Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2594/2020 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in labor disputes due to statutory exclusion of extraordinary remedy

Case Number Decizia nr. 2594/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on admission (recurs) as inadmissible, leaving the appellate court's decision upholding the dismissal of the plaintiff's claim as final. The dispute involved a claim for moral damages arising from alleged image damage during an employment relationship, which had been rejected by the first-instance and appellate courts on the merits. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes and specific statutory provisions stipulating that labor and social insurance conflicts are subject only to first-instance judgment by the tribunal and subsequent appeal, with no right to a further appeal on admission to the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (2) din C. proc. civ, art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in labor disputes due to statutory exclusion of extraordinary remedy: În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar, prin încheierea din 28 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Keywords

AI generated
labor disputes principle of legality statutory right moral damages employment relationship filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 22 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, pentru afectarea imaginii reclamantei prin anumite fapte săvârşite de către pârât în derularea raporturilor de serviciu.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentinţa civilă nr. 8915 din 3 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Liceul de Coregrafie "Floria Capsali".

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 3127 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta a declarat recurs, fără să indice în drept motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

În motivare, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a preluat în decizia atacată considerentele din hotărârea primei instanţe.

Totodată, aceeaşi parte a menţionat că a depus în apel certificate medicale cu privire la starea sa de sănătate, însă în decizia atacată nu s-a făcut nicio referire la aceste certificate.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar, prin încheierea din 28 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta - reclamantă a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu întocmit în cauză.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, urmează să respingă ca inadmisibil recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 lit. p) şi i) din Legea dialogului social nr. 62/2011, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu.

În aplicarea acestui text de lege, se constată că acţiunea are ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, pentru afectarea imaginii reclamantei prin anumite fapte săvârşite de către pârât în derularea raporturilor de serviciu.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) şi (i) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speţă, având ca obiect un litigiu de muncă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de aceasta.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, având în vederea dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3127 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3127 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.