CHF mortgage loan: appeal dismissed as unfounded, upholding rejection of contractual adaptation and restitution

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 26.10.2018, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună adaptarea contractului de credit ipotecar x nr. 19663 încheiat la data de 14.02.2008, în sensul ca toate sumele datorate de reclamant în baza convenţiei de credit să se calculeze raportat la valoarea CHF de la momentul contractării prin stabilizarea cursului CHF, ca efect al aplicării teoriei impreviziunii; să dispună restituirea tuturor prestaţiilor excedentar încasate anterior datei soluţionării cauzei, în raport de formula de calcul menţionată anterior, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile legale şi contractuale menţionate în cuprinsul prezentei cereri, precum şi pe orice alte dispoziţii legale incidente.

Prin precizarea depusă la data de 16 noiembrie 2017, reclamantul a indicat valoarea primului capăt de cerere ca fiind suma de 130.000 CHF, echivalentul a 293.033 RON (curs de schimb 1 CHF=2,2541 RON), valoarea celui de-al doilea capăt de cerere ca fiind suma de 77.962,67 RON (curs de schimb 1 CHF=2,2541 RON).

Prin sentinţa civilă nr. 4893/19.04.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei spre competentă soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civilă la data de 20.06.2018, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2871/02.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, la data de 12 februarie 2019, a declarat apel reclamantul, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 05 martie 2019.

Prin decizia civilă nr. 539/A din 19 iunie 2019 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2871 din data de 02.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant aduce critici deciziei instanţei de apel raportat la faptul că nu au fost reţinute decât o parte din articolele de lege relevante şi din considerentele Curţii Constituţionale şi au fost interpretat greşit normele de drept material. Se mai reproşează că instanţa a făcut trimiteri de ordin general şi nu a analizat în concret pricina.

Se susţine că instanţa de apel ignoră obiectul acţiunii care nu este darea în plată, ci adaptarea contractului, considerentele Deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale nefiind incidente.

Situaţia personală a debitorului, analizată drept condiţie pentru aplicarea impreviziunii, reprezintă situaţia premisă pentru cererile de dare în plată.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016 a fost invocată în sprijinul argumentului că instituţia impreviziunii este aplicabilă şi în cazul contractelor încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011.

În esenţă, se arată că impreviziunea nu era condiţionată de situaţia personală, particulară, a unei părţi sau a alteia, ci are la bază criterii obiective.

Contrar opiniei instanţei de apel, reclamantul a justificat situaţia sa personală şi buna-credinţă în sprijinul faptului că buna-credinţă invocată şi cerută de Curtea Constituţională se circumscrie elementelor de mai sus, situaţia patrimonială fiind un element relevant pentru cererile de dare în plată.

Se mai susţine în motivarea recursului, că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor noile argumente de drept invocate şi nu a dat posibilitatea reclamantului să formuleze apărări corespunzătoare, încălcând în acest fel dreptul la apărare.

Prevederile invocate de instanţă sunt greşit interpretate, străine de natura cauzei şi au legătură strict cu situaţia cererilor de dare în plată.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2017 şi în special cele din cuprinsul paragrafului 48 sunt considerate ca fiind aplicabile şi cererilor de adaptare contract. Ele sunt însă analizate rupte din context, iar conţinutul este preluat în mod deformat.

În consecinţă, se reproşează instanţei de apel că preia o condiţie cerută de Curtea Constituţională pentru aplicarea prevederilor legale privind darea în plată şi o extinde nepermis tuturor situaţiilor întemeiate pe teoria impreviziunii.

În raport de aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru a fost comunicat părţilor la 30.01.2020.

Prin încheierea din 04.06.2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 970 C. civ., critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate vizează decizia pronunţată în apel prin care s-a menţinut hotărârea primei instanţe de respingere a acţiunii ca neîntemeiată.

Contractul de credit bancar ipotecar x nr. 19663 a fost încheiat la 14.02.2008, fiind guvernat de prevederile C. civ. de la 1864.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de adaptarea contractului de credit în sensul ca toate sumele datorate de reclamant în baza convenţiei de credit să se calculeze raportat la valoarea CHF de la momentul contractării, faţă de împrejurarea că la data încheierii contractului, valoarea unui franc eleveţian era de 2.2541 RON, iar în prezent valoarea acestuia este de 3,9774 RON, executarea contractului devenind excesiv de oneroasă pentru reclamant.

Se constată că ceea ce pretinde recurentul este de fapt o necesitate a revizuirii efectelor contractului de credit, argumentată atât pe creşterea cursului de schimb valutar care l-ar fi pus într-o situaţie de inferioritate faţă de bancă, cât şi pe imposibilitatea de executare a obligaţiilor generată de reducerea veniturilor reclamantului.

În ceea ce priveşte riscul valutar, se reţine că acesta ţine efectiv de natura împrumutului în moneda străină, fiind definit în Normele Băncii Naţionale a României nr. 17/2003 ca o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale cursului valutar, dar şi în Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Orice contract de credit încheiat în monedă străină poartă amprenta riscului valutar, iar clauzele contestate au caracter clar, fiind inteligibile pentru un consumator mediu avizat, iar caracterul clar nu implică detalierea modului în care va fluctua cursul valutar pe toată perioada contractuală, întrucât acest element este deopotrivă necunoscut intimatei-pârâte.

Revizuirea efectelor contractului, bazată pe instituţia impreviziunii nu a avut o consacrare expresă în C. civ. de la 1864, însă ea a fost recunoscută pe cale doctrinară şi jurisprudenţială, aşa încât, aplicabilitatea a fost cercetată şi în prezenta speţă. Cu toate acestea, spre deosebire de caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se analizează pentru motive concomitente încheierii convenţiei, impreviziunea priveşte un contract valabil încheiat care, ca urmare a unor împrejurări independente de acţiunea/inacţiunea părţilor produce alte efecte decât cele avute în vedere la momentul încheierii sale valabile.

În cauză, nu se poate da curs solicitării de aplicare a efectelor teoriei impreviziunii, aşa cum urmăreşte în fapt recurentul care doreşte stabilizarea/îngheţarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării convenţiei.

Aceasta întrucât, teoria impreviziunii are scopul de a reforma drepturile şi obligaţiile părţilor, întinderea lor, iar prin modul de exprimare a acestui capăt de cerere nu se tinde spre un astfel de scop, ci spre dezechilibrarea contractului în sens invers, în defavoarea pârâtei, deşi nicio dispoziţie legală sau clauză contractuală nu o justifică.

Cât priveşte pretinsa aplicare a dispoziţiilor art. 970 C. civ. şi a teoriei impreviziunii, reflectată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016, criticile formulate de recurentul-reclamant sunt nefondate.

Potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, revine obligaţia instanţei să analizeze dacă în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, ceea ce conduce la un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contrar bunei-credinţe.

În aprecierea sintagmei "eveniment excepţional" în mod corect a apreciat instanţa de apel că riscul valutar deşi este exterior contractului, nu reprezintă o situaţie excepţională, ci din contră constituie un risc asumat de părţile unui contract în monedă străină.

Raportat la existenta impreviziunii, este necesar ca circumstanţele noi să creeze un dezechilibru major si evident între prestaţiile pe care părţile le au de efectuat, adică acest dezechilibru să fie atât de pregnant, încât l-ar pune pe debitorul obligaţiei respective într-o situaţie extrem de gravă, dezavantajoasă, dacă si-ar îndeplini prestaţia.

De altfel, reclamantul şi-a asumat riscul deprecierii monedei naţionale în raport cu francul elveţian, obligându-se să ramburseze creditul şi să plătească dobânzile în moneda în care s-a acordat împrumutul, adică în franci elveţieni, conform art. 5.1 din contractual de credit ipotecar nr. x din 14.02.2008.

În aceste condiţii, se constată că nu ne aflăm în prezenţa unui risc supraadaugat al contractului de credit, care nu a putut fi prevăzut de părţile contractante la data încheierii contractului de credit.

Curtea Constituţională a României a arătat atât în Decizia nr. 623/25.10.2016 (pct. 96 şi 98 din Decizie) cât şi în Decizia nr. 62/07.02.2017 (pct. 45 şi 46 din decizie) că, în fapt, orice contract de credit în valută presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului" şi un " risc supraadăugat' care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a iniţial.

Potrivit Deciziei nr. 623/2016, instanţele devolutive au analizat condiţiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor sau la cuprinsul contractului, precum şi condiţiile subiective referitoare la conduita părţilor sau la efectele schimbării circumstanţelor, apreciind în mod legal că nu sunt îndeplinite condiţiile aplicării teoriei impreviziunii. se constată că în mod corect au reţinut instanţele că în cauză nu s-au produs suficiente dovezi în acest sens şi că recurentul nu a justificat intervenţia unui risc supra-adăugat contractului de credit încheiat, nefiind astfel făcută dovada întrunirii condiţiilor sale de existenţă.

Modificarea clauzelor contractuale privind rambursarea creditului, în sensul avut în vedere de recurentul-reclamant nu poate interveni nici prin aplicarea teoriei impreviziunii, astfel cum această instituţie este reglementată în prezent de art. 1271 C. civ. pentru următoarele considerente.

În cuprinsul Deciziei nr. 62/07.02.2017 a Curţii Constituţionale a României, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, decizie publicată în Monitorul Oficial al României nr. 161/03.03.2017, se arată că: "în virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

În accepţiunea Curţii Constituţionale, riscul inerent este expresia oricărui contract de credit în valută, deoarece împrumutatul consumă suma de bani acordată şi trebuie să restituie întocmai suma acordată, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

Cât despre critica referitoare la neanalizarea, de către instanţa de apel, a criteriilor impuse de decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2017, Înalta Curte constată că aceasta este subsumată, în realitate, motivului de casare prescris de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantului şi de menţinere a hotărârii instanţei de fond.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost invocat din punct de vedere formal, fără a fi expuse în concret criticile subsumate acestui motiv.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 A din 13 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 A din 13 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. (FOSTĂ B.), D. S.A. şi E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2021.