Corporate shareholder withdrawal claim invalidated by defective non-attorney power of attorney not meeting statutory form requirements

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 20 iulie 2018, sub numărul x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E.. F., G., H., I.. J., K., L., M.. N. şi O., reprezentaţi legal de mandatar P., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. Q. S.A. (fostă R. S.A. BUCUREŞTI), ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună constatarea retragerii reclamanţilor din societatea pârâtă, obligarea pârâtei S.C. Q. S.A. la plata către mandatarul P. a contravalorii celor 42.457 de acţiuni emise de societatea pârâtă, pe care reclamanţii le deţin, la valoarea medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare, la data evaluării, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 151/2014 şi textul art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 790 din 26 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de instanţă din oficiu şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. I., J., K., L., M., N. şi O., în contradictoriu cu pârâta S.C. Q. S.A., pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1325 din 13 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. împotriva sentinţei civile nr. 790 din 26 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. Q. S.A. (fostă S.C. R. S.A. Bucureşti), ca nefondat.

Împotriva deciziei civile anterior menţionate au declarat recurs recurenţii-reclamanţi, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 22 noiembrie 2019.

Recursul declarat a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în baza cărora recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului formulat şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, urmare a respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului P..

Sub un prim aspect, recurenţii-reclamanţi au considerat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că mandatarul P. nu a depus la dosar un înscris autentic, astfel cum prevede textul art. 85 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că reprezentantul convenţional al recurenţilor, respectiv Cabinetul de Avocat S., a semnat cererea de chemare în judecată cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei".

S-a precizat că împuternicirea avocaţială a fost depusă la dosarul cauzei în original, cu respectarea prevederilor art. 151 alin. (2) din C. proc. civ. şi, în plus, la dosar s-au depus procuri speciale ad litem, date de recurenţii-reclamanţi mandatarului P., pentru reprezentare în prezenta cauză.

Au arătat că, potrivit deciziei pronunţate în apel, la dosar au fost depuse procuri speciale prin care au fost ratificate şi actele anterioare, însă instanţa a apreciat că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 151 din C. proc. civ., deoarece aceste procuri au fost încheiate după data introducerii cererii de chemare în judecată.

Recurenţii au făcut trimitere la dispoziţiile art. 177 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia." şi au arătat că în speţă s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a mandatarului recurenţilor, prin depunerea procurilor speciale la dosar, înainte de pronunţarea hotărârii instanţei.

Au apreciat ca nelegală soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi de anulare a cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil.

Prin încheierea din data de 2 aprilie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 1 octombrie 2020, Înalta Curte a a admis în principiu recursul declarat, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 10 decembrie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., însă din conţinutul criticilor supuse atenţiei instanţei de recurs rezultă că acestea se încadrează exclusiv în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", deoarece, recurenţii invocă încălcarea de către instanţele de fond a unor norme privind reprezentarea procesuală convenţională, respectiv formularea cererii de chemare în judecată prin mandatar.

În privinţa primei critici, referitoare la modul eronat în care a reţinut instanţa că mandatarul recurenţilor, P., nu a depus la dosar un înscris autentic, astfel cum prevede textul art. 85 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată nerelevant argumentul invocat de recurenţi, prin reprezentantul avocat, constând în aceea că semnarea cererii de chemare în judecată s-ar fi realizat cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ. (potrivit cărora "împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei").

Recurenţii se raportează la două texte de lege care reglementează două aspecte diferite, respectiv, textul art. 85 alin. (1) din C. proc. civ. (invocat de instanţă pentru a indica forma impusă de lege pentru mandatul reprezentantului recurenţilor, P.) şi cel al art. 85 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează o cu totul altă chestiune, referitoare la împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic.

Potrivit primului text, reprezentantul (presupus) mandatar al recurenţilor trebuia să depună la dosar o împuternicire în formă autentică, iar cel de al doilea text vorbeşte despre împrejurarea că apărătorul recurenţilor, a cărui împuternicire a fost semnată de mandatarul acestora, trebuia să depună la dosar înscrisul necesar, conform legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

În cauză a fost ridicată, cu prioritate, problema lipsei calităţii de reprezentant a presupusului mandatar neavocat al recurenţilor, instanţele constatând că, potrivit art. 151 din C. proc. civ., când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura cererii procura în original sau în copie legalizată, iar avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

Elucidarea, în principal, a problemei referitoare la lipsa calităţii de mandatar neavocat al recurenţilor are importanţă în privinţa dovedirii subsecvente a calităţii de reprezentant convenţional a apărătorului recurenţilor, din perspectiva faptului că cererea de chemare în judecată a fost semnată de către cel din urmă, fiind, deci, necesar ca împuternicirea avocaţială prezentată de reprezentantul avocat să fi fost semnată de un veritabil mandatar neavocat, a cărui calitate să fi fost dovedită conform art. 151 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanţa de apel a constatat că mandatarul neavocat:

"şi-a justificat calitatea sa prin procurile depuse la dosar în copie simplă ", în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor textului de lege mai sus enunţat, procurile date de recurenţi mandatarului neavocat trebuiau depuse în copie legalizată sau în original, condiţie neîndeplinită în speţă.

În aceste condiţii, în mod corect a apreciat instanţa de apel că:

"Doar împuternicirea avocatului nu este suficientă pentru a complini rigorile legii.".

În plus contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel nu s-a raportat, în motivarea sa, exclusiv la aspectul încheierii după data introducerii cererii de chemare în judecată a procurilor de reprezentare, cum eronat susţin recurenţii, ci în apel s-a reţinut că mandatele iniţiale acordate mandatarului neavocat fie nu erau ad litem, cum s-a susţinut, ci generale, fie, fiind încheiate fiind sub imperiul noului C. civ., nu mai erau valabile, fiind depăşit termenul de 3 ani la data introducerii cererii (19 iulie 2018).

În acelaşi timp, cu referire la mandatele încheiate ulterior, instanţa de apel a reţinut că, deşi acestea sunt speciale şi ratifică actele anterioare, fiind încheiate după introducerea cererii de chemare în judecată, aceste mandate:

"nu au fost depuse în condiţiile de formă prevăzute de legea procesuală", cu referire la dispoziţiile art. 85 alin. (1) şi 151 alin. (1) din C. proc. civ.

Tot astfel, în privinţa recurentei I. s-a constatat că a fost depus doar un act sub semnătură privată, iar pentru recurenţii M. şi N. "nu au fost depuse mandate noi care să îndeplinească condiţiile legale privind conţinutul şi forma.".

În acest condiţii, Înalta Curte apreciază ca fiind corect raţionamentul instanţei de apel, care a stabilit că în cauză nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant convenţional a recurenţilor, în condiţiile legii, întrucât, pe de o parte, procurile necesare dovedirii calităţii de mandatar neavocat a persoanei care a încheiat contractul de asistenţă juridică nu au fost depuse în copie legalizată sau în original, aşa cum prevede art. 85 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte împuternicirile ulterioare ad litem, conţinutul acestora nu putea prezenta relevanţă de sine stătătoare, procurile nefiind depuse în forma prevăzută de art. 85 alin. (1) şi, respectiv, 151 alin. (1) din C. proc. civ.

În aceste condiţii, nu se confirmă susţinerile recurenţilor referitoare la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 177 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât, în speţă nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a mandatarului neavocat al recurenţilor, astfel cum s-a arătat mai sus, cu consecinţa nedovedirii valabilei încheieri a contractului de asistenţă juridică, respectiv a calităţii de reprezentant convenţional a apărătorului recurenţilor .

În concluzie, în baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 1325 din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. împotriva deciziei civile nr. 1325 din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.