Disability pension entitlement: Inadmissibility of appeal against Constitutional Court referral and admissibility of appeal against refusal to complete dispositive
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal as inadmissible regarding the order referring constitutional challenges and unfounded regarding the order refusing to complete the operative part, thereby leaving the Court of Appeal's decisions in force. The dispute concerned a dispute over the denial of a Grade I disability pension, where the appellant challenged the Court of Appeal's handling of a request to refer questions of unconstitutionality regarding specific provisions of the Public Pension System Law and related normative acts to the Constitutional Court, arguing the lower court failed to address all claimed provisions and lacked sufficient reasoning in its subsequent procedural order. The decisive legal basis is Article 29(5) of Law No. 47/1992, which stipulates that the referral of a constitutional exception is not subject to appeal, rendering the appeal against the referral order inadmissible, while the appeal against the refusal to complete the decision was rejected under Article 425 of the Code of Civil Procedure because the appellate court correctly clarified that it had referred the modifying legal norms rather than the modified provisions, thus respecting the scope of the original request.
Legislator headnote
AI generatedart. 58 lit. a) din Legea nr. 263/2010, art. 74 din Legea nr. 263/2010, art. 1 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 73 din Legea nr. 263/2010, art. 76 din Legea nr. 263/2010; Disability pension entitlement: Inadmissibility of appeal against Constitutional Court referral and admissibility of appeal against refusal to complete dispositive: În raport cu motivele de recurs invocate, în cauză sunt incidente prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd că, în situaţia în care excepţia este inadmisibilă, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea astfel pronunţată poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 octombrie 2018, contestatoarea A., prin reprezentant legal - curator B., în contradictoriu cu pârâtele Casa teritorială de pensii (Casa Judeţeană de Pensii) Bacău şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia centrată de contestaţii, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat:
- obligarea Casei Naţionale de Pensii Publice - Comisia centrală de contestaţii la emiterea hotărârii Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice;
- anularea deciziei nr. R 901249 din data de 31 septembrie 2018 emise de Casa teritorială de pensii Bacău, privind respingerea pensiei de invaliditate grad I a persoanei cu handicap grav cu asistent personal, A., Cod pensie N21;
- admiterea contestaţiei împotriva deciziei nr. R 901249 din data de 31 septembrie 2018 emise de Casa teritorială de pensii Bacău privind respingerea pensiei de invaliditate grad I a persoanei cu handicap grav cu asistent personal, A., astfel cum a fost formulată;
- emiterea deciziei administrative de pensionare pe caz de invaliditate grad I a persoanei cu handicap grav cu asistent personal, A., cu dispunerea stabilirii drepturilor la pensie de invaliditate, începând cu data de 29 iunie 2018, data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr. 166 din data de 29 iunie 2018 - de încadrare în grad de invaliditate I, dosar medical nr. x a Cabinetului de expertiză medicală a capacităţii de muncă nr. 1, din cadrul Casei teritoriale de pensii Bacău;
- punerea în plată de îndată ale drepturilor băneşti acordate pensiei de invaliditate grad 1 a persoanei cu handicap grav cu asistent personal, A., începând cu data de 29 iunie 2018, data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de munca nr. 166 din 29 iunie 2018, de încadrare în grad de invaliditate I, nr. dosar medical 8868 a Cabinetului de expertiză medicală a capacităţii de muncă nr. 1, din cadrul Casei teritoriale de pensii Bacău;
- înscrierea pe decizia de pensionare ce va fi emisă, a dispoziţiilor art. 58 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la anexa 5, în funcţie de gradul de handicap, respectiv 63 ani - 15 ani = 48 ani;
- înscrierea pe decizia de pensionare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 263/2010 a stagiului potenţial acordat, de 70 puncte pentru gradul I de invaliditate, pentru vârsta de pensionare de limită de vârstă redusă la 48 ani, în conformitate cu gradul de invaliditate I, deoarece reclamanta a realizat stagiu de cotizare de 5 zile, în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, data ivirii invalidităţii fiind data naşterii, respectiv 5 februarie 1999;
- înscrierea pe decizia de pensionare, la lit. G), a) stagiului potenţial acordat conform gradului I de invaliditate şi gradului de handicap grav, cu asistent personal;
- înscrierea pe decizia de pensionare, la lit. H), a) numărului de puncte realizate şi a punctajului mediu anual conform gradului I de invaliditate şi gradului de handicap grav, cu asistent personal;
- înscrierea pe decizia de pensionare, la lit. I), a) valorii punctului de pensie, conform gradului I de invaliditate şt gradului de handicap grav, cu asistent personal;
- obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere, actualizate cu indicele de inflaţie al B.N.R.;
- obligarea pârâtelor la plata de daune moratorii de 10.000 RON, actualizate cu indicele de inflaţie al B.N.R.;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuieli de judecată, actualizate cu indicele de inflaţie al B.N.R.
Totodată, prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău în data de 23 aprilie 2019 sub nr. x/2018/a1, reclamanta A., prin reprezentant legal curator B., a formulat de cerere de îndreptare a neregularităţii actelor de procedură şi cerere de corectare eroare materială din încheierea din data de 15 aprilie 2019 şi din încheierea pronunţată în data de 18 aprilie 2019, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2018.
Prin sentinţa nr. 295/2019 pronunţată la data de 6 mai 2019 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de contestatoare, în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Bacău şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, ca nefondată.
De asemenea, instanţa a respins cererea de "îndreptare a neregularităţii actelor de procedură" şi de corectare a erorii materiale formulate de reclamantă, prin încheierea din 16 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Împotriva sentinţei nr. 295/2019 pronunţate la data de 6 mai 2019 în dosarul nr. x/2018, precum şi împotriva încheierii din 16 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta a formulat apel, prin reprezentantul legal curator B..
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă la data de 27 noiembrie 2019.
În cursul judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a pronunţat încheierea din data de 30 iulie 2020, prin care a admis cererea formulată de apelantă şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor:
- art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
- art. I pct. 3 referitor la sintagma,,(...) în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie" din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, dispoziţie prin care a fost modificat şi completat art. 1 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
- art. I pct. 15 referitor la sintagma,,(...) în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie." din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, dispoziţie prin care a fost modificat art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
- art. I pct. 2 referitor la sintagma,,(...)în condiţiile legii(...)" din Legea 37/2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţie prin care a fost modificat art. 73 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi
- art. I pct. 3 referitor la sintagma,,(...)în raport cu vârsta conform tabelului nr. 3" din Legea nr. 37/2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţie prin care a fost modificat art. 76 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin raportare la dispoziţiile art. 1, alin. (3) şi (5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 21, art. 31, art. 44, art. 47, art. 49, art. 50, art. 53, art. 56, art. 61, art. 73, art. 74, art, 76, art. 77, art. 78, art. 108, art. 115 şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României republicată, art. 14, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, art. 1 din Protocolul 12 la Convenţie precum şi Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea 221/2010.
Prin încheierea menţionată, instanţa de apel a suspendat judecata cauzei, conform art. 413 din C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a excepţiei de neconstituţionalitate.
Ulterior, instanţa de apel a pronunţat încheierea din data de 5 august 2020, prin care a respins cererea de completare dispozitiv a încheierii de şedinţă din data de 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018, cerere formulată de apelanta A. prin reprezentantul legal curator B..
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a admis cererea de îndreptare eroare materială şi a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale a României pronunţate la data de 30 iulie 2020 în dosarul x/2018 al Curţii de Apel Bacău, în sensul că, în loc de:
-art. I pct. 3, referitor la sintagma,,(...) în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie" din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, dispoziţie prin care a fost modificat şi completat art. 1 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cum din eroare s-a consemnat, se va trece corect:
-art. I pct. 3, referitor la sintagma,,(...) în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie" din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, dispoziţie prin care a fost modificat şi completat art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice .
Împotriva încheierilor din 30 iulie 2020 şi, respectiv, din 5 august 2020, a formulat recurs reclamanta, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 octombrie 2020.
În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din data de 30 iulie 2020, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a omis, cu intenţie, a se pronunţa asupra aspectelor celor mai importante ale cererii de sesizare, deoarece, prin încheierea menţionată, Curtea de apel Bacău, secţia I civilă a admis în integralitate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, dar nu s-a pronunţat asupra următoarelor texte din Legea nr. 263/2010, considerate de recurentă ca fiind neconstituţionale:
- dispoziţiile art. 6 alin. (2) - sintagma "(...) vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, şi, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie";
- dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) sintagma "(...) în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calcul acestei categorii de pensie";
- textul art. 73 din Legea nr. 263/2010, sintagma "în condiţiile legii";
- textul art. 76 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, sintagma "stagiul de cotizare în raport cu vârsta conform tabelului nr. 3".
A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din data de 5 august 2020, recurenta a arătat că în dispozitivul acestei hotărâri s-a menţionat că se respinge cererea de completare dispozitiv formulată de recurentă, fără a se menţiona dacă cererea a fost respinsă ca nefondată, neîntemeiată sau inadmisibilă.
Recurenta a considerat această omisiune a completului de judecată ca vădit intenţionată, nu o simplă eroare de judecată sau eroare materială.
A susţinut că au fost încălcate normele de drept material esenţiale şi a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate, inclusiv cele vizând articolele din Legea nr. 263/2010 omise intenţionat de către instanţă prin încheierea din 30 iulie 2020.
Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul formulat cu privire la încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă la data de 30 iulie 2020, din conţinutul acestei încheieri rezultă că instanţa de apel a admis cererea formulată de apelanta-reclamantă şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor: art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. I pct. 3 referitor la sintagma,,(...) în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie" din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, dispoziţie prin care a fost modificat şi completat art. 1 alin. (3) lit.
c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a dispoziţiilor art. I pct. 15 referitor la sintagma,,(...) în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie." din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, dispoziţie prin care a fost modificat art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a prevederilor art. I pct. 2 referitor la sintagma,,(...)în condiţiile legii(...)" din Legea nr. 37/2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţie prin care a fost modificat art. 73 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a textului art. I pct. 3 referitor la sintagma,,(...)în raport cu vârsta conform tabelului nr. 3" din Legea nr. 37/2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţie prin care a fost modificat art. 76 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin raportare la dispoziţiile art. 1, alin. (3) şi (5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 21, art. 31, art. 44, art. 47, art. 49, art. 50, art. 53, art. 56, art. 61, art. 73, art. 74, art, 76, art. 77, art. 78, art. 108, art. 115 şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României republicată, art. 14, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, art. 1 din Protocolul 12 la Convenţie precum şi Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea 221/2010.
Se mai constată că încheierea atacată cu recurs, pronunţată la data de 30 iulie 2020, nu cuprinde nicio dispoziţie de respingere a cererii de sesizare, în privinţa vreunuia dintre textele criticate pentru neconstituţionalitate, indicate de recurenta-reclamantă.
Totodată, cu referire la susţinerile recurentei privind nepronunţarea asupra cererii formulate, în ceea ce priveşte unele dintre textele apreciate de recurentă ca neconstituţionale, instanţa de apel a precizat, în cuprinsul încheierii din data de 5 august 2020 pronunţate asupra unei cereri de completare a dispozitivului încheierii din data de 30 iulie 2020, că apelanta s-a referit, concomitent, "la dispoziţia care a modificat Legea 263/2010 cât şi la dispoziţia din legea 263/2010 în urma modificării", astfel că, instanţa de apel a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României doar în privinţa normei care a modificat sau completat legea, fără a altera conţinutul şi scopul sesizării.
În raport cu motivele de recurs invocate, în cauză sunt incidente prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd că, în situaţia în care excepţia este inadmisibilă, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea astfel pronunţată poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, rezultă că este supusă recursului numai încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Per a contrario, încheierea prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este supusă niciunei căi de atac, concluzie justificată şi de faptul lipsei de interes în promovarea căii de atac, în cazul în care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost admisă.
Cum în cauză, prin încheierea din data de 30 iulie 2020, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost admisă, în raport cu interpretarea mai sus menţionată a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă că recursul îndreptat împotriva acestei încheieri este inadmisibil.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că, mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, şi că exercitarea acestora trebuie tăcută în condiţiile legii.
În consecinţă, încheierea din data de 30 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentă, nu poate fi atacată cu recurs, calea de atac fiind inadmisibilă.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din data de 5 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, se constată, mai întâi, că această cale de atac vizează dispoziţia de respingere a cererii de completare dispozitiv formulate de recurentă, aceasta din urmă criticând faptul că instanţa nu a arătat dacă această cerere este nefondată sau inadmisibilă.
Or, astfel cum a precizat instanţa de apel în cuprinsul încheierii recurate:
"dat fiind că apelanta s-a referit concomitent la dispoziţia care a modificat Legea 263/2010 cât şi la dispoziţia din legea 263/2010 în urma modificării, Curtea a dispus sesizarea cu privire la norma care a modificat sau completat legea, fără a altera conţinutul şi scopul sesizării. Mai mult decât atât, completarea vizează o nepronunţare asupra unei solicitări, ceea ce nu este cazul în speţă. (...) Privitor la faptul că, oral la momentul dezbaterilor s-au indicat şi alineatele articolelor invocate din Constituţie, Curtea notează că potrivit art. 148 alin. (1) coroborat cu art, 148 alin. (4) şi art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) şi art. 482 din C. proc. civ. instanţa este obligată să se pronunţe asupra cererilor formulate în scris (nu ne aflăm în prezenţa unei excepţii) în termenele defipte de lege sau precizate de judecător, astfel că nici sub acest aspect cererea de completare nu este fondată.".
Ca atare, din considerentele încheierii rezultă faptul că solicitarea apelantei nu este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar dispozitivul va cuprinde, între alte menţiuni, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii.
Din perspectiva acestui text de lege, având în vedere menţiunile dispozitivului şi considerentele încheierii atacate, rezultă că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. civ., deoarece considerentele acestei încheieri cuprind motivele pentru care s-a respins cererea de completare a dispozitivului formulată de recurentă, instanţa apreciind-o ca nefondată.
Aşadar, această critică nu poate fi reţinută.
Sub un alt aspect, Înalta Curte apreciază corectă soluţia pronunţată de instanţa de apel, care a dispus sesizarea instanţei de contencios constituţional cu privire la normele care au modificat sau completat alte prevederi legale, fără a altera conţinutul şi scopul sesizării.
Astfel, instanţa de apel a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, text care a modificat, cu începere din data de 1 ianuarie 2018, conţinutul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Similar, dispoziţiile art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 103/2017 au modificat şi completat textul art. 1 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, instanţa dispunând, în mod corect, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la forma în vigoare a textului modificat.
Aceeaşi situaţie se observă şi în privinţa soluţiei pronunţate cu privire la cererea de sesizare vizând textul art. 73 din Legea nr. 263/2010, sintagma "în condiţiile legii" şi la textul art. 76 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, sintagma "stagiul de cotizare în raport cu vârsta conform tabelului nr. 3", prin încheierea pronunţată dispunându-se sesizarea instanţei de contencios constituţional cu privire la art. I pct. 2 şi, respectiv, art. I pct. 3 din Legea nr. 37/2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, norme ce au introdus modificările criticate pentru de neconstituţionalitate de recurentă.
În consecinţă, nu pot fi reţinute criticile formulate de recurenta-reclamantă în motivarea recursurilor privind încheierile din data de 30 iulie 2020 şi din data de 5 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău.
În baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. prin reprezentant legal curator B. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi, totodată, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentă împotriva încheierii de 5 august 2020 pronunţate de aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. prin reprezentant legal curator B. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentă împotriva încheierii de 5 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.