Municipal waste contract dispute remanded after Court of Appeal improperly composed as second-instance panel

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/19.06.2018 reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. să se dispună constatarea nulităţii absolute a notificării nr. x/7.06.2018 privind rezilierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 36724/3.11.2014 emisă de pârâtă în mod abuziv şi cu nesocotirea normelor legale şi contractuale incidente în cauză, cu consecinţa nulităţii absolute a măsurii rezilierii unilaterale a contractului arătat şi menţinerea contractului ca valabil încheiat, cu consecinţa obligării pârâtei la reluarea obligaţiilor contractuale ce sunt în sarcina sa, respectiv prestarea activităţii de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor municipale conform contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 10767 din 22 octombrie 2018 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 15 ianuarie 2019 Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei materiale funcţionale în favoarea secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe.

Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 1120 din 20 iunie 2019 a respins ca neîntemeiată acţiunea, cu privire la toate capetele de cerere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei în sensul admiterii în tot a acţiunii.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 564 din 6 noiembrie 2019 a admis apelul promovat de reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis acţiunea şi a dispus anularea notificării nr. x din 7 iunie 2018 privind rezilierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 36724/03 noiembrie 2014 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta la prestarea activităţii de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor, conform prevederilor contractuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

Motivele de casare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă formulează critici împotriva soluţiei pronunţată de instanţa de apel, arătând că în baza pactului comisoriu expres a fost reziliat contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 36724/3.11.2014 încheiat cu Consiliul Judeţean Constanţa pentru neplata integrală a facturilor menţionate în adresa de reziliere nr. x/7.06.2018.

Prin art. 20 din contractul sus menţionat s-a prevăzut că neplata de către utilizator a facturilor emise cu o întârziere mai mare de 15 zile, determină rezilierea de plin drept a prezentului contract, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată. Operatorul poate totuşi să opteze între rezilierea de plin drept a contractului sau executarea acestuia.

Potrivit art. 21 din contract, în cazul rezilierii contractului, reluarea prestării serviciului se va face în termen de 3 zile de la semnarea unui nou contract de prestări servicii, după achitarea integrală a debitului restant.

Recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile art. 1553, art. 1550 alin. (2) şi art. 1551 C. civ. pentru a susţine că existenţa unor neînţelegeri cu privire la sumele facturate este reţinută în mod greşit de instanţa de apel ca o concluzie a tezei potrivit cu care pactul comisoriu nu a fost invocat şi aplicat de către recurenta-pârâtă cu bună-credinţă.

Intimata-reclamantă a încălcat în mod repetat obligaţiile contractuale privind plata tarifului de salubrizare, iar potrivit cap. IV art. 12 din contractul nr. x din 03.11.2014 Consiliul Judeţean Constanţa s-a obligat să plătească tarifele aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Se mai arată că modalitatea de decontare a serviciului de colectare, transport şi de depozitare a fost stabilită prin convenţia tripartită dintre pârâtă, Municipiul Constanţa şi S.C. B. S.R.L., tariful fiind de 20 USD/tonă fără TVA.

Prin adresa nr. x/07 mai 2019 Primăria Municipiului Constanţa a înştiinţat pârâta că este obligată să factureze operaţiunea de depozitare la tariful agreat prin contractul încheiat între B. S.R.L. şi Municipiul Constanţa.

Reclamantul a luat act de această situaţie şi cu toate acestea a refuzat cu rea-credinţă plata facturilor, generând voit o situaţie conflictuală pe fondul existenţei unor asperităţi politice între reprezentanţii legali ai celor două părţi în litigiu.

În ceea ce priveşte taxa pentru deşeurile inerte, recurenta-pârâtă arată că aceasta a fost adăugată la tariful de colectare şi transport ca urmare a modificărilor legislative.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005, începând cu data de 1 ianuarie 2017 se introduce taxa încasată pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare, care în anul 2017 este de 80/RON/tonă şi începând cu anul 2018 va deveni 120 RON/tonă.

Se mai susţine că reclamantul nu a contestat în scris facturile în termen de 5 zile de la primire, potrivit convenţiei însuşite de ambele părţi, respectiv art. 14 pct. 2 din contract, astfel fiind considerate acceptate de către pârâtă.

Prin urmare se susţine de către pârâtă că pactul comisoriu a fost invocat cu bună-credinţă, iar notificarea de reziliere a contractului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale şi contractuale. În consecinţă, contractul de prestare a serviciului de salubrizare a fost reziliat în acord cu prevederile legale şi contractuale, întrucât reclamantul a refuzat nejustificat plata contravalorii serviciului de salubrizare.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe fondul cauzei respingerea apelului reclamantului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică, invocat din oficiu de către instanţă, privind greşita alcătuire a instanţei art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul Constanţa a fost investit cu dezlegarea unui litigiu izvorât dintr-un contract încheiat între operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii finali, conform art. 13 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, respectiv nr. 36724/03.11.2014.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1266, art. 1170, art. 1270 şi art. 1550 C. civ.

Pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare a căii de atac, se va avea în vedere atât competenţa materială funcţională, stabilită în funcţie de atribuţiile Curţii de Apel, cât şi competenţa materială procesuală, stabilită în raport de natura litigiului.

În ceea ce priveşte natura litigiului, Înalta Curte constată că obiectul litigiului decurge din contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 36724/03.11.2014, încheiate pe o perioadă nedeterminată şi modificat succesiv prin actele adiţionale nr. x/21.09.2015, nr. y/15.03.2017 şi nr. 3/26820/28.09.2017 semnate de către reclamanta Consiliul Judeţean Constanţa şi pârâta A. S.R.L..

Se reţine că contractul invocat de reclamant ca izvor al pretenţiilor ce fac obiectul cauzei are o componentă reglementată prin prevederile regulamentului serviciului de salubrizare şi ale contractului cadru de prestare a serviciului, adoptate de autorităţile administraţiei publice locale pe baza legislaţiei în vigoare, aplicabilă acestui serviciu.

În ceea ce priveşte competenţa materială funcţională, Înalta Curte apreciază incidente şi dispoziţiile speciale din Legea nr. 101/2016, care a abrogat şi înlocuit O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Procedura de soluţionare a litigiului a fost determinată de dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, modificată prin Legea nr. 212/2018, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 19.06.2018.

Conform prevederilor art. 2 din Legea 212/2018 în vigoare din 02.08.2018:

Art. II

Articolul 53 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

2. După alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1)1 şi 12, cu următorul cuprins:

"11 Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

12 Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (1)1 se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Se mai reţine că anterior adoptării Legii nr. 101/2016 competenţa soluţionării cauzelor având ca obiect executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea, denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică a fost reglementată prin O.U.G. nr. 34/2006 capitolul 9 şi a aparţinut fie instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 287 din O.U.G nr. 34/2006 la data publicării sale, fie instanţelor comerciale, potrivit art. I pct. 74 din O.U.G. nr. 76/2010, fie partajată între cele două instanţe, potrivit art. I pct. 26 din O.U.G. nr. 72/2009, în sensul că litigiile de natură precontractuală erau soluţionate de instanţele de contencios administrativ, iar cele ulterioare contractului, de instanţele comerciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum au fost interpretate prin considerentele deciziei în interesul legii nr. 20 din 05 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că în materia contenciosului administrativ, calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de apel formulate în temeiul C. proc. civ. din 2010, împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel ca instanţe de contencios administrativ, având în vedere şi dispoziţiile art. 7-12 din Legea nr. 76/2012.

Ulterior, prin art. I pct. 74 din O.U.G. nr. 76/2010 a fost modificat şi completat art. 286 din O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în sensul că procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii, prin transpunerea Directivei Consiliului 89/665/CEE din 21.12.1989 precum şi a Directivei Consiliului 92/13/CEE.

Divergenţele privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 au fost lămurite prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Astfel în dezlegarea problemelor de drept legate de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis că hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

Cu alte cuvinte, textul evocat nu poate fi interpretat decât în sensul că prevede în mod expres instanţa competentă să soluţioneze calea de atac.

În considerentele deciziei nr. 40/18 mai 2020 s-au reţinut următoarele: "Aşadar, dacă legiuitorul a înţeles să stabilescă în mod expres competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei de drept comun, este evident că şi calea de atac va fi de competenţa secţiei sau completului corespunzător de la instanţa mai mare în grad, cu respectarea normelor de competenţă materială procesuală".

Văzând obiectul cererii principale (modul de executare a unui contract de achiziţii publice) şi temeiul indicat de parte, se constată că acţiunea a fost judecată la fond, de o secţie a Tribunalului Constanţa, ca instanţa civilă de drept comun.

Aşa fiind, cauza de faţă se circumscrie ipotezelor reglementate de dispoziţiile speciale citate, întrucât instanţa este învestită cu o cerere de chemare în judecată derivată dintr-un acord privind achiziţii publice, iar în acest context, se constată că soluţionarea acesteia revine în competenţa instanţelor civile, singura cale de atac fiind recursul, la instanţa ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Constanţa.

Or, Curtea de Apel a judecat o cale de atac intitulată apel potrivit regulilor de procedură specifice acestei căi de atac, într-un complet format din doi judecători, deşi singura cale de atac în această materie este recursul, ce se impune a fi soluţionat de un complet format din trei judecători.

Prin admiterea căii de atac se va cerceta fondul cauzei cu respectarea principiului legalităţii cării de atac, care în speţă este recursul şi nu apelul, având în vedere dispoziţiile precitate.

Singura cale de remediere a acestei situaţii este reluarea judecării căii de atac formulate iniţial de reclamanţi, calificând-o corect şi respectând normele de procedură specifice, iar aceasta este posibilă doar prin admiterea recursului de faţă şi casarea deciziei iniţial pronunţate în apel.

În ceea ce priveşte criticile formulate prin cererea de recurs de către pârâtă, având în vedere motivul de casare apreciat de instanţă fiind întemeiat, se constată că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 564 din 06 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 564 din 06 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2021.