Contractual late-payment penalties for municipal services: inadmissibility of limitation defense raised for the first time on appeal under the Civil Code

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la data de 20 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, înregistrată sub numărul x/2016, reclamanta Edilitara Public S.A. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 136.450,20 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii pentru alegerile parlamentare şi europarlamentare din anul 2014, a sumei de 35.408,83 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2015 şi a sumei de 559.811,29 RON, constând în penalităţi de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2016 pentru facturi decontate cu întârziere.

A solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 3 aprilie 2017, reclamanta a formulat Precizarea nr. 3239 din data de 3 aprilie 2017, în care a menţionat, între altele, date privind facturile de penalităţi ce fac obiectul cererii (reieşind că acestea sunt emise în perioada 2014-2015).

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile contractelor nr. x din data de 20 februarie 2014, 9776/2014 şi 1445/2015 încheiate cu Municipiul Târgu Jiu şi pe dispoziţiile art. 1164-1170, 1270, 1272, 1381, 1516, 1523 şi1535 din C. civ. şi ale art. 148-151 şi 194 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 46 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Gorj a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, unde dosarul a fost înregistrat sub numărul x/2017.

Instanţa a disjuns capătul de cerere având ca obiect pretenţii în valoare de 559.811,29 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru facturi decontate cu întârziere, acest petit fiind reînregistrat sub numărul de dosar x/2017

Prin sentinţa nr. 5371 din data de 29 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tg Jiu în privinţa capătului de cerere având ca obiect pretenţii în valoare de 559.811,29 RON şi a declinat competenta de soluţionare a cererii formulată de reclamanta Edilitara Public S.A. Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâtele debitor Municipiul Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia a II a civilă.

A constatat intervenit conflictul negativ de competentă între Judecătoria Târgu Jiu şi Tribunalul Gorj, a suspendat judecata cauzei şi a trimis cauza la Curtea de Apel Craiova, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Prin încheierea nr. 5 din 21 septembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a constat că în cauză nu există conflict negativ de competenţă între Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă şi Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă şi a dispus restituirea dosarului la Judecătoria Târgu Jiu, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor sentinţei nr. 5371 din data de 29 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, privind declinarea către Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantă, având ca obiect penalităţi de întârziere în valoare de 559.811,29 RON.

La Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub numărul de dosar x/2017, fiind acordat prim termen de judecată la data de 15 ianuarie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 47/2019 din data de 16 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta Edilitara Public S.A. Târgu Jiu în contradictoriu cu pârâtele Municipiul Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, astfel cum a fost precizată, şi a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 799.844,77 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2015, precum şi suma de 21.108,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 47/2019 din data de 16 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Gorj, au declarat apel pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 746/2019 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu şi Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva sentinţei civile mai sus menţionate.

Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs pârâtele, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub un prim aspect, recurentele-pârâte au susţinut, în esenţă că, în mod greşit a respins instanţa apelul formulat, reţinând eronat faptul că recurentele sunt răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat intimatei-reclamante, prin nerespectarea termenelor de plată a lucrărilor edilitar-gospodăreşti, prestărilor de servicii şi lucrărilor de deszăpezire efectuate de Edilitara Public S.A. în temeiul contractelor nr. x/2014, y/2015 şi 9776/2014.

Au susţinut că, respingând cererea formulată în apel de efectuare a unei noi expertize contabile, referitoare la debitul pretins de Edilitara Public S.A., instanţa de apel a privat recurentele de valorificarea unui probe utile şi necesare soluţionării cauzei, deşi instanţa avea posibilitatea de a verifica şi de a se pronunţa şi asupra altor probe decât cele administrate la instanţa de fond.

În acest sens, au arătat că instanţa de apel trebuia să încuviinţeze proba cu expertiză solicitată, deoarece instanţa de fond a admis în mod eronat cererea de chemare în judecată, în ciuda faptului că răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat la fond nu a fost depus cu 3 zile înainte de termenul de judecată stabilit.

Au mai arătat că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei şi nu a stabilit starea de fapt în baza căreia au fost solicitate pretenţiile Edilitara Public S.A. Târgu Jiu.

Întrucât operaţiunile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comandă urmată de executare, au menţionat că acceptarea la plată a facturilor în discuţie nu echivalează cu acordul celeilalte părţi cu privire la pretinsele penalităţi de întârziere, aspectul fiind confirmat atât de doctrină, cât şi de jurisprudenţa în materie (fiind indicată decizia nr. 778/2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie).

În opinia recurentelor, simpla menţiune aplicată pe facturi privind plata penalităţilor nu poate fi asimilată unei clauze penale, din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului, consacrat de textul art. 969 C. civ., întrucât aceste facturi se concretizează într-un act unilateral de voinţă al reclamantei, neasumat de către pârâtă.

Astfel, au susţinut că instanţa de apel a respins în mod eronat apelul formulat, prin raportare la înscrisuri care nu pot constitui dovezi ale unor raporturi juridice obligationale, în lipsa unui act juridic prin care să se statueze în mod expres obligaţii incumbând Municipiului Târgu Jiu în raport cu Edilitara Public S.A.

Au arătat că instanţa de apel nu a analizat cauzele contractuale ale contractului nr. x/2014, subliniind recurentele că acest contract reprezintă un contract de lucrări pentru acţiuni edilitar-gospodăreşti în Municipiul Târgu Jiu pentru anul 2014, din conţinutul acestuia rezultând, fără echivoc, că lucrările prevăzute la punctul 7, capitolul I "Lucrări curente" se circumscriu acţiunilor mai sus menţionate, şi nu unor activităţi de altă natură.

Precizând că facturile emise de reclamantă nu figurează în evidenţele contabile ale Municipiului Târgu Jiu, chiar dacă au fost înregistrate la registratura generală a instituţiei, au menţionat că reclamanta a fost atenţionată printr-o serie de adrese emise pe parcursul anilor 2015-2016 că nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru înregistrarea facturilor în contabilitate.

Cu toate acestea, reclamanta a calculat penalităţi de întârziere pentru facturi care nu au fost emise în baza unui contract sau a unei comenzi şi care nu au fost acceptate la plată de serviciul de specialitate, fără a exista o bază legală pentru calculul penalităţilor.

Sub un al doilea aspect, au invocat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2014 privind prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 şi au solicitat instanţei de recurs admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

În susţinerea excepţiei prescripţiei, au invocat prevederile art. 2500 alin. (1), (25)01 alin. (1) şi ale art. 2517, toate din C. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele de recurs reprezintă reiterarea motivelor de apel, ce au fost deja verificate si analizate de instanţa de apel.

În subsidiar, a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi menţinerea deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Recurentele-pârâte au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei invocate de reclamantă şi înlăturarea tuturor apărărilor acesteia, expunând argumente în acest sens.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil şi că în speţă nu este incidentă sancţiunea nulităţii, invocată de intimata-reclamantă.

Prin încheierea din data de 30 aprilie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 1 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă şi a admis în principiu recursul declarat, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 10 decembrie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

În litigiul de faţă, sub aspectul situaţiei de fapt lămurite de instanţele de fond, s-a reţinut, în baza contractelor nr. x/2014 pentru lucrări edilitar-gospodăreşti, 1445/2015 pentru prestări servicii şi 9776/2014 pentru servicii de deszăpezire anii 2014-2015, că intimata-reclamantă Edilitara Public S.A. Târgu Jiu a emis în cursul anilor 2014-2015 un număr de 23 de facturi pentru neplata la termen a serviciilor contractate, facturi acceptate la plată de către recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, fiind aplicate pe acestea viza controlului financiar preventiv şi ştampila "bun de plată".

S-a reţinut neexecutarea culpabilă a obligaţiei recurentei-pârâte mai sus menţionate de a achita contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor, ca şi dreptul intimatei-reclamante la despăgubiri, constând în echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată, în baza clauzelor contractuale ce prevedeau că, în cazul nerespectării termenelor de plată, recurenta-pârâtă datorează intimatei-reclamante penalităţi de întârziere de 0,05% şi, respectiv, de 0,02% pe zi de întârziere (potrivit art. 6 din contractul nr. x/2014, art. 6 din contractul nr. x/2015 şi, respectiv, Capitolul III din contractul nr. x/2014).

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul judecăţii în faţa primei instanţe, valoarea penalităţilor a fost stabilită la suma de 799.844,77 RON.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentelor ce fac obiectul primei critici nu includ veritabile argumente privind o greşită aplicare sau o încălcare a unor texte legale, ci nemulţumiri referitoare la modul în care instanţa de apel a apreciat asupra utilităţii probelor propuse de recurente în apel şi asupra interpretării de către instanţă a probelor administrate în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Se arată, în recurs, că în mod greşit a respins instanţa de apel proba cu expertiză solicitată de recurente, că acceptarea la plată a facturilor în discuţie nu echivalează cu acordul recurentelor privind existenţa penalităţilor de întârziere, că instanţa de apel a luat în considerare, în stabilirea stării de fapt caracterististice speţei, înscrisuri care nu pot constitui dovezi ale unui raport juridic obligational, că nu au fost analizate cauzele contractuale ale contractului nr. x/2014, în ceea ce priveşte executarea lucrărilor prevăzute la punctul 7, capitolul I "Lucrări curente" din contract, că nu au fost valorificate adresele emise de recurente, prin care a fost informată intimata că nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru înregistrarea în contabilitate a facturilor şi că nu a existat temei pentru reţinerea culpei recurentelor şi constatarea obligaţiei acestora de a achita penalităţile de întârziere .

Toate aceste susţineri nu precizează care sunt dispoziţiile legale de drept material ce au fost greşit aplicate sau încălcate la judecata în apel, ci reprezintă argumente prin care recurentele critică evaluarea presupus greşită a ansamblului probator sau incorecta apreciere a instanţei de apel asupra cererii de încuviinţater a probei cu expertiza, aspecte ce ţin exclusiv de elucidarea situaţiei de fapt incidente în speţă.

Ca atare, întrucât aceste critici se referă la temeinicia, nu la legalitatea hotărârii atacate, instanţa de recurs nu le poate analiza, datorită reglementării legale specifice a căii de atac a recursului, limitată la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nu poate fi reţinut nici argumentul că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei şi nu a stabilit starea de fapt în baza căreia au fost solicitate pretenţiile intimatei, întrucât, din considerentele deciziei recurate rezultă cu claritate care au fost elementele de fapt reanalizate de instanţa de apel, probele pe care instanţa le-a avut în vedere şi concluzia acesteia în privinţa situaţiei de fapt conturate în speţă.

În cuprinsul celei de a doua critici invocate, recurentele au făcut referire la decizia nr. 1/2014 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au solicitat instanţei de recurs admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 2500 alin. (1), (25)01 alin. (1) şi ale art. 2517 din C. civ.

Potrivit deciziei menţionate, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512 şi art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Întrucât dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. impun efectul obligatoriu pentru instanţe al dezlegării date problemelor de drept judecate, începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, instanţa va analiza incidenţa acestor statuări în speţă.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate se constată că aceasta a stabilit, în analiza sa asupra situaţiei de fapt (asupra căreia Înalta Curte nu se poate apleca, datorită limitelor judecăţii în recurs), că:

"sunt nefondate criticile apelantei pârâte UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGU JIU, aceasta fiind în eroare atât în ceea ce priveşte perioada pentru care au fost solicitate penalităţi de întârziere, cât şi referitor la facturile pentru neplata cărora au fost solicitate, întrucât, în speţă, este vorba de achitarea contravalorii lucrărilor edilitar-gospodăreşti, prestărilor de servicii şi lucrărilor de deszăpezire, efectuate în temeiul contractelor nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 9776/2014, iar nu de cea a facturilor emise în perioada anilor 2011-2014, cum, în mod greşit, susţine apelanta pârâtă."

În raport cu acest considerent, a cărui justeţe nu poate fi reevaluată, întrucât vizează aspecte de temeinicie ale cauzei, rezultă că dispoziţiile de drept material aplicabile nu sunt cele ale noului C. civ., nefiind incidentă decizia nr. 1/2014 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece, fiind vorba de facturi emise în intervalul 2014-2015, termenul de prescripţie extinctivă al dreptului material la acţiune al reclamantei nu putea începe anterior datei de 1 octombrie 2011, ci doar după data emiterii facturilor, în baza contractelor din anii 2014 şi 2015, respectiv după data intrării în vigoare a noului C. civ.

Se reţine, în acelaşi sens, că şi din Precizarea nr. 3239 din data de 3 aprilie 2017, depusă la dosarul de fond de reclamantă, reiese că facturile de penalităţi ce fac obiectul cererii sunt emise în perioada 2014-2015, astfel că, în speţă este incident actualul C. civ., nu Decretul nr. 167/1958.

Potrivit dispoziţiilor art. 2513 din C. civ. în vigoare, aplicabil speţei, prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen.

Din examinarea actelor din dosar, Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei nu a fost invocată în termenul prevăzut de textul legal mai sus menţionat, aspect care atrage decăderea recurentelor din dreptul de a o mai invoca.

Se mai reţine că în reglementarea C. civ. actual, prescripţia nu poate fi invocată decât de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant sau de codebitorii unei obligaţii solidare sau indivizibile, fideiusori sau de creditorii celui interesat, precum şi orice altă persoană interesată.

Aşadar, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., excepţia prescripţiei neputând fi invocată de instanţă, din oficiu, astfel cum, de altfel, dispun şi prevederile art. 2512 alin. (2) din C. civ.

În plus, acest motiv de recurs a fost invocat pentru prima dată în recurs (omisso medio), decizia recurată neconţinând, din această cauză, considerente pe care instanţa de recurs să le poată analiza, din perspectiva legalităţii acestora.

Prin urmare, reţinând incidenţa dispoziţiilor C. civ. în vigoare, nerespectarea termenului prevăzut de textul art. 2513 din acest act normativ, precum şi formularea acestei excepţii direct în calea de atac extraordinară a recursului, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa va constata critica inadmisibilă în recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând că în cauză nu se confirmă incidenţa motivelor de nelegalitate invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU PRIN PRIMAR şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGU JIU PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 746/2019 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.