Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2631/2020 AI generated

Revision appeal fails: Res judicata exception already adjudicated, contradictory judgments condition unmet

Case Number Decizia nr. 2631/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed as unfounded the appellant's (recurenta) appeal against the Court of Appeal Galaţi's decision no. 407/2020, upholding that decision which had rejected the appellant's application for revision (revizuire) as inadmissible; the appellant was also ordered to pay 2,000 RON in costs. The underlying dispute concerned an employment matter where the appellant challenged a collective bargaining agreement provision after dismissal, seeking monetary compensation; the revision was based on alleged contradictory judgments (art. 509(1) pct. 8 C. proc. civ.), claiming that the prior decision violated the authority of res judicata of an earlier court ruling. The court held that the revisional remedy was properly denied because the exception of res judicata had already been raised and addressed in the second proceeding, and the identity of parties, object, and cause required for contradictory judgments was absent, as the earlier judgment had not resolved the same legal issue; thus, the conditions for admissibility under art. 509(1) pct. 8 were not met, and the appeal against that finding failed under art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Legislator headnote

AI generated

art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 488 pct. 7 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ; Revision appeal fails: Res judicata exception already adjudicated, contradictory judgments condition unmet: 407/2020, upholding that decision which had rejected the appellant's application for revision (revizuire) as inadmissible; the appellant was also ordered to pay 2,000 RON in costs. The underlying dispute concerned an employment matter where the appellant challenged a collective bargaining agreement provision after dismissal, seeking monetary compensation; the revision was based on alleged contradictory judgments (art. 509(1) pct. 8 C. proc. civ.), claiming that the prior decision violated the authority of res judicata of an earlier court ruling. The court held that the revisional remedy was properly denied because the exception of res judicata had already been raised and addressed in the second proceeding, and the identity of parties, object, and cause required for contradictory judgments was absent, as the earlier judgment had not resolved the same legal issue; thus, the conditions for admissibility under art. 509(1) pct. 8 were not met, and the appeal against that finding failed under art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata matter in dispute conditions of employment collective labor agreements appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 407/2020
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia civilă nr. 407/2020 din 09.07.2020 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr.
decizia nr. 407/2020
Cassation appeal annulled for failing to distinguish factual merit reviews from legal errors in personal injury damages
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for granting the legal costs to the respondent in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2020 revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A. Galaţi, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 31/21.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului instanţa a reţinut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 31/21.01.2020 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1197/17.10.2019 a Tribunalului Galaţi.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate formula cerere de revizuire dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuenta susţine că instanţa de apel, prin pronunţarea deciziei civile nr. 31/2020 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019 a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Galaţi.

Însă, din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanţa de apel a analizat conţinutul sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 a Tribunalului Galaţi şi a constatat că acesta nu stabileşte valabilitatea prelungirii contractului colectiv de muncă prin protocol, aşa cum susţine apelanta.

Practic, faptul că o instanţă a respins o cerere de anulare a unor dispoziţii contractuale, întemeiată pe anumite considerente, nu înseamnă că a stabilit că respectivul contract era valid.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Galaţi a fost invocată şi în faţa completului de apel, a cărei hotărâre este atacată în prezenta revizuire, care a constatat că această autoritate nu există, iar la momentul respectiv nu s-a pus în discuţie natura sau valabilitatea protocolului prin care părţile ar fi convenit sau nu cu privire la prelungirea valabilităţii CCM nr. 257/2016.

Or, o condiţie esenţială pentru admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărârii este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, sau dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei, întrucât soluţia contrară ar fi de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre.

În consecinţă, nefiind îndeplinită această condiţie, nu s-a reţinut aplicabilitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în speţă, iar curtea a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia civilă nr. 407/2020 din 09.07.2020 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 31/21.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi a obligat pe revizuentă către intimată la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A..

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi este nelegală, în mod greşit fiind respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Recurenta arată că în cadrul apelului formulat în cadrul dosarului nr. x/2019 a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976 din 22.10.2018 a Tribunalului Galaţi, dar nu în sens procedural, ci ca o apărare de fond, recurenta invocând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a acestei hotărâri conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 31 din 21.01.2020 Curtea de Apel Galaţi nu a analizat natura şi valabilitatea protocolului încheiat la demararea negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, care să fi avut efect decisiv asupra soluţiei pronunţate.

Sub un alt aspect, se susţine că instanţa de apel s-a referit la o chestiune diferită de cea invocată de recurentă, respectiv autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârii, deşi recurenta a invocat autoritatea de lucru judecat a întregii hotărâri.

Simpla concluzie în sensul că autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârii nu va fi reţinută întrucât acestea nu statuează asupra aspectelor relevante în cauză nu reprezintă decât o susţinere teoretică, iar nu o analiză efectivă a apărării formulate.

Recurenta apreciază că prin neanalizarea excepţiei de fond invocate a fost încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva dreptului intern cât şi din perspectiva Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndatorirea instanţei de a asculta efectiv părţile şi de a analiza efectiv apărările acestora.

În continuarea argumentelor prezentate prin cererea de recurs, recurenta combate argumentele de fond ale deciziei recurate, pentru a demonstra că la momentul concedierii era în vigoare contractul colectiv de muncă invocat ca temei al acţiunii.

Aşadar, dezlegările în drept aduse prin sentinţa civilă nr. 976 din 22.10.2018 a Tribunalului Galaţi au fost invocate atât în faţa instanţei de apel, cât şi în faţa instanţei de revizuire.

Condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire privind neanalizarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa a cărei hotărâre se atacă nu poate fi analizată pur formal, astfel cum a procedat Curtea de Apel Galaţi în decizia nr. 407/2020.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei nr. 31/21.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi.

În combaterea recursului, intimata B. S.A. Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din examinarea criticilor invocate de recurentă se constată că acestea vizează nesocotirea excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepţie procesuală de fond, peremptorie şi absolută, ci nu a unei norme de procedură, situaţie în care recursul va fi analizat din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează respectarea principalului efect al hotărârilor judecătoreşti, şi anume autoritatea de lucru judecat.

Prin cerere de revizuire, recurenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 31 din 21.01.2020 pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în dosar nr. x/2019 susţinând că aceasta a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Galaţi.

Observând cerinţele art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 407/2020, ce formează obiectul recursului, a reţinut corect că în cauză nu există contrarietate de hotărâri întrucât nu este îndeplinită condiţia privind invocarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, în mod corect s-a constatat că prin decizia civilă nr. 31 din 21.01.2020, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1119 din 17.10.2019 a Tribunalului Galaţi.

În faţa completului de apel, reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 976 din 22.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 a Tribunalului Galaţi. Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că reclamanta a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei sus menţionate pronunţată de Tribunalul Galaţi prin notele scrise depuse în apel.

Analizând considerentele sentinţei civile invocate de reclamantă, instanţa de revizuire a constatat că prin sentinţa civilă nr. 976 din 22.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Galaţi nu s-a analizat natura şi valabilitatea protocolului încheiat la demararea negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, care să fi avut efect decisiv asupra soluţiei pronunţate.

S-a mai reţinut că instanţa de apel a apreciat că sentinţa evocată nu a stabilit valabilitatea prelungirii contractului colectiv de muncă prin protocol, în dosarul nr. x/2018 fiind respinsă cererea de anulare a unor dispoziţii contractuale.

Revenind la criticile aduse deciziei recurate, Înalta Curte reaminteşte dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Pentru a fi deschisă calea revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este necesar să existe cerinţa triplei identităţi, dispozitivele celor două hotărâri să fie identice, însă prin considerente aceeaşi problemă litigioasă să primească rezolvări opuse.

De asemenea, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de al doilea proces sau, dacă o atare excepţie a fost invocată, instanţa a omis sa se pronunţe asupra ei.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, se constată că obiectul judecăţii în dosar nr. x/2019 al Tribunalului Galaţi a fost reprezentat de obligarea pârâtei la compensaţia bănească, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., la care avea dreptul reclamanta potrivit art. 43 din Contractul colectiv de muncă.

Problema de drept ce a fost analizată în cadrul apelului a vizat dacă dispoziţiile art. 43 ale Contractului colectiv de muncă aplicabil în perioada 2016-2017, erau sau nu valabile şi în anul 2018 precum şi la momentul concedierii reclamantei.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă, soluţie menţinută de către instanţa de apel prin decizia nr. 31 din 21.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Obiectul judecăţii în dosar nr. x/2018 al Tribunalului Galaţi a vizat în principal constatarea nulităţii art. 21, art. 43 şi art. 119 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2018 al S.C. B. S.A. şi în subsidiar suspendarea executării acestor articole.

Prin sentinţa civilă nr. 976 din 22.10.2018, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea reclamantei.

Susţinerea recurentei conform căreia instanţa care a soluţionat cererea de revizuire a analizat apărarea invocată pur formal, nu poate fi reţinută, întrucât argumentele instanţei de revizuire au stabilit dacă prin considerentele celor două hotărâri, aceeaşi problemă litigioasă a primit rezolvări opuse.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată, apare ca esenţială, din perspectiva textelor normative evocate de recurentă, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei decizii, în sfârşit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Insă, este indiscutabil, nu se cere instanţelor ca, procedând la motivarea soluţiei, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părţi, în considerarea uneia şi aceleiaşi cereri.

Or, în cauză, Înalta Curte observă că instanţa de revizuire a examinat condiţia invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de revizuentă, cu referire la considerentele sentinţei civile nr. 976/22.10.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

De altfel, modul de rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat nu putea forma obiect de reexaminare de către instanţa sesizată cu cererea de revizuire, aceasta verificând doar îndeplinirea condiţiei de admisibilitate, aceasta neputând fi reiterată pe calea revizuirii.

În consecinţă, pentru considerentele menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimata S.C. B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată şi având în vedere documentele justificative aflate la dosar, va admite cererea şi va obliga recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 407/2020 din 09 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.