Cassation appeal over unjustified lease payments annulled for failure to meet admissibility requirements, leaving lower dismissal in force.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă la 16.12.2016, sub nr. x/2015, reclamanta PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor A. S.A. şi B., la plata a sumei de 461.849,73 RON, reprezentând încasări şi plăţi, fără justificare legală, ale societăţii A. S.A. de la PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., în perioada martie 2013- decembrie 2014.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1342 şi următoarele C. civ.

Prin sentinţa nr. 221/2016 din 13 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, s-a respins acţiunea şi a fost obligată reclamanta la 3000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B. şi 2500 RON către pârâta A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., care a fost admis prin decizia nr. 735 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care s-a anulat sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la tribunal.

În rejudecare, prin încheierea din 03.04.2017 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus disjungerea cererii privind obligarea pârâtului B. la suportarea prejudiciului cauzat ca urmare a activităţii desfăşurate în calitate de administrator al PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., respectiv a acceptării chiriei mai mari decât cea stabilită prin raportul de evaluare pentru perioada martie 2013- iunie 2013, chirie ce a fost achitată către A. S.A., cu formarea unui dosar separat cu termen stabilit pentru judecată la data de 29.05.2017, la acelaşi complet de judecată.

Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 137/2018 din 10 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a respins acţiunea formulată de reclamanta PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 137/2018 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a declarat apel reclamanta PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L.

Prin decizia nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., împotriva sentinţei nr. 137/2018 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. S.A. şi B. şi a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

La 14 iunie 2019, recurenta-reclamantă PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 1166 şi art. 1270 C. civ., în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 C. civ.

Subsumat acestei critici, recurenta-reclamantă susţine că suma pe care o solicită, în virtutea plăţii nedatorate, nu este rezultatul contractului de închiriere şi a negocierii, în fapt fiind vorba de contravaloarea plăţilor pe care le-a efectuat pentru suprafaţa de teren de 4921 mp, pentru care nu a existat un raport juridic contractual, această suprafaţă nefiind cuprinsă nici în contract şi nici în actul adiţional.

Arată că suprafaţa de teren de 4921 mp este situată în str. x, iar suprafaţa de 32.000 mp, închiriată de reclamantă, care face obiectul contractului de închiriere nr. x/08.01.2013, al actului adiţional nr. x/25.02.2013 şi al procesului-verbal de predare primire, este situată în Craiova, str. x B.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel că declaraţia nr. 164 a S.C. Zahărul S.A. a fost depusă la Primăria Municipiului Craiova de către societatea recurentă, fapt ce dovedeşte că aceasta a cunoscut amplasamentul exact al terenului în suprafaţă de 4921 mp, arată că nici autorizaţia de construcţie x/08.07.2013 nu a precizat amplasamentul pus la dispoziţie la nr. 164, aceasta vizând construcţii aflate în str. x B şi 166 B, în niciun caz terenul în discuţie, pentru care s-au efectuat plăţile, în opinia sa, nedatorate, întrucât nu au făcut obiectul contractului de închiriere.

De altfel, prin sentinţa nr. 201/2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2015 (depusă la dosar), dosar ce a avut ca obiect contestarea de către PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. a raportului de control al Curţii de Conturi, instanţa a reţinut că, deşi s-au efectuat plăţi către pârâtă sub temeiul contractului de închiriere, acestea nu au fost generate de contractul de închiriere.

Recurenta susţine că instanţa de fond din dosarul nr. x/2015 a reţinut că nu a existat un raport juridic între reclamantă şi A. S.A., astfel că suma de bani achitată acesteia cu titlu de contravaloare chirie pentru terenul în suprafaţă de 4921 mp apare ca fiind efectuată fără justificare legală.

În concluzie, recurenta-reclamantă consideră că între părţile litigante nu a existat un raport juridic pentru suprafaţa de teren de 4921 mp, fapt reţinut de Curtea de Conturi şi de Tribunalul Dolj, însă a fost achitată suma de bani cu titlu de contravaloare chirie, fără justificare legală, iar instanţa de apel a reţinut greşit că aceasta suprafaţă a făcut obiectul contractului de închiriere.

Arată recurenta că pentru această suprafaţă de teren nu a fost încheiat proces-verbal de predare-primire, fiind efectuate plăţi pe toată derularea contractului de închiriere, în ciuda faptului că plata s-ar fi putut efectua de la data transmiterii în folosinţă a terenului.

Apreciază că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane.

Prin urmare, susţine că intimata-pârâtă se face culpabilă de crearea prejudiciului estimat de Curtea de Conturi, întrucât nu a transmis în folosinţa recurentei terenul ce a fost închiriat potrivit contractului, astfel cum a fost modificat prin act adiţional, ci o altă suprafaţă de teren la o alta adresă, care nu-i aparţinea şi pe care ar fi trebuit să-l fi subînchiriat.

De asemenea, consideră că reaua-credinţă rezultă şi din faptul că intimata a închiriat suprafaţa de teren de 4921 mp de la ZAHĂRUL S.A., plătind o chirie de 0,1626 euro/metru pătrat/lună şi, ulterior, i l-a închiriat recurentei cu un preţ de 0,4687 euro/metru pătrat/lună.

Mai susţine şi faptul că suprafaţa de 4921 mp, pentru care a efectuat plăţi, fără o justificare legală, către intimata pârâtă A. S.A., în perioada martie 2013- decembrie 2014, nu este proprietatea acesteia, la rândul său, intimata-pârâtă A. S.A. deţinând-o în temeiul contractului de închiriere nr. x/2013, încheiat cu ZAHĂRUL S.A. şi nu a făcut obiectul studiului de oportunitate şi al raportului de evaluare şi nici a contractului de închiriere încheiat cu intimata pârâtă A. S.A.

Prin actul adiţional nr. x/25.02.2013 şi prin procesul-verbal din 01.03.2013 (acte semnate bilateral) s-a predat către recurentă suprafaţa de teren de 32.000 mp, în această suprafaţă fiind incluşi, în fapt, cei 4921 mp (fapt confirmat de A. S.A. prin factura de stornare a chiriei aferentă lunii februarie 2016, pentru suprafaţa de la adresa din str. x şi 27.079 mp la adresa din str. x B, singura suprafaţă de teren primită conform prevederilor contractului de închiriere).

Consideră recurenta că suma de 50.742,39 Euro (4921mp X 0,4687 Euro X 22 luni), adică 224.788 RON, a fost plată nedatorată, întrucât suprafaţa de teren de 4921 mp, nu a făcut obiectul contractului aflându-se la altă adresă decât cea din contract, respectiv str. x şi nu str. x B, iar construcţiile promise şi asumate contractual a fi edificate şi predate pe proces-verbal de predare-primire nu au fost recepţionate şi predate niciodată către recurentă.

Arată că rezultă în mod cert şi din raportul de evaluare administrat în cauză, că suprafaţa de teren de 4921 mp nu se regăseşte în contractul de închiriere.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă apreciază că decizia instanţei de apel conţine motive contradictorii şi străine cauzei, întrucât aceasta a constatat că nu sunt opozabile intimatei A. S.A. concluziile raportului Curţii de Conturi, în contextul în care nivelul chiriei a fost stabilit prin acordul de voinţă liber consimţit al celor două părţi, conform art. 1166 C. civ., iar concluziile pot constitui temei pentru răspunderea angajaţilor recurentei, fără a ţine cont de disjungerea dosarului pentru pretenţiile solicitate administratorului B., care în contextul exercitării mandatului de administrator a produs prejudicii cauzate de acceptarea unei chirii unitare mai mari decât cea stabilită prin raportul de evaluare, închirierea la un preţ nejustificat de mare faţă de preţul pieţei, acţiunea disjunsă făcând obiectul dosarului x/2017

Recurenta consideră că a fost prejudiciată atât de către A. S.A., care a încasat sume nedatorate, respectiv contravaloarea plăţilor efectuate de recurentă pentru suprafaţa de teren de 4921 mp pentru care nu a existat raport juridic contractual, această suprafaţă nefiind cuprinsă în contract şi nici în actul adiţional, acţiune ce face obiectul prezentului dosar, cât şi de către pârâtul B. - administrator al societăţii la data încheierii contractului, care prin acţiunile lui a produs prejudicii cauzate de acceptarea unei chirii unitare mai mari decât cea stabilită prin raportul de evaluare, prin închirierea la un preţ nejustificat de mare faţă de preţul pieţei, acţiunea disjunsă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

Faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de disjungerea din cauză, rezultă, în opinia recurentei, şi din citarea pârâtului B., în faza de apel.

Consideră contradictorie susţinerea instanţei de apel referitoare la o recunoaştere din partea recurentei-reclamante a titlului de chirie pentru suprafaţa de 4921 mp, faţă de restul motivelor aduse, rezultînd că, pe de o parte, respinge motivele recurentei privind plata nedatorată, iar, pe de alta parte, susţine că a recunoscut instituţia chiriei.

Prin înscrisul depus la fila x, recurenta-reclamantă a precizat că este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi A. S.A. şi B., la 12 şi, respectiv 11 iulie 2019 .

La 17 iulie 2019, în termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât susţinerile recurentei nu se încadrează în motivele de casare invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în tot a deciziei atacate, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 RON, reprezentând onorariu avocat.

La 25 iulie 2019, în termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa şi decizia pronunţată de Tribunalul Dolj, respectiv Curtea de Apel Craiova, în cauza nr. 5586/63/2017, cauză disjunsă din cauza nr. 11994/63/2015 şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în prezenta cauză, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON ocazionate de prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinări.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimatul-pârât B. şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că la dosarul cauzei se află întâmpinarea depusă de intimatul-pârât B., prin care acesta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L.

Se reţine că B. nu este parte în litigiul pendinte întrucât acţiunea recurentei-reclamante împotriva acestuia a fost disjunsă prin încheierea din 03.04.2017, definitivă, a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, formându-se, pe rolul aceluiaşi tribunal, dosarul nr. x/2017.

În consecinţă, cum excepţiile invocate de B. au fost invocate de o persoană care nu justifică calitatea de parte în dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunţată decizia ce face obiectul recursului pendinte, instanţa nu va proceda la analiza lor.

Înalta Curte, faţă de argumentele aduse în sprijinul excepţiei inadmisibilităţii, va recalifica excepţia invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare în excepţia nulităţii recursului şi va proceda la analiza acesteia.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin motivele invocate, recurenta-reclamantă urmăreşte reanalizarea situaţiei de fapt prin readministrarea probatoriului, pentru a se stabili, aşa cum susţine chiar recurenta, dacă aceasta cunoştea amplasamentul terenului de 4921 mp şi dacă acest teren a făcut obiectul contractului de închiriere şi al actelor adiţionale la acesta, precum şi pentru a se stabili reaua-credinţă a intimatei-pârâte la încheierea contractului de închiriere.

Or, stabilirea situaţiei de fapt intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv contractul de închiriere şi actele adiţionale la acesta şi restul înscrisurilor depuse de părţi în probaţiune.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză.

Prin urmare, dispoziţiile art. 1166, art. 1270 şi art. 1341 C. civ. au fost invocate formal, de vreme ce recurenta nu arată modalitatea greşită în care instanţa de apel a aplicat aceste dispoziţii ci recurenta se cantonează în a dezvolta considerente cu privire la interpretarea probatoriului de către instanţa de apel.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a reuşit să arate, în concret, care sunt motivele străine de natura pricinii şi nici nu a făcut dovada unor considerente contradictorii în sensul articolului invocat, în realitate, urmărindu-se repunerea în discuţie a situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

Simpla nemulţumire la părţii cu privire la soluţia pronunţată, nestructurată din punct de vedere juridic, nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. împotriva deciziei nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. împotriva deciziei nr. 275/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.