Abusiveness of currency risk and administrative fees in CHF-denominated credit contracts

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat:

I. Constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute, şi, pe cale de consecinţă, neproducerea de efecte juridice asupra reclamanţilor, a următoarelor clauze contractuale cuprinse în Contractul de credit nr. x/19.12.2007, modificat prin Actul adiţional din 20.10.2010 şi prin Actul adiţional din 17.01.2012 încheiat de Subsemnaţii cu Pârâta, credit folosit exclusiv pentru apartamentul nr. x, format din apartament cu 3 camere şi dependinţe, împreună cu dreptul de coproprietate indiviză asupra părţilor şi dependinţelor care, prin natura sau destinaţia lor sunt în folosinţă comună, forţată şi perpetuă a tuturor coproprietarilor din imobilul bloc, precum şi cota indiviză de teren de 73,26 mp aferentă acestuia, situat în localitatea Bucureşti, Aviator Popişteanu nr. 3, având nr. cadastral topo x, intabulat în Cartea Funciară nr. x a localităţii Bucureşti sector 1:

(i) clauzele prin care este consacrat dreptul Pârâtei de a modifica unilateral rata dobânzii prin modificarea marjei Băncii în contractul de credit, respectiv:

- Art. 4.1: "Pentru creditul acordat, împrumutatul datorează Băncii:

a) o dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare şi

b) o dobândă curentă revizuibilă începând cu cel de-al doilea an de creditare.

Această dobândă se acumulează zilnic începând cu data acordării creditului până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului Contract de credit şi se calculează prin aplicarea Ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului. în scopul calculării dobânzii se consideră anul de 360 de zile şi luna de 30 de zile. Dobânda se calculează aplicând formula menţionată în "Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor bancare";

- Art. 4.2.: "Dobânda curentă - menţionată la art. 4.1 litera (a) sau după caz, cea menţionată la art. 4.2 lit. (b) - se datorează şi se plăteşte de împrumutat, lunar, în ziua corespunzătoare scadenţei fiecărei rate a creditului, valoarea sa fiind inclusă în mod corespunzător în cuantumul ratelor lunare";

- Art. 4.3: "în primul an de creditare, Rata anuală a dobânzii curente este de 3,9% pe an. începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând să aducă la cunoştinţă împrumutatului noua Acţiune în anulare clauze abuzive. Stabilizare curs valutar

(ii) clauzele referitoare la comisioanele percepute în mod abuziv în contractul de credit (comision de procesare, comision de administrare):

- art. 6.1:

"Pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 0,2 % calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menţionată la art. 1.1 lit. a). Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului;

- 6.3: "Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de aceasta în baza Contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,2% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenţei fiecărei rate lunare. începând cu cel de-al doilea an de creditare, în funcţie de politica de credite a Băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunţare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare; Banca va analiza oportunitatea renunţării la încasarea comisionului".

(iii) clauzele referitoare la dobânda penalizatoare aplicată în mod abuziv de Bancă în contractul de credit:

- Art. 4.4: "Pentru sumele datorate şi neplătite la scadenţă, denumite generic "sume restante", împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv acea zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate în valoarea sumei restante; Rata dobânzii: conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăşi valoarea rezultată din cumularea Ratei dobânzii curente în vigoare (+) 7.5 puncte procentuale";

II. Ca efect al admiterii primului capăt de cerere al prezentei acţiuni, constatarea nulităţii:

(i) actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii, în temeiul clauzei contractuale menţionate supra;

(ii) graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;

III. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat de către împrumutaţi, cu titlu de dobânzi (dobândă majorată, dobândă penalizatoare/"dobândă majorată" pentru "sume restante") şi comisioane (comision de procesare, comision de administrare) în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulităţii prin prezenta acţiune, de la data încasării acestora şi până la data încetării perceperii lor;

IV. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contract în moneda toxică), regăsită în Art. 5.1. din Contractul de credit:

"Orice plată efectuată de împrumutat în baza prezentului Contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul (CHF)".

V. Obligarea pârâtei la "îngheţarea"/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către Bancă pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului de 2.1342 RON/CHF, valabil la încheierea Contractului de credit (19.12.2007), ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar;

VI. Obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar;

VII. Obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de către împrumutaţi, cu titlu de dobânzi, comisioane, diferenţă de curs de către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăţi şi până la restituirea lor efectivă;

VIII. Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 din Noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2045/21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei referitoare la criteriile de variabilitate a dobânzii inserate în art. 4.3. contract iniţial şi 4.4. din contractul iniţial, dar şi art. 2.10 actul adiţional din 20.10.2010 şi art. 2.10 din actul adiţional din data de 17.01.2012, au fost respinse în rest capetele de cerere formulate, ca neîntemeiate, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de reclamanţi, constituind onorariu avocaţial redus.

Prin decizia civilă nr. 2446 din 4 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, a admis apelul promovat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute de art. 2.10 din actul adiţional din 20.10.2010 şi art. 2.10 din actul adiţional din 17.01.2012.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi criticând soluţia instanţei cu privire la cererile de constatare a nulităţii clauzelor referitoare la comisioanele de procesare şi administrare, precum şi a celei de risc valutar.

În ceea ce priveşte comisioanele contestate, recurenţii au susţinut că, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanţele de fond au reţinut în mod eronat că acestea nu creează un dezechilibru între părţi, în defavoarea consumatorilor, contrar bunei-credinţe. Recurenţii au apreciat că acestea generează un dezechilibru juridic, nu doar economic, în condiţiile în care banca are drepturi foarte bine stabilite, iar consumatorii doar obligaţii, aspect ce ar rezulta şi din modalitatea de stabilire a sumelor datorate cu acest titlu, dar, în realitate, forme mascate de dobândă.

Totodată, recurenţii au considerat că instanţele de fond au încălcat dispoziţiile speciale din materia protecţiei consumatorilor, precum şi teoria impreviziunii prin respingerea cererii de constatare a nulităţii clauzei de risc valutar şi de îngheţare a cursului de schimb CHF-RON la nivelul celui de la data contractării creditului, deşi pârâta, în calitate de profesionist, a cunoscut că francul elveţian urma să se aprecieze în raport cu moneda naţională şi nu a adus la cunoştiiinţa consumatorilor posibilitatea creşterii cursului de schimb, transferând însă toate riscurile în sarcina acestora.

Recurenţii au criticat soluţia instanţei de apel şi din perspectiva pretinsei neanalizări a teoriei impreviziunii şi a Deciziei CCR nr. 623/2016, fiind considerate incompatibile cu faptul că au solicitat constatarea nulităţii clauzei şi nu s-ar fi prevalat de împrejurări excepţionale survenite după încheierea contractului de credit.

Prin întâmpinarea depusă la 3.07.2019, intimata C. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă cu prilejul analizării admisibilităţii căii de atac, şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 23 septembrie 2019, acestea nedepunând puncte de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2446 din 4 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data 26 noiembrie 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte clauzele referitoare la comisionul de procesare şi comisionul de administrare, cu prilejul analizării apelului promovat de reclamanţi, s-a reţinut caracterul nenegociat al acestora, dar s-a apreciat că nu se creează un dezechilibru între cele două părţi, şi nici nu a fost dovedită reaua credinţă a pârâtei la inserarea acestora.

Din analiza clauzelor, instanţa de apel a observat că scopul perceperii acestor comisionare este prevăzut în contract: părţile au convenit că se va percepe comisionul de procesare "pentru procesarea cererii de credit", iar comisionul de administrare "pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate în baza contractului de credit". Au fost înlăturate susţinerile reclamanţilor, potrivit cărora aceste comisioane ar fi percepute cu aceeaşi motivaţie ca şi dobânda şi nu ar exista o contraprestaţie a pârâtei. În timp ce dobânda reprezintă preţul împrumutului, cu titlu de fruct civil, comisioanele sunt percepute pentru prestarea de către bancă a serviciilor.

Prin urmare, în opinia Curţii de Apel, aceste comisioane au un caracter clar, consumatorul înţelegând raţiunea perceperii acestora fără a fi necesară detalierea în concret a tuturor activităţilor întreprinse de bancă şi fiind în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceste clauze chiar de la încheierea contractului.

S-a apreciat, totodată, că nu pot fi reţinute nici motivele privind dezechilibrul economic care ar justifica, în opinia apelanţilor, caracterul abuziv al comisioanelor. Dezechilibrul semnificativ prevăzut de art. 4 din Legea nr. 193/2000 ca şi condiţie a caracterului abuziv al unei clauze contractuale este un dezechilibru juridic, şi nu unul economic, organele judiciare având atribuţia de a analiza în ce măsură perceperea unui astfel de comision este sau nu interzisă de lege, neputând face aprecieri cu privire la cuantumul unor astfel de comisioane. Acestea sunt elemente de oportunitate, lăsate la aprecierea agenţilor economici şi care reglează piaţa sub aspectul ofertei de produse şi servicii, contribuind la libera concurenţă. Instanţa nu poate stabili astfel nivelul costurilor practicate de un profesionist şi nici nu poate aprecia, în cadrul prevăzut de Legea nr. 193/2000, cu privire la proporţionalitatea dintre serviciile prestate şi costurile acestor servicii.

În cadrul memoriului de recurs, reclamanţii reiterează argumentele invocate şi în faţa instanţei de apel. În raport de acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază judicioasă analiza pe care instanţa de apel a făcut-o cu privire la aceste clauze din perspectiva tuturor cerinţelor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Deşi recurenţii pretind că dezechilibrul invocat are caracter juridic, acesta nu poate fi reţinut cât timp clauzele au un conţinut clar, previzibil din punct de vedere al efectelor pe toată durata contractului de credit, fiind transparent modul de calcul al sumelor datorate şi scopul perceperii acestora. Aspectele indicate de recurenţi tind, în realitate, la justificarea unui dezechilibru economic, ce nu poate fi suspus controlului instanţelor de judecată din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi al art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, după cum s-a reţinut şi în decizia atacată.

De altfel, privitor la clauze similare celor din prezentul litigiu, prin Hotărârea pronunţată la data de 03.10.2019 în cauza C-621/17 (între momentul pronunţării deciziei atacate şi cel al analizării recursului de faţă), CJUE a statuat că cerinţa de transparenţă prevăzută la articolul 4 alin. (2) şi la articolul 5 din Directiva 93/13 este îndeplinită chiar dacă serviciile furnizate în schimbul costurilor de administrare şi al comisionului de acordare nu sunt detaliate, cu condiţia ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă pornind de la contractul avut în vedere în ansamblul său.

În legătură cu examinarea existenţei unui eventual dezechilibru semnificativ, prin hotărârea amintită s-a subliniat că aceasta nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparaţie între valoarea totală a operaţiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, şi costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. S-a considerat astfel că "un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale".

În ceea ce priveşte aspectul dacă clauzele în discuţie în litigiul principal creează, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, prin aceeaşi hotărâre, s-a considerat că aceste clauze nu afectează în mod defavorabil poziţia juridică a consumatorului câtă vreme serviciile furnizate în schimbul acestora fac parte în mod rezonabil din prestaţiile efectuate în cadrul administrării sau al acordării împrumutului, iar sumele aferente costurilor menţionate şi comisionului menţionat aflate în sarcina consumatorului nu sunt disproporţionate în raport cu valoarea împrumutului.

Aceste concluzii au fost formulate pornind de la premisa că perceperea unor asemenea comisioane nu este interzisă de legea naţională, valabilă şi în cauza de faţă, şi sub rezerva verificării în concret a fiecărui aspect de către instanţa naţională, conduită urmată şi de instanţa de apel, care a apreciat că sumele percepute de către pârâtă cu titlu de comision de procesare şi comision de administrare sunt aferente unor servicii prestate de bancă, iar raţiunea perceperii acestora rezultă din cuprinsul contractului, fiind incluse operaţiuni şi costuri diverse. În aceste condiţii, au fost complinite şi cerinţele suplimentare de verificare nuanţate ulterior în considerentele Hotărârii pronunţate de CJUE la data de 16.07.2020 în Cauzele C-224/19 şi C-259/19.

În ceea ce priveşte clauzele ce prevăd obligaţia de restituire a sumei împrumutate în aceeaşi monedă în care a fost acordat împrumutul, instanţa de apel a reţinut, cu prioritate, că acestea reprezintă o preluare a principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ. şi sunt excluse din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 potrivit art. 3 alin. (2) din lege, care reproduce dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE. Din analiza jurisprudenţei europene enunţată în cuprinsul deciziei atacate, s-a subliniat că CJUE nu a făcut distincţie sub acest aspect între normele ce se aplică între părţile contractante independent de alegerea lor şi cele care sunt de natură supletivă, ci a indicat că sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 atât normele imperative, cât şi cele supletive care se aplică ope legis, în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă.

Faţă de cele prealabil reţinute, nu i se poate imputa instanţei de apel neanalizarea acestor clauze din perspectiva cerinţelor art. 4 din Legea nr. 193/2000, acestea fiind în mod întemeiat exceptate de la controlul instanţelor sub aspectul caracterului abuziv, prezumându-se în mod legitim că legiuitorul care a edictat norma a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor în anume contracte.

În acelaşi sens sunt şi concluziile exprimate de CJUE în Hotărârea pronunţată la data de 09.07.2020 în cauza C-81/19, potrivit cărora "articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Recurenţii au criticat decizia şi din perspectiva neanalizării aplicabilităţii în cauză a teoriei impreviziunii. Sub acest aspect, se impune a se constata că instanţa de apel nu a ignorat argumentele apelanţilor - reclamanţi, ci a reţinut, în esenţă, că cererea de îngheţare a cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului nu poate fi primită deoarece, într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile legii speciale privind protecţia consumatorilor, nu se poate interveni în acordul de voinţă al părţilor, în sensul adaptării contractului potrivit solicitărilor făcute de acestea, putându-se doar constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, cu consecinţa nulităţii absolute a acestora în considerarea unor împrejurări anterioare şi concomitente datei încheierii contractului de credit.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că decizia atacată este motivată sub toate aspectele invocate de apelaţii - reclamanţi, iar considerentele acesteia au drept fundament distincţia corect analizată dintre acţiunea în constatare a nulităţii absolute parţiale a unui contract întemeiată pe caracterul abuziv al unor clauze şi acţiunea în adaptarea contractului urmare a apariţiei unei situaţii de impreviziune în cursul executării acestuia, premisele acestora şi măsurile ce pot fi dispuse de instanţe fiind diferite.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2446 din 4 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2020.