Appeal for increased damages annulled as insufficiently stamped; €15,000 moral damages award stands.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27 iunie 2017 sub nr x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro (450.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1770 din 06 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea fomulată de reclamanta A., fiind obligată pârâta să plătească 15.000 euro cu titlu de daune morale, în echivalent RON la data plăţii; a fost obligată pârâta la plata către stat a sumei de 1.215 RON, reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamanta, proporţional cu pretenţiile admise; s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 1764/A din 30 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient forţat C., împotriva sentinţei civile nr. 1770 din 06 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că dispoziţiile legale care au fost încălcate şi aplicate greşit de către instanţa de apel sunt reprezentate de dispoziţiile art. 50 pct. l lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 1.391 alin. (1) C. civ., art. 1.385 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanţa de apel, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2015, încălcând criteriile jurisprudenţiale referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu are au fost percepute consecinţele vătămării,

Recurenta susţie că, deşi a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese că instanţele de judecată au acordat, în situaţii similare, sume cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanţa de apel, curtea s-a limitat a indica trei decizii nefavorabile, din anul 2014.

Potrivit recurentei-reclamante, consecinţele accidentului asupra vieţii sale sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosarul cauzei, precum şi în declaraţia martorei audiată în prezenta cauză (Niţu Elena), aceste considerente nefiind avute în vedere la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Recurenta-reclamantă face o expunere detaliată a consecinţelor accidentului rutier, solicitând a fi avute în vedere de către instanţa de recurs, arătând că vătămarea sănătăţii şi integrităţii corporale i-a produs un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităţilor de deplasare şi prin restrângerea posibilităţii de a avea o viaţă normală în care să pot desfăşura toate activităţile de dinaintea accidentului.

Recurenta-reclamantă susţine că regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite, având în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, instanţa de apel neraportându-se la criteriul echităţii, nici la principiul proportionalitătii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale, nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente, nu a făcut o aplicare concretă a acestora, motiv pentru care soluţia pronunţată este nesusţinută şi pur formală.

Astfel, în opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a stabilit în mod clar situaţia de fapt, nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier, nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale şi nu a arătat dacă soluţia pronunţată este conformă cu practica judiciară în materie.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1.391 alin. (1) C. civ., art. 1.385 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., ceea ce a condus la o soluţie nemotivată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare,

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părţile nu au prezentat puncte de vedere.

Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbu, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege."

Conform art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Sancţiunea anulării cererii pentru neîndeplinirea obligaţiei legale de timbrare este prevăzută şi de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Cu toate că recurentei i s-a adus la cunoştinţă că are obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 3.827,67 RON şi respectiv 100 RON, aşa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul recurs şi, de asemenea, i s-a comunicat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care s-a reţinut, printre altele, că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă stabilite sub sancţiunea nulităţii, aceasta înţeles să depună la dosar numai dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum reiese din dovada aflată la fila x.

În plus, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din data de 4 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, iar aceasta a rămas definitivă prin neexercitarea dreptului la reexaminare.

Astfel, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea în privinţa achitării taxei judiciare de timbru în valoare totală de 3.927,67 RON.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.

În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că insuficienta timbrare atrage anularea cererii.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1764/A din 30 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca insuficient timbrat, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1764/A din 30 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca insuficient timbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.