Rent recovery for municipal property: appeal declared null and inadmissible for failure to formulate valid grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 08.05.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 77.493,33 Euro, din care:

- 29.590,42 euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând contravaloare folosinţa spaţiu pentru perioada parţial 12.2015-31.10.2018

- 5.762,50 euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând TVA calculat pentru perioada parţial 12.2015- 31.10.2018;

- 40.850,81 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând majorări contravaloare folosinţa spaţiu calculate pentru perioada parţial 09.2015-31.01.2019

- 1.289,60 euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând majorări TVA calculate pentru perioada 07.2015- 31.01.2019.

prevederea in dispozitivul hotărârii ca:

- majorările de întârziere pentru plata contravalorii folosinţei spaţiului sunt datorate pana la achitarea efectiva a plaţii debitului principal, urmând ca cuantumul acestora sa fie calculat prin aplicarea procentului de 0,2% la debitul principal, procent prevăzut de fisa de calcul încheiata între părţi,

- majorările de întârziere pentru plata TVA-ului sunt datorate pana la achitarea efectiva a plaţii debitului principal, urmând ca cuantumul acestora sa fie calculat prin aplicarea procentului prevăzut de legislaţia în vigoare calculului majorărilor datorate pentru plata cu întârziere a creanţelor bugetare .

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a prin sentinţa civilă nr. 2697 din 30.09.2019, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 205 din 04 martie 2020 a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2697 din 30.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.; a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI a sumei de 90.796,03 euro, în echivalent în RON la data plăţi.

Împotriva deciziei civile nr. 205 din 04 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, după o prezentare a solicitărilor din cererea de chemare în judecată şi din întâmpinarea depusă la prima instanţă, a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit norma de drept material art. 2 alin. (61) din O.G. nr. 20/1994, text care arată că este interzisă (sub sancţiunea amenzii) desfăşurarea oricărei activităţi în clădirile încadrate în gradul seismic nr. 1, prin aceea că a considerat că spaţiile închiriate în clădiri cu grad seismic 1 ar putea fi exploatate în continuare, cu consecinţa efectelor unui contract de închiriere.

Recurenta-pârâtă susţine că din punctul său de vedere, cauza de imposibilitate de executare a obligaţiei de asigurare a folosinţei spaţiului (obligaţie de esenţa contractului de închiriere) este incidenţa dispoziţiilor legale care obligau la încetarea activităţii în spatiile locative încadrate în gradul I de risc seismic (dispoziţie legala imperativa introdusă prin inserarea alin. (61) la art. 2 din O.G. nr. 20/1994, prin efectul Legii nr. 282/2015.

Totodată, recurenta-pârâtă susţine că de la data acestui act normativ, a devenit imposibil pentru reclamanta locatoare asigurarea folosinţei spaţiului închiriat către pârâtă.

Or, faţă de dispoziţiile art. 1557 alin. (1) teza I C. civ. rezultă că a intervenit desfiinţarea deplin drept a contractului de închiriere la data imposibilităţii executării obligaţiei de asigurare a folosinţei din partea reclamantei locatoare.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecinţa păstrării sentinţei civile nr. 2697/2019 din 30.09.2019 a Tribunalului Bucureşti.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum şi ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de curtea de apel vizând admiterea apelului formulat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2697 din 30.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, şi a schimbării în tot a sentinţei apelate în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI a sumei de 90.796,03 euro, în echivalent în RON la data plăţi.

Astfel, recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Fără să combată raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă s-a raportat, prin cererea de recurs, la faptul că instanţa de apel a greşit prin aceea că a considerat că spaţiile închiriate în clădiri cu grad seismic 1 ar putea fi exploatate în continuare, cu consecinţa efectelor unui contract de închiriere

Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel recurenta-pârâtă nu a reuşit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raţionament juridic, întemeiat pe dispoziţii legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Indicarea de către recurenta-pârâtă a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (61) din O.G. nr. 20/1994 şi a art. 1557 alin. (1) teza I C. civ. privind interzicerea desfăşurării activităţilor în clădirile încadrate în gradul seismic 1, nu se circumscrie motivelor de nelegalitate în condiţiile în care prin criticile invocate sub acest aspect se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la o reanalizare pe fond a cauzei, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanţa de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 205 din 04 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2020.