Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2521/2020 AI generated

Recusal in insolvency appeals and judge antepronuntiatio through associated cases

Case Number Decizia nr. 2521/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and rejected the exception of lack of interest, thereby upholding the Court of Appeal's prior decision to refuse the recusal of two judges. The dispute arose in the context of insolvency proceedings where a creditor challenged the refusal to recuse judges, arguing that the appellants' involvement in associated cases constituted prior ruling on the same subject matter and violated specific norms governing the continuity of the judicial panel. The decisive legal basis for the dismissal was the application of Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code regarding insufficient motivation and violation of material law, combined with Article 8(5) of Law No. 85/2006 and Articles 142–143 of the Internal Order Regulations, which establish that judges ruling on similar aspects in associated cases do not commit *ante-pronuntiatio* and that maintaining the same panel ensures the unity of the trial required for insolvency appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 133 din Legea nr. 85/2006, art. 136 din Legea nr. 85/2006, art. 135 din Legea nr. 85/2006, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Recusal in insolvency appeals and judge antepronuntiatio through associated cases: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Keywords

AI generated
insolvency judicial law unity of proceedings article of civil procedure matter in dispute dismissal and abandonment of proceedings
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, debitoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolventei şi desemnarea ca administrator judiciar a Cabinetului Individual Insolvenţă B..

Prin încheierea din 15 iulie 2013, Tribunalul Ialomiţa a admis cererea formulată de debitoare.

Prin sentinţa civilă nr. 466 din 05 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Teleorman, secţia Civilă (instanţă învestită ca urmare a admiterii cererii de strămutare), a fost aprobat raportul final întocmit de administratorul judiciar al debitoarei A. S.R.L. - C. S.P.R.L. Craiova; în temeiul art. 133 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. A. S.R.L. şi reinserţia acesteia în circuitul economic; în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descărcat administratorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi; în temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus notificarea sentinţei Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi O.C.P.I. Ialomiţa; în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus ca onorariul administratorului judiciar în cuantum de 9.000 RON să fie suportat din averea debitoarei.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel S.C. D. S.R.L.

Prin încheierea din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnelor judecător E. şi F., formulată de apelanta S.C. D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 538A din 25 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, ca neîntemeiată. A fost respins apelul declarat de apelanta S.C. D. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 466 din data de 05.10.2018, pronunţate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. x/2013, ca nefondat.

Împotriva încheierii din 20 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, S.C. D. S.R.L. a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut că soluţiile dispuse de doamnele judecător în alte dosare nu sunt de natură a duce la concluzia incidenţei prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără să motiveze efectiv raţiunea pentru care modul în care au fost soluţionate dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013 nu reprezintă cauze de antepronunţare.

Un alt motiv de recurs, reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 şi art. 142-143 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015.

Sub acest aspect, recurenta arată că dosarele asociate fac parte din dosarul de fond, putându-se vorbi de aceeaşi cauză, contrar reţinerilor din încheierea atacată şi că în dosarele asociate nr. x/2013 şi nr. y/2013 nu s-au tranşat aspecte asemănătoare, ci aceleaşi chestiuni supuse judecăţii în dosarul de fond, respectiv legalitatea închiderii procedurii de insolvenţă în cadrul perioadei de observaţie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul G., în nume propriu şi în calitatea de reprezentant al A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la data de 9 decembrie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, raportat la art. 248 C. proc. civ., va lua în examinare cu prioritate excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimaţii G. şi S.C. A. S.R.L. prin întâmpinare, asupra căreia reţine următoarele:

Partea care promovează acţiunea şi/sau căile de atac este obligată să respecte condiţiile de exercitare a acţiunii, după caz, căile de atac prevăzute de lege.

Interesul reprezintă una dintre condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, adică folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Conform dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Înalta Curte reţine că împotriva sentinţei civile nr. 466 din 05 octombrie 2018, pronunţate în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, S.C. D. S.R.L. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 538A din 25 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, apelul declarat de această parte a fost respins.

Pe parcursul soluţionării apelului, S.C. D. S.R.L. a formulat cerere de recuzare, respinsă prin încheierea din 20 martie 2019, ce face obiectul prezentului recurs.

Ca atare, în raport de prevederile art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., care statuează că atunci "Când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă", nu se poate reţine că recurenta nu are interes în promovarea căii de atac a recursului.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Criticile recurentei nu pot fi reţinute.

Astfel cum reiese din încheierea recurată, instanţa a analizat argumentele expuse în cererea de recuzare, reţinând că doamnele judecător nu şi-au exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în litigiul pendinte şi că în dosarele menţionate de parte, doamnele judecător au soluţionat aspecte asemănătoare cu cele deduse judecăţii în prezenta cauză. S-a reţinut, aşadar, că doamnele judecător nu s-au pronunţat anterior cu privire la nicio problemă care vizează cauza.

Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentei în sensul motivării contradictorii, câtă vreme instanţa a apreciat că aspectele asemănătoare celor deduse judecăţii, soluţionate anterior de doamnele judecător, nu sunt de natură a determina incidenţa prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, se impune a se arăta că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., acest caz de incompatibilitate vizează antepronunţarea în legătură cu soluţiile ce pot fi pronunţate în pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, situaţie care nu poate fi reţinută în cauză.

Recurenta a invocat, de asemenea, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurenta, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocă faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 şi a prevederilor art. 142 şi 143 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, " Pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluţiona toate apelurile următoare privind aceeaşi procedură, exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunţate de judecătorul-sindic în acelaşi dosar de insolvenţă".

Se impune precizarea faptului că litigiul dedus judecăţii are ca obiect procedura insolvenţei, guvernată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, dispoziţii speciale care se aplică cu prioritate.

De altfel, legiuitorul a prevăzut expres, pentru asigurarea unei judecăţi unitare, ca toate apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic într-un dosar să fie soluţionate de unul şi acelaşi complet de judecată, aspect ce rezultă din art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, conform art. 142 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "(2) Dosarul de fond, în procedurile privind insolvenţa, este constituit din dosarul de bază şi, dacă este cazul, din dosare asociate. (…) (3) Primului judecător-sindic învestit cu soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, indiferent că a fost formulată de către creditor sau de către debitor, îi vor fi repartizate cererile ulterioare de deschidere a procedurii privind acelaşi debitor, introduse înainte de soluţionarea dosarului de insolvenţă repartizat anterior. După prima cerere repartizată aleatoriu în sistem informatic, dosarele formate ca urmare a formulării unor cereri ulterioare se repartizează manual primului complet învestit.

Articolul 143 din acelaşi regulament prevede că: "(1) Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată în apel, grefierul registrator verifică în sistemul ECRIS dacă s-au mai declarat alte căi de atac în acelaşi dosar de fond şi repartizează manual noul dosar completului care a judecat primul apel. (…) (3) În situaţia în care, în apel, datorită persistenţei unui caz de incompatibilitate, s-ar ajunge, în mod repetat, la încălcarea continuităţii completului de judecată prin participarea unor judecători diferiţi la soluţionarea apelurilor, după admiterea primei cereri de abţinere sau recuzare, colegiul de conducere poate dispune înlocuirea judecătorului incompatibil pentru toate apelurile viitoare, la cererea acestuia sau a preşedintelui de secţie, precum şi din oficiu. Completul va fi format, de regulă, din judecătorul care nu a fost declarat incompatibil şi un alt judecător specializat, împreună cu care acesta formează un alt complet".

Reiese, aşadar, că soluţionarea apelului declarat în cauză de acelaşi complet de judecată nu contravine dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 142 şi 143 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, fiind asigurat dezideratul unei judecăţi unitare.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei de interes a recursului şi va respinge recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din 20 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din 20 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.