Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2479/2020 AI generated

Pension benefit valuation dispute: nullity of appeal for failure to state grounds in initial petition

Case Number Decizia nr. 2479/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice declared the appeal against an interlocutory order null and void, ruling in favor of the respondent pension agencies and leaving the Court of Appeal's suspension order in force. The dispute arose from a pensioner's appeal against a first-instance decision dismissing his claim for the valorization of untaxed pension periods; during the appellate proceedings, the Court of Appeal suspended the judgment pending the final resolution of a related case, and the appellant subsequently filed an appeal against this suspension order without stating any grounds. The Supreme Court determined that the appeal was null under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to include the motives of illegality and their development in the initial appeal petition, violating the imperative requirement of Article 487(1) and Article 486(1)(d) that the appeal must be reasoned within the legal deadline, resulting in the sanction of nullity under Article 185(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ; Pension benefit valuation dispute: nullity of appeal for failure to state grounds in initial petition: Potrivit art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

Keywords

AI generated
suspension of pension grounds for cassation valuation proceedings civil judgment failure to state reasons interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 septembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art.
art. 487 C. proc. civ
Prevederea imperativă din actuala reglementare a art. 487 C. proc. civ., conform căreia recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, permite o singură excepţie în situaţia în care termenul de declarare a recursului şi termenul de motivare a acestuia curg de la date diferite.
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
Prin urmare, chiar şi atunci când nu există un termen distinct de motivare a recursului, cererea de recurs va trebui să cuprindă şi motivele, sub sancţiunea nulităţii cererii, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 322689 din 19 decembrie 2017 în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei la valorificarea stagiilor de cotizare şi sporurilor care nu i-au fost luate în considerare.

Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 256 din 27 februarie 2019 a admis excepţia lipsei de obiect a acţiunii formulate de reclamant, excepţie invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A. înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea soluţionării apelului declarat de reclamantul A. ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Caraş-Severin.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază şi fără a prezenta argumentele de fapt ale recursului.

În acest context, recurentul a solicitat admiterea recursului şi repunerea cauzei pe rol în vederea judecării acesteia pe fond, fără a proceda la dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate.

Prin întâmpinarea depusă la 24 iunie 2020, intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin a solicitat să se constate nulitatea recursului, întrucât acesta este nemotivat.

La data de 24 iulie 2020, recurentul A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a dezvoltat argumentele sale în fapt şi în drept în sprijinul recursului, însoţite de un set de înscrisuri.

Pentru considerentele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi dispunerea repunerii cauzei pe rol.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 septembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 21 septembrie 2020, recurentul depunând puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunţată de instanţa de apel cu privire la un incident procedural ivit pe parcursul soluţionării apelului declarat de reclamantul A. împotriva unei sentinţe pronunţate în soluţionarea unei cauze având ca obiect un litigiu de muncă.

Potrivit art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilesc regulile pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre care şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs.

Prevederea imperativă din actuala reglementare a art. 487 C. proc. civ., conform căreia recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, permite o singură excepţie în situaţia în care termenul de declarare a recursului şi termenul de motivare a acestuia curg de la date diferite.

Prin urmare, chiar şi atunci când nu există un termen distinct de motivare a recursului, cererea de recurs va trebui să cuprindă şi motivele, sub sancţiunea nulităţii cererii, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancţiunea nerespectării lui, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este anularea.

Faţă de dispoziţiile legale invocate, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva încheierii curţii de apel, în condiţiile prevăzute de art. 414 alin. (2) C. proc. civ., fără însă a indica motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, situaţie care atrage sancţiunea nulităţii potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 487 C. proc. civ., astfel încât în raport de art. 487 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) din acelaşi Cod cu referire la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va declara nulă cererea de recurs declarată de recurentul A..

Astfel fiind, se constată că recursul declarat de recurentul A. nu a fost motivat în cadrul termenului legal şi în consecinţă, urmează a fi aplicată sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se nulitatea cererii de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII TIMIŞ, CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CARAŞ-SEVERIN şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2020.