Pension recalculation litigation barred from cassation under social insurance jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa la data de 30.06.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziilor nr. 140018/21.03.2016 şi nr. 140018/02.06.2016, obligarea pârâtei la recalcularea pensiei ce i se cuvine prin raportarea la baza de calcul din perioada pentru care a optat (respectiv 01.05.- 31.10.2015) şi în care să fie incluse primele de aterizare şi de reparaţii, emiţând în acest sens o nouă decizie.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1744 din 6 noiembrie 2018, a respins ca nefondată contestaţia.

Prin decizia nr. 770 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1744 din 6 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

Recurentul arată că, urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a României a deciziei nr. 349 din 22 mai 2018, i s-a încălcat dreptul la o judecată corectă şi imparţială a cauzei.

În susţinerea recursului declarat, recurentul susţine că la data de 27 iulie 2015 nu a existat un punct e) în cuprinsul art. 28 alin. (1) din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat şi că, prin sintagma "precum şi dispoziţiile" se face distincţie clară între textele art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 şi modificările aduse de O.U.G. nr. 57/2015 art. 28 din Legea nr. 223/2015, căruia îi adaugă punctul e).

Ca atare, recurentul consideră că prin decizia nr. 349 din 22 mai 2018, Curtea Constituţională a consemnat numai textul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 57/2015.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar excepţia nulităţii recursului, faţă de lipsa motivării. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 770 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…)".

Pe de altă parte, potrivit dipoziţiilor art. 153 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, precum şi alte drepturi şi obligaţii de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi, iar art. 155 din acelaşi act normativ stabileşte că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen fiind definitive.

Aşadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite şi cele vizând asigurările sociale.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 770 din 14 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.