Negative jurisdictional conflict over contract signature and enforceability of a contractual forum selection clause
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Bucharest Court of Sector 1 is territorially competent to adjudicate the case, thereby overturning the lower court's declination. The dispute arose from a creditor's request for a payment order based on an unpaid hotel service invoice; the debtor challenged the jurisdiction of the Bucharest court, asserting that a contractual arbitration clause required litigation in Târgu Mureş. The Târgu Mureş court subsequently declared itself incompetent, arguing that the jurisdictional clause was invalid because the contract lacked the debtor's signature and was thus not formally agreed upon. Relying on Articles 133 and 135 of the Civil Procedure Code, the Supreme Court held that without a valid written agreement on territorial jurisdiction, the general rule under Article 107 of the Civil Procedure Code applies, granting competence to the court of the defendant's registered address.
Legislator headnote
AI generatedart. 126 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict over contract signature and enforceability of a contractual forum selection clause: Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2020, creditorul S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să emită o ordonanţă de plată prin care să dispună obligarea debitorului la plata sumei de 14.544 RON reprezentând contravaloarea facturii neachitate nr. 053/31.07.2019, conform Contractului de Furnizare a Serviciilor Hoteliere nr. 59/10.07.2019, precum şi stabilirea unui termen de plată pentru suma datorată de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că la data de 08.07.2019, între părţi a fost încheiat Contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect furnizarea de servicii hoteliere şi complementare acestora, în cadrul A..
La data de 10.07.2019 societatea pârâtă a efectuat plata avansului şi a solicitat modificarea contractului cu înlocuirea societăţii beneficiare. Cu toate că societatea creditoare şi-a îndeplinit obligaţiile, pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.
Debitoarea B. S.R.L. a depus întâmpinare la data de 16.09.2020, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6055 din 17 septembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoriei Tg. Mureş.
În pronunţarea acestei soluţii s-a apreciat că, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente teritorial, sunt incidente dispoziţiile art. 107, 113 alin. (1) pct. 3 şi cele ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu care operează clauza atributivă de competenţă inserată la art. 8.4 din Contractul de Furnizare a Serviciilor Hoteliere nr. 59/10.07.2019, prin care părţile au convenit ca "divergenţele sau litigiile ce pot apărea vor fi rezolvate pe cale amiabilă iar, în caz contrar, vor fi soluţionate de instanţa judecătorească competentă din oraşul Tg. Mureş."
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 8 octombrie 2020.
Prin sentinţa civilă nr. 3969 din 4 noiembrie 2020, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu.
A declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
A constatat incidenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tg. Mureş s-a reţinut evocata clauză atributivă de competenţă nu îşi produce efectele scontate întrucât contractul în care este inserată nu poartă semnătura societăţii debitoare, existenţa acestuia fiind contestată de aceasta.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Târgu Mureş, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea primei instanţe care anterior s-a declarat necompetentă şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 septembrie 2020 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, debitoarea B. S.R.L., invocând excepţia de necompetenţă teritorială, s-a prevalat de clauza atributivă de competenţă inserată la art. 8.4 din Contractul de Furnizare a Serviciilor Hoteliere nr. 59/10.07.2019, însă cu precizarea expresă că nu recunoaşte acest înscris şi că, în opinia sa, nu există un contract încheiat între părţi, acesta nepurtând semnătura societăţii debitoare.
Prin urmare, în lipsa acordului scris al societăţii debitoare în sensul stabilirii competenţei teritoriale la sediul prestatorului, clauza atributivă de competenţă nu este de natură a produce efectele juridice preconizate.
În acest context, în determinarea instanţei competente teritorial, sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. ce instituie, ca regulă generală, competenţa în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul, ori de câte ori nu există o dispoziţie care să stabilească o altă instanţă competentă teritorial.
Întrucât sediul pârâtei debitoare se află în Sector 1, Bucureşti, instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
În considerarea celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că Judecătoria Sectorului 1 este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.