Recourse inadmissible for failure to frame factual criticism as error in application of law on stipulation for another

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19 septembrie 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., Asocierea C. S.R.L. - D. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate că reclamanta a realizat livrări şi prestări servicii în cadrul proiectului "Magistrala 5 - Drumul Taberei - Pantelimon. Tronsonul 1. Drumul Taberei - Universitate, Secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Opera) - Structura de rezistenţă. Lot L.1.2 - Romancierilor - Staţia Valea Ialomiţei inclusiv depou şi galeria de legătură - structura de rezistenţă", în beneficiul pârâtei B. S.A.;

2. să o oblige pe pârâta B. S.A. la plata sumei de 2.552.204,05 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor şi serviciilor prestate, iar, în subsidiar, să le oblige pe celelalte pârâte la plata aceleiaşi sume.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270, art. 1272, art. 1284, art. 1345, art. 1516 şi art. 1856 C. civ.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A.; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L.; a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere şi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei interes.

Prin sentinţa civilă nr. 5342 din 2 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, acţiunea; a obligat-o pe pârâta Asocierea C. S.R.L. - D. la plata către reclamantă a sumei de 2.552.204,05 RON şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 53.044,68 RON; a respins, ca inadmisibil, primul capăt de cerere şi ca neîntemeiate, celelalte cereri.

Împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 şi a sentinţei primei instanţe, C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţiei lipsei de interes, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 47l/A din 7 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti

, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins, ca nefondat, apelul declarat de aceeaşi parte împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015; a admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat-o pe pârâta Asocierea C. S.R.L. - D. la plata către reclamantă a sumei de 1.410.677,48 RON şi a cheltuielilor de judecată în cunatum de 41.529,41 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Împotriva deciziei instanţei de apel, E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia nr. 5146 din 4 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 575/A din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti

, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă

C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de rejudecare a apelului, C. S.A., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta a relatat istoricul litigiului, după care a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1286-1288 C. civ.

Astfel, autoarea recursului a arătat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că actul adiţional nr. x din 10 aprilie 2014 la contractul de subantrepriză nu putea produce efectele invocate de această parte.

În urma evocării raporturilor contractuale dintre părţi, titulara recursului a susţinut că E. S.R.L. nu a făcut dovada acceptării exprese a stipulaţiei pentru altul şi ajungerii acceptării la recurentă.

Aşadar, corespondenţa purtată între părţi reprezintă cel mult o simplă acceptare a unui drept, neavând natura unei acceptări a stipulaţiei pentru altul. De altfel, E. S.R.L. a încercat să demonstreze că actul adiţional nr. x are natura unei stipulaţii pentru altul abia la momentul introducerii acţiunii, susţine recurenta.

S-a învederat că E. S.R.L nu a acţionat, la data încheierii actului adiţional nr. x, în sensul acceptării acestuia în conformitate cu art. 1286 alin. (2) C. civ.

În acest context, autoarea recursului a subliniat că reclamanta nu se putea prevala de irevocabilitatea stipulaţiei pentru altul, întrucât aceasta din urmă nu a făcut dovada transmiterii acceptării stipulaţiei până la data încheierii actului adiţional nr. x, nefiind astfel respectate condiţiile impuse de art. 1286 alin. (2) C. civ.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de rejudecare a apreciat în mod nelegal că adresa din 17 iunie 2014 emană de la reprezentantul legal al recurentei.

În acest sens, a învederat că adresa din 17 iunie 2014 a fost semnată de o persoană care nu avea atribuţii şi nici mandat din partea recurentei, neputând astfel produce efecte faţă de această parte.

Autoarea recursului a subliniat că instanţa de rejudecare a apreciat în mod nelegal că nu se impune analizarea susţinerilor sale întemeiate pe dispoziţiile art. 1288 C. civ.

În concret, a arătat că efectele stipulaţiei pentru altul nu pot fi analizate numai din perspectiva art. 1286 C. civ.. Astfel, recurenta a învederat că incidenţa instituţiei revocării nu poate fi analizată înainte şi independent de lămurirea împrejurării dacă la data revocării mai exista o stipulaţie pentru altul.

Or, în condiţiile în care, începând cu 10 aprilie 2014, contractul de subantrepriză nr. 21490T din 19 mai 2011 a fost modificat, în sensul înlocuirii subcontractantului (stipulantului) pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi au fost reziliate toate actele adiţionale, recurenta nu mai putea fi obligată la plata facturilor către E. S.R.L. Aceasta deoarece, indiferent de acceptarea sau nu a stipulaţiei pentru altul, stipulaţia nu mai era validă începând cu 10 aprilie 2014.

După evocarea unor consideraţii teoretice referitoare la art. 1288 C. civ., recurenta a susţinut că promitentul poate opune beneficiarului orice excepţie care derivă din relaţia sa contractuală cu stipulantul.

Recurenta a mai arătat că, din moment ce stipulantul F. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale contractuale, neexecutare care a condus la încetarea raporturilor contractuale dintre aceste părţi, recurenta putea opune beneficiarului neexecutarea obligaţiilor contractuale de către stipulant, indiferent dacă beneficiarul a acceptat sau nu stipulaţia pentru altul.

În final, autoarea recursului a conchis că beneficiarul va trebui să suporte încetarea dreptului său ca urmare a desfiinţării contractului care cuprinde stipulaţia pentru altul.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor la 25-26 noiembrie 2019 .

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare la 12 decembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a susţinut că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive a intrat în autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care recursul a fost declarat în mod eronat şi în contradictoriu cu această parte.

Intimata E. S.R.L. a depus întâmpinare la 20 decembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei la 6 ianuarie 2020, care a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata E. S.R.L. la 16 ianuarie 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Astfel, instanţa supremă constată că, în realitate, recurenta critică modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, prin interpretarea probatoriului administrat (în special a actelor adiţionale nr. x/10.04.2014 şi nr. y/01.07.2014) şi a clauzelor contractului de subantrepriză nr. x/19.05.2011, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate a deciziei atacate, prin care să arate în ce fel au fost aplicate greşit dispoziţiile de drept material ale art. 1286 şi art. 1288 C. civ.

De alfel, recurenta critică expres modul în care instanţa a reţinut ca dovedită acceptarea expresă de către E. S.R.L. a stipulaţiei pentru altul şi a comunicării acesteia către recurentă, făcând remarci cantonate la valoarea probatorie pe care însăşi recurenta a atribuit-o respectivei comunicări, spre deosebire de reţinerile instanţei de apel, prin urmare criticile privesc aspecte factuale ale cauzei, care nu pot face obiectul cercetării în calea de atac a recursului.

Tot o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, o reprezintă şi cea privind valoarea probatorie atribuită de instanţa de apel adresei nr. x/17.06.2014, recurenta urmărind reevaluarea situaţiei de fapt în vederea impunerii viziunii sale asupra circumstanţelor cauzei.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Ultima critică a recurentei, deşi grefată pe aplicarea greşită a art. 1286 şi art. 1288 C. civ., urmăreşte tot repunerea în discuţie a aspectelor factuale ale cauzei, respectiv stabilirea întinderii în timp a efectelor contractului dintre recurentă şi E..

Susţinerile recurentei din punctul de vedere exprimat cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că a prezentat situaţia de fapt pentru a se înţelege modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1286 şi art. 1288 C. civ., nu pot fi primite cât timp recurenta, prin criticile formulate, nu a prezentat modalitatea greşită în care instanţa de apel a făcut aplicarea respectivelor norme de drept la starea de fapt recunoscută, ci a urmărit reinterpretarea probatoriului în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt asupra căreia să se facă aplicarea dispoziţiilor menţionate.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, nestructurată din punct de vedere juridic, nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind antamate exclusiv aspecte factuale ale cauzei, rezultă că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., împotriva deciziei civile nr. 575/A din 2 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., împotriva deciziei civile nr. 575/A din 2 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.