.2013 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civila în dosarul nr. x/2011 având ca obiect procedura insolventei societăţii debitoare B. S.R.L.

Referitor la cererea subsidiară de obligare la restituirea sumei de 492,842.14 RON, a solicitat respingerea ca inadmisibilă/neîntemeiată, atât timp cât aceasta sumă a fost achitată de către revizuentă în temeiul unei alte hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv sentinţa civilă nr. 7335/12.12.2017 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă in dosarul nr. x/2017.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă prin sentinţa civilă nr. 5206 din 01.10.2019, a admis excepţia de necompetenţă materială referitoare la motivul de revizuire prevăzut la art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar în baza art. 323 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A.- lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5631/27.09.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2016, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 08.01.2020 sub nr. x/2019.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 10 din 4 martie 2020 a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată ca nefondată; a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 5631/27.09.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2016 formulată de revizuenta A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. S.A. şi a obligat revizuenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocat redus.

La data de 13 februarie 2020 A. lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 10 din 4 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea din data de 29 iulie 2020 a respins cererea de lămurire dispozitiv formulată de revizuenta A.

Împotriva acestei încheieri A. lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esenţă, că, chiar dacă principiul statuat în art. 453 din C. proc. civ. (respectiv art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865) este acela potrivit căruia "partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere pârlii care a câştigat, să ii plătească acesteia cheltuielile de judecată ". nu înseamnă că în cadrul unui dosar de administrare a procedurii insolventei (indiferent de etapa procedurala - perioada de observaţie, reorganizare, faliment), ori a unor cauze conexe, practicianul desemnat în cauză, poate fi obligat să suporte, el însuşi, în calitate de reprezentant al societăţii aflate în procedura insolventei, în temeiul acestui text de lege, orice tip de cheltuieli.

Recurenta consideră că, din modul în care este redactată hotărârea instanţei de fond, pe de o parte nu reiese temeiul legal concret avut în vedere de instanţa de fond, iar pe de alta parte, în ipoteza în care instanţa de fond ar fi avut în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sau prevederile art. 453 din C. proc. civ. (respectiv art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865), hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii atacate cu consecinţa indicării/schimbării menţiunii privind debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi temeiul de drept invocat, găsind întemeiate criticile recurentei, va admite recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - potrivit cărora, modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din raportarea susţinerilor recurentei la aceste prevederi se constată că această critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată a revizuentei A..

Din această perspectivă se constată că instanţa de soluţionare a cererii de revizuire în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor legale prind acordarea cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea care a căzut în pretenţii poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată şi că per a contrario beneficiar al acestor cheltuieli este partea care a câştigat procesul.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului, însă în speţă, în ceea ce priveşte obligarea practicianului în insolvenţă la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că administratorul judiciar nu a acţionat în nume propriu, participarea la procedură realizându-se în virtutea calităţii sale speciale conferite de legea insolvenţei.

În cadrul unui dosar de insolvenţă, practicianul desemnat stă în proces în calitate de reprezentant legal al debitorului, prin reprezentare judiciară înţelegându-se situaţia în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte actele procesuale într-un proces şi participă la raporturile procesuale în numele şi pentru o altă persoană, numită reprezentat, care este titularul dreptului litigios sau persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecăţii, reprezentarea judiciară putând fi nu numai facultativă, ci şi obligatorie (legală), art. 87 pct. 5 C. proc. civ. prevăzând expres că cei supuşi procedurii insolvenţei se citează prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar.

Deşi în cuprinsul Legii nr 85/2006 nu există o menţiune expresă referitoare la obligarea practicianului în insolvenţă la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu (în cazul respingerii acţiunilor formulate de către acesta şi respinse de către instanţă) merită observate dispoziţiile art. 57 alin. (11) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora practicianul în insolvenţă, în calitatea sa de organ care aplică procedura, nu va putea fi sancţionat sau obligat la plata oricăror cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau oricăror altor sume, de către instanţa de judecată sau de altă autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului.

Nu putem afirma că prin Legea nr 85/2014 s-a modificat statutul practicianului în insolvenţă, acela de participant la procedură faţă de Legea nr. 85/2006, filozofia rolului practicianului în insolvenţă este în mare parte aceeaşi în cele două acte normative, cu anumite nuanţări, sublinieri şi detalieri făcute prin noul act administrativ.

Prin urmare, este evident că practicianul în insolvenţă nu poate fi obligat să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de derularea unui litigiu câştigat de partea adversă, proces în care reprezenta interesele subiectului pasiv al procedurii reglementate de Legea 85/2006, modificată, pentru că nu el este cel care " a căzut în pretenţii", ci partea însăşi, pe care doar o reprezintă .

Mai trebuie observat că practicianul în insolvenţă nu formulează demersuri judiciare în nume propriu şi nu recuperează creanţe sau bunuri pentru sine ci pentru a le aduce în patrimoniul debitoarei al cărui reprezentant este.

Cel care poate beneficia de pe urma demersurilor judiciare ale practicianului în insolvenţă este debitorul în a cărui patrimoniu intră creanţele recuperate de către practician.

Prin urmare în cazul stabilirii culpei procesuale trebuie observat că debitorul în numele căruia acţionează practicianul în insolvenţă trebuie obligat la plata eventualelor cheltuieli de judecată şi nicidecum practicianul în insolvenţă.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 29 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; va modifica încheierea recurată în sensul că va admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 formulată de revizuenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L. şi va lămuri dispozitivul sentinţei civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată revine revizuentei B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 29 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Modifică încheierea recurată în sensul că admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 formulată de revizuenta A. LICHIDATOR JUDICIAR AL B. S.R.L.

Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 10 din 04.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată revine revizuentei B. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.