Defective cassation appeal based on factual re-argumentation rather than statutory grounds of illegality

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 12.06.2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), D. şi E. la plata sumei de 6.889.294,94 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 25 alin. (5), art. 27 alin. (2) şi art. 20 alin. (8) din C. proc. pen. şi art. 1349 şi art. 1357 din C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 07.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei faţă de pârâta B. S.R.L., în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi a fost disjunsă cererea privind pe pârâţii D. şi E., formându-se dosarul nr. x/2016, pe rolul aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 427 din 03 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale şi excepţia inadmisibilităţii cererii, ca nefondate, iar cererea formulată de reclamantă a fost respinsă, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 303/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a respins apelul declarat de apelantul-reclamant F. - în calitate de administrator al A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 427 din 03 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. şi E., ca nefondat.

La 7 iunie 2019, reclamanta A. S.R.L., prin administrator F. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 303/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs nu au fost indicate motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

În motivare, s-a arătat că, în cursul anului 2004, între reclamantă şi RAFINĂRIA DĂRMĂNEŞTI S.A., prin lichidator judiciar G. S.P.R.L., s-a încheiat contractul de ecologizare nr. x/16.07.2004 în baza căruia A. S.R.L. urma să presteze servicii de ecologizare în respectivul obiectiv economic şi să mai achite suma de 850.000.000 ron, având în schimb dreptul să ridice şi să valorifice reziduurile petroliere existente în incinta rafinăriei.

S-a mai arătat că reclamanta a achitat suma menţionată şi a început activitatea de ecologizare a rafinăriei, însă din cantitatea de aproximativ 36.000 tone de reziduuri petroliere a reuşit să ridice doar cantitatea de 2021 tone, în perioada 2004-2006.

În anul 2004, rafinăria a fost achiziţionată de H. S.R.L. iar mai apoi, de la această societate, de către C. S.R.L., respectiv de către pârâta din acest dosar, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.03.2006.

S-a mai susţinut că, la scurt timp după preluarea rafinăriei, conducerea pârâtei a interzis accesul în incinta obiectivului economic, unde au rămas aproximativ 34.000 tone de reziduuri petroliere, mare parte din această cantitate fiind valorificată de pârâtă.

Recurenta susţine că este vorba de vânzări succesive ale Rafinăriei Dărmăneşti, unde vanzător-cumpărător este aceeaşi parte, care are interesul să o elimine din afacerea exploatării reziduurilor petroliere. Arată că în ultimele 2 contracte de vânzare-cumpărare a rafinăriei nu se face vorbire de pct. 8 al contractului iniţial.

Recurenta arată că în anul 2006 a sesizat organele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz împotriva B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), D. şi E., fiind deschis dosarul penal nr. x/2017 al Judecătoriei Moineşti, în care s-a efectuat o expertiză tehnică de către expert I., prin care s-a identificat prezenţa a 33.366 tone reziduuri petroliere în perimetrul Rafinăriei Dărmăneşti.

Totodată, intimata B. S.R.L. a încercat pe calea acţiunii în reziliere, denunţarea unilaterală a contractului nr. x/16.07.2004, încheiat cu lichidatorul judiciar G. S.P.R.L., acţiune respinsă şi rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 4699/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În anul 2013, între părţi a avut loc o înţelegere în urma căreia s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate pentru determinarea cantităţii de reziduuri petroliere din incinta Rafinăriei Dărmăneşti, care a concluzionat că, pe perimetrul rafinăriei, se regăseşte o diferenţă de minus 19.339 m3 reziduuri petroliere faţă de expertiza efecutată de I.. Prin urmare, concluzia recurentei este că intimata a exploatat cu de la sine putere cantitatea de reziduuri petroliere care face obiectul contractului nr. x/16.07.2016.

De asemenea, se arată că Agenţia de Mediu Bacău, în urma unui control efectuat în anul 2015, a regăsit pe teritoriul Rafinăriei Dărmăneşti 14.813 tone nămol petrolier şi 11.976 tone slops, acestea constituind deşeuri petroliere, ce trebuiau exploatate de recurentă.

Toate aceste situaţii de expertize tehnice de specialitate şi contabilitate existau anterior înregistrării prezentului dosar, având ca obiect pretenţii delictuale.

La 7 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii faţă de B. S.R.L., în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata continuând faţă de pârâţii D. şi E..

În continuare, recurenta prezintă concluziile expertizelor tehnice de specialitate (petrol) şi contabile dispuse în cauză şi efectuate la tribunal.

Aceasta susţine, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că pârâţii D. şi E. au acţionat în mod vădit, pentru a crea un prejudiciu recurentei A. S.R.L., sens în care a prezentat şi acele vânzări succesive ale Rafinăriei Dărmăneşti de către cei doi, care au avut ca scop nerespectarea contractului nr. x/16.07.2004.

Prin urmare, recurenta susţine că Rafinăria Dărmăneşti nu a fost cumpărată pentru a fi rentabilizată ci pentru a fi vândută bucată cu bucată la fier vechi, iar cei doi pârâţi au pus la cale eludarea contractului de ecologizare nr. x/16.07.2004, ce producea satisfacţii pecuniare pentru recurentă.

În acest context, recurenta-reclamantă consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei civile nr. 427 din 03 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău şi a deciziei civile nr. 303/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bacău.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi D. şi E., la 24 şi 25 iunie 2019 .

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare la 3 iulie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, au solicitat instanţei să verifice acţiunea formulată de recurentă în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, dosar de faliment, în care aceasta are calitatea de creditor, ce are ca obiect recuperarea aceluiaşi prejudiciu solicitat şi pretins intimaţilor în prezentul dosar. Astfel, solicită ataşarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bacău şi a dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, soluţionat la 12.11.2018.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor şi a excepţiei nulităţii, ca nefondate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta şi-a exprimat poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere la raport, prin care arată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Intimaţii-pârâţi au depus, de asemenea, punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos analiza oricăror alte cereri şi excepţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor", iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenta-reclamantă, fără a aduce orice fel de critici cu privire la decizia atacată, face o expunere pe larg a situaţiei de fapt insistând pe aspecte factuale ce ţin de stabilirea vinovăţiei intimaţilor, stabilirea existenţei şi a întinderii prejudiciului şi pe existenţa unei fapte ilicite, cât şi pe aspecte privind interpretarea probelor cu expertizele administrate în cauză.

Motivele de recurs trebuie să vizeze, însă, critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de fond şi de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

În ce priveşte criticile privind manevrele dolosive ale intimaţilor, se constată că acestea au fost invocate "omisso medio" direct în recurs, astfel că nu pot face obiectul analizei în această cale de atac.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs, reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator F., împotriva deciziei civile nr. 303/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator F., împotriva deciziei civile nr. 303/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.