Competence for prosecutor labor disputes: Inapplicability of Article 127 Civil Procedure Code to district court prosecutors versus general domicile rule under Labor Law

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29.11.2019, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General al României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reprezentat prin Procuror General, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, reprezentat prin Prim-Procuror, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. Recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 22.12,2017 şi în continuare pentru reclamanţii B. şi C., şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, începând cu data de 24.07.2017 şi în continuare pentru reclamantul D., şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, respectiv începând cu data de 01.08.2015 şi în continuare pentru restul reclamanţilor, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de . drepturi salariate în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - * O.U.G. nr. 27/2006);

2. Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 01.08.2015 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 445 din 9 iunie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că, întrucât reclamanta are calitatea de procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi, nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., procurorul reclamant neavând calitatea de procuror la parchetul de pe lângă tribunal şi nici procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel (deci nu funcţionează la instanţa competentă pe lângă care îşi desfăşoară activitatea şi nici la instanţa superioară celei competente).

S-a arătat că prin Decizia nr. 290/26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi ulterior pronunţării acestei decizii, prevederile declarate neconstituţionale au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, raţiunea noilor dispoziţii legale fiind aceea a asigurării gradului de protejare a aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei, atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac ce sunt de competenţa instanţelor ierarhic superioare.

Tribunalul a constatat că, în cauză, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanţe de judecată, iar nu împotriva unei unităţi de parchet. Totodată, enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calităţii cărora a fost edictată norma (procurori, asistenţi judiciari, grefieri) este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de personal din cadrul instanţei (agenţi procedurali, aprozi, conducători auto, informaticieni).

Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile legale menţionate nu îşi găsesc aplicare atunci când instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este o instanţă superioară celei la care judecătorul care formulează cererea (respectiv împotriva căruia este formulată cererea) îşi desfăşoară activitatea.

Cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., tribunalul a statuat că norma de competenţă este cea reglementată de dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, norma fiind de ordine publică, pentru procurorul de la parchetul de pe lângă judecătorie fiind competentă să soluţioneze cauza instanţa/tribunalul de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2215/2020 din 8 octombrie 2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj, a declinat cauza la Tribunalul Vâlcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolj a reţinut că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Vâlcea, reclamanta a învestit în mod legal această instanţa, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

S-a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. se interpretează restrictiv, în sensul că, alegerea altei instanţe din aproprierea curţii de apel la care judecătorul sau procurorul îşi desfăşoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluţionează în fond la instanţa respectivă. În acest sens, prin Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 pronunţată în recursul în interesul legii s-a hotărât că" sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Potrivit prevederilor art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Tribunalul a arătat că aceste dispoziţii legale sunt de ordine publică, motiv pentru care reclamanta era îndreptăţită de a sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în considerarea argumentelor ce succed:

Instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta A. - are calitatea de procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi şi a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, optând pentru competenţa de soluţionare a unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad, respectiv Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripţia curţii de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 248-253 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În cauza dedusă judecăţii, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi, iar domiciliul său era situat pe raza judeţului Dolj.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Or, reclamanta îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecinţă, aşa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanţa de la domiciliul reclamantei sau instanţa de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Dolj.

În ceea ce priveşte decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, se constată că aceasta nu se aplică şi în speţa de faţă, întrucât la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Vâlcea - 29 noiembrie 2019, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situaţia din cauza pendinte.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2020.