Exception of inadmissibility of cassation: finality of appeal-only partner exclusion claims and accessory claims

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2015 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să dispună:

- excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L.;

- continuarea activităţii societăţii cu asociat unic, în persoana reclamantului;

- obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societăţii C. S.R.L.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d), art. 223 alin. (3), art. 224 alin. (1) teza I din Legea nr. 31/1990 şi art. 453 din C. proc. civ.

Pârâţii B. şi C. S.R.L. au depus întâmpinare la 22 iunie 2015, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, pârâtul B. arătând că la data înfiinţării societăţii a avut calitatea de asociat unic şi de administrator, iar reclamantul a fost angajat în funcţia de director general conform contractului de muncă nr. x/15.08.2008 care a încetat la data de 30 martie 2015.

Odată cu întâmpinarea pârâţii B. şi C. S.R.L. au formulat cerere reconvenţională, solicitând instanţei să dispună:

- excluderea asociatului A. din societatea C. S.R.L.;

- stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii;

- continuarea activităţii societăţii cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B.;

- obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, pârâţii au invocat dispoziţiile art. 222-225 din Legea nr. 31/1990 şi art. 210 din C. proc. civ.

La data de 8 septembrie 2015 pârâţii B. şi C. S.R.L. au depus la dosar cerere de completare a cererii reconvenţionale, prin care au solicitat, în plus, următoarele:

- obligarea reclamantului la restituirea bunurilor constând în autoturismul marca x, laptop-ul x şi ştampila societăţii;

- obligarea reclamantului la plata sumei de 25.230 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei bunului autoturism marca x începând cu data de 28 noiembrie 2014 şi până la predarea bunului;

- obligarea reclamantului la plata către pârâta reconvenientă C. S.R.L. a sumei de 178.935 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfăşurată de asociatul A. ca urmare a încălcării prevederilor art. 82 din Legea nr. 31/1990.

Cererea completatoare a cererii reconvenţionale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 204 şi art. 210 C. proc. civ., art. 80, art. 82 şi art. 222-225 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea la cererea adiţională la cererea reconvenţională depusă la data de 5 octombrie 2015, reclamantul a invocat excepţia netimbrării celor trei capete de cerere şi excepţia inadmisibilităţii primelor două capete de cerere, în temeiul art. 209 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că nu derivă din acelaşi raport juridic cu cel al cererii principale şi nu există o strânsă legătură între acestea. Cu privire la fondul cererii adiţionale s-a arătat că bunurile mobile a căror restituire se solicită au fost predate în calitate de asociat al societăţii, iar nu în baza raporturilor de muncă. Referitor la capătul al treilea din cererea adiţională reclamantul a menţionat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 82 din Legea nr. 31/1990, în sensul că dreptul societăţii pârâte de a solicita despăgubiri pentru pretinsele operaţiuni pe care le-ar fi efectuat în detrimentul persoanei juridice s-a stins, întrucât de la momentul la care a luat la cunoştinţă de săvârşirea acestora (aprilie 2015) a trecut mai bine de 3 luni fără a fi luată vreo hotărâre cu privire la formularea unei cereri de excludere ori de obligare la plata de despăgubiri.

Tribunalul a stabilit, la termenul de judecată din 13 octombrie 2015, obligaţia de plată a taxei de timbru de 2.126 RON pentru capătul de cerere privind revendicarea bunurilor mobile, iar prin încheierea din 27 octombrie 2015 s-a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere şi s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea reclamantului la plata sumei de 25.230 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei bunului autoturism marca x. Totodată, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. în cererea de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societăţii C. S.R.L.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2016 pârâţii reconvenienţi au precizat că temeiul juridic al capătului 3 din cererea reconvenţională îl reprezintă prevederile Legii nr. 11/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 98/2001 şi Legea nr. 117/2015, precum şi dispoziţiile art. 1903 din C. civ. (2009), respectiv cele referitoare la faptul că asociaţilor le este interzis să desfăşoare acte de concurenţă neloială. De asemenea, prin precizările din 9 decembrie 2016 pârâta C. S.R.L. a menţionat că valoarea capătului 3 din cererea adiţională la cererea reconvenţională este de 223.197 RON.

La acelaşi termen de judecată reclamantul a invocat excepţia decăderii pârâţilor din dreptul de a-şi completa cererea reconvenţională cu temeiul de drept din Legea nr. 11/1991 şi art. 1903 din C. civ., excepţie pe care instanţa a respins-o prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, respectiv 16 noiembrie 2016.

Tribunalul a constatat că prin cererea reconvenţională pârâţii B. şi societatea C. S.R.L. au solicitat următoarele: excluderea asociatului reclamant A. din societatea C. S.R.L.; stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii; continuarea activităţii societăţii cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B.; obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfăşurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L.; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 29 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea principală formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B. şi C. S.R.L., ca neîntemeiată; s-a respins cererea reconvenţională, astfel cum a fost completată şi precizată, formulată de pârâţii-reclamanţi B. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată; s-a respins cererea formulată de reclamantul-pârât A. având ca obiect obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; s-au respins cererile părţilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca nefondate; reclamantul a fost obligat la plata către BLET Constanţa a sumei de 1.000 RON cu titlu de onorariu suplimentar de expertiză contabilă pentru expertul D..

Împotriva acestei sentinţe pârâţii B. şi C. S.R.L. au formulat apel în ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de fond cu privire la cererea reconvenţională completată, solicitând admiterea acestuia, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 decembrie 2018 reclamantul A. a formulat apelul incident împotriva aceleiaşi sentinţe, criticând-o pentru netemeinicie.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 227/2019 din 8 mai 2019, a respins ca nefondate apelul principal formulat de apelanţii S.C. C. S.R.L. şi B., precum şi apelul incident formulat de intimatul-apelant A. împotriva sentinţei civile nr. 1049/29.06.2018, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva deciziei instanţei de apel pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. au declarat recurs principal, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 19 noiembrie 2019.

Recurenţii-pârâţi S.C. C. S.R.L. şi B. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând, instanţa să admită cererea reconvenţională şi să dispună excluderea asociatului minoritar A. din societatea pârâtă, care urmează să îşi continue activitatea cu asociat unic în persoana domnului B.. De asemenea, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 18.382,72 euro, reprezentând profitul brut obţinut de către acesta prin intermediul E., societate în care deţine calitatea de asociat unic, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 29 ianuarie 2020, conform plicului ataşat, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii-pârâţi, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, intimatul-reclamant A. a formulat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate şi, rejudecând, instanţa să dispună admiterea cererii principale, în sensul excluderii pârâtului B. din societatea C. S.R.L., cu consecinţa continuării activităţii acesteia cu asociat unic în persoana reclamantului.

Recursul incident a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la recursul incident pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. au solicitat, în principal, să se constate nulitatea acestuia, în temeiul art. 489 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului incident.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Ulterior, s-a fixat termen la 8 decembrie 2020 pentru examinarea recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului principal Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care şi cele pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În cauză, reclamantul A. a dedus judecăţii o cerere care vizează excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L. şi continuarea activităţii societăţii cu asociat unic, în persoana reclamantului, precum şi obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societăţii C. S.R.L.

Prin cererea reconvenţională pârâţii B. şi societatea C. S.R.L. au solicitat, la rândul lor, excluderea asociatului reclamant A. din societatea C. S.R.L., stabilirea drepturilor băneşti cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii, continuarea activităţii societăţii cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B., obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfăşurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L., precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 223 alin. (31) din Legea nr. 31/1990 "hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată (cererea principală) s-a solicitat excluderea pârâtului din societate, iar prin cererea reconvenţională, în cadrul primului petit al cererii, pârâtul-reclamant a solicitat excluderea reclamantului din aceeaşi societate, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În ceea ce priveşte capătul al doilea din cererea reconvenţională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfăşurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L., Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 460 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Aşadar, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte urmează să constate ca acesta a rămas fără efect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispoziţiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că "recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din acelaşi cod stabilindu-se că "prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, se reţine că în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal şi faptul că recursului principal promovat de pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. urmează să i se aplice sancţiunea inadmisibilităţii, Înalta Curte constată că recursul incident promovat de reclamantul A. a rămas fără efect.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul principal declarat de pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi să constate că a rămas fără efect recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., raportat la art. 472 alin. (2) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâţii S.C. C. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Constată că recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii a rămas fără efect.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2020.