Labor law jurisdiction prevails over administrative jurisdiction for ministry-issued personnel orders based on contractual employment

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 884 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 03 septembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PENTRU ROMÂNII PRETUTINDENI, cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului pentru românii de pretutindeni nr. 400/08.07.2019, precum şi a actelor subsecvente emise în baza acestuia, respectiv a deciziei nr. 72/08.07.2019 de încetare a detaşării reclamantei în cadrul Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, ca fiind emisă de o persoană care nu avea calitatea de a o emite şi repunerea în situaţia anterioară.

Instanţa a reţinut că prin Ordinul nr 400/8.07.2019, emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII PRETUTINDENI, s-a dispus ca, începând cu data de 8.07.2019, pe durata incapacităţii temporare de muncă a domnului B., director general al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi " pentru românii de pretutindeni, directorul Direcţiei Ştiinţifice, Proiecte şi Programe, doamna C., asigură conducerea Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi " pentru românii de pretutindeni.

Ordinul nr. 400/8.07.2019, astfel cum a arătat instanţa, a fost emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII PRETUTINDENI în temeiul dispoziţiilor din Codul muncii, având în vedere că doamna C. are calitatea de personal contractual, fiind încadrată în baza unui contract de muncă în cadrul pârâtului.

Totodată, prin decizia nr. 72/8.07.2019, emisă de directorul general din cadrul MINISTERUL PENTRU ROMÂNII PRETUTINDENI, în baza dispoziţiilor art. 45-47 din Codul muncii, s-a dispus, începând cu data de 9.07.2019, încetarea detaşării pe postul de consilier relaţii I - Direcţia Ştiinţifică, Proiecte şi Programe a doamnei A. la Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi " pentru românii de pretutindeni.

Instanţa a reţinut că beneficiara deciziei nr. 72/8.07.2019 şi beneficiara Ordinului nr. 400/8.07.2019, emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII PRETUTINDENI, au calitatea de personal contractual în cadrul pârâtului, iar litigiul dedus judecăţi se subsumează unui conflict de muncă, în accepţiunea prevederilor art. 266 din Codul Muncii.

Aşadar, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea deciziei nr 72/8.07.2019 sunt acte juridice civile emise în sfera raporturilor de dreptul muncii, având ca obiect executarea şi modificarea contractelor de muncă încheiate de reclamanta A. şi de C..

În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Codul muncii.

Prin raportare la prevederile art. 208 şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, instanţa competenţă să soluţioneze în fond cererea de chemare în judecată este tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamanta A., competenţa materială de soluţionare a cauzei fiind determinată în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, care în prezent cauză se subsumează unui litigiu de dreptul muncii, iar nu în funcţie de persoana pârâtului, care este o autoritate publică centrală.

Instanţa a arătat, de asemenea, că în litigiul dedus judecăţii, reclamanta A. nu a învestit instanţa cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalităţii şi temeiniciei unor acte administrative tipice, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administraţiei publice centrale şi care să atragă competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea curţii de apel potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

Împrejurarea că reclamanta A. a chemat în judecată o autoritate publică centrală, respectiv MINISTERUL PENTRU ROMÂNII PRETUTINDENI, nu este de natură să atragă, de plano, competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât decizia nr. 72/8.07.2019 şi Ordinul nr 400/8.07.2019 nu au fost emise în virtutea capacitătii de drept administrativ a pârâtului, care presupune aptitudinea acestuia de a emite acte administrative în regim de putere publică, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 3123 din 15 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei materiale; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 400/8.07.2019 emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI s-a decis ca asigurarea conducerii Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni să se realizeze de către directorul Direcţiei Ştiinţifice, Proiecte şi Programe - dna C., pe perioada incapacităţii temporare de muncă a dlui. B. - director general al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni.

Având în vedere că Ordinul nr. 400/8.07.2019 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fondul cauzei, respectiv o cerere prin care se solicită anularea ordinului este de competenţa instanţei de contencios administrativ potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, instanţa a arătat că, potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Întrucât emitentul actului ce se solicită a fi anulat este o autoritate publică centrală, tribunalul, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 96 pct. 1 C. proc. civ. şi raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu, ca urmare a disjungerii cererii formulate în dosarul nr. x/2019, îl reprezintă anularea Ordinului nr. 400/8.07.2019 emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 8.07.2019, pe durata incapacităţii temporare de muncă a domnului B., director general al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi " pentru românii de pretutindeni, directorul Direcţiei Ştiinţifice, Proiecte şi Programe, doamna C., asigură conducerea Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi " pentru românii de pretutindeni.

Articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, defineşte autoritatea publică drept orice organ de stat al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, fiind asimilate autorităţilor publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, contenciosul administrativ este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, prin act administrativ se înţelege " actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unui litigiu a cărui competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, în cauză, Ordinul nr. 400/8.07.2019 a fost emis de MINISTERUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI în temeiul dispoziţiilor de dreptul muncii şi, ca atare, nu creează un raport juridic de drept public.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din acelaşi cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă, motiv pentru care, în cauză, competenţa revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în raport de prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.