Inadmissibility of cassation appeal in social security litigation where appellate decision is final
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant-claimant's appeal against the Court of Appeal's decision, thereby upholding the appellate court's ruling that rejected the claimant's action. The dispute concerned the cessation of forced execution for erroneous recalculations of a revolutionary allowance (social security benefit), with the claimant seeking the application of fiscal amnesty under Law No. 124/2014 or, subsidiarily, the statute of limitations. The Court held that appeals against decisions issued by appellate courts in social security matters are not subject to further cassation appeal, based on Law No. 263/2010, Article 155(2), and Civil Procedure Code, Article 483(2), which establishes that such decisions are final. Consequently, the appeal was barred by the principle of the legality of appeals under Civil Procedure Code, Article 457, and the constitutional principle of equality before the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, art. 413 alin. (1) din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 66 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in social security litigation where appellate decision is final: , a invocat prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, raportat la cele ale Legii nr. 124/2014 şi ale Legii nr. 285/2010, precum şi dispoziţiile art. 167, 215 şi 234 din Codul de procedură fiscală, în raport cu textul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 25 august 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună încetarea executării silite dispuse în baza titlului executoriu nr. x din data de 2 august 2017 emis în dosarul nr. x/2012 de către Casa Judeţeană de Pensii Olt, pentru suma de 1288 RON, reprezentând diferenţe calculate eronat în privinţa indemnizaţiei de revoluţionar, potrivit deciziei nr. 211425 din data de 27 martie 2012, perioada de calculare a debitului fiind 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011, prin constatarea amnistiei fiscale prevăzute de Legea 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
În subsidiar, a solicitat constatarea intervenirii prescripţiei, în baza art. 215 din Codul de procedură fiscală şi a invocat neconstituţionalitatea textului art. 215 şi 217 lit. c) din acelaşi act normativ.
A mai solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul căruia a cerut acordarea indemnizaţiei de revoluţionar pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2014 şi, în subsidiar, a cerut compensarea acestui debit, potrivit prevederilor art. 167 din Codul de procedură fiscală, cu o parte a indemnizaţiei care nu s-a acordat ori a fost suspendată, pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2014.
În drept, a invocat prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, raportat la cele ale Legii nr. 124/2014 şi ale Legii nr. 285/2010, precum şi dispoziţiile art. 167, 215 şi 234 din Codul de procedură fiscală, în raport cu textul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 3 mai 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 şi 217 lit. c) din Codul de procedură fiscală, ca inadmisibilă.
Calea de atac declarată de reclamant împotriva acestei încheieri a fost admisă, prin decizia 1530 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin hotărârea menţionată fiind schimbată încheierea şi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 şi art. 217 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015.
Prin încheierea din data de 14 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secţia I civilă a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamant.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul, calea de atac fiind admisă prin decizia nr. 625 din data de 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care s-a dispus casarea încheierii şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
Ulterior, prin sentinţa nr. 596 din data de 22 noiembrie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturii reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a fost admis prin decizia nr. 636 din data de 12 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, instanţa de control ierarhic superior reţinând că prima instanţă nu a observat că, la filele x ale dosarului de fond, reclamantul a depus un exemplar al cererii de chemare în judecată, semnată în original, exemplar identic cu cel de la dosarul de fond.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Olt, cu păstrarea numărului unic de atribuire iniţial.
Printr-o cerere de chemare în judecată separată, depusă la Tribunalul Olt la data de 8 martie 2019 şi înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat încetarea executării silite dispuse în baza titlului executoriu nr. x din data de 2 august 2017 în dosarul nr. x/2012 şi a adresei nr. x din data de 4 februarie 2019 emise de Casa Judeţeană de Pensii Olt, precum şi în baza titlului executoriu şi a somaţiei de plată din data de 18 februarie 2019, ambele emise în dosarul nr. x/1004 de către A.J.F.P. Olt din cadrul DGRFP Craiova, pentru suma de 1348 RON, reprezentând diferenţe calculate eronat ale indemnizaţiei de revoluţionar, în baza deciziei nr. 211425 din data de 27 martie 2012, perioada de calculare a debitului fiind 1 ianuarie 2011- 31 decembrie 2011.
A solicitat constatarea amnistiei fiscale prevăzute de Legea nr. 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice şi, în subsidiar, a solicitat constatarea intervenirii prescripţiei, în baza art. 215 şi 181 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, precum şi conexarea cauzei cu dosarul nr. x/2017.
În drept, a invocat prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, prin raportare la prevederile Legii nr. 124/2014, ale Legii nr. 285/2010, ale art. 167, 215, 234 şi 181 din Codul procedură fiscală şi la dispoziţiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 9 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, instanţa a dispus, în temeiul art. 66 C. proc. civ., disjungerea petitelor referitoare la încetarea executării silite dispuse în baza titlului executoriu nr. x din data de 2 august 2017 în dosarul nr. x/2012 şi la constatarea intervenirii prescripţiei, arătându-se că acestea fac obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Olt, în care judecata se desfăşoară în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, obiectul cauzei fiind, sub aspectul acestor petite, identic.
Astfel, s-a dispus înregistrarea cererii disjunse sub numărul de dosar x/2019, care a fost conexat dosarului nr. x/2017, prin încheierea nr. 8 pronunţată la data de 23 mai 2019.
Prin sentinţa nr. 279 din data de 6 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt şi a dispus încetarea executării silite dispuse conform somaţiei nr. x din data de 2 august 2017 în dosarul de executare nr. 244/2012 de Casa Judeţeană de Pensii Olt, pentru suma de 1288 RON, reprezentând diferenţe de recalculare eronată ale indemnizaţiei de revoluţionar, conform deciziei nr. 211425 din data de 27 martie 2012 emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011, prin constatarea intervenirii amnistiei fiscale prevăzute de Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice.
A fost respinsă, în rest, cererea.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, această cale de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Prin decizia nr. 3199/2019 din data de 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii declarării apelului, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Casa Judeţeană De Pensii Olt împotriva sentinţei nr. 279 din data de 6 iunie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Olt, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant A., şi a schimbat sentinţa, respingând în totalitate acţiunea.
Împotriva deciziei nr. 3199/2019 din 3 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., temeiul de drept invocat fiind cel prevăzut de textul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 februarie 2020.
În cadrul motivelor de recurs, recurentul-reclamant a formulat o serie de critici, prin care a susţinut nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Intimata-pârâtă Casa Judeţeană De Pensii Olt a formulat întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul-reclamant. A solicitat judecarea dosarului în lipsă.
În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil.
Prin încheierea din data de 23 iulie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 15 septembrie 2019, în baza dispoziţiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 10 decembrie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.
Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Se constată că decizia recurată a fost pronunţată în cadrul unui unui litigiu având ca obiect asigurări sociale, fiind incidente prevederile art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, care prevăd că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă (alin. (1), precum şi că hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive (alin. (2).
Conform textului art. 156 din Legea nr. 263/2010:
"Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) al textului menţionat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".
Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunţate de instanţele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.
Cum, în speţă, decizia atacată a fost pronunţată în apel, în soluţionarea unui litigiu având ca obiect asigurări sociale (prin cererea de chemare în judecată se solicită recalcularea indemnizaţiei de revoluţionar şi restituirea sumelor pretins datorate în urma recalculării), în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că hotărârea recurată are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care, o astfel de recunoaştere apare ca o soluţie inadmisibilă în contextul ordinii de drept actuale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 coroborate cele ale art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3199/2019 din 3 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3199/2019 din 3 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.