Nullity of transaction vs. spousal consent requirement for disposal of common movable property and essential element of reciprocal concessions

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 27 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii D. şi E. S.R.L. (fostă F.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de tranzacţie din 10 mai 2012, încheiat între aceste părţi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1246 şi art. 2268 C. civ.

G. şi H. au depus cerere de intervenţie principală, prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de tranzacţie din 10 mai 2012.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii G. şi H..

Prin sentinţa civilă nr. 44/2018 din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi C., în contradictoriu cu pârâţii D. şi E. S.R.L.; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii G. şi H.; i-a obligat pe reclamanţi la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanţii A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi C., cât şi intervenienţii G. şi H..

Prin decizia civilă nr. 80/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate apelanţii-reclamanţi A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi C. şi de apelanţii-intervenienţi G. şi H. împotriva sentinţei primei instanţe; i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi şi apelanţii-intervenienţi la plata către intimatul-pârât D. a câte 250 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel, G. şi H. au declarat recurs, prin care au invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenţi intervenienţi au susţinut, în esenţă, că au învestit instanţele cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de tranzacţie pentru lipsa consimţământului la înstrăinarea sau încheierea oricărui alt act de dispoziţie cu privire la bunurile comune.

Aceleaşi părţi au criticat considerentul prin care instanţa de apel a reţinut că nu sunt proprietari exclusivi asupra bunurilor în litigiu şi, prin urmare, C. ar fi putut dispune de aceste bunuri.

În combaterea acestui considerent, recurenţii-intervenienţi au subliniat că această concluzie a instanţei de apel nu este motivată în drept.

După evocarea dispoziţiilor art. 1182, art. 1204, art. 1246, art. 2268 şi art. 2271 din C. civ., titularii recursului au susţinut că părţile au tranzacţionat şi cu privire la bunurile mobile ale recurentei-interveniente G., fără ca aceasta să-şi fi exprimat consimţământul în acest sens.

Astfel, recurenţii-intervenienţi au subliniat că bunurile mobile cu privire la care s-a încheiat contractul de tranzacţie nu erau în proprietatea exclusivă a intimatului-reclamant C. pentru a putea dispune de ele, astfel cum impun dispoziţiile art. 1182 şi art. 1204 C. civ.

În continuare, autorii recursului au susţinut că aceste bunuri erau deţinute în devălmăşie, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19 decembrie 2003.

Ca atare, recurenţii-intervenienţi au învederat că intimatul-reclamant C. nu avea deplina capacitate de a dispune de bunurile deţinute în devălmăşie, conform art. 2271 C. civ.

Totodată, titularii recursului au susţinut că intimatul-reclamant C. nu a avut nici mandat expres din partea recurentei-interveniente G. pentru a tranzacţiona cu privire la aceste bunuri.

În plus, au învederat că recurenta-intervenientă G. a devenit proprietară exclusivă asupra bunurilor în litigiu prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 13 august 2013.

În final, titularii recursului au conchis că, prin hotărâre judecătorească, recurentei-interveniente G. i-a fost recunoscut dreptul proprietate exclusivă asupra bunurilor tranzacţionate, hotărârea judecătorească fiind pronunţată în contradictoriu cu D. şi C..

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar, prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 28 iulie 2020, a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-intervenienţi G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, atât cea de procedură cât şi cea de drept material, se reţine - în acord cu statuările instanţei de apel - că, faţă de data întocmirii actului contestat - 10.05.2012 - în cauză sunt incidente dispoziţiile noului C. civ., cu excepţiile prevăzute de art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 în conformitate cu care, la data intrării în vigoare a noului C. civ. se abrogă vechiul C. civ., cu excepţia dispoziţiilor 1169 - 1174 şi 1176 - 1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv 15.02.2013.

Conţinutul înscrisului încheiat la data de 10 mai 2012, între C. în nume propriu şi în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. şi împuternicit al PFA I. şi PFA H., pe de o parte, şi D., în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant al S.C. F. Năneşti, intitulat "Tranzacţie"se referă la următoarele aspecte:

La punctul 1, S.C. A. S.R.L. prin administrator C. confirmă că a primit suma de 50.000 RON de la S.C. F. S.R.L. sumă ce a făcut obiectul contractului de împrumut autentificat sub nr. x/3.01.2011 de BNP J., prin plata în două tranşe a câte 25.000 RON la data de 10.09.2011 şi data de 30.03.2013, şi nu mai are nici o pretenţie în legătură cu această sumă.

La punctul 2, C. în nume propriu şi în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. confirmă că bunurile cumpărate de la doamna K. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2003 de BNP L. şi anume 6 cisterne polistif, din care două de 40.000 litri şi patru de 29.916 litri, sunt proprietatea lui D. ca urmare a contribuţiei sale financiare la achiziţionarea acestor bunuri.

La punctul 3 numitul C. se obligă să achite creditul de 297.600 RON contractat de S.C. A. S.R.L. de la dl. D. ca urmare a contractului nr. x/1.07.2007 confirmat prin procesul-verbal din 22.03.2012 şi a creditului de 20.000 Euro contractat de la M. şi restituit în contul său de D., sume cheltuite în interesul efectuării lucrărilor tehnologice necesare suprafeţei de circa 30 ha vie ale PFA I. şi PFA H., pentru anii agricoli 2007-2014 prin plata în natură, cu cedarea unei cantităţi de 100.000 litri vin nobil din recolta anului 2014 şi 80.000 litri vin din recolta anului 2015 către D..

La punctul 4, numitul C. se obligă să achite creditul de 118.500 RON şi dobânzile aferente contractat de S.C. A. S.R.L. de la N.-SUC. Focşani prin contractul de credit x/19.12.2007 garantat de S.C. F.. În cazul în care nu se va achita acest credit, producând astfel prejudiciu garantei, se obligă să o despăgubească prin plata în natură cu cedarea unei cantităţi de 60.000 litri vin nobil din recolta anului 2016 obţinută din suprafaţa de circa 30 ha viţă vie ale PFA I. şi PFA H..

Potrivit art. 2267 alin. (1) C. civ., "tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă"; conform alin. (2) al aceluiaşi text legal, "prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi."

În accepţiunea conferită de legiuitor, tranzacţia poate fi definită drept o convenţie prin care părţile urmăresc evitarea ori stingerea unui litigiu existent între ele, făcându-şi în acest scop concesii reciproce.

Din conţinutul înscrisului a cărui nulitate absolută s-a solicitat prin acţiune reiese cu evidenţă faptul că intimatul-reclamant se angajează în nume personal şi în numele S.C. A. S.R.L., pentru viitor, cu privire la îndeplinirea unor obligaţii scadente - achitarea unor sume de bani - în scopul prevenirii unor litigii, respectiv confirmă primirea unor sume de bani precum şi dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile, aspect reţinut în mod corect de instanţa de control judiciar. Dat fiind conţinutul acestui înscris, nu poate fi identificat elementul de reciprocitate a concesiilor, avut în vedere de legiuitor în stabilirea identităţii acestui concept juridic invocat de intimatul-reclamant.

Din punct de vedere al conţinutului, înscrisul are mai degrabă valenţele unei recunoaşteri în privinţa unor obligaţii asumate, nicidecum pe cele ale unei tranzacţii. Aceasta întrucât reciprocitatea concesiilor este caracteristica esenţială a unei tranzacţii, care nu poate fi atribuită actului încheiat la 10 mai 2012.

În integralitatea lor, criticile din recurs, subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., sunt astfel concepute încât pornesc exclusiv de la premisa conform căreia înscrisul are caracterul unei tranzacţii şi, astfel, reclamă exercitarea examenului de legalitate al deciziei atacate din perspectiva liceităţii acesteia, a condiţiilor de validitate ale unei convenţii, precum şi prin prisma efectelor ce decurg din caracterul de act de dispoziţie al unei tranzacţii.

Această ipoteză a fost corect înlăturată de instanţa de control judiciar, printr-o calificare judicioasă a înscrisului contestat.

Recurenta G. a reiterat susţinerea din fazele procesuale anterioare referitoare la faptul că prin actul de partaj voluntar, încheiat cu intimatul C., la data de 13 august 2013 a devenit proprietara bunurilor mobile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 decembrie 2003. Or, instanţele devolutive au înlăturat această apărare cu motivarea că la data încheierii înscrisului contestat, 10 mai 2012, bunurile nu erau proprietatea exclusivă a recurentei.

În acest context factual şi juridic, la data încheierii actului de dispoziţie, intimatul-reclamant în calitate de soţ al recurentei putea să dispună singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate, în temeiul art. 346 alin. (2) din noul C. civ.

Recurenta G. nu poate opune intimaţilor-pârâţi efectul poziţiei al puterii de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 206 din 25 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2012, deoarece în litigiul finalizat prin pronunţarea acestei hotărâri intimaţii-pârâţi nu au calitatea de părţi.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-intervenienţi G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-intervenienţi G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 80/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.