Negative conflict of jurisdiction over copyright remuneration resolved by assigning competence to Bucharest Tribunal

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

I. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 185.220 RON, reprezentând valoarea triplului remuneraţiilor pentru drepturi patrimoniale de autor, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiul a două restaurante pe care pârâta le deţine în Muncipiul Arad. În subsidiar, a solicitat plata sumei de 61.740 RON, reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în aceleaşi spaţii, precum şi penalităţi de întârziere de 143.024 RON, calculate până la data de 20 iunie 2019, acestea urmând a curge în continuare, în procent de 0.5%/zi până la data plăţii efective a sumei de 61.740 RON.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, şi dispoziţiile Metodologiilor publicate prin deciziile O.R.D.A. nr. 266/2011, 198/2012 şi ale art. 30 alin. (1) şi 148 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 august 2019, pârâta a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a solicitat declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în temeiul dispoziţiilor art. 130 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2752 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în circumscripţia căruia îşi are sediul pârâta.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a reţinut că fapta ilicită ce face obiectul acţiunii este comunicarea operelor artiştilor interpreţi reprezentaţi de C., fără autorizaţia legală prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. A) din Legea 8/1996, ca mijloc pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică.

S-a reţinut că persoana care devine utilizator al prestaţiilor artiştilor interpreţi, cu scopul de a crea ambianţa pentru desfăşurarea oricărei alte activităţi ce nu necesită utilizarea acestor prestaţii, are obligaţia legală ca, înainte de a utiliza repertoriul protejat, să solicite eliberarea autorizaţiei prevăzute de art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea 8/1996, fapta ilicită reclamată în cauză (constând în omisiunea solicitării autorizaţiei şi a plăţii sumelor de bani aferente) fiind consumată la sediul pârâtei.

Tribunalul a stabilit că locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie facută plata. În acest sens, a arătat că acţiunea priveste plata remuneraţiilor, în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii, iar reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului Bucureşti.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că acest loc al producerii prejudiciului nu este opozabil pârâtei, în sensul textului art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenţa unei convenţii.

A mai reţinut Tribunalul Bucureşti că, în domeniul faptei ilicite, reperul previzibil nu poate fi locul situării persoanei păgubite, aceasta interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanţa competentă.

A considerat că domiciliul creditorului este locul reparaţiei prejudiciului, în sensul prevederilor art. 1381 alin. (3) şi art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., fiind diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Astfel, a precizat că fapta ilicită a pârâtei nu este îndreptata impotriva persoanei reclamantei sau împotriva bunurilor acesteia, astfel că soluţia legislativă alternativă de stabilire a competenţei la locul producerii prejudiciului nu îşi găseşte aplicare în speţă.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă la data de 2 martie 2020, sub numărul x/2019.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 iunie 2020, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea secţiei a II-a civile a Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a cererii.

Ulterior, la data de 8 iulie 2020, cauza a fost reînregistrată sub numărul x/2019* pe rolul secţiei a II-a civile a Tribunalului Arad, care a pronunţat sentinţa civilă nr. 601 din data de 30 septembrie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a dosarului.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care prevăd că este competentă teritorial să soluţioneze cauza instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Tribunalul Arad a considerat că prejudiciul, care constă în neplata remuneraţiilor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale, s-a produs la sediul reclamantei, întrucât, potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) din C. civ., în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor, obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, la sediul creditorului de la data plăţii.

A susţinut că, şi în situaţia în care plata drepturilor cuvenite ar fi fost făcută prin virament bancar, dispoziţiile art. 1497 C. civ. stabilesc că data plăţii se determină în funcţie de momentul în care contul creditorului a fost alimentat, adică, în speţă, la data la care banii ar fi intrat în contul reclamantei, deschis la unităţile bancare din Bucureşti.

Raportat la aceste considerente, Tribunalul Arad a stabilit că locul producerii prejudiciului este în Bucureşti, astfel că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., reclamanta era îndreptăţită să aleagă Tribunalul Bucureşti drept instanţă competentă a soluţiona litigiul, alegerea reclamantei fiind obligatorie pentru instanţă.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 octombrie 2020, sub numărul x/2019*.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prin emiterea regulatorului de competenţă.

În conformitate cu regula stabilită prin dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit cazului de competenţă alternativă stabilit de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 din actul normativ menţionat, mai este competentă să soluţioneze cauza instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În speţă cererea de chemare în judecată este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 1349 şi următoarele din C. proc. civ.

Se reţine că, atât fapta ilicită, cât şi prejudiciul la care face referire reclamanta s-au săvârşit/produs la sediul pârâtei, întrucât comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental se pretinde a fi fost făcută în două restaurante situate în Muncipiul Arad.

Cu toate acestea, prejudiciul, constând în neplata remuneraţiilor legal datorate pentru această utilizare, s-a produs la sediul reclamantei, deoarece în speţă este incident textul art. 1494 alin. (1) lit. a) din C. civ., care prevede că, în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor, obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, la sediul creditorului de la data plăţii.

Faptul că, în cauza C-170/12 Pinckney soluţionată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (la care a făcut referire Tribunalul Bucureşti, în sentinţa civilă nr. 2752 din 21 noiembrie 2019), s-a precizat că locul producerii prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, în funcţie de modalitatea în care se pretinde încălcarea acestui drept, nu contrazice cu nimic cele reţinute mai sus în favoarea aprecierii ca instanţă competentă teritorial a tribunalului în circumscripţia căruia se situează locul unde ar fi trebuit plătite remuneraţiile datorate, solicitate în cadrul prezentului litigiu.

În acest sens, Înalta Curte precizează că soluţiile pronunţate de alte instanţe, prin care s-a considerat că, în funcţie de modalitatea în care s-a pretins încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, locul săvârşirii faptei ilicite coincide cu locul producerii prejudiciului, nu poate fi determinant pentru stabilirea competenţei în litigiul de faţă, împrejurările de fapt fiind specifice fiecărei cauze în parte.

Înalta Curte constată, aşadar, că prin înregistrarea iniţială a acţiunii pe rolul Tribunalului Bucureşti, coroborată cu împrejurarea că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 107 şi 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., nefiind atrasă competenţa exclusivă a unei alte instanţe, a devenit competentă să soluţioneze cauza instanţa mai întâi învestită, respectiv Tribunalul Bucureşti.

În consecinţă, în raport cu considerentele anterior expuse, se constată că revine Tribunalului Bucureşti competenţa de a judeca litigiul, aşa încât, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.