Territorial competence of civil court when a court is a party to a labor dispute: exclusive plaintiff option under special rules for judicial staff litigation

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 26.11.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., judecător la Tribunalul Vâlcea, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la locul de muncă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti a solicitat reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 210 din 25 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect "litigiu de muncă", acţiune formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, în favoarea Tribunalului Braşov.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că Tribunalul Dâmboviţa este învestit cu soluţionarea unui litigiu căruia i se aplică jurisdicţia muncii faţă de dispoziţiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Tribunalul a mai reţinut că şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Totodată, conform art. 129 din C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică in cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Tribunalul a reţinut că reclamantul A. are funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea şi că a ocupat această funcţie şi în cadrul Tribunalului Dâmboviţa, care are totodată şi calitatea de pârât în cauză.

Conform prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Aceste prevederi legale se aplică, potrivit alin. (2)1 din cod şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât.

Cum în speţă, calitatea de pârât o are Tribunalul Dâmboviţa, această instanţă nu poate soluţiona cauza de faţă, în care este parte, aşa cum se arată în prevederile legale de mai sus, motiv pentru care se va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi se va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 07.05.2020, iar la primul termen de judecată, din data de 24.09.2020, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov.

Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 724/MAS din 2 octombrie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu; a declinat în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a dispus suspendarea soluţionării acţiunii şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În susţinerea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că în prezenta cauză competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Dâmboviţa ca instanţă în mod legal sesizată de către reclamantul A. în baza dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prin alegerea făcută de către reclamant, Tribunalul Dâmboviţa devenind exclusiv competent în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 26 noiembrie 2019, ulterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză rezultând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. în formă modificată.

Astfel, conform art. 127 C. proc. civ.:

"1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

În raport de calitatea reclamantului de judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea, se pune în discuţie incidenţa alin. (1) al textului de lege aplicabile în cazul în care un judecător are calitatea de reclamant.

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate instanţa reţine că reclamantul putea sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Dâmboviţa.

Având în vedere că art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ. vizează atât judecătorul, cât şi instanţa de judecată, calitatea de parte în proces a Tribunalului Dâmboviţa determină incidenţa acestor dispoziţii legale, care reglementează competenţa teritorială facultativă.

Prin urmare, reclamantul a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2)1 al aceluiaşi text de lege care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale îi permite aşadar reclamantului să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opţiunii.

Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte sau instanţei din oficiu care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenţei s-ar putea obţine pe calea unui alt mecanism, şi anume, cererea de strămutare).

În cauză, reclamantul în raport de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a ales Tribunalul Dâmboviţa, întrucât avea posibilitatea să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Tribunalul Dâmboviţa se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea reclamantul, având calitatea de judecător la Tribunalul Vâlcea.

Prin urmare, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2020.