Escrow contract scope: interpretation of escrow agreement limited to specific supply contract and exclusion of subsequent contracts under Civil Code interpretation rules

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x din 4 noiembrie 2014, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.778.339,09 RON, la plata dobânzii legale până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. La solicitarea instanţei reclamanta a precizat cuantumul dobânzii solicitate la 548.949,16 RON.

3. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a CES S.A. Brăila, prin care a solicitat ca, în cazul în care cererea principală va fi admisă, chemata în garanţie să fie obligată la plata sumei de 4.778.339,09 RON.

4. Prin încheierea de şedinţă din data de 25.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 s-a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi chemată în garanţie CET S.A. prin lichidator judiciar C. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013

5. Prin decizia civilă nr. 76/R din 15 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea recursurilor declarate împotriva măsurii de suspendare a judecării cauzei s-a reţinut de către instanţa de control că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă doar suma de bani rezultată din obligaţiile asumate de banca prin contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004, în preambulul căruia se menţionează că a fost încheiat în scopul plăţii preţului contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29 iulie 2004 şi că din declaraţia de creanţă rezultă că reclamanta s-a înscris la masa credală în dosarul nr. x/2013 cu suma totală de 10.374.642,94 RON rezultată din alte contracte decât cel menţionat mai sus, respectiv contractele de furnizare gaze naturale nr. 16 din 2 martie 2005, nr. 25bis din 1 iulie 2001 şi nr. 19 din 29 iunie 2012.

6. S-a apreciat de instanţa de recurs, după compararea sferei pretenţiilor care fac obiectul cauzei de faţă cu cea a pretenţiilor care fac obiectul cauzei nr. 2712/113/2013, concluzionându-se că cele doua sfere nu se suprapun, astfel că nu există temei pentru a suspenda judecarea cauzei în condiţiile art. 413 alin. .1 pct. 1 noul C. proc. civ.

B. Hotărârea primei instanţe.

7. Prin sentinţa civilă nr. 2062 din 25 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. S.A., s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.A. în contradictoriu cu intimata - chemată în garanţie CET S.A., a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă B. S.A. a sumei de 56.388,39 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi s-a dispus înaintarea cererii de reexaminare formulată de doamna expert D. către completul competent în vederea soluţionării.

8. Prima instanţă a opinat că obligaţia pârâtei B. S.A. de a efectua viramentul către reclamanta A. S.A. este indisolubil legată de obligaţia chematei în garanţie, CET S.A. Brăila, de a alimenta contul escrow, iar această obligaţie se naşte doar în măsura în care CET S.A. Brăila are un debit faţă de reclamanta A. S.A. născut din raportul fundamental.

9. S-a arătat că reclamanta a susţinut, prin precizarea cererii de chemare în judecată, că toate plăţile izvorâte din toate cele patru contracte de vânzare-cumpărare s-au derulat prin contul escrow deschis în baza contractului de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004).

10. A reţinut prima instanţă că atât contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 25bis din 1 iulie 2011, valabil de la de la 1 iulie 2011 la 30 iunie 2012, cât şi contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 19 din 29 iunie 2012, valabil de 1 iulie 2012 la 30 iunie 2013, au fost încheiate după data de 15 februarie 2011, când contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004 a suferit ultima sa modificare, prin actul adiţional nr. x, astfel că nu ar putea fi angajată răspunderea civilă contractuală a pârâtei pentru modul pretins defectuos în care a executat obligaţiile asumate prin contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004, modificat la 15 februarie 2011, în legătură cu operaţiuni de plată izvorâte din contractele de vânzare-cumpărare încheiate la 1 iulie 2011 şi 29 iunie 2012, în absenţa unei dispoziţii exprese potrivit căreia agentul escrow era ţinut să vireze şi sume provenind din plăţile efectuate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare viitoare, încă inexistente la data încheierii/modificării contractului de depozit escrow.

11. Referitor la derularea plăţilor născute din contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 16 din 2 martie 2005 s-a arătat că părţile au încheiat contractul de depozit escrow nr. 146 din 3 decembrie 2009 şi contractul de escrow nr. 973 din 1 februarie 2012 în cuprinsul cărora se stipulează, în mod expres, că au ca obiect derularea plăţilor născute din contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 16 din 2 martie 2005.

12. Prima instanţă a mai învederat că, deşi a susţinut că pentru derularea plăţilor din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 2 martie 2005 părţile au încheiat actul adiţional din data de 7 noiembrie 2005 la contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004, reclamanta nu a dovedit că în cuprinsul acestui act adiţional - sau în cuprinsul oricăruia din actele adiţionale prin care contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004 a fost modificat - părţile au înţeles să se refere la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 2 martie 2005.

13. S-a reţinut că prin actele adiţionale la contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004 părţile nu au înţeles decât să modifice cota procentuală care urma să fie virată de agentul escrow către vânzător, aceasta crescând în progresia 10% - 50% - 70% - 75%.

14. În ceea ce priveşte derularea plăţilor născute din contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 107 din 29 iulie 2004 s-a menţionat că obiectul cauzei deduse judecăţii constă în "diferenţa procentului de 75% din fondurile primite, depozitate si blocate în contul escrow aferent contractului de cont escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004 şi suma efectiv virată către reclamantă pentru perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013".

15. Or, potrivit susţinerilor reclamantei, contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 107 din 29 iulie 2004 a încetat la data de 12 decembrie 2004, astfel că în baza acestei convenţii nu au fost emise facturi în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013 pe care CET S.A. Brăila să fi dorit să le stingă prin alimentarea contului escrow deschis în baza contractului nr. x din 17 septembrie 2004.

16. A concluzionat prima instanţă că soluţia pronunţată cu privire cererea principală face inutilă cercetarea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă pentru ipoteza în care ar fi căzut în pretenţii.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

17. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din datele de 2 aprilie 2015, 28 mai 2015, 25 iunie 2015, 26 mai 2015, 29 septembrie 2016, 24 noiembrie 2016, 2 februarie 2017, 16 martie 2017, 13 aprilie 2017, 11 mai 2017 şi 25 mai 2017, a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi, după rejudecarea fondului, admiterea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, schimbarea, în tot, a hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

18. Împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.04.2017 şi a sentinţei civile nr. 2062 din 25 mai 2017 a declarat apel incident şi pârâta B. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea încheierii de şedinţă apelate în sensul admiterii obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă şi, în cazul admiterii apelului principal, schimbarea sentinţei apelate în sensul obligării chematei în garanţie CET S.A. Brăila la plata sumei de 3.525.076,82 RON şi a dobânzii legale calculată până la data plăţii efective.

19. La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2018, instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii apelului principal formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data din 25 iunie 2015, iar intimata-pârâtă B. S.A. a precizat că nu mai susţine excepţiile netimbrării şi tardivităţii apelului principal, decăderea apelantei-reclamante din dreptul de a motiva apelul principal împotriva încheierilor de şedinţă din datele de 2 aprilie 2015, 28 mai 2015, 25 iunie 2015, 26 mai 2016, 29 septembrie 2016, 24 noiembrie 2016, 2 februarie 2017, 16 martie 2017, 13 aprilie 2017, 11 mai 2017 şi 25 mai 2017, iar referitor la inadmisibilitatea solicitării de schimbare a încheierii prin care a fost respinsă proba cu interogatoriul a învederat că este o apărare de fond.

D. Hotărârea instanţei de apel.

20. Prin decizia nr. 2674 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, apelul principal formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.06.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu intimata - pârâtă B. S.A. şi cu intimata - chemată în garanţie CET S.A. BRĂILA, prin lichidator judiciar C..

A fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva încheierilor de şedinţă din datele de 02.04.2015, 28.05.2015, 26.05.2016, 23.06.2016, 29.09.2016, 24.11.2016, 02.02.2017, 16.03.2017, 13.04.2017, 11.05.2017 şi 25.05.2017 şi sentinţei civile nr. 2062/25.05.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu intimata - pârâtă B. S.A. şi cu intimata - chemată în garanţie CET S.A. BRĂILA, prin lichidator judiciar C..

A fost respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanta - pârâtă B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.04.2017 şi sentinţei civile nr. 2062/25.05.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu intimata - reclamantă A. S.A. şi cu intimata - chemată în garanţie CET S.A. BRĂILA, prin lichidator judiciar C..

Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de apelanta - reclamantă A. S.A. şi apelanta - pârâtă B. S.A. având ca obiect cheltuielile de judecată efectuate în apel.

21. Cu privire la raportul juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:

- apelanta - reclamantă A. S.A., în calitate de vânzător şi intimata - chemată în garanţie CET S.A. BRĂILA, în calitate de cumpărător, au încheiat:

- contractul de vânzare - cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 107/29.07.2004 pentru o perioada de patru luni, cu începere de la 01.09.2004;

- contractul de vânzare - cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 16/02.03.2005 pentru o perioada de un an, de la 01.04.2005 la 31.03.2006 (art. 4), care a fost ulterior prelungit până la data de 31.03.2012;

- contractul de vânzare - cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 25bis/01.07.2011 pentru o perioada de un an, de la 1.07.2011 la 30.06.2012 (art. 3);

- contractul de vânzare - cumpărare a gazelor naturale pentru consumatori eligibili nr. 19/29.06.2012 pentru o perioada de un an, de la 01.07.2012 la 30.06.2013 (art. 4).

22. Totodată, apelanta - reclamantă A. S.A. în calitate de vânzător, intimata - chemată în garanţie CET S.A. BRĂILA în calitate de cumpărător şi apelanta - pârâtă B. S.A., în calitate de agent escrow, au perfectat:

- contractul de depozit escrow nr. 205/17.09.2004, care a fost modificat prin patru acte adiţionale, ultimul din data de 15.02.2011, având ca obiect constituirea la agentul escrow a unui depozit escrow în baza contractului nr. x/29.07.2004;

- contractul de depozit escrow nr. 146/03.12.2009 având ca obiect constituirea la agentul escrow a unui depozit escrow în baza contractului nr. x/02.03.2005;

- contractul de escrow nr. x/1.02.2012 pentru efectuarea plăţilor datorate în temeiul contractului nr. x/02.03.2005.

23. Referitor la contractul de depozit escrow nr. 205/17.09.2004, instanţa de apel a constatat că acesta prevede, în mod expres, faptul că:

- a fost încheiat având în vedere faptul că apelanta - reclamantă A. S.A. şi intimata - chemată în garanţie CET S.A. BRĂILA au perfectat la data de 29.07.2004 contractul de vânzare - cumpărare nr. x;

- art. 6 alin. (1) - Părţile au convenit ca durata de funcţionare a contului escrow să fie durata contractului de vânzare - cumpărare nr. x/29.07.2004;

- art. 8 alin. (1) - În perioada de valabilitate a contractului de depozit temporar, părţile nu pot renunţa sau modifica niciuna din condiţiile şi prevederile lui decât printr-un document scris şi semnat de către toate părţile contractante.

24. Prin actele adiţionale la contractul de depozit escrow nr. 205/17.09.2004 părţile nu au înţeles decât să modifice cota procentuala care urma să fie virată de agentul escrow către vânzător, aceasta crescând în progresia 10% - 50% - 70% - 75%.

25. Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului de depozit escrow nr. 205/17.09.2004, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, nu este făcută nicio menţiune din care să rezulte că această convenţie a fost încheiată în baza altor contracte de vânzare - cumpărare decât cel cu nr. x/29.07.2004.

26. Contrar susţinerilor apelantei - reclamante, nu există nicio dovadă din care să reiasă că, la momentul încheierii contractului de depozit escrow nr. 205/17.09.2004 sau ulterior acestui moment, ar fi existat o înţelegere a părţilor în sensul extinderii efectelor acestei convenţii şi în ceea ce priveşte contractele de vânzare - cumpărare nr. x/02.03.2005, nr. 25bis/01.07.2011 şi nr. 19/30.06.2012, iar aplicarea regulilor de interpretare a convenţiilor prevăzute de art. 970, art. 977 şi art. 985 C. civ. de la 1864 nu conduce la altă concluzie.

27. Împrejurarea că O.U.G. nr. 115/2001 prevede obligaţia deschiderii unor conturi de tip escrow la o societate bancară în sarcina agenţilor economici producători/distribuitori de energie termică nu poate conduce la concluzia că, raportat la art. 970 C. civ. de la 1864, ar putea fi extinse, de către instanţa de judecată, efectele unui contract peste cele agreate de părţi.

28. De altfel, apelanta - pârâtă nu are calitatea de producător/distribuitor de energie termică, astfel că o eventuală încălcare a obligaţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 115/2001 nu îi poate fi imputată acesteia.

29. S-a mai reţinut că prin convenţia de cont escrow nu s-au stabilit obligaţii de furnizare a energiei termice (gaze naturale) şi nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă că obligaţia agentului escrow dintr-o convenţie se întinde şi asupra unor contracte viitoare.

30. Totodată, aşa cum rezultă din art. 6.1 din contractul de depozit escrow nr. 205/17.09.2004, nu exista o obligaţie din partea apelantei - pârâte de a notifica închiderea contului escrow la expirarea duratei contractului de vânzare - cumpărare nr. x/29.07.2004.

31. Din prevederile art. 6 alin. (2) din convenţie rezultă că apelanta - pârâtă avea obligaţia de a notifica închiderea contului de depozit escrow doar în cazul în care prin acesta nu se realizau operaţiuni timp de 6 luni şi nu prezinta sold mai mare decât limita practicată de bancă pentru închiderea conturilor.

32. În ceea ce priveşte încheierea actelor adiţionale şi distribuirea sumelor încasate în contul escrow după finalizarea duratei contractului de vânzare - cumpărare nr. x/29.07.2004, s-a reţinut că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că apelanta - pârâtă ar fi fost informată că părţile au înţeles să nu mai prelungească durata acestei convenţii.

33. Totodată, aşa cum rezultă din cuprinsul facturilor fiscale emise de apelanta - reclamantă, acestea nu conţin vreo referire la numărul contractului în baza căruia au fost efectuate prestaţiile, astfel că apelanta - pârâtă nu a putut sesiza faptul că părţile nu au înţeles să prelungească contractul de vânzare - cumpărare nr. x/29.07.2004.

34. S-a mai reţinut că, la data încheierii ultimului act adiţional nr. x/15.02.2011 la contractul de depozit escrow nr. 205/17.09.2004, nu fuseseră încheiate contractele de vânzare - cumpărare nr. 25bis/01.07.2011 şi nr. 19/29.06.2012 pentru se putea susţine că apelanta - pârâtă avea cunoştinţă de existenţa lor.

35. Pentru derularea plăţilor născute din contractul de vânzare - cumpărare nr. x/2.03.2005 au fost încheiate contractele de depozit escrow nr. 146/03.12.2009 şi nr. 973/01.02.2012.

În cuprinsul acestor două contracte de cont escrow este indicat expres că au ca obiect derularea plăţilor născute din contractul de vânzare - cumpărare nr. x/02.03.2005.

36. Referitor la plăţile aferente contractului de vânzare - cumpărare nr. x/29.07.2004, nu a fost indicată de către apelanta - reclamantă nicio factură fiscală emisă în baza acestei convenţii şi care să fie aferentă perioadei ianuarie 2012 - decembrie 2013.

37. În aceste condiţii, apelanta - reclamantă nu era îndreptăţită să primească vreo sumă de bani în temeiul contractului de depozit escrow nr. 205/17.09.2004 pentru facturile emise în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013, astfel că nu s-a putut reţine în sarcina apelantei - pârâte încălcarea obligaţiei contractuale de a distribui sumele existente în contul escrow.

38. Prin încheierea de şedinţă nr. 215/17.09.2013 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva intimatei - chemate în garanţie CET S.A. BRĂILA.

39. Ulterior, prin sentinţa nr. 881/06.12.2013 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a dispus intrarea în faliment, prin procedura generală, a intimatei - chemate în garanţie CET S.A. BRĂILA şi s-a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar.

40. În aceste condiţii, având în vedere notificarea nr. x/01.10.2013 comunicată de administratorul judiciar al intimatei - chemate în garanţie CET BRĂILA S.A., prin care a fost informată cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei împotriva acestei societăţi, în mod corect apelanta - pârâtă nu a mai procedat la distribuirea sumelor existente în conturile escrow .

41. În ceea ce priveşte sumele acordate cu titlu de subvenţie în cuantum de 2.162.773,41 RON, s-a reţinut că împrejurarea că acestea au fost acordate în baza O.G. nr. 36/2006 nu poate conduce la concluzie că nu ar fi putut face obiectul distribuirilor în temeiul contractului de depozit escrow nr. 205/17.09.2004 din moment ce, în cuprinsul acestei convenţii, este indicat că fondurile escrow cuprind, inclusiv, sumele de bani virate de autorităţile locale ale administraţiei publice din subvenţii.

42. Apelanta - reclamantă nu era îndreptăţită să primească vreo sumă de bani în temeiul contractului de depozit escrow nr. 205/17.09.2004 pentru facturile emise în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013, astfel că nu se poate reţine în sarcina apelantei - pârâte încălcarea obligaţiei contractuale de a distribui sumele existente în contul escrow.

43. S-a mai reţinut că apelanta - reclamantă a invocat pentru prima dată prin cererea de apel faptul că apelanta - pârâtă ar fi încălcat obligaţia de a sesiza părţile contractului de cont escrow cu problema legată de expirarea contractului de furnizare gaze nr. 107/29.07.2004 şi că nu a oprit plăţile până la încheierea unui acord cu privire la acest aspect.

44. Potrivit art. 478 alin. (3) noul C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

45. Instanţa de apel a reţinut că nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată în sensul invocării încălcării unei noi obligaţii contractuale, acest lucru fiind interzis de dispoziţiile art. 478 alin. (2) noul C. proc. civ.

46. Din prevederile art. 6 alin. (2) din convenţie rezultă că apelanta - pârâtă avea obligaţia de a notifica închiderea contului de depozit escrow doar în cazul în care prin acesta nu se realizau operaţiuni timp de 6 luni şi nu prezinta sold mai mare decât limita practicată de bancă pentru închiderea conturilor.

47. Aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de apel incident, critica referitoare la soluţia dată cererii de chemare în garanţie a fost formulată în subsidiar, în situaţia admiterii apelului principal şi a cererii de chemare în judecată.

Or, cum cererea de apel principal formulată de apelanta - reclamantă A. S.A. a fost respinsă ca nefondată, fiind menţinută soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată pronunţată de prima instanţă, astfel că nu a putut fi reţinută critica apelantei - pârâte referitoare la soluţia dată cererii de chemare în garanţie.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

48. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., aducându-i următoarele critici.

49. Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit prevederilor art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 4 noiembrie 2014, astfel că orice reglementare nouă în materia procesual civilă, intrată în vigoare după această dată, nu este aplicabilă în prezenta cauză.

50. În faţa instanţei de apel, se susţine de către recurenta-reclamantă, a fost invocată încălcarea prevederilor art. 41 C. proc. civ., în sensul că judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie nu poate judeca aceeaşi pricină în apel şi nici după trimiterea în rejudecare.

51. Instanţa de apel, soluţionând acest motiv de apel l-a respins, dar a invocat forma art. 41 C. proc. civ. de după adoptarea Legii nr. 310/2018.

În opinia recurentei-reclamante, judecătorul de la prima instanţă, care a pronunţat o încheiere interlocutorie, prin care a dispus suspendarea cauzei, a devenit incompatibil odată cu pronunţarea instanţei de recurs (Curtea de Apel Bucureşti) prin care s-a dispus continuarea judecăţii, dosarul întorcându-se la judecătorul care a pronunţat suspendarea.

52. Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că prevederile art. 501 alin. (1) nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece instanţa de recurs a modificat, în tot, încheierea de suspendare ce a fost atacată.

53. În legătură cu încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării la prima instanţă, s-a arătat că, prin decizie nr. 76/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admis recursul, a fost casată încheierea recurată şi a fost trimisă cauza pentru continuarea judecăţii, instanţa de apel nepronunţându-se asupra fondului cauzei.

54. În mod concret, recurenta-reclamantă a criticat considerentele instanţei de apel aflate la fila x paragraful 8 din hotărâre, în sensul că "este evident faptul că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., aceste considerente se impun cu autoritate de lucru judecat", instanţa de apel nesocotind normele de procedură aplicabile, omiţând să constate faptul că prin decizia nr. 76/2016, nu a avut loc o casare ci o modificare a hotărârii date asupra suspendării soluţionării cauzei.

55. Prin respingerea excepţiei de neconvenţionalitate a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 6 din CEDO, s-a produs o aplicare greşită a normelor de procedură, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv o aplicare greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

56. Astfel, în opinia recurentei-reclamante instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 3 C. proc. civ., dar şi ale art. 11 şi 20 din Constituţie, prin refuzul de a înlătura de la aplicare prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

57. În acest sens s-a arătat că decizia nr. 76/2016 a Curţii de Apel Bucureşti conţine o serie de concluzii pe anumite aspecte care nu au fost puse în discuţia părţilor şi nu au nicio legătură cu obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa ce a pronunţat decizia nr. 76/2016.

58. S-a mai susţinut că este eronată concluzia instanţei de apel cu privire la existenţa unui dublu grad de jurisdicţie relativ la decizia nr. 76/2016, întrucât în cererea de suspendare nu s-au discutat aspectele ce vizau modalitatea prin care ar fi trebuit achitate facturile aferente contractelor de furnizare gaze din anii 2011 - 2012, în timp ce în considerentele deciziei nr. 76/2016 s-au analizat aceste aspecte, deşi ele nu au fost discutate, iar dezlegările sunt străine de obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa ce a pronunţat decizia nr. 76/2016.

59. În măsura în care s-ar găsi ca fiind aplicabile prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil ar fi încălcat, deoarece, recurenta-reclamantă nu a avut posibilitatea să administreze probe în sensul că şi facturile aferente contractelor de furnizare gaze din 2011 şi 2012 au fost şi trebuiau achitate tot în temeiul contractului escrow nr. 205/17.09.2004. De asemenea, nu a avut dreptul la un proces echitabil, în sensul că nu a beneficiat de un dublu grad de jurisdicţie, din moment ce, prin hotărârea pronunţată asupra suspendării cauzei, instanţa s-a pronunţat, pentru prima şi ultima dată, asupra faptului că este exclusă posibilitatea recuperării creanţelor aferente contractelor de furnizare din anii 2011 şi 2012 prin contul escrow.

60. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de procedură cât şi a normelor de drept material atunci când a considerat că nu au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerând, în mod greşit, că au fost analizate argumentele ce ţineau de aplicarea art. 970, art. 977 şi urm. din C. civ. din 1864.

61. În acest sens s-a susţinut că instanţa de apel nu a răspuns în mod corespunzător criticilor formulate în apel cu privire la pretinsa neanalizare de către prima instanţă a probei cu expertiză administrată în cauză şi nici cu privire la existenţa unor practici comerciale între reclamantă, pârâtă şi chemata în garanţie.

62. S-a mai susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material cu privire la interpretarea raportului juridic dedus judecăţii în acord cu voinţa reală a părţilor, respectiv în baza cutumelor agreate de părţi, ca urmare a derulării relaţiilor contractuale pe o perioadă de aproximativ 8 ani, încălcându-se astfel prevederile O.U.G. nr. 115/2001, precum şi ale art. 970, art. 977 şi art. 985 din C. civ. din 1864, precum şi prevederile art. 329 C. proc. civ.

63. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a învederat faptul că a încheiat cu CET S.A. Brăila patru contracte: nr. x/29. 07.2004, pentru o perioadă de 4 luni; nr. 16/02.03.2005, de la 01.04.2005 până la 31.03.2012; nr. 25 bis/01.07.2011, pentru perioada 01.07.2011- 30.06.2013 şi nr. 19/30.06.2012, pentru perioada 01.07.2012 - 30.06.2013.

64. S-a mai arătat că toate părţile au semnate acte adiţionale la contractul de cont escrow ulterior momentului expirării valabilităţii contractului de furnizare gaze nr. 107 din 29 iulie 2004, la datele de 7 noiembrie 2005, 6 aprilie 2009 şi 17 februarie 2011.

Astfel, s-a susţinut că raţiunea pentru care a fost încheiate acte adiţionale a fost aceea că respectivul contract de cont escrow a fost privit ca un mijloc de plată şi de garantare a plăţilor pentru toate relaţiile contractuale, care au avut ca obiect furnizarea de gaze.

65. Deşi la data de 1 februarie 2012 s-a încheiat contractul de cont escrow nr. 273 din 1 februarie 2012 dintre acelaşi părţi, prin acest cont nu a fost derulată nicio tranzacţie, plăţile fiind efectuate în continuare din contul escrow aferent contractului nr. x din 17 septembrie 2004.

66. Instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a prevederilor O.U.G. nr. 115/2001 atunci când a reţinut că pentru B. nu sunt obligatorii prevederile aceste ordonanţe, aceasta nefiind producător sau distribuitor de energie termică, această susţinere a recurentei-reclamante fiind făcută doar cu scopul de a arăta că intenţia reală a părţilor a fost aceea ca toate plăţile să se facă prin intermediului primului cont escrow.

67. De asemenea, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 970, art. 977 şi art. 985 din C. civ. din 1864.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2001, distribuitorii de energie termică au obligaţia să deschidă împreună cu agenţii economici distribuitori de gaze naturale conturi de tip escrow la o societate bancară comercială convenită de comun acord, această obligaţie fiind una legală.

68. Modalitatea în care s-au desfăşurat relaţiile comerciale între părţi denotă faptul că acestea au convenit să dea efect contractului de cont escrow pentru toate contractele de furnizare gaze naturale, or, prin prisma art. 970 C. civ., rezultă că acest contract, odată încheiat, chiar dacă s-ar referi la un anumit contract de furnizare, va fi extins şi îşi va produce efectele în legătură cu toate contractele de furnizare gaze naturale, însă instanţa de apel nu a dat o dezlegare corectă acestor apărări ale recurentei-reclamante.

69. S-a mai arătat că au fost încălcate şi prevederile art. 977 din vechiul C. civ., în sensul că interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Astfel, din moment ce pârâta B. nu a notificat părţile cu privire la închiderea contului escrow la 31 noiembrie 2004, pentru contractul nr. x din 29 iulie 2004, a continuat să distribuie sumele încasate din contul escrow în temeiul altor contracte de furnizare gaze naturale şi a fost de acord să încheie acte adiţionale la contractul de cont escrow ulterior expirării contractului de furnizare gaze nr. 107 din 29 iulie 2004, rezultă că intenţia reală a părţilor a fost aceea de a extinde efectele acestui contract pentru toate contractele de furnizare gaze, inclusiv pentru cele care fac obiectul prezentei cauze.

70. Totodată, s-a mai arătat că au fost nesocotite şi prevederile art. 985 din vechiul C. civ., nefiind necesar ca după expirarea contractului nr. x din 29 iulie 2004, să se indice noile contracte în contractul de cont escrow, întrucât indicarea primului contract a fost făcută cu titlu de exemplu.

71. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 329 C. proc. civ., în sensul că putea să reţină existenţa unei prezumţii judiciare, în sensul că cele trei părţi a fost de acord să extindă efectele contractului de depozit escrow nr. 205/2004 şi în ceea ce priveşte plăţile aferente contractelor nr. x/2005, nr. 25bis/2011 şi nr. 19/2012.

72. Astfel, contractul escrow nr. x/2004 a fost modificat prin acte adiţionale, nefiind desfiinţat la încetarea contractului iniţial, iar faţă de împrejurarea ca toate plăţile aferente tuturor contractelor încheiate cu CET S.A. Brăila au fost efectuate prin acest cont escrow, aferent contractului de depozit nr. x/2004, rezultă că pârâta B. este responsabilă pentru neplata sumelor către recurenta-reclamantă.

73. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu privire la convenţiile legal făcute.

S-a susţinut că pârâta B. S.A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de cont escrow, aceea de a distribui sumele încasate de la CET S.A. Brăila.

74. Astfel, B. S.A. în loc să sesizeze părţile cu problema legată de expirarea contractului de vânzare gaze nr. 7/2004 şi să oprească orice plată din contul escrow până la momentul la care părţile ar ajunge la un acord, aceasta a efectuat plăţi din acest cont cu încălcarea obligaţiei de a transmite reclamantei procentul de 75%.

75. Agentul escrow, respectiv B. S.A., avea ca singură obligaţie transferul fondurilor ce urma să se realizeze doar în baza instrucţiunilor comune şi scrise date de vânzător şi de cumpărător.

În mod eronat, pârâta a susţinut că sumele acordate cu titlu de subvenţie nu puteau face obiectul transferului în procentul stabilit prin contractul de depozit escrow, cât timp din prevederile art. 1 lit. e) din contractul de depozit escrow rezultă contrariul.

76. O altă încălcare a prevederilor din contractul escrow a fost săvârşită de B. la momentul deschiderii procedurii insolvenţei faţă de CET Brăila, când, la ordinul administratorului judiciar a transferat întreaga sumă aflată în contul de depozit escrow, deşi acest contract de depozit era în derulare şi reprezenta o garanţie pentru plata creanţelor reclamantei.

77. Împotriva deciziei civile nr. 2674 din 20 decembrie 2018, pronunţate de instanţa de apel, a formulat recurs şi recurenta-pârâtă B. S.A., aducându-i următoarele critici:

78. Soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte cererea recurentei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă apelului incident, a fost dată cu interpretarea şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi cu încălcarea prevederilor art. 1349, art. 1357 şi urm. din Noul C. civ.

79. Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel a atribuit, în mod greşit, culpa procesuală apelantei-pârâte, cât timp acordarea cheltuielilor de judecată este fundamentată pe culpa procesuală, reprezentând o sancţiune procesuală pentru partea care se face vinovată de declanşarea procesului şi o modalitate de despăgubire a celeilalte părţi.

80. În speţă, recurenta-pârâtă a solicitat obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru aferentă apelului incident, a cărui promovare s-a impus în cauză ca urmare a declarării apelului principal de apelanta-reclamantă.

81. S-a mai susţinut că dacă nu ar fi declarat apelul incident, instanţa de apel era ţinută a se pronunţa doar în limitele cererii de apel cu care fuse învestită de apelanta-reclamantă, iar în situaţia în care ar fi admis apelul acesteia nu ar fi putut proceda la rejudecarea cauzei pe fond, decât în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată iar nu şi în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie.

82. Totodată, s-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale civile, astfel cum sunt prevăzute de art. 1349, art. 1357 şi urm. din Noul C. civ., existând un prejudiciu, respectiv sumele de bani achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru; există o faptă ilicită, anume formularea de S.C. A. S.A., a apelului principal, apel care a fost respins ca neîntemeiat; există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; există vinovăţia apelantei-reclamante care a căzut în pretenţiile sale, prin respingerea apelului.

83. La data de 9 noiembrie 2019, recurenta-pârâtă B. S.A., a formulat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 2674 din 20 decembrie 2018, solicitând instanţei ca în situaţia în care va admite recursul principal promovat de reclamantă împotriva deciziei recurate, să se admită şi recursul incident formulat şi să se caseze decizia recurată şi în ce priveşte soluţia apelului incident de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, raportat la cererea de chemare în garanţie.

F. Apărările formulate.

84. La data de 12 septembrie 2019, intimata B. S.A., a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A.

G. Considerentele instanţei de recurs.

85. Analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul recurentei-reclamante este nefondat, pentru următoarele considerente:

86. Critica referitoare la încălcarea regulilor de procedură raportat la dispoziţiile art. 24 şi art. 41 C. proc. civ., nu pot fi reţinute.

Chiar dacă art. 41 C. proc. civ., a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în sensul că s-a precizat că judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza, poate să judece aceeaşi pricină, după casarea cu trimitere, dacă este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de recurs, această modificare nu are legătură cu situaţia din speţa de faţă.

87. Prin încheierea din 25 iunie 2015, pronunţată de prima instanţă în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a luat măsura suspendării judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 (ce viza insolvenţa chematei în garanţie CET S.A. Brăila), însă, această măsură nu a vizat o soluţie pe fondul cauzei în pricina de faţă, astfel încât nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 41 C. proc. civ., nici în forma iniţială prevăzută de Legea nr. 134/2010, nici în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

88. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la încălcarea regulilor de procedură raportat la prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. sunt incidente, în cauză.

89. Din considerentele deciziei nr. 576 din 15 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rezultă că această instanţă de recurs a reţinut că cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei vizează o sumă de bani rezultată din obligaţiile asumate de bancă prin contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004.

90. Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., o hotărâre judecătorească definitivă are ca efect autoritatea de lucru judecat, atât în ce priveşte dispozitivul, cât şi considerentele pe care se sprijină acestea.

Cât timp, reclamanta nu mai avea la îndemână o cale de atac de reformare împotriva deciziei nr. 76/2016, în mod corect, a reţinut instanţa de apel că este ţinută de considerentele acestei decizii.

91. Nu poate fi reţinută nici critica privind excepţia de neconvenţionalitate a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 6 din CEDO (în realitate CADOLF - Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale).

92. Recurenta-reclamantă nu arată care sunt regulile de drept material care au fost greşit aplicate, astfel încât, din acest punct de vedere instanţa de recurs nu poate analiza decizia recurată.

93. Nu s-a produs nici un fel de încălcare a dispoziţiilor art. 3 din C. proc. civ. şi nici ale art. 11 şi art. 20 din Constituţie, cât timp prima instanţă, dar şi instanţa de apel au făcut o analiză, pe fond, a chestiunilor deduse judecăţii şi au aplicat principiile de drept înscrise în C. proc. civ., cu privire la soluţionarea cauzelor deduse judecăţii.

94. Recurenta-reclamantă este mai degrabă nemulţumită de soluţia pronunţată prin decizia nr. 76 din 15 februarie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar criticile formulate vizează soluţia pronunţată prin această hotărâre.

95. Faptul că împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei în faţa primei instanţe, reclamanta a avut deschisă doar calea de atac a recursului, nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate prevederile art. 6 din CADOLF, deoarece, atât Curtea Constituţională a României cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), au statuat că nu este necesar ca în toate pricinile să se parcurgă acelaşi număr de grade de jurisdicţie, fiind suficient faptul că în anumite pricini părţile au deschisă calea unei singure căi de atac.

96. Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu referire la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 970, art. 977, art. 985 şi urm din C. civ. din 1864.

97. Sub un prim aspect, nu se poate reţine critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar fi răspuns în mod corespunzător criticilor formulate cu privire la neanalizarea de prima instanţă a criticilor cu privire la proba cu expertiză şi respectiv la existenţa unor practici comerciale între reclamantă, pârâtă şi chemata în garanţie. După cum susţine chiar recurenta-reclamantă, instanţa de apel a răspuns acestor critici, însă nu în modul la care se aştepta recurenta-reclamantă, însă acest aspect nu poate conduce la concluzia că hotărârea instanţei de apel este nelegală, mai ales că recurenta-reclamantă nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, sub acest aspect.

98. În realitate, criticile ce se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 970, art. 977, art. 985 şi urm. din C. civ. din 1864, precum şi prevederile O.U.G. nr. 115/2001, vizează starea de fapt reţinută de instanţa de apel, care confirmă, de altfel, starea de fapt reţinută de prima instanţă, recurenta-reclamantă încercând pe această cale să îmbrace în haina nelegalităţii criticile vizând netemeinicia deciziei recurate.

99. În ce priveşte corecta aplicare a dispoziţiilor art. 970 din C. civ. din 1864, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestora, atunci când a reţinut că nu există nicio dovadă din care să reiasă că la momentul încheierii contractul de depozit escrow nr. 205/2004, sau ulterior, ar fi existat o înţelegere a părţilor în sensul extinderii efectelor acestei convenţii şi în ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare nr. x/2005, nr. 25 bis/2011 şi nr. 19/2012.

100. În conţinutul contractului escrow nr. 205/2004, este menţionat faptul că a fost încheiat ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2004 şi că acest cont va funcţiona pe durata acestui contract.

101. Mai mult, la momentul perfectării contractului de depozit escrow nr. 205/2004, fusese încheiat doar contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004, neexistând celelalte contracte amintite mai sus.

102. În mod corect a reţinut instanţa de apel că în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004, ar fi fost menţionat doar ca exemplu, iar voinţa reală a părţilor la momentul perfectării contractului de depozit escrow nr. 205/2004 ar fi fost să extindă aplicarea acestei convenţii şi la alte contracte de vânzare, acest lucru ar fi fost indicat în mod expres.

103. De altfel, nici nu ar fi fost logic să fie indicat contractul de vânzare-cumpărare din anul 2004, pentru derularea plăţilor prin contul escrow din acelaşi an, cât timp la acel moment exista doar contractul de vânzare-cumpărare din 2004, iar în contractul de depozit escrow se menţiona faptul că acesta este valabil doar pe timpul cât contractul de vânzare-cumpărare din anul 2004 era valabil.

104. Susţinerile recurentei-pârâte relativ la faptul că actele adiţionale la contractul de cont escrow din anul 2004 a fost încheiate în considerarea faptului că respectivul cont escrow a fost privit ca un mijloc de plată şi de garantare a plăţilor pentru toate relaţiile contractuale care au avut ca obiect furnizarea de gaze, inclusiv pentru contractele de furnizare gaze încheiate ulterior, pe de o parte, reprezintă tot o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, or, în calea de atac, extraordinară a recursului, nu pot fi formulate critici de netemeinicie, ci doar de nelegalitate, iar pe de altă parte, nici nu reprezintă adevărul, deoarece prin încheierea celor patru acte adiţionale la contractul de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004, s-a modificat doar cota procentuală care urma să fie virată de agentul escrow către vânzător, aceasta crescând de la 10% până la 75%, în etape.

105. De altfel, ca stare de fapt, care nu mai poate fi schimbată în recurs, instanţa de apel a reţinut că nu există nicio dovadă din care să rezulte că pârâta ar fi acceptat sau recunoscut că efectele contractului de depozit escrow nr. 205 din 17 septembrie 2004, se întind şi asupra contractelor de vânzare-cumpărare din 2005, 2011 şi 2013.

106. Nici critica cu privire la greşita interpretare a prevederilor O.U.G. nr. 115/2001, nu poate fi reţinută, în realitate această critică vizează tot starea de fapt, respectiv reprezintă un argument pentru susţinerea ipotezei recurentei-reclamante, în sensul că părţile ar fi convenit să deruleze operaţiunile comerciale ce vizau contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2005, 2011 şi 2012, tot prin intermediul contului escrow deschis în anul 2004 pentru contractul de vânzare nr. 107 din 29 iulie 2004.

107. Nici critica cu privire la lipsa notificării din partea pârâtei B. cu privire la închiderea contului escrow din anul 2004, nu reprezintă o critică de nelegalitate, mai ales că această obligaţie, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel nu revenea pârâtei B., ci doar reclamantei şi chematei în garanţie, care erau furnizori şi respectivi producători de energie, această obligaţie incumbându-le în temeiul O.U.G. nr. 115/2001.

108. În ce priveşte greşita aplicare a prevederilor art. 329 C. proc. civ., nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, în afara faptului că a fost invocată direct în recurs, cu încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., în cauză nici măcar nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 329 privind prezumţiile judiciare, în această situaţie legea neadmiţând dovada cu martori, mai ales că în cuprinsul convenţiei privind depozitul escrow se prevede că modificarea clauzelor contractuale se poate face numai de comun acord şi în scris.

109. Nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. - 1864, vizând nerespectarea convenţiei dintre părţi cu privire la contractul de cont escrow, tocmai având în vedere cele arătate mai sus, critici care, de altfel, înglobează, de fapt, mai toate motivele de recurs amintite mai sus.

110. Nici criticile privind încălcarea prevederilor din contractul escrow, relativ la momentul deschiderii procedurii insolvenţei faţă de CET S.A. Brăila nu pot fi reţinute, deoarece, B. S.A. a procedat conform dispoziţiilor legale din Legea privind procedura insolvenţei, atunci când a pus la dispoziţia administratorului judiciar contul escrow.

111. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2674 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

112. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 2674 din 20 decembrie 2018, pentru următoarele considerente:

113. Soluţia instanţei de apel în ce priveşte cererea recurentei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, este legală, fiind în concordanţă cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., deoarece şi pârâtei B. S.A. i s-a respins apelul incident.

114. Argumentele aduse în susţinerea recursului său, în ce priveşte culpa procesuală, sunt, de fapt, valabile în defavoarea sa, în realitate, pârâta nefiind obligată să formuleze apel incident la apelul principal formulat de reclamantă, atâta timp cât avea reprezentarea că apelul principal este nefondat.

Formulând apel incident, şi-a asumat riscul ca în cazul în care apelul principal va fi respins, să fie respins şi apelul incident, iar pe cale de consecinţă să nu-i fie acordate nici cheltuielile de judecată.

115. Cât priveşte încălcarea prevederilor art. 1349 şi art. 1357 şi urm. din Noul C. civ., acestea nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţa de faţă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile din C. civ. din 1864, pe de o parte, iar pe de altă parte, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţă trebuie avută în vedere culpa procesuală, raportat la prevederile art. 453 şi următoarele din C. proc. civ., iar nu condiţiile răspunderii delictuale civile, chiar dacă s-ar putea face o paralelă între cele două instituţii.

116. Analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul incident, declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2674 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la recursul principal, urmând a nu-i fi acordate nici cheltuielile de judecată.

117. De altfel, recurenta-pârâtă a acţionat la fel ca în cazul apelului, atunci când a formulat recursul incident, asumându-şi riscul ca, în cazul respingerii recursului principal, să fie respins şi recursul incident şi să nu-i fie acordate cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile principale declarate de reclamanta S.C. A. S.A. şi de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2674 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul incident formulat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10 decembrie 2020.