Compelled sale contract: appeal allowed, decision quashed and remanded for violation of right to defense

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la semnarea unui contract de vânzare în formă autentică având ca obiect transmiterea către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 50.000 mp, înscris în Cartea funciară nr. x a comunei Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova, cu nr. cadastral x, în condiţiile stabilite prin Antecontractul de vânzare - cumpărare din 27.07.2011, modificat prin Actul adiţional nr. x/22.07.2013 şi Actul adiţional nr. x/12.12.2014; obligarea pârâtei la plata sumei de 350000 euro la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de preţ, a sumei de 43311, 30 euro, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1073, art. 1082, art. 1088 din C. civ. de la 1864, art. 1516 alin. (1), art. 1535 alin. (1) C. civ. şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 14 din 31.01.2018 de către Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a dispus strămutarea dosarului nr. x/2017, de la Tribunalul Bacău, la Tribunalul Neamţ.

Prin sentinţa civilă nr. 597/C din 23 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea, în sensul că pârâta a fost obligată să semneze cu reclamanta un contract de vânzare în forma autentică, având ca obiect transmiterea către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 50.000 mp, înscris în Cartea funciară nr. x a comunei Ariceşti Rahtivani, cu nr. cadastral x, în condiţiile stabilite prin Antecontractul de vânzare-cumpărare din 27.07.2011, modificat prin Actul adiţional nr. x/22.07.2013 şi Actul adiţional nr. x/12.12.2014; s-au respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata preţului şi a dobânzii legale penalizatoare.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea de dezbateri din 5 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondată cererea de amânare formulată de apărătorul apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj şi a respins ca nefiind utilă cauzei administrarea probei cu expertiza topo-cadastrală.

De asemenea, după închiderea dezbaterilor, instanţa a dispus amânarea pronunţării deciziei la data de 14 noiembrie 2018 şi apoi la 15 noiembrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 1042/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta-pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 597 din 23 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil (inclusiv principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 paragrafele 1 şi 3 din C.E.D.O.) şi neobservarea normelor art. 222 C. proc. civ., art. 82 alin. (1) teza I, art. 87 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a celorlalte norme speciale din materia reprezentării - art. 6 alin. (4), art. 108, art. 122 lit. c) din Statutul profesiei de avocat, ce atrag nulitatea actului de procedură, în temeiul art. 175-176 C. proc. civ.

Recurenta susţine că prin încheierea de dezbateri din 05 noiembrie 2018 instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că nu s-a făcut dovada de către cel de-al doilea apărător a faptului că ar fi încheiat un contract de asistenţă juridică cu posibilitatea substituirii avocatului titular şi a respins cererea de amânare ca nefondată.

Consideră că s-a apreciat eronat că avocat C. ar fi avut mandat de reprezentare în instanţă şi că ar fi "avocatul titular" aşa încât, avocat D. ar trebui să vină "pe substituirea acestui avocat" şi să probeze acest fapt cu un contract de asistenţă juridică.

Recurenta precizează că, procedând astfel, instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire posibilitatea şi dreptul legal al părţii de a-şi angaja un avocat cu drept de reprezentare în proces chiar dacă, anterior, partea acordase un mandat limitat doar la anumite operaţiuni unui alt avocat, putând renunţa oricând acesta pentru a-şi angaja un altul, despre care consideră că-i poate reprezenta mai bine interesele.

Apreciază că, în cauză, prin respingerea cererii de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare a unicului avocat ales, i-a fost încălcat dreptul la apărare, statuat prin art. 13 C. proc. civ., dar şi prin art. 6 par. 3 din CEDO, întrucât, potrivit art. 222 C. proc. civ., apelanta avea dreptul să i se admită cererea de amânare pentru un singur termen, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Consideră recurenta că nu se poate reţine culpa părţii constând în faptul că nu şi-a angajat anterior termenului un avocat care să-i reprezinte interesele. Contractul de asistenţă juridică, arată recurenta, nu implică în mod absolut obligaţia substituirii, mai ales atunci când aceasta nu este posibilă, normele speciale prevăzând posibilitatea substituirii doar în cazul în care avocatul obţine acordul clientului pentru substituire, iar nu şi atunci când contractul cu avocatul este încheiat intuitu personae, fapt precizat expres în cererea de amânare a cauzei. Apreciază recurenta că situaţia privind nerespectarea dreptului la apărare, care include în conţinutul său şi dreptul la reprezentarea în proces de către un avocat ales, este cu atât mai gravă cu cât unul dintre motivele de apel supunea analizei instanţei de control judiciar încălcarea aceluiaşi drept şi în faţa instanţei de fond.

Se arată că amânarea cauzei cu un singur termen nu ar fi putut duce la soluţionarea cauzei într-un termen nerezonabil. Menţionează că a invocat această neregularitate şi prin concluziile scrise trimise instanţei de apel, imediat ce aceasta a rămas în pronunţare, solicitând repunerea cauzei pe rol pentru a putea discuta în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare, motivele de apel.

Sub un alt aspect, recurenta invocă o neobservare şi o greşită aplicare a normei procedurale cuprinsă în art. 84 alin. (1) C. proc. civ., invocând faptul că, în condiţiile în care partea apelează la posibilitatea de a fi asistată sau reprezentată de un apărător, instanţa nu mai poate ignora exercitarea acestui drept, componentă a principiului dreptului la apărare.

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi în sensul neaplicării corecte a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. şi, respectiv, a considerării eronate a incidenţei art. 444 C. proc. civ.

Arată că, în concluziile scrise depuse în apel, mai exista un motiv de ordine publică, prin care invocase faptul că sentinţa apelată a fost dată cu nerespectarea regulilor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 175 - 176 C. proc. civ., motiv care ar fi trebuit analizat şi motivat de instanţa de apel potrivit criticilor formulate.

De asemenea, recurenta a invocat faptul că, în mod greşit, instanţa de fond nu a analizat cererea pe care a formulat-o cu privire la constatarea ca fiind rezolvit antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat iniţial şi pe cale de consecinţă celelalte acte adiţionale, din cauza necalificării actului de procedură ca fiind cerere reconvenţională.

Astfel, recurenta susţine că judecătorul fondului şi-a încălcat rolul activ conferit de legiuitor în art. 22 C. proc. civ., întrucât nu numai că nu a procedat la calificarea cererii formulate de recurentă ca cerere incidentală, dar nici nu s-a pronunţat asupra ei, apreciind în mod injust ca fiind simple apărări. Or, se arată, judecătorul este obligat să respecte normele procedurale care guvernează limitele învestirii, principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi conţinutul hotărârii judecătoreşti, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., încălcări de natură a răpi părţii un grad de jurisdicţie.

În acest context, recurenta apreciază că instanţa de apel ar fi trebuit să observe faptul că, mai înainte de a exista o calificare juridică a unui act de procedură ce poartă o denumire greşită - în sensul de a i se stabili natura juridică - nu se poate vorbi de incidenţa art. 444 C. proc. civ., cererea de completare a unei hotărâri fiind inadmisibilă dacă nu are ca obiect o cerere existentă şi calificată ca atare de către instanţa care a pronunţat hotărârea, anterior închiderii dezbaterilor. Tocmai de aceea, apreciază că această chestiune nu putea fi îndreptată şi lămurită decât pe calea de reformare a apelului, iar nu prin procedura completării hotărârii.

Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta solicită să fie admis acest motiv de recurs, să se constate nulitatea deciziei recurate şi să fie trimisă cauza spre rejudecare, pentru a avea posibilitatea exercitării depline a dreptului la apărare în faţa instanţei de apel.

Referitor la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă reţinerile total străine de cauză în privinţa exercitării dreptului la apărare şi dreptului de reprezentare, inclusiv motivarea cu avocatul titular şi substituirea acestuia, tratate pe larg la primul motiv de recurs.

În acelaşi timp, susţine că decizia recurată nu este motivată corespunzător nici cu privire la celelalte motive de apel, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Arată recurenta că a invocat în motivele de apel faptul că instanţa de fond nu a analizat toate apărările formulate de pârâtă, nearătând de ce a respins argumentele care dovedeau faptul că în speţă este vorba de o promisiune de vânzare-cumpărare ale cărei condiţii nu erau întrunite din perspectiva vânzătorului pentru ca vânzarea să poată fi perfectată conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat iniţial şi actelor adiţionale încheiate la acesta. Or, se arată, nici instanţa de apel nu motivează această chestiune, ci apelează la anumite argumente care nu pot constitui un răspuns la criticile formulate. Din acest punct de vedere consideră că fondul cauzei nu a fost soluţionat, iar instanţa nu a dat o calificare corectă în fapt şi în drept cu privire la cererile formulate de recurentă, motiv pentru care hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea obligaţiei legale care vizează rolul activ conferit de legiuitor.

Prin urmare, recurenta consideră că instanţa nu a analizat toate aspectele referitoare la condiţiile vânzării, aspecte care au fost invocate de părţi în soluţionarea cauzei, nearătând motivele care au fundamentat soluţia.

Recurenta susţine că obiectul antecontractului nu ar fi determinat sau determinabil, că terenul nu ar avea destinaţia de balastieră şi că au existat probleme de identificare a terenului întrucât limitele acestuia nu ar fi clar şi corect stabilite, context în care instanţa de apel, înlăturând aceste obligaţii cuprinse în clauzele contractuale, a modificat prin hotărârea pronunţată obligaţiile părţilor contractante, astfel cum acestea au fost cuprinse în clauzele antecontractului, substituindu-se voinţei părţilor, lucru nepermis de lege.

Recurenta apreciază că motivarea instanţei pare să corespundă unei acţiuni în nulitate cu care nu a fost învestită ("nu poate constitui un motiv de anulare a antecontractului"; nu se poate constata nulitatea contractului"), astfel că motivarea este şi străină de cauză.

Totodată, cu privire la fondul cauzei, recurenta susţine că hotărârea instanţei nu cuprinde nicio motivare în drept, nefiind indicată nicio normă de drept substanţial care să justifice soluţia adoptată, nici vreun principiu de drept, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. fiind încălcate şi sub acest aspect.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia este pronunţată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 C. civ. de la 1864, conform cărora instanţa de judecată poate dispune obligarea unei părţi la executarea în natură a obligaţiilor civile.

Recurenta precizează însă, că o astfel de soluţie este posibilă numai în prezenţa unei obligaţii de a face intuitu personae. Or, se arată, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract prin care părţile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare, fapt ce dă naştere numai unor obligaţii de a face în sarcina părţilor, respectiv de a vinde pentru promitent şi de a cumpăra pentru beneficiarul promisiunii.

Recurenta consideră că, în condiţiile în care promitentul-cumpărător nu-şi respectă obligaţia de a cumpăra, în baza art. 1073 - 1077 C. civ. de la 1864, instanţa are exclusiv posibilitatea de a acorda daune interese sau de a pronunţa o hotărâre judecătorească prin care să constate intervenită vânzarea şi nu de a obliga pârâtul la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, această obligaţie fiind una personală, ce nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite. Se arată că acest raţionament este întărit în speţă şi de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile în cauză în baza principiului "tempus regit actum", care prevedeau posibilitatea sesizării instanţei de către partea care şi-a executat propria obligaţie, pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract, în situaţia în care, după încheierea unui antecontract cu privire la un teren cu sau fără construcţii, cealaltă parte refuză să încheie contractul.

La 25 aprilie 2019, intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a relevat faptul că susţinerile privind permisul, avizele şi autorizaţiile necesare pentru exploatarea unei balastiere, precum şi critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 C. civ. de la 1864 sunt invocate pentru prima dată în recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este fondat din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cele vizând faptul că încheierea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii recurate, la termenul din 5 noiembrie 2018, instanţa a pus în discuţie cele două cereri formulate de recurenta-apelantă: cererea de amânare a cauzei formulată de d-na D., avocat ales conform împuternicirii avocaţiale, motivată prin imposibilitatea sa obiectivă de a se prezenta la termen întrucât asigura reprezentarea unei alte părţi într-un alt proces (sens în care a depus înscrisuri doveditoare) şi o cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj. La acelaşi termen instanţa a supus dezbaterii cererea apelantei-recurente, de administrare a probei cu expertiza topo-cadastrală.

Cu privire la cererea de amânare, avocatul ales al apelantei a indicat, în mod expres, faptul că nu are posibilitatea de substituire în faţa instanţei de apel, contractul de asistenţă juridică fiind încheiat intuitu personae.

Cererea de amânare a fost respinsă de instanţă cu motivarea că "nu s-a făcut dovada, de către cel de-al doilea apărător, a faptului că părţile ar fi încheiat un contract cu posibilitatea substituirii avocatului titular."

Aceste considerente ale instanţei de apel sunt străine de cauză. Aceasta întrucât cel de-al doilea avocat al apelantei, d-na C., a fost împuternicită să exercite activităţi constând numai în studierea dosarului, aspect ce reiese din împuternicirea existentă la dosar şi în depunerea de acte la dosar, aspect ce reiese cu evidenţă din împuternicirea existentă la dosar.

Intenţia de substituire a apărătorului apelantei nici măcar nu a existat, aspect subliniat chiar de avocatul ales prin cererea de amânare. Prin urmare, în soluţionarea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de d-na D., avocat ales al apelantei-recurente B. S.R.L., instanţa de apel nu s-a raportat la motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea cererii, ci a reţinut alte motive care nu au legătură cu situaţia de fapt proprie cauzei.

În vederea protejării dreptului părţii la apărare, garantat legal, C. proc. civ., prin art. 222 alin. (1) instituie posibilitatea amânării cauzei pentru motivul generic de lipsă de apărare, ce vizează atât angajarea unui apărător, cât şi imposibilitatea de prezentare a apărătorului deja angajat sau de studiere a dosarului de către acesta în intervalul de timp dintre data angajării şi termenul de judecată.

Această prevedere legală are menirea de a asigura respectarea unuia dintre principiile fundamentale ale procesului civil, cel privind dreptul la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ.

Confundând limitele mandatului de asistenţă juridică dat celor doi apărători ai apelantei recurente şi fără a exista intenţia avocatului ales - singurul în drept să reprezinte şi să asiste partea în proces, în etapa apelului - de a-şi asigura substituirea, aspect evidenţiat în cadrul cererii de amânare, instanţa de apel şi-a motivat dispoziţia de respingere a cererii de amânare prin considerente străine de natura pricinii, încălcând astfel două dintre principiile esenţiale ale procesului civil, cel al dreptului la apărare consacrat de art. 13 din C. proc. civ. şi cel al contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din C. proc. civ.

Dreptul la apărare a fost consacrat la rang de principiu în art. 13 din C. proc. civ., aceasta însemnând că dreptul este garantat în tot cursul procesului prin modul de organizare a instanţelor judecătoreşti, prin legile de procedură şi prin asistenţa judiciară.

Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede în art. 6, par. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:

"Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege […]".

Dreptul la o hotărâre motivată reprezintă un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel cum se reţine în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Altfel spus, art. 6 par. 1 din Convenţie implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez împotriva Franţei).

În speţă, prin încheierea atacată, instanţa de apel, respingând prin considerente străine de natura pricinii cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantei, s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a judecării cauzei şi asupra cererii apelantei-recurente, de administrare a probei cu expertiza topo-cadastrală şi a trecut etapa dezbaterilor pe fondul cererii de apel, cu reţinerea cauzei în pronunţare, cu încălcarea evidentă a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

Procedând astfel, instanţa de apel a provocat recurentei-apelante o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură.

Potrivit art. 176 alin. (1) C. proc. civ. "actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinţei legale s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia". Prin pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de amânare formulată de apărătorul ales al apelantei-recurente în temeiul unor considerente străine de natura pricinii, instanţa a produs părţii o vătămare concretizată în încălcarea dreptului acesteia la apărare, precum şi a dreptului la un proces echitabil în sensul relevat şi de jurisprudenţa CEDO.

Ca efect al motivării neconforme a încheierii atacate cu situaţia de fapt şi de drept proprie speţei, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, aspect ce relevă astfel caracterul fondat al criticilor subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi care vizează, în esenţă, încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Nulitatea reprezintă o sancţiune ce determină ineficienţa actelor de procedură îndeplinite fără respectarea regulilor de desfăşurare a procesului civil şi care se răsfrânge adeseori şi asupra actelor ulterioare, ori lipsa condiţiilor sau elementelor necesare pentru existenta şi efectele actului. Conform art. 179 alin. (1) prima teză şi alin. (3) C. proc. civ., actul de procedură nul este desfiinţat în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui; desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură subsecvente. În concret, în cauză, desfiinţarea încheierii recurate are ca efect desfiinţarea deciziei pronunţate pe fondul apelului, ca act de procedură subsecvent.

Constatând nelegalitatea încheierii atacate din perspectiva criticilor, subsumate de recurentă motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în considerarea efectelor nulităţii actului de procedură examinat, nu va proceda la analiza celorlalte critici formulate îndreptate împotriva unei hotărâri lovite de nulitate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., în considerarea faptului că încheierea din 5 noiembrie 2018 face parte integrantă din decizia civilă nr. 1042/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, va admite recursul declarat recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 1042/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017. Va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 1042/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.