Inadmissibility of cassation in insurance matters under statutory finality of appellate judgments

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A., soţul defunctei B. şi C., fiica minoră a defunctei B. prin reprezentant legal D. au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune materiale către reclamantul A., precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta C.. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii F. şi G. au introdus, la aceeaşi dată, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, o acţiune civilă prin care au solicitat obligarea pârâtei S.C. E. S.A. la plata sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul F. şi la plata sumei de 750.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta G., precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 10 septembrie 2019 instanţa a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 privind pe reclamanţii F. şi G., părinţii defunctei B., la dosarul nr. x/2019 pentru a fi judecate împreună.

Prin sentinţa civilă nr. 800/2019 din 24 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.901,83 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul A., precum şi la plata sumei de 70.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta C.; s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii F. şi G., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.; pârâta a fost obligată la plata a câte 20.000 euro, cu titlu de daune morale, către fiecare dintre cei doi reclamanţi; s-au admis, în parte, cererile reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată: 4.000 RON către reclamanta C., 4.000 RON către reclamantul A., 2.500 RON către reclamantul F. şi 2.500 RON către reclamanta G..

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 75/A din 11 februarie 2020, a admis apelul declarat de pârâta Societatea E. S.A. Voluntari, în contradictoriu cu intimaţi-reclamanţii A., C., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 800 din 24 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 şi, în consecinţă: s-a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că s-a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A., de la suma de 30.000 euro, la suma de 20.000 euro; totodată, s-a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei C., de la suma de 70.000 euro, la suma de 35.000 euro, menţinând-o în rest; prin aceeaşi decizie, a-a respins apelul declarat de pârâta Societatea E. S.A. Voluntari împotriva încheierii de şedinţă din 21 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 75/A din 11 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi C., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 25 mai 2020.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

S-a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a interpretat eronat norma de drept material incidentă, iar faptele au fost reţinute greşit în raport de textul de lege aplicabil.

Astfel, recurenţii au arătat că în ceea ce priveşte stabilirea daunelor morale instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, incidenţa dispoziţiilor art. 26 lit. b) pct. 3 din Norma ASF nr. 20/2017 raportat la art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 132/2017.

Recurenţii au apreciat că aceste articole se completează cu prevederile art. 1531 din C. civ. care reglementează principiul despăgubirii integrale, principiu aplicat incorect de către instanţa de apel.

Totodată, s-a susţinut faptul că instanţa de apel, judecând în echitate, a făcut o analiză eronată a speţei şi a admis, în mod greşit, apelul promovat de către asigurător.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că înţelege să invoce, cu titlu de precauţie, tardivitatea recursului, raportat la art. 485 C. proc. civ., întrucât nu are la dispoziţie dovezile de comunicare a deciziei pronunţate în faza procesuală a apelului. A invocat, de asemenea, excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere faptul că toate criticile subsumate de recurenţi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod privesc netemeinicia hotărârii, şi nu nelegalitatea acesteia. Intimata-pârâtă a apreciat, totodată, că recursul promovat în cauză de recurenţii-reclamanţi este inadmisibil. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează în faţa excepţiei tardivităţii şi excepţiei nulităţii, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererilor de chemare în judecată conexate, respectiv 28 februarie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

De asemenea, se reţine că intimata-pârâtă S.C. E. S.A. a fost nevoită să avanseze plata unor sume de bani pentru a formula apărări în prezentul recurs şi a le susţine, constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.975 RON, iar recurenţii-reclamanţi au formulat o cale de atac neprevăzută de lege, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatei constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

Aşa fiind, în temeiul art. 494 raportat la art. 453 alin. (1) şi art. 451 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata acestor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 11 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. E. ROMANIA ASIGURARE -REASIGURARE S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2020.