Rail transport labor damages: Conflict of jurisdiction resolved by assigning territorial competence to the Dolj Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 29.04.2020, reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A. Bucureşti - prin SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 554,06 RON, reprezentând prejudicii produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 1403/06.07.2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa a făcut aplicarea normei de competenţă cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii, raportat la faptul că SNTFC CFR CĂLĂTORI are personalitate juridică în timp ce SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR de CĂLĂTORI CRAIOVA este un dezmembrământ al societăţii, fără personalitate juridică, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 din C. proc. civ., dată fiind calitatea procesuală a acesteia de reclamantă şi nu de pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 31.07.2020.

În şedinţa publică din data de 02.10.2020 s-a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 4875 din 2 octombrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "acţiune în răspundere patrimonială" privind pe reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A., în favoarea Tribunalului Dolj.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a apreciat că norma cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă şi nu cuprinde în mod expres menţiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societăţii reclamante, astfel că, în lipsa unor dispoziţii în sensul de a se avea în vedere sediul principal al angajatorului, de vreme ce societatea reclamantă a ales să se judece la instanţa în circumscripţia căreia se află sediul unei subunităţi ale sale, instanţei respective îi aparţine competenţa de soluţionare a pricinii.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict, Tribunalul Dolj şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea primei instanţe care anterior s-a declarat necompetentă şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, întrucât are ca obiect plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat de salariaţi, prin îndeplinirea necorespunzătoare sau prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă dintre părţi.

Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parţial, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar conform dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii " (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA a indicat, ca sediu pentru comunicarea actelor de procedură, pe cel situat în municipiul Craiova unde, potrivit actelor dosarului şi susţinerilor din cererea de învestire a instanţei, se află sediul SUCURSALEI REGIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA.

Norma legală cuprinsă în art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ce are ca obiect de reglementare competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, nu cuprinde în mod expres menţiuni referitoare la sediul principal sau secundar al societăţii reclamante, astfel că, în lipsa unor atare dispoziţii, opţiunea societăţii reclamante, de a învesti instanţa în circumscripţia căreia se află sediul unei subunităţi ale sale, este pe deplin valabilă.

Reclamanta şi-a indicat sediul din municipiul Craiova al uneia dintre subunităţile sale unde, de altfel, s-au desfăşurat raporturile de muncă cu pârâtul salariat, în raza instanţei mai întâi învestită, sediul subunităţii reprezentând locul unde se desfăşoară activitatea, în teritoriu, a reclamantei SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CRAIOVA - entitate aflată în componenţa societăţii reclamante.

Considerentele Tribunalului Dolj, prima instanţă învestită, potrivit cărora nu se poate ţine cont în stabilirea competenţei teritoriale de sediul secundar al sucursalei reclamante în cauză deoarece aceasta este un dezmembrământ fără personalitate juridică, nu au relevanţă sub aspectul excepţiei de necompetenţă teritorială.

În considerarea celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Dolj este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.