Commercial debt recovery and counterclaims; annulment of appeal for failure to prepay judicial stamp tax

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 august 2018, sub numărul x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 350.233,79 RON (inclusiv TVA), a sumei de 46.873,76 RON, reprezentând dobânzi legale aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, a dobânzilor legale calculate până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantei, pe cale de excepţie, ca prematur promovată şi, pe fond, ca neîntemeiată şi nefondată.

A formulat şi cerere reconvenţionala, prin care a solicitat plata sumei de 273.819 RON reprezentând reparaţii necesare efectuate de cumpărătorul B. S.R.L. pentru funcţionarea în bune condiţii a celor 5 autobasculante şi, de asemenea, diminuarea preţului vânzării în raport de lipsa dotării autoutilitarelor cu sărăriţă ceea ce conduce la inutilizarea lamelor de zăpadă.

A mai solicitat obligarea reclamantei-pârâte la recunoaşterea lucrărilor suplimentare şi plata sumei de 350.818 RON, reprezentând lucrările suplimentare efectuate la Supralărgire Şoseaua x, aferente contractului nr. x din 19 ianuarie 2011 şi facturii nr. x/18.01.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 80 din 25 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta - reclamantă B. S.R.L..

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu privire la capătul de cerere vizând obligarea sa la plata sumei de 350,818.00 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate, respingând acest capăt de cerere ca fiind prescris.

A respins, în rest, cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.R.L. şi, admiţând, în parte, cererea principală având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 350.223,79 RON cu titlu de debit principal, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 1 octombrie 2015 (data comunicării notificării), până la achitarea integrală a debitului.

A luat act de declaraţia reclamantei, în sensul că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă sub numărul de dosar x/2016

Prin decizia civilă nr. 346 din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., prin administrator C., împotriva sentinţei nr. 80 din 25 februarie 2019 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă (dosar nr. x/2016), intimată fiind reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

In motivare a susţinut, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., că instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire situaţia de fapt, cât şi cea de drept şi probatoriul administrat în cauză, pronunţând o decizie nelegală şi contradictorie.

Precizând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 din C. proc. civ., apelul este o cale de atac devolutivă, ce declanşează o nouă judecată în fond, atât cu privire la situaţia de fapt cât şi cu privire la problemele de drept deduse judecăţii, a arătat că susţinerile din apelul declarat de pârâtă nu sunt analizate şi înlăturate nicăieri în considerentele deciziei instanţei de apel, care sunt o preluare a considerentelor instanţei de fond.

A apreciat că, atât hotărârea instanţei de apel cât şi cea pronunţată de instanţa de fond sunt nelegale, întrucât a fost ignorată cu desăvârşire situaţia de fapt şi de drept, sens în care a subliniat că instanţa de fond a precizat că "excepţia prematurităţii nu este dată", pe considerentul că părţile nu au putut ajunge la o înţelegere amiabilă.

A arătat că, deşi în speţă nu s-a dovedit existenţa unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului, instanţa de apel a considerat că nu se poate reţine ca motiv de apel excepţia prematurităţii, întrucât apelanta nu ar fi criticat pertinent raţionamentul instanţei de fond, precizând că textul art. 14 din contractul de tranzacţie din 19 noiembrie 2014 nu ar amâna sau reglementa termenul de plată.

A criticat decizia atacată, considerând că instanţa de apel nu a specificat care este termenul scadent.

A mai susţinut că instanţa de apel a ignorat efectul termenului suspensiv, care amână sau suspendă exerciţiul drepturilor subiective civile şi executarea obligaţiilor până la împlinirea sa, sens în care a arătat că formularea unei pretenţii trebuie să vizeze un drept neafectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă.

Astfel, a precizat că, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acţiunii civile, aceasta va fi considerată prematură dacă este promovată înainte de împlinirea termenului sau a condiţiei suspensive.

Recurentul a arătat că instanţa de apel a pronunţat o sentinţă contradictorie şi nelegală, întrucât nu a motivat critica din apel cu privire la excepţia prescripţiei, considerând cererea reconvenţională, pe de o parte, prescrisă şi, pe de altă parte, nefondată.

Raportat la obiectul cererii reconvenţionale, anume recunoaşterea lucrărilor suplimentare efectuate la proiectul Supralărgire Şoseaua x, conform contractului nr. x din 19 ianuarie 2011 şi, în subsidiar, plata acestora, a apreciat că cererea reconvenţională are, în primul rând, caracterul unei cereri în recunoaşterea unui drept, atât jurisprudenţa, cât şi doctrina considerând acest tip de cerere ca fiind imprescriptibilă.

Această soluţie, în opinia recurentului, decurge din imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual, astfel că, în raport cu solicitarea formulată prin cererea reconvenţională, întemeiată pe contractul de tranzacţie din 19 noiembrie 2014, prin care s-a încercat soluţionarea amiabilă a obligaţiilor reciproce dintre părţi (inclusiv cele privind lucrările suplimentare), a considerat că termenul de la care începe să curgă prescripţia este data de 19 noiembrie 2014 .

Recurentul a mai precizat că instanţa de apel, procedând în mod nelegal, a înlăturat criticile din apel cu privire la raportul de expertiză, ignorând cu desăvârşire dispoziţiile art. 476 din C. proc. civ. şi efectul devolutiv al căii de atac.

Drept urmare, a susţinut că cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, raportat la criticile din apel referitoare la modul de întocmire a raportului de expertiză efectuat în cauză, sunt contrare dispoziţiilor art. 476 din C. proc. civ. şi efectului devolutiv al apelului, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind recunoaşterea lucrărilor suplimentare efectuate la Supralărgire Şoseaua Pipera şi a ignorat propria dispoziţie privind obiectivul expertizei de specialitate, la care expertul tehnic nu a răspuns.

A arătat că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la faptul că recurenta a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 476 din C. proc. civ. şi efectului devolutiv al apelului, efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate, proba fiind respinsă, fără ca motivarea să se regăsească în considerentele deciziei recurate.

A considerat că instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2), (6) şi 7 din C. proc. civ. privind rolul activ al instanţei, arătând că această modalitate de soluţionare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia, în întregul său.

A apreciat că judecătorii apelului nu au analizat, în mod efectiv, argumentele pârâtei şi probele administrate şi nu au procedat la o înlăturare motivată a criticilor pârâtei, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ. şi încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil.

In aceste condiţii, recurentul consideră că i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului solicitând anularea acestuia ca nemotivat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este netimbrat cu suma de 3653,61 RON taxa judiciară de timbru.

La data de 03.03.2020 recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat cerere de acordare eşalonare a taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 03.04.2020.

Cererea de reexaminare a a încheierii din data de 03.04.2020 formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin încheierea din data de 16 iunie 2020.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 iulie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 28 iulie 2020.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul din data de 16 decembrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii şi a reţinut următoarele:

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta - pârâtă nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3653,61 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea existentă la dosar recurs.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât chestiunea prealabilă invocată este întemeiată.

Astfel fiind, constatând că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR C. împotriva deciziei nr. 346 din 07 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2020.