Cassation appeal declared null for failure to substantiate legal grounds in IT contract termination and payment dispute

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19 mai 2017 sub dosar nr. x/19.05.2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat:

1. rezilierea contractului cadru de prestări servicii nr. x/20.06.2014 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;

2. obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 261.638 RON reprezentând contravaloarea servicii achitate de reclamantă şi neefectuate de pârâtă;

3. obligarea pârâtei la plata sumei de 8,838 RON reprezentând diferenţe de curs valutar,

4. obligarea pârâtei B. S.A. la plata penalităţilor de întârziere egale cu echivalentul în RON a sumei de 8.270 Euro la care se adaugă TVA, în funcţie de cursul de schimb valutar publicat de BNR aplicabil în ziua plaţii (evaluare în vederea timbrării 37.581 RON, curs 4,5443 RON/euro),

5. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de la pronunţarea hotărârii până la achitarea sumelor datorate, cu titlu de daune moratorii, în temeiul art. 1535 C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In drept s-au invocat prevederile art. 1270, 1350 alin. (1) si 2, 1531, 1552, 1554 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3332/2018 din 01.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost precizată.

S-a dispus rezoluţiunea contractului cadru de prestări servicii nr. x/20.06.2014.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 261.638 RON, reprezentând contravaloare servicii achitate de reclamantă şi neefectuate de pârâtă, 8.838 RON reprezentând diferenţe de curs valutar şi 8.270 Euro în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei dobândă legală penalizatoare pentru sumele de 261.638 RON, 8.838 RON şi 8.270 Euro în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii de la data rămâneri definitive a hotărârii până la achitarea integrală a acestor sume.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii până la data rămânerii definitive a hotărârii.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 18506,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 333/A din 06.04.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3332/2018 din 01.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, fiind respinsă cererea apelantei B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta B. S.A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta apreciază justa reţinere de către instanţa de apel a imposibilităţii prestării serviciilor de către pârâtă, în condiţiile nefurnizării informaţiilor de către beneficiar, respectiv a neagreării unei soluţii tehnice.

Totodată se arată că nefuncţionalitatea bazei de date comunicate de A. constituie argumentul relevant şi totodată suficient pentru reţinerea imposibilităţii implementării aplicaţiei informatice.

În acest sens, arată că instanţa face iniţial o corectă o separare a celor două prestaţii succesive - implementare şi mentenanţă (chiar daca omite achiziţia licenţelor) - însă ulterior construcţia juridică este amorfă, fără nicio coerenţă. Esenţa - astfel înţeleasă de recurentă - este că se încearcă o judecare în echitate, sens în care independent de instituţia ce s-ar fi impus a fi eficientizată (iar reclamantul nu a uzat de ea şi implicit nu a mandatat instanţa) s-a dispus în sensul restituirii sumelor avansate de partea în culpă în considerentul ca (din vina acesteia - exclusivă sau comună) nu a beneficiat de obiectul contractului.

Reţinerea de către instanţă a intenţiei reclamantului de desfiinţare a contractului, în condiţiile în care subzista propria culpă a acesteia nu se coroborează şi nici nu poate fi eficientizată în sensul pronunţării soluţiei recurate în contextul în care anterior instanţa a constatat culpa acesteia, independent de aceasta şi în evidentă contradicţie cu propria construcţie juridică, instanţa apreciază în sensul temeiniciei restituirii preţului către partea în culpă, în considerentul că aceasta nu a obţinut lucrul cerut.

Lipsa informaţiilor ce ar fi trebuit sa fie comunicate de A. şi nesemnarea specificaţiei tehnice de către acesta (ambele argumente suficiente pentru reţinerea culpei reclamantului) sunt răsturnate printr-un sofism bizar pentru a se conchide în sensul existenţei şi unei culpe a recurentei care ar fi constatat că propria obligaţie devenea nerealizabila. Raţiunea evidentă a naturii prestaţiilor este incontestabilă - personalizarea aplicaţiei informatice se putea realiza numai în condiţiile comunicării efective de către beneficiar a datelor necesare prestatorului.

Raportat la excepţia de neexecutare invocată de recurentă, se arată că instanţa face o nouă interpretare trunchiată în încercarea de constatare a culpei părţii de bună-credinţă.

În acest sens, se arată că instanţa omite existenţa prestaţiilor B. (neputând fi asimilată nefinalizarea proiectului cu inexistenţa prestaţiilor) şi în aceste condiţii apreciază în sensul necesităţii restituirii sumelor plătite de client.

Aceasta interpretare constituie o continuare a interpretării trunchiate a instanţei care analizează speţa dedusă judecăţii prin prisma ipostazei de victimă a părţii aflate în culpă şi apreciază necesară restituirea sumelor avansate de aceasta fără a se mai analiza necesitatea reţinerii contravalorii serviciilor efectiv prestate de B. în limita susţinerii clientului.

Recurenta susţine că penalităţile de întârziere se pot imputa numai în condiţiile în care subzista o culpa exclusivă a prestatorului - ceea ce nu este cazul în speţă. Circumstanţele mai sus analizate relevă culpa beneficiarului sau o culpă comună a părţilor, prin urmare nu se poate da eficienţă unui text de lege în contra voinţei părţilor şi pentru a repara prezumatul prejudiciu al părţii aflate în culpă contractuală.

Astfel, în mod greşit, instanţa reţine culpa recurentei sau numai pe cea a recurentei şi menţinând soluţia instanţei de fond de admitere a pretenţiilor clientului ce nu a comunicat informaţiile asumate şi nici nu a semnat specificaţia ce constituia elementul central al proiectului, s-a dispus respingerea cheltuielilor de judecată.

Totodată, recurenta apreciază că pretenţiile formulate de A. sunt inadmisibile, întrucât se solicită instanţei obligarea sa la returnarea unor plăţi făcute în cadrul unui contract sinalagmatic, în care pârâta şi-a asumat şi respectat obligaţiile agreate prin Anexa 7 (privitoare la furnizarea de echipamente şi a întreprins toate demersurile ce-i stăteau în putinţă, în vederea creării specificaţiei de implementare în vederea instalării aplicaţiei personalizate.

Aşadar, A. (partea aflată în culpă) solicită instanţei restituirea sumelor achitate pentru serviciile efectiv prestate (şi dovedite prin încheierea de PV-uri) şi a echipamentelor livrate, precum penalităţi de întârziere ce nu se raportează la o obligaţie imputabilă recurentei (care s-a aflat în imposibilitatea de implementare a aplicaţiei ca urmare a neaprobării de către A. a specificaţiei tehnice), ci la valoarea prag agreată de părţi în cazul culpei exclusive a prestatorului.

Şi din perspectiva rezoluţiunii judiciare (nesolicitate în speţă şi privitor la care instanţa nu este mandatată), astfel cum este structurată cererea de chemare în judecată pretenţiile sunt inadmisibile, întrucât în ipoteza admiterii solicitării lipseşte unul din efectele acestei sancţiuni de drept - respectiv una din părţi (recurenta) nu ar fi pusă în situaţia anterioară, fiind văduvită de contravaloarea prestaţiilor deja efectuate. Mai mult decât atât, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unui contract cu executare uno ictu (singura prestaţie cu execuţie instantanee fiind vânzarea echipamentelor stabilite prin Anexa 7), pretenţiile reclamantului sunt inadmisibile.

Referitor la termenul în care reclamanta apreciază că trebuia să fie executat contractul, se arată că stabilirea termenului se face în raport cu Specificaţia de implementare şi Graficul de lucrări.

În speţă, faţă de lipsa acceptării specificaţiilor de către client, reţinând necesitatea validităţii testărilor de către reprezentanţii A. se impune a se da efect art. 7 pct. 7.3 si 7.4 din contract, privind decalarea graficului de lucrări.

Dincolo de perioada estimată pentru prestarea serviciilor se impune a se preciza că respectarea acesteia este posibilă numai în măsura respectării obligaţiilor asumate de ambele părţi, respectiv în condiţiile susţinerii efective de către client a demersurilor prestatorului. Or, în speţă, în lipsa aprobării specificaţiei tehnice şi lipsa suportului efectiv al beneficiarului nu numai că nu se putea respecta graficul însă s-a blocat - din culpa beneficiarului - implementarea sistemului.

Reţinând aspectele indicate şi raportându-se la dispoziţiile contractuale, recurenta susţine că în speţă operează dispoziţiile contractuale privind perioada nedeterminată a raportului, acesta putându-se finaliza într-un termen de comun acord stabilit numai în măsura susţinerii de către client a eforturilor prestatorului.

Perioada nedeterminată a proiectului şi lipsa disponibilităţii reclamantului în stabilirea unui termen de implementare care să poată fi respectat, face inaplicabile dispoziţiile art. 16 pct. 16.2 din contract.

În acest sens, se arată că răspunderea pârâtei poate fi atrasă numai în măsura în care se poate stabili, conform prevederii contractuale invocate, termenul final de execuţie şi numai în condiţiile în care prestatorul "este responsabil exclusiv pentru aceasta întârziere".

În ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate de A., culpa acesteia în decalarea finalizării implementării şi blocării proiectului, recurenta susţine că prevederile art. 6 pct. 6.1.2 din contract dispun expres în sensul că beneficiarul avea ca obligaţie principală "(...) să asigure colaborarea deplină a personalului sau cu Prestatorul şi să asigure condiţiile necesare pentru executarea contractului; în cazul în care Clientul nu îndeplineşte aceste obligaţii, precum şi alte obligaţii prevăzute în contract, termenele de executare a serviciilor prevăzute în Graficul de execuţie şi a Serviciilor suplimentare se prelungesc automat în mod corespunzător".

Astfel, recurenta susţine că, independent de comportamentul contractual al beneficiarului, recurenta a executat toate serviciile ce cădeau în sarcina sa exclusivă precum şi cele în care a avut acceptul clientului.

Mai susţine recurenta că, motivele invocate de A. în demersul de reziliere a contractului şi reluate în mod formal în cauză, nu implica o culpă a recurentei, ci chiar nerespectarea obligaţiilor de către clientul-reclamant.

În acest context, A. a înţeles să notifice rezilierea contractului la data de 16 noiembrie 2016 (deci în condiţiile unei pasivităţi proprii prelungite - mai mult de 1 an), invocând prevederile art. 19.1 lit. c).). În sensul justificării demersului său, A. a înţeles să indice aspecte ce ţin de prezumate deficienţe pe care le atribuie prestatorului.

În ceea ce priveşte lipsa de fundament pentru obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate şi a costurilor de deplasare şi cazare, în condiţiile în care nu există o culpa a pârâtei, ci o nerespectare a obligaţiilor contractuale asumate de clientul-reclamant, pretenţiile formulate în cauză sunt lipsite de temei.

În ceea ce priveşte analizarea culpei A. - culpa de a cărei existenţă este condiţionată în fapt şi în drept posibilitatea de reziliere/rezoluţiune a contractului, se conchide faptul ca B. s-ar fi aflat în întârziere încă din etapa de analiză, însă se omit atât dispoziţiile contractuale cât şi poziţia procesuală şi probele administrate în raport de care s-a probat faptul că obligaţiile erau sinalagmatice, analiza şi implicit implementarea neputându-se realiza decât cu susţinerea efectivă a clientului. Mai mult decât atât, orice decalare a proiectului datorată lipsei de suport a clientului sau solicitărilor suplimentare ale acestuia aveau ca efect implicit şi decalarea termenelor. Mai mult decât atât, instanţa reţine termene limită de finalizare a proiectului (în raport de care încuviinţează şi penalităţi) în condiţiile în care graficul de execuţie urma a fi stabilit numai în urma acceptării specificaţiei de implementare (document esenţial ce nu a fost semnat de A.).

In speţă, instanţa a reţinut exclusiv culpa B. (deşi aceasta s-a datorat inclusiv pasivităţii/lipsei de susţinere a clientului) cât şi pentru neimplementarea aplicaţiei (omiţând faptul că această diligenţă era posibilă numai în cazul acceptării specificaţiei de către A. - ceea ce nu s-a concretizat în cauză).

Astfel, furnizarea aplicaţiei informatice personalizate era posibilă numai în măsura acceptării specificaţiei de către beneficiar.

În situaţia în care A. nu a acceptat specificaţia tehnică, iar implementarea era posibilă numai în măsura definitivării şi agreării specificaţiei - în condiţiile în care în speţă această condiţie nu este îndeplinită - nu se poate retine culpa B. pentru neimplementarea unei aplicaţii în forma improprie faţă de cea agreată contractual.

Privitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, se reţine pe de o parte faptul că instanţa a constatat neexecutare obligaţiilor de către A., în sensul invocat de recurentă şi pe de altă parte că în analiza condiţiilor de atragere a răspunderii contractuale se face o interpretare trunchiată a textelor de lege şi se dispune în sensul admiterii pretenţiilor beneficiarului, chiar şi în condiţiile constatării culpei acestuia sau a existenţei unei duble neexecutări (a ambelor părţi) şi a nedovedirii prejudiciului (nici din perspectiva existenţei si nici din cea a întinderii).

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 29.10.2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 29.10.2020.

La termenul din 17.12.2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut urnătoarele:

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În speţă se constată că recurenta-pârâtă face referire iniţial la situaţia de fapt, la derularea raportului contractual şi la considerentele reţinute de instanţa de apel, solicitând ca urmare a reanalizării fondului cauzei, instanţa de recurs să respingă pretenţiile reclamantei.

În continuare, recurenta-pârâtă reia criticile susţinute prin cererea de apel, care au făcut obiectul cenzurii instanţei de apel, cu privire la termenul în care reclamanta apreciază că trebuia executat contractul şi cu privire la penalităţile de întârziere.

În raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-părătă susţine că instanţa de apel a realizat o analiză minimalistă şi formală, criticând soluţia pronunţată şi argumentele reţinute, reluând în fapt criticile formulate împotriva hotărârii de primă instanţă.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Aşadar, în cuprinsul cereri de recurs dedusă judecăţii nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanţe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Constatând deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimata-reclamantă, şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 333/A din 06 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 333/A din 06 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.