Pension restitution claim: exclusion of notoriety declarations as evidence for identity and kinship under Law 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 345 din 26 februarie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9954/9334 din 14 ianuarie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul pârâtei și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască calitatea și drepturile prevăzute de această lege, ca soție supraviețuitoare a lui B.N.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că hotărârea Comisiei este nelegală, întrucât, fără a ține seama de actele depuse și de declarația de notorietate a martorilor, a concluzionat că nu s-a dovedit legătura de rudenie dintre soțul său și titularul situației de avere, S.B.

În cauză, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, pentru considerentul că dispozițiile Legii nr. 189/2000 și Normele de aplicare, nu prevăd ca mijloc de probă, declarațiile de notorietate.

Prin sentința civilă nr. 617 din 30 martie 2004, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că în cauză, nu s-a dovedit cu acte oficiale, legătura de rudenie a soțului B.N., cu S.B., titularul situației de avere și nici faptul că, acesta din urmă, ar fi aceeași persoană cu S.B. - tatăl soțului.

De asemenea, în adeverința nr. 1854 din 21 martie 1945, elaborată de Arhivele Naționale figurează colonistul S.B., și în adresa Serviciului Colonizării este menționat B.S., iar în raport cu declarațiile de notorietate, s-a reținut că acest mijloc de probă nu este prevăzut în Legea nr. 189/2000, întrucât legătura de rudenie se dovedește cu acte oficiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta B.E., motivând că, la nivelul anului 1940, în actele întocmite de către funcționarii publici, datorită unor erori, s-a trecut numele de S.B., însă din declarațiile martorilor, care l-au cunoscut pe tatăl soțului, a rezultat împrejurarea că a fost greșit menționat numele acestuia, dar că este vorba de aceeași persoană.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, refugiate sau care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Verificând actele cauzei, se constată din certificatele de stare civilă depuse la dosar, că soțul reclamantei, B.N., s-a născut în Bulgaria, localitatea Bairam - Bunar, județul Caliacra, nefiind, însă, dovedit faptul strămutării sale forțate și respectiv, relația sa de rudenie cu S.B., titularul situației de avere, trecută în proprietatea statului bulgar, ca urmare a Tratatului încheiat la 7 septembrie 1940 - S.B.

Astfel, în cauză, se constată o neconcordanță cu privire la numele și prenumele cu care apare înregistrat în înscrisurile oficiale depuse, numitul S.B., care, după cum susține recurenta-reclamantă, s-ar datora unor greșeli materiale, necontestate în trecut, deoarece s-au considerat a fi nerelevante.

Cum, însă, aceste neconcordanțe nu pot fi înlăturate prin declarații de notorietate, numai pe calea unei acțiuni în justiție, în rectificarea înscrisurilor considerate ca fiind eronate, urmează ca prezentul recurs să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 617 din 30 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2004.