Cassation inadmissible in labor conflict: finality of revision decision per Art. 513(5) CPC

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 13 ianuarie 2017, sub numărul de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe intimata S.C. B. S.A. solicitând anularea deciziei de concediere nr. 1362 din data de 16 noiembrie 2016, considerată nelegală şi neconformă Regulamentului de Ordine Interioară şi Contractului Colectiv de Muncă al societăţii, valabile la data întocmirii Minutei nr. 33869 din data de 13 iulie 2016.

Intimata B. S.A. a formulat cerere reconvenţională, solicitând ca, în cazul în care se va admite acţiunea reclamantului şi se va dispune anularea deciziei de concediere, să fie obligat reclamantul la restituirea sumelor primite ca efect al concedierii, cu titlu de plăţi compensatorii, în condiţiile art. 3 din decizia de concediere, astfel cum acestea au fost acordate conform voinţei liber exprimate a partenerilor sociali (angajator şi reprezentanţii celor 12 sindicate) cu ocazia consultărilor reflectate în Minuta nr. 33869 din data de 13 iulie 2016. De asemenea, a solicitat indexarea acestor sume cu rata inflaţiei, precum şi obligarea reclamantului la plata dobânzii aferente, de la data încasării lor de către reclamant, până la data restituirii integrale.

Prin sentinţa civilă nr. 590 din data de 22 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia reclamantului, a dispus anularea art. 3 din decizia nr. 1362 din data de 16 noiembrie 2016 emisă de intimată şi a constatat dreptul contestatorului la 12 salarii compensatorii, conform contractului individuald de muncă şi actului adiţional din 6 mai 2016 la acesta, în vigoare din 1 mai 2016. Totodată, a constatat nulitatea absolută a dispoziţiilor art. 4.99 din Regulamentul de Ordine Interioară aprobat prin decizia nr. 669 din data de 7 iulie 2016.

A respins cererea reconvenţională formulată de intimată şi a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamantul, cât şi intimata, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă la data de 11 iunie 2018.

Prin decizia civilă nr. 415 din 29 ianuarie 2019, Curtea de apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelurile formulate de apelanţi împotriva sentinţei civile nr. 590 din 22 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2017, a anulat sentinţa şi, rejudecând cauza, a respins contestaţia, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată. Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a respins şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a formulat cerere de revizuire reclamantul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 4009/2019 din 23 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererea de revizuire.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile mai sus menţionate, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 ianuarie 2020.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în baza cărora, recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, totodată, casarea deciziei civile nr. 415/29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti şi a sentinţei civile nr. 590/12 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosar nr. x/2017.

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul-revizuent a menţionat că, aşa cum a arătat atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa Curţii de Apel Piteşti, activitatea pe care a desfaşurat-o, conform fişei postului, a fost preluată ilegal de persoane care nu aveau studii superioare cu profil mecanic, aşa cum prevăd Prescripţiile Tehnice PT-IR, elaborate de ISCIR-IT.

Recurentul a susţinut că instanţa a judecat altceva decât a solicitat, întrucât a trecut cu vederea cererile sale de probatorii, depuse la prima instanţă, prin care urmărea să-şi dovedească cererea.

Astfel, revizuentul a precizat că prima instanţa nu a emis adresă către S.C. B. S.A. sau I.T.M. Vâlcea pentru a verifica dacă activitatea pe care o desfăşura a fost continuată de persoane autorizate ISCIR şi dacă, în acest mod, a fost pusă în pericol buna funcţionare a instalaţiilor şi securitatea muncii şi a procesului de producţie şi de mentenanţă. A menţionat că cererile sale, adresate intimatei şi foştilor săi colegi pentru a i se furniza probe pentru proces, au rămas fără răspuns.

Recurentul a arătat că nu a obţinut procesele-verbale de recepţie transmise instanţelor de revizuire în urma unor memorii, aşa cum menţionează Curtea de Apel Piteşti în decizia a cărei revizuire se solicită, ci acestea i-au fost transmise pe email, de către o persoană pe care nu o cunoaşte.

A menţionat că, deşi a formulat o sesizare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, nu a primit nici un răspuns până în prezent.

A considerat fără temei afirmaţia instanţei de revizuire în sensul că "revizuentul nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor dintr-un motiv mai presus de voinţa sa", deoarece la data judecării contestaţiei în prima instanţă nu avea cunoştinţă de existenţa acestor procese-verbale.

Revizuentul A. a solicitat instanţei supreme să analizeze dacă intimata, prin emiterea deciziei de concediere nr. 1362 din data de 16 noiembrie 2016, a respectat clauzele din contractul de muncă, enumerate la capitolul "Concedierea Colectivă" şi dispoziţiile art. 65 din Codul muncii.

A mai susţinut recurentul că Tribunalul Vâlcea, cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 590 din 22 mai 2018, nu a luat in considerare faptul că, pe lângă cererea iniţială de chemare în judecată, a transmis instanţei, în termenul prevăzut de prevederile art. 204 din C. proc. civ., două înscrisuri (cereri anexe) depuse prin poştă, reprezentând clarificări şi completări, unul dintre înscrisuri fiind denumit, în mod eronat:

"întâmpinare".

A precizat că probele solicitate la judecarea fondului au vizat dovedirea împrejurării că activitatea pentru care a fost angajat nu a fost desfiinţată, conform art. 65 şi următoarele din Codul muncii, precum şi dovedirea nerespectării prevederilor art. 4.93-4.111 din contractul individual de muncă, menţionate în capitolul "Suspendarea şi încetarea Contractului Colectiv de Muncă".

Recurentul a considerat că Tribunalul Vâlcea a respins în mod eronat probele propuse, constând în martori, interogatoriu şi alte probe pertinente ce erau necesare cercetării judecătoreşti, iar singurele probe pe care le-a obţinut au fost procesele-verbale de recepţie, depuse la dosarul de revizuire.

A criticat faptul că atât apelul, cât şi cererea de revizuire au fost judecate de complete de judecată formate din doi judecători, nu de trei judecători, cum prevăd dispoziţiile C. proc. civ.

A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 24 februarie 2020, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 23 iulie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 15 septembrie 2020, în baza dispoziţiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 10 decembrie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În acest sens, Înalta Curte reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Acţiunea introductivă are ca obiect contestaţie împotriva unei decizii de concediere, fiind dedus judecăţii un conflict individual de muncă.

Potrivit textului art. 483 din C. proc. civ., în forma sa în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Totodată, conform dipoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

În aplicarea coroborată a textelor de lege anterior evocate, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Rezultă că decizia civilă nr. 415 din 29 ianuarie 2019, Curtea de apel Piteşti, secţia I civilă, hotărâre supusă revizuirii, are caracter definitiv de la data pronunţării, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., decizia instanţei de revizuire, pronunţată în baza textului art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă de la data pronunţării, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ., şi contravine principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, astfel că recursul de faţă este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., raportat la art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 4009/2019 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 4009/2019 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.