Bank's appeal perished for failure to request resumption, upholding consumer victory on abusive mortgage clauses and restitution of overpaid interest

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Timiş, a solicitat instanţei:

1. să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit imobiliar nr. x/20.04.2007 prevăzute la:

- art. 4.3 cu privire la "indicele de referinţă stabilit de Bancă" ca modalitate de calcul a dobânzii variabile;

- art. 4.5 şi art. 4.6 prin care banca şi-a rezervat dreptul de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele bancare, indicând şi maniera de aducere la cunoştinţa împrumutatului a acestor modificări;

- art. 4.11 lit. a) cu privire la "comision de acordare şi gestiune de 1,00%, calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului";

- art. 4.11 lit. b) cu privire la "comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului";

- art. 4.11 lit. f) cu privire la "alte comisioane stabilite de bancă pentru orice alte modificări ale condiţiilor de creditare iniţiale, solicitate de către client".

2. să constate nulitatea absolută a acestor clauze şi să se dispună eliminarea acestora din convenţie.

3. să dispună obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă şi care reprezintă diferenţa dintre dobânda curentă stabilită la semnarea contractului, de 5,35%/an şi dobânda efectiv percepută conform clauzelor privind dobânda variabilă.

4. să dispună restituirea tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de acordare şi gestiune credit şi cu titlu de comision de administrare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11779 din 3 octombrie 2017 Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Timiş, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 729/A din 21 mai 2018, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 11779/03.10.2017 a Judecătoriei Timişoara, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A. şi S.C. B. S.A. - Sucursala Timiş; s-a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a admis acţiunea şi, în consecinţă: s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.3, art. 4.5 şi art. 4.6 din contractul de credit bancar nr. x/20.04.2007 şi nulitatea lor; s-a dispus restituirea sumelor percepute de bancă peste dobânda de 5,35% pe an, calculate de la data majorării peste acest nivel şi până la restituirea efectivă, precum şi plata de dobânzi legale aferente acestora, calculate de la data fiecărei plăţi şi până la restituirea efectivă; s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.11 lit. a), b) şi f) privind comisioanele de administrare a creditului, de acordare şi de gestiune şi orice alte comisioane neprecizate din contractul de credit bancar nr. x/20.04.2007 şi nulitatea lor; s-a dispus restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comisioane de administrare, de acordare şi de gestiune a creditului, de la data încasării lor, precum şi în continuare până la data încetării încasării, împreună cu dobânzile legale calculate de la data încasării fiecărei sume ce trebuie să fie restituită, precum şi în continuare până la restituirea efectivă; pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în faţa primei instanţe, respectiv la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat; în ceea ce priveşte eventualele cheltuieli de judecată efectuate în apel, tribunalul a luat act de faptul că apelantul şi-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.

Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta B. S.A. (a cărei continuatoare în drepturi este C.) a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

La termenul de judecată din 6 noiembrie 2018 Curtea de Apel Timişoara a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., ca urmare a faptului că recurenta-pârâtă B. S.A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a evalua pretenţiile contestate în recurs, în scopul determinării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac - prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în condiţiile în care taxa este datorată la valoare, faţă de temeiul de drept invocat în susţinerea recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar instanţa de recurs nu deţinea suficiente elemente pentru stabilirea acesteia.

Ulterior, la data de 7 ianuarie 2019, s-a înregistrat la dosarul cauzei nota de timbraj nr. 50.6A/9204/19.12.2018, formulată de recurenta-pârâtă B. S.A., la care a fost ataşată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.067,66 RON, fără ca recurenta să solicite şi reluarea judecăţii, aceste înscrisuri fiind depuse prin poştă, la data de 4 ianuarie 2019.

Intimatul-reclamant A. a depus la 11 iunie 2019 o cerere, prin care a invocat excepţia de perimare a recursului, solicitând, totodată, introducerea în cauză a BĂNCII TRANSILVANIA S.A., în calitate de succesoare în drepturi a recurentei-pârâte B. S.A., care şi-a încetat, între timp, existenţa.

Prin rezoluţia din 12 iunie 2019 Curtea de Apel Timişoara a fixat termen la 17 septembrie 2019 pentru discutarea excepţiei de perimare, cu citarea părţilor, dispunându-se citarea recurentei-pârâte C., în calitate de succesoare în drepturi a B. S.A.

La data de 9 septembrie 2019 recurenta-pârâtă C. a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei de perimare şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat de B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 606 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta C., în calitate de succesoare în drepturi a pârâtei B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 729/A din 21 mai 2018 a Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., având ca obiect constatare clauze abuzive; recurenta-pârâtă C. a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul A..

Sub un prim aspect, Curtea de Apel Timişoara a constatat că, deşi obligaţia a fost îndeplinită la data de 7 ianuarie 2019, recurenta nu a formulat o cerere de reluare a judecăţii, consecinţa fiind aceea că pricina a rămas, în continuare, în nelucrare, din vina recurentei, termenul de perimare împlinindu-se, astfel, la data de 7 mai 2019.

S-a mai arătat că în situaţia în care s-ar accepta că îndeplinirea obligaţiei de timbraj a determinat întreruperea termenului de perimare, într-o interpretare extensivă a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., un nou termen de perimare a început să curgă din acest moment - 7 ianuarie 2019 - noul termen împlinindu-se la data de 8 iulie 2019.

Cum, în acest interval de timp niciuna dintre părţi nu a mai îndeplinit niciun act de procedură în scopul reluării judecăţii, s-a concluzionat că a intervenit perimarea recursului.

În ceea ce priveşte cererea înregistrată de intimatul-reclamant A. la data de 11 iunie 2019, s-a observat că prin aceasta nu s-a urmărit continuarea judecăţii, ci, dimpotrivă, exclusiv valorificarea excepţiei de perimare.

Împotriva acestei decizii recurenta-pârâtă C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 23 octombrie 2019.

Recurenta-pârâtă a arătat că invocarea excepţiei perimării prin cererea depusă la data de 11 iunie 2019 de către reclamantul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 416 din C. proc. civ., astfel încât Curtea de Apel Timişoara a constatat, în mod nelegal, perimarea recursului.

În acest sens, a susţinut că pentru a interveni perimarea era necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei recurentei timp de 6 luni.

Or, recurenta-pârâtă B. S.A. a timbrat recursul cu intenţia vădită de a continua judecarea acestuia înăuntrul termenului de 6 luni, astfel cum rezultă din nota de timbraj şi ordinul de plată înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 7 ianuarie 2019.

Recurenta-pârâtă C. a menţionat faptul că a preluat calitatea procesuală a B. S.A., ca urmare a efectului fuziunii prin absorbţie, fiind depusă la dosar sentinţa civilă nr. 1899/21.11.2018 a Tribunalului Specializat Cluj, care a rămas definitivă la data de 4 ianuarie 2019.

S-a mai arătat că la data de 18 iulie 2019 C. a fost citată la sediul din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, ca urmare a cererii formulate de reclamantul A., pentru termenul de judecată din 17 septembrie 2019, aceasta exprimându-şi stăruinţa în judecarea recursului declarat de B. S.A.

În acest context, recurenta-pârâtă consideră că s-a aplicat, în mod greşit, sancţiunea procedurală a perimării, atâta timp cât nu este incidentă situaţia "nestăruinţei vreme îndelungată în judecată din culpa părţii".

Pentru aceste argumente, s-a solicitat admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, casarea acesteia şi, ca urmare a rejudecării, să se respingă excepţia perimării cererii de recurs, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a opera sancţiunea perimării.

Intimatul-reclamant A. a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 416 C. proc. civ., astfel încât a fost admisă, în mod corect, excepţia perimării recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 15 septembrie 2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul şi s-a fixat termen la data de 8 decembrie 2020 pentru judecata pe fond a căii de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deşi recurenta a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acesteia, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor legale referitoare la perimare, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Acest motiv de recurs este incident când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a susţinut, în esenţă, că invocarea excepţiei perimării prin cererea depusă la data de 11 iunie 2019 de către reclamantul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 416 din C. proc. civ.

Prin urmare, chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării recursului, în condiţiile în care B. S.A. a îndeplinit, în interiorul termenului de 6 luni reglementat de art. 416 C. proc. civ., obligaţia care a determinat suspendarea judecăţii la termenul de judecată din 6 noiembrie 2018.

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp de 6 luni.

Cerinţele prevăzute de lege pentru a interveni sancţiunea perimării decurg din conţinutul art. 416 din C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, care nu a acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi avea posibilitatea să o facă.

În cauza de faţă, suspendarea judecăţii recursului a fost pricinuită de neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiilor stabilite de Curtea de Apel Timişoara cu privire la indicarea cuantumului pretenţiilor contestate în recurs, în vederea calculării taxei judiciare de timbru, conduită ce a avut ca urmare împiedicarea desfăşurării normale a procesului, măsura fiind luată prin încheierea din 6 noiembrie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., dată de la care a început să curgă termenul de perimare.

Cu privire la cursul perimării, prevederile art. 417 din acelaşi cod reglementează întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Sub acest aspect, autoarea prezentei căii de atac pretinde că depunerea notei de timbraj şi a dovezii ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru la valoarea pretenţiilor contestate, s-a făcut în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de legiuitor, respectiv la 7 ianuarie 2019, astfel că s-a dat eficienţă, în mod eronat, dispoziţiilor art. 416 şi art. 420 din C. proc. civ. referitoare la perimare.

Înalta Curte reţine însă că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este aptă per se să întrerupă cursul perimării, iar judecata nu putea fi reluată decât la cererea părţii, astfel cum prevede, în mod expres, alin. (2) al art. 242 din C. proc. civ., fiind necesară solicitarea expresă de repunere a cauzei pe rol.

Împrejurarea că la 18 iulie 2019 recurenta-pârâtă C. a fost citată pentru prima dată, în calitate de succesoare în drepturi a B. S.A., la sediul din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, ca urmare a cererii formulate de reclamantul A., nu poate conduce la concluzia că recurenta nu are o culpă pentru rămânerea în nelucrare a pricinii.

Astfel, se constată că de la momentul la care a devenit definitivă sentinţa civilă nr. 1899/21.11.2018 a Tribunalului Specializat Cluj (04.01.2019) şi până la împlinirea termenului de perimare (07.05.2019) recurenta C. a avut suficient timp la dispoziţie pentru a solicita reluarea judecăţii recursului.

De asemenea, instanţa supremă reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 din C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea.

Prin urmare, în condiţiile în care, de la data ultimului act de procedură, 06.11.2018, când judecata a fost suspendată, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din motive imputabile recurentei care nu a formulat o cerere de reluare a judecăţii, în mod corect, curtea de apel a constatat că a intervenit perimarea recursului.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 606 din 17 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2020.