Contractual liability for undelivered social housing: judgment quashed and remanded due to analysis of wrong contract

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20.02.2015, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Enel Distribuţie Muntenia S.A. şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: în principal: obligarea pârâtei Agenţia Naţionala pentru Locuinţe la plata sumei de 1.300 euro/luna (respectiv 5.772 RON/luna) pentru perioada cuprinsa între data de 17.02.2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, (echivalentul sumei de 207.792 RON) cu titlu de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţa şi daune morale, din care suma de 1250 euro/luna (echivalentul a 5.550 RON/luna) reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa evaluata provizoriu, pana la stabilirea prin expertiza tehnica de evaluare, a sumei exacte, iar 50 euro/luna (echivalentul a 222 RON/luna) reprezintă daune morale, precum şi daunele interese ce se vor acumula în continuare pana la data predării efective a locuinţei tip S9 la cheie situate pe lotul x, cu nr. cadastral x şi înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii 16471/19.08.2004 situata în amplasamentul Henri Coanda, în temeiul răspunderii civile contractuale.

In subsidiar: obligarea pârâtei Agenţia Naţionala pentru Locuinţe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, C., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Enel Distribuţie Muntenia S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% ANL şi cate 0,90% pentru celelalte parate, la plata sumei de 1.300 euro/luna, echivalentul a 5.772 RON/luna pentru perioada cuprinsa între data de 17.02.2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecata, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 207.792 RON, cu titlu de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţa şi daune morale, din care suma de 1.250 euro/luna (echivalentul a 5.550 RON/luna) reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţa evaluata provizoriu, pana la stabilirea prin expertiza tehnica de evaluare a sumei exacte, iar 50 euro/lunar (echivalentul a 222 RON/luna) reprezintă daunele morale, precum şi daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei la cheie tip S9 situate pe lotul x, cu nr. cadastral x şi înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii 16471/19.08.2004 situata în amplasamentul Henri Coandă, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru toate paratele şi, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru ANL şi a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în mod determinat în ceea ce priveşte suma de plată pentru fiecare pârâta în parte.

Prin încheierea interlocutorie din data de 7.12.2015, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâţilor Sectorul I al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului I, Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliu Local Voluntari. În atare situaţie, în temeiul art. 176 pct. 1 raportat la art. 56 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie a fost anulată, fiind formulată de pârâţii Sectorul I al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului, fără capacitate procesuală.

Totodată, la aceeaşi dată, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pe capătul de cerere subsidiar privind răspunderea contractuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, C., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Enel Distribuţie Muntenia S.A., astfel încât cererea întemeiată pe acest temei, faţă de aceşti pârâţi nu va mai fi analizată de instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1201/10.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015 s-a respins capătul de cerere subsidiar privind răspunderea contractuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, C., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Enel Distribuţie Muntenia S.A. pentru lipsa calităţii procesuale active. S-a respins, în rest, cererea principală precizată formulată de reclamanţii A. B. în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALA PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, JUDEŢUL ILFOV, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., C., ORAŞUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiată. S-a anulat cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii Sectorul I al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului I.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., reclamanţii A. şi B., precum şi pârâta C., cererile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub acelaşi nr. unic de dosar x/2015

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin decizia nr. 1249/30.05.2018 a respins apelul declarat de C. împotriva sentinţei civile nr. 1201/10.04.2017 şi a încheierii din 07.12.2015, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat; a admis apelul declarat de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu intimatele pârâte: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE (MDRAPFE) - SUCCESOR AL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE (MDRAP), JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A.. A schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta ANL la plata către reclamanţi a sumelor de 36700 Euro, reprezentând c/val. lipsei de folosinţă pentru perioada 20.02.2012 - 20.10.2016 şi a sumei de 10400 Euro reprezentând c/val lipsă folosinţă pentru perioada 20.10.2016 - 25.02.2018 (ambele sume în echivalent RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii) în temeiul răspunderii contractuale; a respins cererea pentru restul pretenţiilor ca nefondată (pentru daune morale); a respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, faţă de intimatele - pârâte.

Prin decizia nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea având ca obiect completare dispozitivului deciziei civile nr. 1249/30.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2015, formulată de petentii apelanţi B. şi A.; a dispus obligarea intimatei ANL la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 16804,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond şi apel; a respins cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 5369 RON, reprezentând onorariu de avocat fond, ca neîntemeiată şi a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei menţionate cu soluţia asupra solicitării de plată a daunelor interese pretinse până la momentul predării locuinţei, ca neîntemeiată.

În cauză au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi recurentul-pârât C..

I. Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziilor Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă nr. 1249/30.05.2018 şi nr. 2237 din 7 noiembrie 2018.

II. Recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 1249/30.05.2018 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de A. şi B., ca neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta formulează următoarele critici.

Redând extrase din decizie, recurenta concluzionează că instanţa de apel oscilează între a califica obligaţiile ANL asumate în baza contractului de mandat - o dată ca fiind "obligaţie de a urmări executarea lucrărilor" pentru ca, în cadrul aceluiaşi raţionament, să le califice ca fiind "obligaţii de a asigura finalizarea şi predarea locuinţei", concluzionând în sensul că raţionamentul instanţei este neclar şi contradictoriu.

Consideră recurenta că hotărârea este nelegală şi din punctul de vedere al faptului că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că instanţa de apel a analizat răspunderea contractuala a ANL având in vedere contractul de mandat nr. x/20.02.2008 aparţinând beneficiarului D., acesta nefăcând obiectul prezentei cauze.

Consideră recurenta că un alt aspect străin de natura cauzei este faptul că instanţa de apel se raportează la data de 15.10.2010 ca termen de predare a locuinţei (acest termen de predare fiind pentru imobilul aflat pe lotul x -beneficiar D.) şi apreciază că în aceste condiţii nu a existat nicio analiză a situaţiei de fapt, a probelor administrate, a susţinerilor părţilor şi a aplicării dreptului.

Precizează recurenta că dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât aceasta este esenţială în administrarea adecvata a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, raportându-se şi la jurisprudenţa CEDO.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, contracte prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau, din motivarea hotărârii neputându-se concluziona care este temeiul de drept pe baza căruia instanţa şi-a format convingerea şi care din actele civile şi/sau normative enumerate au fost cele determinante în calificarea obligaţiilor asumate de ANL şi, pe cale de consecinţă, stabilirea culpei Agenţiei.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apreciază recurenta că, în mod eronat, instanţa de apel a pus în sarcina pârâtei ANL o serie de obligaţii, asumate în opinia sa prin contractul de mandat şi a înlăturat răspunderea celorlalte părţi pe considerentul că, deşi pârâţii şi-au asumat, fiecare în parte, obligaţii concrete în vederea realizării utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina ANL.

Recurenta arată că un alt argument în susţinerea faptului că ANL şi-a îndeplinit mandatul acordat este şi faptul că, astfel cum rezultă din toate apărările formulate în prezenta cauză şl înscrisurile depuse, imobilul reclamanţilor-intimaţi a fost finalizat.

Consideră recurenta că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică şi din punctul de vedere al faptului ca instanţa nu a analizat toate probele şi nici nu a argumentat o eventuală lipsă de relevanţă a înscrisurilor depuse de ANL.

Recurenta ANL subliniază faptul că s-a implicat activ de la începutul lucrărilor în amplasament şi până în prezent, şi o va face şi în continuare, că demersul său în realizarea utilităţilor este unul de mijloace (de diligentă), nu de rezultat, ANL neavând cum să finanţeze sau să realizeze efectiv lucrările pentru utilităţi deoarece ar fi contrar dispoziţiilor legale atât din Legea nr. 152/1998 de înfiinţare a ANL şi H.G. nr. 962/2001 (normele de aplicare la lege), din Legea locuinţei nr. 114/1996, cât şi din legislaţia care reglementează alimentarea cu gaze şi energie electrică.

Arată recurenta că, înlăturând răspunderea delictuală, instanţa de apel pune în sarcina pârâtei ANL o serie de obligaţii, neasumate prin contractul de mandat şi înlătură răspunderea celorlalte părţi pe considerentul că, deşi pârâţii şi-au asumat, fiecare în parte, obligaţii concrete în vederea realizării utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina ANL întrucât părţile chemate în litigiu de către reclamanţi nu au avut raporturi contractuale cu aceştia.

Recurenta concluzionează că ANL nu are instituită, în sarcina sa, nici contractual şi nici legal, obligaţia finanţării şi/sau realizării utilităţilor în cartierul Henri Coandă, astfel că obligarea ANL la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a unui imobil din cauza nerealizării utilităţilor nu poate avea niciun temei legal sau contractual, ANL neavând obligaţia legală şi neasumându-şi prin vreun document obligaţia asigurării finanţării şi realizării efective a lucrărilor de execuţie a utilităţilor în amplasamentul Henri Coandă.

Arată recurenta că obligaţia de viabilizare sau de finanţare a viabilizării nu este în sarcina ANL, aceasta a fost stabilită şi de către instanţele de judecată, în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 620/27.01.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 3291/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Recurenta susţine că, în ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa de apel a luat în considerare efectuarea unei expertize de specialitate pentru a determina eventualul prejudiciu cauzat intimaţilor-reclamanţi constând în lipsa de folosinţă a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina ANL existenta unui prejudiciu, pentru nepredarea şi nefinalizarea la termen a imobilului. Sub acest aspect recurenta prezintă o serie de consideraţiuni de ordin doctrinar şi face trimitere la jurisprudenţa în materie, concluzionând în sensul că, în baza contractului de mandat, obligaţia ANL este aceea de a urmări executarea lucrărilor şi de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care Agenţia şi-a respectat-o (imobilul fiind finalizat iar obiectul mandatului fiind îndeplinit).

III. Recurenta-pârâtă C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1249/30.05.2018 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2015 solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra apelului formulat de C. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intr-o primă critică recurenta consideră că instanţa de apel, în mod eronat a apreciat că C. nu ar fi suferit nici un prejudiciu/nu ar avea interes în formularea apelului, în condiţiile în care legitimitatea apelului formulat de C. se circumscria condiţiilor generale ale interesului reglementate de dispoziţiile art. 33 teza a doua noul C. proc. civ., prevederi neobservate de instanţa de apel

Consideră recurenta că interesul în promovarea apelului este izvorât din faptul că soluţia de fond care îi este favorabilă nu este una definitiva, astfel că din punct de vedere teoretic, această soluţie poate fi infirmată în calea de atac a apelului ori în calea de atac a recursului, astfel că, până la momentul pronunţării hotărârii definitive de către instanţa de recurs, există interesul efectuării oricăror apărări pentru protejarea intereselor legitime.

Precizează recurenta că interesul sau în ceea ce priveşte soluţionarea favorabilă a excepţiei prescripţiei subzistă chiar dacă pe fond acţiunea a fost respinsă în ceea ce o priveşte întrucât, în ipoteza teoretică şi nelegală, în care ulterior s-ar aprecia în căile de atac că ar putea fi obligată la despăgubiri faţă de reclamanţi, atunci ar suferi un prejudiciu, iar analizarea prescripţiei şi-ar avea rost.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că prima instanţă ar fi soluţionat judicios excepţia prescripţiei,însuşindu-şi, fără motivare, în totalitate, argumentele expuse de prima instanţă pentru respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor, ignorând complet criticile recurentei C. din apel.

Intimatul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii de parte intimată în recursul formulat de recurenta C., a solicitat ca recurenta ANL. să precizeze dacă înţelege să se judece în recurs în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi, dacă răspunsul este afirmativ, arată că înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii recursului ANL iar, dacă răspunsul este negativ, solicită să se constate că nu are calitate de parte în această etapă procesuală.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii - reclamanţi împotriva primei decizii, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil în ceea ce priveşte critica privind neacordarea despăgubirilor până la predarea efectivă a imobilului iar, în ceea de priveşte recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei de completare, solicită să se constate că nu are calitatea de parte.

Pe fond solicită respingerea recursului ANL, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă C. solicită, prin întâmpinare, respingerea recursului formulat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei nr. 1249/2018, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi să se constate că nu are calitatea de parte în recursul declarat de recurenţi împotriva deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018.

Totodată, recurenta C. solicită să se constate că nu are calitatea de parte în cadrul recursului promovat de ANL, iar în situaţia în care se va constata că are calitate procesuală în acest recurs, solicită respingerea recursului ANL, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepţiei lipsei de interes a recursului recurentei-pârâte C. şi respingerea celorlalte recursuri, ca nefondate.

Intimatul Oraşul Voluntari a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Intimatul Judeţul Ilfov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor recurenţilor-reclamanţi şi recurentei -pârâte ANL, ca nefondate şi a solicitat, totodată, ca recurenta ANL să precizeze dacă înţelege să formuleze recurs în contradictoriu cu Judeţul Ilfov.

Recurenta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenţii A. şi B., ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 18 octombrie 2019 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 739 din 3 aprilie 2020 a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă; a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă C., invocată de recurenţii-reclamanţi; a admis în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE şi C. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ca urmare a încetării efectelor stării de urgenţă, cauza a fost repusă pe rol.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta C. Înalta Curte a luat în examinare cererea depusă la data de 21.10.2019 de recurenţii - reclamanţi A. şi B., care au solicitat să se ia act de renunţarea la judecata faţă de pârâtă C.

Prin punctul de vedere privind cererea recurenţilor - reclamanţi A. şi B. de renunţare la judecata faţă de pârâta C., pârâta C. S.R.L.a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecată.

Potrivit art. 406 Noul C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act voliţional, de care instanţa urmează a lua act.

Prin urmare, Înalta Curte constată că această manifestare de voinţă a părţilor se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Constatând că actul de procedură al desistării s-a realizat cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege şi faptul că această renunţare se înscrie în limitele principiului disponibilităţii, a actelor de dispoziţie permise părţilor pe parcursul judecării cauzei, Înalta Curte va admite recursul pârâtei C. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunţarea reclamanţilor A. şi B. la judecata cererii faţă de pârâta C. şi, în consecinţă, va anula, în parte, decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1201 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în legătură cu cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, va admite recursul şi va casa decizia în parte pentru următoarele considerente:

Susţinerile potrivit cărora hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei în sensul că instanţa de apel a analizat un alt raport juridic faţă de cel dedus judecăţii, respectiv contractul de mandat nr. x/20.02.2008 aparţinând beneficiarului D. şi că instanţa de apel se raportează la data de 15.10.2010 ca termen de predare a locuinţei din acelaşi contract, sunt întemeiate, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanţa de apel este un element esenţial întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea in examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces.

În accepţiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Obligaţia statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune aprecierea naturii cauzei, circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

Or, în motivarea deciziei recurate, analiza şi argumentele prezentate de către instanţă vizează un alt raport juridic, respectiv contractul de mandat nr. x/20.02.2008 în care este prevăzut termenul de 15.10.2010 ca termen de predare a locuinţei şi nu contractul de mandat nr. x/05.05.2004 cu care a fost investită instanţa.

Din această perspectivă, instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a analizat raportul juridic cu care a fost investită, respectiv contractul de mandat nr. x/05.05.2004, a argumentat decizia recurată pe motive străine de natura cauzei, aşa încât hotărârea instanţei nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Prin omisiunea instanţei de apel de a analiza şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, contractul de mandat nr. x/05.05.2004, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind incidentă teza a III-a a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În contextul relevat, Înalta Curtea constatând că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea contractului de mandat nr. x/05.05.2004 prin prisma analizei susţinerilor părţilor, a înscrisurilor dosarului şi a temeiului de drept invocat, fără referiri la motivele de nelegalitate invocate de pârâta A.N.L. şi la caracterul fondat sau nefondat al acestora privind răspunderea contractuală izvorâtă din menţionatul contract, motivarea nu satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii.

Neargumentarea hotărârii în privinţa aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitatea de a putea analiza din perspectiva motivelor invocate justeţea soluţiei adoptate, astfel încât nu vor fi analizate celelalte argumente în susţinerea cererii de recurs.

Având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor materiale întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Se vor menţine celorlalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să analizeze cererea de apel prin raportare la contractul de mandat nr. x/05.05.2004 şi să răspundă criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept ce au fost invocate în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor, să răspundă tuturor apărărilor formulate de pârâta A.N.L. privind calificarea obligaţiei, iar conform art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în analiza cererii de acordare a daunelor materiale întemeiată pe răspunderea civilă contractuală a pârâtei A.N.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte C. şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Ia act de renunţarea reclamanţilor A. şi B. la judecata cererii faţă de pârâta C. şi, în consecinţă, anulează, în parte, decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1201 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în legătură cu cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor materiale întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2020.