Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2592/2020 AI generated

Recourse inadmissible in social insurance disputes due to statutory prohibition of extraordinary appeal

Case Number Decizia nr. 2592/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on cassation as inadmissible, upholding the final decision of the Court of Appeal which had rejected the claimant's request to recalculate their pension. The dispute concerned a social insurance litigation where the claimant challenged pension decisions issued by the county pension house, seeking the recalculations based on gross salary rather than the amounts recognized by the administrative bodies. The court held that the appeal on cassation was inadmissible because, under the principle of the legality of appellate routes, judgments in social insurance cases are only subject to appeal at the court of appeal, making the second-instance judgment final and definitive from the moment of its pronouncement, and thus not subject to further review. The decisive legal basis included Article 155 of Law No. 263/2010, Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which collectively restrict the judicial review of pension rights in social insurance disputes to the appellate level only.

Legislator headnote

AI generated

art. 282 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (2) din C. proc. civ, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Recourse inadmissible in social insurance disputes due to statutory prohibition of extraordinary appeal: The dispute concerned a social insurance litigation where the claimant challenged pension decisions issued by the county pension house, seeking the recalculations based on gross salary rather than the amounts recognized by the administrative bodies. The court held that the appeal on cassation was inadmissible because, under the principle of the legality of appellate routes, judgments in social insurance cases are only subject to appeal at the court of appeal, making the second-instance judgment final and definitive from the moment of its pronouncement, and thus not subject to further review. The decisive legal basis included Article 155 of Law No. 263/2010, Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which collectively restrict the judicial review of pension rights in social insurance disputes to the appellate level only.

Keywords

AI generated
social insurance dispute recalculation of pension extraordinary pension judicial review statutory right cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to ground the admission of the inadmissibility exception and the dismissal of the appeal on cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 30 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti, anularea deciziilor nr. 302794/11.01.2016 şi nr. 302794/11.01.2016 privind pensia anticipată parţial şi pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtei de rang 1 de a recalcula pensia prin valorificarea salariului brut, conform adeverinţelor depuse la dosarul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 551/MAS din 03.05.2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREŞTI şi a anulat decizia nr. 302794/11.01.2016 privind acordarea pensiei anticipate parţiale şi decizia nr. 302794/11.01.2016, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

A obligat pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin raportare la venitul salarial brut în valoare de 29.502 RON, stabilit prin raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 22.01.2018 întocmit de expert B., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON către reclamant, constând în avans onorariu expert, precum şi la plata către stat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1153 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.

Prin decizia civilă nr. 417/Ap din 27 martie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul formulat de CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV împotriva sentinţei civile nr. 55l/MAS/03.05.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 şi a schimbat sentinţa în tot, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziilor de pensie nr. 302794/10.06.2013 şi nr. 302794/04.04.2014, emise de intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 417/Ap din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, reclamantul A. a declarat recurs, fără a indica motivele de casare pe care îşi întemeiază calea de atac.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul prezintă soluţiile pronunţate în cauză susţinând că decizia de admitere a apelului, în urma căreia s-a dispus anularea hotărârii primei instanţe şi respingerea cererii de recalculare a pensiei bazate pe principiul contributivităţii, este o hotărâre prin care nu s-a soluţionat fondul litigiului şi, în consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata - pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 28 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul - reclamant a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu întocmit în cauză.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV prin întâmpinare, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 417/Ap din 27 martie 2019, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul formulat de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV împotriva sentinţei civile nr. 55l/MAS/03.05.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 şi a schimbat sentinţa în tot, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, împotriva deciziilor de pensie nr. 302794/10.06.2013 şi nr. 302794/04.04.2014 emise de intimată.

Aşadar, recursul are ca obiect o decizie pronunţată de instanţa de apel într-un litigiu de asigurări sociale.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Totodată, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că împotriva hotărârilor tribunalelor, prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conţin prevederea expresă că hotărârile pronunţate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acţiunea în speţă, hotărârea curţii de apel este definitivă.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speţă, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de aceasta.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV şi să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 417/Ap din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Braşov.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 417/Ap din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.