Failure to motivate appellate decision on reduced litigation costs despite challenge to proportionality of award in fatal accident case

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub numărul x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. Asigurări S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta:

1. la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale pentru gravele prejudicii suferite de reclamant, ca urmare a tragicului accident de circulaţie produs la data de 26 noiembrie 2013, soldat cu decesul fiicei reclamantului, C., la data de 14 decembrie 2013;

2. la plata unor penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aplicate sumei de 76.628 RON (inclusă în suma solicitată la petitul 1), oferită de pârâtă, ca urmare a cererii de despăgubire formulate de reclamant, dar neplătită, în mod abuziv, penalităţile urmând a fi calculate de la data de 8 aprilie 2016, până la data plăţii efective a acestei sume şi

3. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa civilă nr. 3493 din 16 noiembrie 2018, pronunţată în dosar, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. Asigurări S.A., obligând pârâta la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi întârziere, aferente sumei, de la data de 8 aprilie 2014, până la achitarea efectivă.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, proporţional cu pretenţiile admise.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, atât reclamantul A., cât şi pârâta B. Asigurări S.A.

Prin apelul formulat, reclamantul a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul obligării pârâtei la plata, în totalitate, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată solicitate.

Apelanta-pârâtă a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate, la suma de 100.000 RON, respingerii capătului de cerere privind penalităţile de întârziere şi, de asemenea, a solicitat să fie avut în vedere cursul de schimb valutar valabil la momentul producerii accidentului.

Prin decizia civilă nr. 1611 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile anterior menţionate, în contradictoriu cu intimatul-intervenient D..

A admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. Asigurări S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că penalităţile de întârziere datorate vor fi achitate începând cu data rămânerii definitive a sentinţei apelate.

Reclamantul A. a formulat, la data de 20 decembrie 2019, recurs împotriva deciziei civile pronunţate în apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 ianuarie 2020.

În cadrul recursului formulat, recurentul reclamant a solicitat admiterea căii de atac declarate, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale şi principiile care reglementează răspunderea civilă delictuală şi repararea prejudiciului nepatrimonial, prin acordarea în integralitate a daunelor morale, fiind încălcate dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ale Rezoluţiei nr. 75-7 adoptate la 14 martie 1975 de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei şi prevederile Directivei 2009/103/CE.

A susţinut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel a apreciat, în mod greşit şi discriminatoriu, că suma acordată de prima instanţă cu titlu de daune morale este una corectă.

În acest sens, recurentul a făcut referire la faptul că a fost încălcat principiul implementat prin paragraful 20 din preambulul la Directiva 2009/103/CE, acela al nediscriminării victimelor accidentelor de circulaţie aflate în situaţii comparabile, cărora ar trebui să le fie garantat un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii.

A invocat, în susţinerea criticii, împrejurarea că, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, soluţionată prin sentinţa civila nr. 1770/2017 din 10 mai 2017, definitivă astfel cum a fost schimbata prin decizia civila nr. 577/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 16 martie 2018, au fost acordate daune morale in cuantum de 100.000 Euro mamei victimei şi în cuantum de 60.000 Euro surorii victimei.

În opinia recurentului, este nejustificat şi profund discriminatoriu raţionamentul expus prin considerentele hotărârii recurate, potrivit căruia, suferinţa tatălui ar fi fost una mai mică, acest tip de raţionament înscriindu-se în paleta de practici vădit nelegale ale unor instanţe judecătoreşti române, care apreciază, fără niciun fel de fundament legal real, că legăturile de afecţiune ale taţilor cu copiii lor ar fi mai puţin profunde, precum şi că această împrejurare poate deveni o justificare a neaplicării corecte a dispoziţiilor legale.

În condiţiile în care valoarea daunelor morale acordate mamei victimei a fost cuantificată de instanţa de judecată la suma de 100.000 euro, recurentul a considerat că este pe deplin îndreptăţit, în calitatea sa de părinte al victimei, la repararea prejudiciului moral suferit, prin acordarea despăgubirilor morale în acelaşi cuantum.

A opinat că raţionamentul instanţei de apel este rezultatul unei interpretări ce nesocoteşte dispoziţiile legale şi constituţionale, prin care se consfinţeşte o situaţie discriminatorie, atât timp cât nu s-a procedat la o evaluare psihologică comparativă a stării celor doi părinţi, iar prin dispoziţiile art. 1391 din C. civ., legiuitorul a instituit o prezumţie legală, egală şi nediferenţiată, a existenţei prejudiciului moral al părinţilor victimei.

A apreciat că reducerea la jumătate a sumei cuvenite recurentului-reclamant cu titlu de daune morale, consfinţită prin hotărârea recurată, este nelegală, reprezentând o discriminare directă şi evidentă, fiind nesocotită jurisprudenţa la care face trimitere art. 49 alin. (2) din Norma nr. 14/2011.

A criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanţa de apel a menţinut, fără o analiză aprofundată a jurisprudenţei prezentate, aspecte discriminatorii menite să minimalizeze, în mod artificial, fără niciun fel de temei legal ori de altă natură, prejudiciul psihologic real suferit de către recurentul-reclamant.

A mai susţinut că în cauză este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte motivul de apel privind diminuarea cheltuielilor de judecată.

A învederat faptul că, prin motivele de apel formulate, a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată, însă instanţa de apel a respins calea de atac în totalitate, fără ca decizia pronunţată să cuprindă motivele pe care s-a întemeiat soluţia referitoare la cuantumul cheltuielilor.

Şi cu privire la soluţia pronunţată cu privire la penalităţile de întârziere, recurentul a menţionat că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

A susţinut că, admiţând apelul pârâtei cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă asupra petitului vizând penalităţile de întârziere, instanţa de apel a avut în vedere motive străine de natura cauzei şi nu a analizat apărările reclamantului, formulate în cuprinsul întâmpinării.

Astfel, a făcut referire la faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere obiectul şi cauza acestui petit, în acest mod fiindu-i încălcate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a menţionat că prin acţiunea introductivă nu a cerut obligarea pârâtei la plata unor penalităţi aplicate întregii sume solicitate cu titlu de despăgubiri, ci a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor aplicate sumei oferite de pârâtă cu acest titlu şi neachitată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2208 alin. (1) C. civ.

Raportându-se la dispoziţiile art. 2208 alin. (1) C. civ. şi la cele ale art. 36 alin. (5) din Normele R.C.A. aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, recurentul a susţinut că, atât timp cât societatea pârâtă a formulat oferta de despăgubire pentru suma de 76.628 RON, cu titlu de daune morale, aceasta avea obligaţia ca, în termen de 10 zile, să facă plata sumei oferite, fără să poată condiţiona, în mod abuziv, nelegal, şi cu rea-credinţă, plata sumei oferite de renunţarea reclamantului la restul pretenţiilor solicitate.

Recurentul a opinat că hotărârea recurată este nelegală, deoarece, dispunând modificarea hotărârii apelate, instanţa de apel nu a expus raţionamentul de interpretare a dispoziţiilor legale speciale incidente şi nu a analizat conţinutul acestora, nici argumentele de interpretare prezentate de reclamant, atât prin acţiune, cât şi prin apărările formulate ulterior, inclusiv în faţa instanţei de apel.

A arătat că instanţa de apel nu a motivat soluţia de schimbare, în parte, a hotărârii apelate, ci s-a limitat la redactarea unei singure fraze, prin care a reţinut doar că:

"în ce priveşte data acordării penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere prevăzute de art. 37 din Norme, trebuie avut în vedere că despăgubirea a fost stabilită de instanţa de judecată, conform art. 74 din aceleaşi Norme, astfel că penalităţile nu pot fi acordate de la un moment anterior, cum a procedat prima instanţă".

Totodată, a relevat faptul că instanţa de apel nu a analizat aspectele referitoare la conduita reprezentanţilor societăţii de asigurare şi nici nu a motivat de ce pârâta nu trebuia să fie obligată la plata penalităţilor de întârziere aferente sumei oferite şi neachitate în termenul legal de 10 zile.

Pentru aceleaşi motive, a învederat că hotărârea atacată a fost dată şi cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a analizat apărările recurentului din întâmpinare şi nu a avut în vedere obiectul şi cauza capătului de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere, astfel cum au fost formulate de recurent, încălcându-i acestuia dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

La data de 26 februarie 2020 intimata-pârâtă B. Asigurări S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, arătând că recurentul-reclamant a formulat critici ce ţin de fondul cauzei, care nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate.

Intimatul-intervenient D. nu a depus întâmpinare.

Recurentul-reclamant A. nu a depus răspuns la întâmpinare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor considerând recursul declarat ca fiind admisibil.

Prin încheierea din data de 14 mai 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 15 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă B. Asigurări S.A. şi a admis în principiu recursul declarat, fixând termen în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020, pentru judecata cauzei.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin cererea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte B. Asigurări S.A. la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale pentru gravele prejudicii suferite de reclamant, ca urmare a decesul fiicei reclamantului datorită unui accident de circulaţie produs de intimatul-intervenient forţat, precum şi la plata unor penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aplicate sumei de 76.628 RON (inclusă în suma de 100.000 Euro solicitată la petitul 1), sumă oferită de pârâtă ca urmare a cererii de despăgubire formulate de reclamant, însă neachitată.

A mai solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Recursul a fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat critici referitoare la neobservarea de către instanţa de apel a limitelor judecăţii în apel, susţinând că instanţa de apel nu a avut în vedere obiectul şi cauza petitului referitor la penalităţile de întârziere, întrucât, prin acţiunea introductivă nu a cerut obligarea pârâtei la plata unor penalităţi aplicate întregii sume solicitate cu titlu de despăgubiri, ci doar a unor penalităţi aplicate sumei oferite de pârâtă cu acest titlu şi neachitată, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 2208 alin. (1) C. civ.

A pretins că, în acest mod, i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Examinând actele dosarului, instanţa de recurs nu a identificat un astfel de motiv de apel, formulat fie de recurent, fie de către intimată, care să fi fost prezentat instanţei de prim control judiciar.

Dimpotrivă, urmare acordării, de către instanţa de fond, a unor despăgubiri morale în sumă de 50.000 Euro recurentului-reclamant şi a unor penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi calculate la această sumă (de la data de 8 aprilie 2014, până la achitarea efectivă), apelurile formulate în cauză au vizat, pe de o parte, schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul obligării pârâtei la plata în totalitate a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată solicitate (apelul recurentului-reclamant), iar, pe de altă parte, schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate la suma de 100.000 RON şi respingerii capătului de cerere privind penalităţile de întârziere (apelul intimatei-pârâte).

În aceste condiţii, susţinerile recurentului-reclamant, în sensul că că instanţa de apel ar fi schimbat, cu prilejul soluţionării apelului, obiectul şi cauza cererii referitoare la penalităţile de întârziere solicitate, au fost invocate omisso medio, fiind incidente dispoziţiile 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora motivele de recurs "nu pot fi invocate decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis sa se pronunţe asupra lor".

În consecinţă, această critică nu poate fi verificată de către instanţa de recurs.

Aceleaşi raţiuni se impun şi în privinţa criticilor referitoare la lipsa, din considerentele deciziei recurate, a raţionamentului aplicat de instanţa de apel cu ocazia interpretării dispoziţiilor legale speciale incidente, la neanalizarea apărărilor relevante ale recurentului sau a conduitei reprezentanţilor intimatei-pârâte, precum şi la nemotivarea soluţiei de schimbare, în parte, a hotărârii apelate, toate vizând petitul privind acordarea penalităţilor de întârziere, şi subsumate de recurent motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Este reală împrejurarea invocată de recurent, că acesta a formulat o serie de apărări referitoare la necesitatea acordării de penalităţi de întârziere, începând cu data de 8 aprilie 2016 până la data plăţii efective, calculate asupra sumei de 76.628 RON, reprezentând daune morale.

Însă aceste apărări nu pot fi asociate motivelor de apel formulate de părţi, ci aceste motive, aşa cum au fost precizate în cererile de apel, au făcut trimitere la alte aspecte ale cauzei.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, recursul putând fi exercitat numai pentru critici ce au făcut analiza instanţei de apel, cuprinse fie în motivele de apel, fie în apărările relevante formulate faţă de astfel de motive, cuprinse în întâmpinarea părţii adverse.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima dată de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac, ceea ce este inadmisibil.

Cum obiectul recursului este reprezentat de decizia instanţei de apel, iar criticile învederate nu au făcut obiectul analizei acestei decizii, nefiind cuprinse în motivele de apel, rezultă că susţinerile recurentului-reclamant excedează controlul de legalitate ce poate fi realizat în recurs, fiind prezentate omisso medio.

Ca atare, aceste critici sunt inadmisibile.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare, în esenţă, la faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale şi principiile care reglementează răspunderea civilă delictuală şi repararea prejudiciului nepatrimonial (dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ale Rezoluţiei nr. 75-7 adoptate la 14 martie 1975 de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei şi prevederile Directivei 2009/103/CE), Înalta Curte constată, în raport cu susţinerile invocate de recurentul-reclamant, că acest motiv de recurs a fost prezentat formal, dezvoltarea sa cuprinzând, în realitate, nemulţumiri referitoare la cuantumul daunelor morale acordate recurentului de către instanţa de fond, menţinut de către instanţa de apel.

Astfel, în conţinutul cererii de recurs, recurentul face trimitere la soluţia pronunţată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au fost acordate daune morale mamei şi surorii victimei într-un cuantum superior celor stabilite în prezenta cauză, recurentul considerând nejustificat şi profund discriminatoriu raţionamentul instanţei de apel, care a considerat că suferinţa tatălui ar fi una mai redusă.

În realitate, argumentele invocate de către recurent privind cuantumul daunelor morale, anterior sintetizate, vizează, exclusiv, aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, respectiv elemente de fapt care au format convingerea instanţei de apel în privinţa gradului de afectare emoţională a recurentului şi modul de evaluare a prejudiciului nepatrimonial suferit, recurentul urmărind o reanalizare a stării de fapt reţinute în apel, astfel că, exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, câtă vreme din cuprinsul susţinerilor recurentului-reclamant nu pot fi desprinse critici de nelegalitate relevante.

Este întemeiată, în schimb, critica formulată de recurent, întemeiată pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel, de menţinere a hotărârii fondului asupra cuantumului diminuat al cheltuielilor de judecată.

Aşa cum susţine recurentul, prin motivele de apel prezentate, a criticat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecata, considerând că instanţa nu era obligată, în cazul admiterii în parte a acţiunii, să diminueze proporţional cheltuielile de judecată, în special în situaţia din speţă, când obiectul acţiunii a fost reprezentat de acordarea daunelor morale, a căror cuantificare este atributul instanţei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere nu doar stabilirea situaţiei de fapt incidente în speţă şi raportarea acesteia la normele de drept aplicabile, dar şi examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Verificarea considerentelor deciziei atacate din perspectiva criticii analizate relevă faptul că instanţa de prim control judiciar nu a cenzurat, sub nicio formă, hotărârea tribunalului, în ceea ce priveşte aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare acordate, lăsând neanalizate susţinerile prezentate de recurent în conţinutul motivului de apel corespondent.

Din lectura soluţiei atacate se observă că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra motivului de apel în discuţie, împrejurare ce conduce la concluzia că decizia recurată este, sub aspectul reclamat, nemotivată, astfel că susţinerile recurentului-reclamant circumscrise punctului 6 al alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. sunt fondate, hotărârea atacată fiind pronunţată cu neobservarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Raportat la elementele relevate anterior, se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În cadrul rejudecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ., vor fi avute în vedere aspectele prezentate de recurent în cadrul motivului de apel neanalizat, referitor la cuantumul şi proporţionalitatea cheltuielilor de judecată.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1611 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.