Carrier Exonerated in Armed Robbery Loss Under CMR Convention

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 august 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 88.887,60 EURO către reclamanta A., reprezentând prejudiciul ce a rezultat ca urmare a plăţii indemnizaţiei de asigurare către asiguratul său B. datorită pierderii totale a mărfii constând în 11 pachete catozi de cupru pe perioada transportului rutier efectuat de către pârâtă; precum şi obligarea la plata sumei de 5.000 euro către cea de-a doua reclamantă, reprezentând prejudiciul cauzat datorită pierderii totale a mărfii pe perioada respectivului transport rutier.

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 26 iunie 2018 Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis acţiunea precizată, a obligat pârâta către reclamanta A. la plata sumelor de 407.700,75 RON, reprezentând indemnizaţie de asigurare şi 30.811,31 RON reprezentând contravaloare remorcă; a obligat pârâta către reclamanta B. la plata sumei de 22.933,5 RON contravaloare franciză; a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva chematei în garanţie D., obligând pe aceasta la plata sumei de 407.700,75 RON indemnizaţie de asigurare şi 22.933,5 RON contravaloare franciză; a obligat părţile la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 58 din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă admite apelul declarat de chemata în garanţie, schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, a obligat la cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel formulează recurs pârâta C. S.R.L. şi chemata în garanţie D..

În temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat.

Prin încheierea din 4 martie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate.

Prin încheierea din 15 iulie 2020 au fost admise în principiu recursurile, fixându-se termen de judecată în şedinţă publică.

Recurenta pârâtă invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica privind existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, recurenta-pârâtă arată faptul că, deşi se constată nefondate motivele de apel privind excepţia prescripţiei şi cele referitoare la angajarea răspunderii sale, se reţine că este răspunzătoare pentru plata prejudiciului datorat reclamantei, în mod greşit instanţa de apel apreciază că sunt incidente dispoziţiile referitoare la recunoaşterea pretenţiilor reclamantei ceea ce ar conduce la exonerarea de răspundere a asigurătorului chemat în garanţie pentru motivul că prin întâmpinare recurenta pârâtă ar fi solicitat admiterea acţiunii şi că nu ar fi promovat apel pe acest aspect.

Recurenta contestă faptul că ar fi recunoscut pretenţiile reclamantei, neexistând niciun act de recunoaştere pe care să îl fi efectuat anterior litigiului, iar nepromovarea căii de atac se datorează, pe de-o parte, aşa cum reţine în mod contradictoriu chiar instanţa de apel, pe motivul că aspectele invocate pe fondul pretenţiilor reclamantei de chiar chemata în garanţie sunt nefondate, prin urmare aceasta oricum nu ar datora plata chiar dacă nu ar fi existat aşa zisa recunoaştere.

Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1166, art. 1170, art. 1270 C. civ. şi a dispoziţiilor din "legea asigurărilor", aceasta invocând o interpretare greşită a clauzelor contractuale de către instanţa de apel, precum şi ignorarea faptului că recurenta a acţionat cu bună-credinţă în executarea obligaţiilor contractuale, în vreme ce intimata a dat dovadă de rea-credinţă. De asemenea se invocă şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din C.M.R. în ceea ce priveşte exonerarea de răspundere a transportatorului.

Recurenta chemată în garanţie invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) din Convenţia C.M.R. la care România a aderat în baza Decretului nr. 451/1972.

Învederează această recurentă faptul, că deşi apelul său a fost admis, prezentul recurs este formulat în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., solicitând înlăturarea considerentelor vizând angajarea răspunderii transportatorului, în condiţiile art. 17 alin. (1) din Convenţia C.M.R.

Recursul recurentei pârâte C. S.R.L., este fondat.

Instanţa de apel reţine drept temei al angajării răspunderii civile a recurentei pârâte, în considerarea calităţii de transportator a acesteia, dispoziţiile art. 17 din Convenţia C.M.R., dispoziţii care reglementează răspunderea transportatorului.

Potrivit acestor dispoziţii, transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, fiind exonerat de această răspundere dacă pierderea sau avaria a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia, nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe care a transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.

Reţinând că marfa pe care recurenta o transporta a fost furată în urma unui jaf armat, contrar dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din C.M.R. pe care le invocă, instanţa de apel reţine că pârâta transportator este în culpă şi, ca atare răspunde pentru pierderea mărfii.

De reţinut este şi faptul că reclamanta A.. a emis o poliţă de asigurare de bunuri pentru aceeaşi marfă, însă în baza unui contract de asigurare încheiat cu cealaltă reclamantă B., în calitate de transportator iniţial al mărfii, caz în care indemnizaţia de asigurare se achită în momentul pierderii sau avarierii bunurilor, independent de cauză şi independent de existenţa sau nu a unei fapte ilicite.

Împrejurarea că asigurătorul de bunuri a achitat indemnizaţia de asigurare îl îndreptăţeşte pe acesta să formuleze o acţiune în regres, însă nu împotriva transportatorului care este exonerat de răspundere în condiţiile art. 17 din C.M.R., în cazul de faţă fapta ilicită fiind săvârşită de către persoanele care au săvârşit furtul şi nu de către transportator.

Chemata în garanţie a încheiat cu recurenta o asigurare de răspundere civilă, situaţie în care cazul asigurat se produce doar în situaţia în care răspunderea acesteia se angajează conform Convenţiei C.M.R., or, în condiţiile în care paguba a fost produsă în urma unui furt, este evidentă exonerarea de răspundere a transportatorului, fapta ilicită nefiind săvârşită de către acesta.

În consecinţă, reţinând o motivare contradictorie, precum şi o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 17 din Convenţia C.M.R., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul pârâtei, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe care va avea în vedere considerentele prezentei decizii.

În ceea ce priveşte recursul chematei în garanţie, având în vedere că acesta vizează exclusiv considerentele deciziei atacate, fiind exercitat conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., iar decizia a fost casată urmare a admiterii recursului formulat de către o altă parte din proces, acesta urmează a fi respins ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 58 din 30 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia nr. 58 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Respinge recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie D. PRIN SUCURSALA E.. împotriva aceleiaşi decizii, ca rămas fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.