Extraordinary appeal for civil nullity of insurance endorsements inadmissible for failure to articulate statutory grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2018 la data de 12 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi S.C. C. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună constatarea nulităţii absolute a actelor adiţionale nr. x, 18, 19, 20 şi 21 la poliţa nr. x din 17.07.2011 emisă de copârata B. S.A. pentru lipsa consimţământului; constatarea nulităţii absolute a plăţii sumei de 1.638.418,22 RON, plată efectuată de pârâta B. S.A. către pârâta S.C. C. S.A. în baza actului adiţional nr. x din 29.07.2016; obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la restituirea către pârâta B. S.A. a acestei sumei, ca fiind plată nedatorată şi efectuată în baza unor documente nerecunoscute de reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1304 din 26 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. în ceea ce priveşte cererea de nulitate.

Au fost respinse ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 1.638.418,22 RON.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă, care a fost obligată la plata către pârâta S.C. C. S.A. a sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 415 din 23 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D.., împotriva sentinţei civile nr. 1304 din 26 septembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Constanţa, ca nefondat. A fost obligată apelanta la plata către intimata S.C. C. S.A. a sumei de 5.950 RON, cheltuieli de judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. a declarat recurs.

Un prim argument invocat de recurenta-reclamantă vizează faptul că motivarea instanţei de apel este în mare parte preluată din motivarea primei instanţe.

Recurenta-reclamantă susţine că, deşi instanţa de apel a reţinut incidenţa în speţă a "stipulaţiei pentru altul", această instituţie nu are aplicabilitate în cauză.

Totodată, potrivit recurentei-reclamante, deşi instanţa de apel a reţinut şi a admis unele motive de apel şi a schimbat motivarea primei instanţe, cu toate acestea a respins apelul şi mai mult, a motivat hotărârea reţinând aspecte care nu au legătură cu cauza sau care nu au fost solicitate prin acţiunea introductivă.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că nu a solicitat să se analizeze de către instanţă incidenţa riscului asigurat, care a generat plata sumei asigurate de către asigurător beneficiarului, obiectul acţiunii fiind altul.

Mai mult decât atât, motivarea instanţei de apel este, în opinia recurentei-reclamante, una confuză, contradictorie şi nu are legătură cu cauza.

Recurenta-reclamantă face trimitere la dispoziţiile art. 2.199, art. 2.206, art. 2.207 C. civ. şi menţionează că regulile contractului de asigurare sunt clare şi că, în raport de art. 1.270 alin. (1) C. civ., "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante".

Totodată, recurenta-reclamantă menţionează că, în conformitate cu prevederile art. 1.271 C. civ., "Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei" şi că, potrivit art. 1.272 C. civ. " Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui".

Potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel nu s-a aplecat asupra clauzelor stipulate de părţi în contractul de asigurare (poliţa de asigurare), ci s-a raportat în mod greşit la contractul de achiziţie.

Recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de apel este una confuză şi contradictorie, din anumite paragrafe neputându-se înţelege ce anume a intenţionat să evidenţieze instanţa de apel, reţinând, totodată că plata garanţiei de bună execuţie s-a efectuat nu pentru neprelungirea valabilităţii poliţei, ci pentru penalităţi de întârziere, în condiţiile în care S.C. C. S.A. a recunoscut faptul că a solicitat plata garanţiei de bună execuţie pentru nefinalizarea la termen a lucrărilor.

Aşadar, recurenta-reclamantă concluzionează că instanţa de apel nu a analizat acţiunea, dând o altă dezlegare pricinii, străină de obiectul acţiunii şi că instanţa şi-a depăşit atribuţiile, în condiţiile în care a analizat contractul de achiziţii publice, deşi nu era competentă şi, mai mult decât atât, nu a făcut nicio referire la temeiul de drept invocat, respectiv art. 1.178, art. 1.179 şi art. 1.204 C. civ.

Recurenta-reclamantă expune pe larg obiectul acţiunii, situaţia de fapt şi menţionează că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile pe care le-a depus, respectiv procesul-verbal de conciliere emis de S.C. C. S.A. şi înregistrat sub nr. x/18.01.2017, confundând revendicarea cu cererea de plată a garanţiei de bună execuţie.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, deşi instanţa de apel a reţinut că cererea de plată a garanţiei de bună execuţie fost formulată la data de 23.08.2016, nu a analizat şi nu a verificat dacă la data de 23.08.2016, data formulării cererii de plată, poliţa de asigurare mai era validă, iar primele de asigurare plătite.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că a făcut dovada şi intimata-pârâtă B. a recunoscut că după data de 31.05.2016 (aferentă actului adiţional nr. 16) nu a mai fost achitată nicio primă de asigurare.

În opinia recurentei-reclamante, nu prezintă nicio relevanţă prima solicitare de plată formulată de S.C. C. S.A. la data de 19.05.2016, deoarece plata s-a făcut în baza cererii din data de 23.08.2016.

Recurenta-reclamantă susţine că, astfel cum a arătat şi în faţa instanţei de apel, revendicarea nr. 47373/25.05.2016 a vizat procedura dintre părţile şi s-a finalizat în luna ianuarie 2017, după mult timp de la efectuarea plăţii de către intimata-pârâtă B. ŞI REASIGURARE S.A.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu erau competente funcţional să interpreteze contractul de achiziţie publică şi să-l analizeze.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că instanţa de apel în mod greşit a invocat în motivare "stipulaţia pentru altul", întrucât această instituţie nu este incidentă în cauză, legea aplicabilă fiind cea a contractului, inclusiv în ceea ce priveşte poliţa de asigurare, în cadrul căreia părţile au stabilit reguli clare referitoare la efectuarea plăţii garanţiei de bună execuţie.

Recurenta-reclamantă invocă, de asemenea, că deşi a produs probatorii care au demonstrat nulitatea absolută a actelor adiţionale 17-21 la poliţa de asigurare, instanţa de apel nu le-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1.186, art. 1.179, art. 1.204 C. civ., recurenta-reclamantă susţine că nu a semnat actele adiţionale 17-21, motiv pentru care ele sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că adresa nr. x/31.05.2016 şi adresa nr. x/22.07.2016 emise de intimata-pârâtă B. ŞI REASIGURARE S.A. nu i-au fost transmise niciodată.

Recurenta-reclamantă menţionează că acţiunea nu este în răspundere contractuală, astfel că în mod greşit instanţa de apel a concluzionat că nu-şi poate invoca propria culpă pentru a cere nulitatea actelor adiţionale.

Este important de reţinut, în opinia recurentei-reclamante, că S.C. C. S.A., în calitate de beneficiar achitase integral valoarea contractului către antreprenor, ceea ce duce la concluzia că lucrările erau prestate. Plăţile se efectuau după confirmarea situaţiilor de lucrări de către inginer şi personalul aparţinând S.C. C. S.A. şi nu înaintea execuţiei acestora, iar această intimată-pârâtă a convocat, prin adresa nr. x/19.07.2016, Primăria Mangalia şi Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru recepţia lucrării.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că s-a opus în scris şi a informat intimata-pârâtă B. că nu este de acord cu efectuarea acestei plăţi.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă B. ŞI REASIGURARE S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările celor două intimate-pârâte.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă S.C. C. S.A. au depus puncte de vedere cu privire la raport.

La data de 27 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă a formulat note de şedinţă.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Argumentele expuse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la soluţia instanţei de apel, aspect care nu se circumscrie motivului de recurs invocat, în care casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Totodată, criticile expuse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aspecte care ţin de situaţia de fapt şi de probatoriul administrat în cauză: analiza riscului asigurat, dispoziţiile contractului de asigurare, efectele juridice ale plăţii garanţiei de bună execuţie, analiza înscrisurilor, respectiv: procesul-verbal de conciliere nr. x/18.01.2017, revendicarea nr. 47373/25.05.2016, actele adiţionale nr. 17-21 la poliţa de asigurare, adresele nr. x/31.05.2016, nr. y/22.07.2016, nr. z/19.07.2016, etc.

Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurile de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.

Înalta Curte reţine de asemenea, că recurenta-reclamantă invocă formal interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1.179, art. 1.186, art. 1.204, 1.270, art. 1.271, art. 1.272, art. 2.199, art. 2.206, art. 2.207 din C. civ., fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele deciziei de apel. Recurenta nu arată modalitatea în care instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Se tinde, aşadar, inclusiv prin criticile care se referă la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De altfel, Înalta Curte constată că o parte din criticile invocate de recurenta-reclamantă reprezintă o reluare a celor expuse în calea de atac a apelului, printre acestea regăsindu-se şi cele care privesc competenţa instanţei.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. împotriva deciziei civile nr. 415/2019 din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. împotriva deciziei civile nr. 415/2019 din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.