Contractual late-payment penalties: interruption of prescription via partial payments and debt acknowledgment

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea dedusă judecăţii înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta Societatea A. S.A. a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, într-o acţiune în pretenţii, vizând suma de 270.630,10 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei ianuarie 2016- septembrie 2018 ce îşi au temeiul în contractele din anii 2014-2016, încheiate de A. S.A. şi Municipiul Târgu Jiu, având ca obiect servicii de deszăpezire, prestări servicii şi lucrări (confecţii metalice, salubritate, reparaţii străzi, parcuri, zone verzi, ecarisaj), efectuate de către societatea reclamantă în folosul UAT-Târgu Jiu.

Prin sentinţa nr. 64/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgu Jiu -UAT- Târgu Jiu.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 270.630,10 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2016-30.09.2018 şi a sumei de 6.111 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 870/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta UAT- Târgu Jiu împotriva sentinţei nr. 64/2019 din 21 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata reclamantă Societatea A. S.A..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Jiu.

Motivele de recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta critică soluţia instanţei de apel susţinând că, în mod greşit, a reţinut că este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin nerespectarea termenelor de plată a lucrărilor.

Recurenta susţine că instanţa i-a respins cererea de probatorii în dovedirea pretenţiilor raliindu-se astfel concluziilor instanţei de fond, fără a exercita în vreun fel controlul de legalitate al hotărârii apelate, ceea ce a privat-o de valorificarea unei probe utile şi necesare soluţionării cauzei, care ar fi permis instanţei să verifice şi să se pronunţe pe excepţiile prescripţiei şi a lipsei de interes, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că instanţa de apel nu a realizat o nouă judecată asupra fondului.

Printr-o altă critică se susţine că instanţa de apel a respins nemotivat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reluând în fapt motivarea instanţei de fond în sensul că a reţinut aplicabile dispoziţiile art. 2537 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 2541 alin. (4) C. proc. civ.

Curtea a achiesat în mod greşit la motivarea instanţei de fond în sensul că pretenţiile deduse judecăţii se referă la penalităţi pentru o perioadă distinctă ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2017, reţinând ca neîntemeiate susţinerile recurentei cu referire la lipsa de interes a reclamantei pentru recuperarea sumelor pretinse.

Recurenta mai susţine că sunt greşite concluziile instanţei, întrucât nu se precizează şi nici nu se menţionează juridic relevanţa şi legătura de cauzalitate cu dosarul de faţă, instanţa neintrând în cercetarea fondului şi neindicând temeiul de drept din care să rezulte modalitatea de calcul a penalităţilor.

Recurenta susţine că instanţa a respins probatoriile solicitate cu privire la dovedirea cuantumului penalităţilor, achiesând nemotivat la concluziile instanţei de fond.

În opinia recurentei, în mod eronat, instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, însuşindu-şi concluziile instanţei de fond fără a motiva apelul, în condiţiile în care, în ceea ce priveşte facturile fiscale a fost adoptată HCL nr. 126/26.03.2018 privind adoptarea achitării debitului şi anularea penalităţilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 5673/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Târgu Jiu şi prin decizia nr. 97/2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, în baza Ordonanţei nr. 22/2002.

Recurenta critică şi soluţia respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deşi o parte din facturile generatoare de penalităţi sunt prescrise, ceea ce a determinat şi prescripţia dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte plata penalităţilor. Aplicarea normelor materiale s-a făcut eronat de instanţa de apel având în vedere că instanţa nu s-a raportat la clauzele contractului nr. x/2014 care a stat la baza obligaţiilor solicitate prin acţiune.

Recurenta arată că operaţiunile comerciale dintre părţi generatoare de raporturi juridice s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comandă urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit facturilor prescrise.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, emiterea şi acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părţi la plata pretinselor penalităţi de întârziere menţionate pe factură, deoarece această menţiune nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului întrucât este un act unilateral de voinţă al reclamantei neasumat de pârâtă.

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Societatea A. S.A. s-a solicitat anularea recursului, arătându-se că motivele invocate reprezintă o reiterare a motivelor de apel, iar nu critici de nelegalitate a deciziei atacate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, acesta fiind efectuat şi comunicat părţilor la 07.05.2020.

Prin încheierea din data de 30.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursurile.

Analizând recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cauză intimata-reclamantă Societatea A. S.A. a formulat o acţiune în pretenţii prin care a solicitat penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2016-30.09.2018 pentru plata cu întârziere a contravalorii lucrărilor edilitare stabilite prin contractul nr. x/17.02.2015 precum şi a lucrărilor edilitare stabilite prin contractul nr. x/2014, precum şi penalităţi de întârziere pentru plata cu întârziere a lucrărilor de deszăpezire din iarna 2015/2016, conform contractului nr. x/26.11.2015 şi a lucrărilor edilitare prevăzute în contractul nr. x/16.02.2016.

Obiectul analizei instanţei de recurs este limitat la criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de interes, precum şi în ceea ce priveşte fondul cauzei, care se referă doar la aspecte de nelegalitate, fără a putea fi analizate în această etapă procesuală critici care privesc netemeinicia hotărârii.

În cuprinsul criticilor formulate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a respins cererea de probatorii solicitată, privind efectuarea unei expertize contabile, precum şi depunerea unei situaţii centralizatoare, care ar fi permis instanţei să verifice soluţia pronunţată faţă de cele două excepţii invocate de recurentă.

Recurenta apreciază că instanţa de apel a reluat motivarea instanţei de fond faţă de cele două excepţii, situaţie în care decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind exercitat controlul de legalitate, obligatoriu, referitor la hotărârile pronunţate în apel.

Verificând hotărârea atacată, sub aspectul criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a răspuns criticilor formulate de recurentă în apel, argumentând respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei lipsei de interes.

În explicitarea acestor concluzii, instanţa de apel a menţionat în motivare că reclamanta justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi actul conform cerinţelor art. 33 C. proc. civ., pentru exercitarea acţiunii de faţă, prin care urmăreşte obligarea pârâtei la achitarea obligaţiilor contractuale.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 2537 alin. (1) coroborat cu art. 2503 alin. (1) şi (2) referitoare la întreruperea termenului de prescripţie urmare a plăţii parţiale şi a recunoaşterii exprese a debitului de către pârâtă.

Prin urmare, nu se confirmă susţinerile recurentei referitoare la lipsa motivelor care să susţină soluţia pronunţată cu privire la respingerea excepţiilor invocate de pârâtă.

În ceea ce priveşte criticile care au vizat respingerea cererii de probatorii, Înalta Curte arată că în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., obiect al recursului pot fi doar motivele de nelegalitate, astfel încât modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu se constituie în motive de recurs.

Criticile recurentei privind nerespectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la neexercitarea unei noi judecăţi asupra fondului cauzei de către instanţa de apel nu vor fi reţinute, întrucât efectul devolutiv al apelului în modalitatea arătată de recurentă, se produce în lipsa limitelor arătate de apelant prin cererea de apel. Or, recurenta, în apel, a motivat calea de atac, iar instanţa de apel a analizat criticile formulate, astfel încât devoluţiunea într-un apel motivat nu poate fi nelimitată, astfel cum susţine recurenta.

Trimiterea recurentei la dispoziţiile art. 211 C. proc. civ. în susţinerea criticii privind necercetarea pe fond a pricinii de către instanţa de apel nu va fi reţinută, instanţa de apel a verificat soluţia atacată din punct de vedere al temeiniciei precum şi sub aspectul legalităţii.

De asemenea, nemulţumirile recurentei cu privire la modalitatea în care instanţa de apel şi-a prezentat argumentele în susţinerea respingerii excepţiilor invocate nu se constituie în motive care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii. Presupusa reluare a motivării instanţei de fond în ceea ce priveşte cele două excepţii nu este fondată, nemulţumirea recurentei vizând, în esenţă soluţia adoptată asupra acestora.

Instanţa de apel a menţionat în mod expres şi explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată, din perspectiva textelor legale evocate, în concordanţă cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, recurenta a reluat argumentele aduse în sprijinul admiterii excepţiei lipsei de interes şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Dispoziţiile pretins aplicate greşit, menţionate de recurentă sunt cele prevăzute de art. 2500 alin. (1), (25)01 alin. (1), art. 2517 C. civ., raportat la data emiterii facturilor, respectiv anul 2014, 2015 şi 2016.

Critica referitoare la greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor referitoare la împlinirea termenului de prescripţie pentru facturile în litigiu nu este fondată.

Cererea de faţă vizează penalităţi de întârziere aferente contractelor de prestări servicii şi lucrări edilitare încheiate între reclamantă şi pârâtă, nr. 1445/2015, 7210/2014,11023/2015 şi 1456/2016.

În respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţele de fond au avut în vedere considerentele deciziei nr. 746 din 02.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă, pronunţată în dosar nr. x/2017 care a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate până la data de 31.12.2016, pentru lucrări efectuate şi neachitate la termenul scadent, în temeiul contractelor nr. x/2014, y/2015, z/2014, prin care s-a constatat că penalităţile au fost corect calculate.

În consecinţă, pentru perioada anterioară celei ce face obiectul cauzei de faţă s-a reţinut puterea de lucru judecat a hotărârii menţionate.

În ceea ce priveşte pretenţiile aferente contractelor încheiate în anul 2014, în mod corect au reţinut instanţele de fond că prin hotărârea Consiliului local nr. 126/26.03.2018 au fost recunoscute debitul şi penalităţile stabilite prin sentinţa nr. 5673/2017 din 10 iulie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Jiu, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 2541 alin. (4) C. civ., referitoare la întreruperea termenului de prescripţie.

Având în vedere dispoziţiile contractuale inserate în art. 6 din contractul de executare confecţii metalice şi art. 6 din contractele de prestări servicii şi lucrări edilitare, reclamanta a calculat penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate pentru perioada 01.01.2016-30.09.2018, potrivit facturilor fiscale emise de reclamantă, acceptate la plată de către pârâtă. În mod corect a apreciat instanţa de apel că în virtutea dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1350 C. civ., care reglementează răspunderea contractuală, pretenţiile reclamantei sunt întemeiate.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 870/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGU JIU împotriva deciziei nr. 870/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.