Jurisdictional conflict between ordinary civil and bankruptcy courts in tort claims against insolvent entities

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2019 pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., reprezentată de administratorul judiciar C.., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei, în temeiul art. 1373 din C. civ., la plata unei sumei de 800.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, stabilite prin raportare la o culpă de 1/2 a reclamantului. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON pentru achiziţia unui scaun electric, a sumei de 4.000 RON pentru achiziţionarea unui pat electric, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de soluţionarea cauzei.

În şedinţa publică din data de 2 iulie 2020 pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C.. a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată şi excepţia necompetenţei generale, materiale şi teritoriale a Tribunalului Călăraşi.

Faţă de susţinerile pârâtei şi, avându-se în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., tribunalul a constatat că pârâta a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată (raportat la competenţa administratorului judiciar de a se pronunţa asupra declaraţiilor de creanţă) şi excepţia material procesuală (funcţională) a Tribunalului Călăraşi.

Prin decizia civilă nr. 258/2020 din 2 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată invocată de pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C..; s-a admis excepţia necompetenţei material procesuale (funcţionale) a Tribunalului Călăraşi invocată de către aceeaşi pârâtă şi s-a declinat competenţa material procesuală (funcţională) de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C.., în favoarea Tribunalului Galaţi - Completul specializat în materia insolvenţei sau a concordatului preventiv.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată Tribunalul Călăraşi a reţinut că reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., societate aflată în insolvenţă, la plata sumei de 14.000 RON, creanţă ce derivă dintr-o faptă penală săvârşită la data de 3 mai 2015.

Au fost evocate dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi s-a concluzionat în sensul că o instanţă de judecată, respectiv un tribunal este competent să analizeze cererea reclamantului, şi nu administratorul judiciar.

S-a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei material procesuale (funcţionale) a Tribunalului Călăraşi în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit scopului legii insolvenţei, întreaga procedură reglementată în acest act normativ este concepută în sensul creării premiselor de acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

În acest sens, creditorii debitorului intrat în insolvenţă, aşa cum aceştia sunt definiţi de art. 5 din lege, îşi înscriu creanţele deţinute împotriva debitorului în tabelul creanţelor spre valorificare, prin procedura formulării declaraţiilor de creanţă, potrivit art. 102 şi art. 104 din actul normativ menţionat.

Or, raportat la conţinutul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. şi la dispoziţiile art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014, tribunalul a considerat că reclamantul pretinde că este un creditor (titular al unui drept de creanţă în cuantum de 14.000 RON asupra averii pârâtei B. S.R.L.), îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei acesteia.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că aparţine judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Galaţi, învestit cu soluţionarea procedurii de insolvenţă a societăţii B. S.R.L., competenţa material procesuală (funcţională) de judecare a cauzei.

Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 244 din 25 septembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi; de asemenea, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Galaţi a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte competenţa judecătorului sindic, s-a arătat că potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014:

"Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei".

S-a reţinut că acest text de lege nu priveşte toate cererile prevăzute în toate ramurile de drept, o interpretare contrară conducând la complicarea excesivă a procedurii insolvenţei şi la încălcarea principiului specializării completelor de judecată.

Tribunalul Galaţi a constatat că prezenta cauză are ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, astfel încât competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţelor comune de drept civil, şi nu judecătorului sindic.

Faţă de aspectele precizate şi de alegerea de competenţă teritorială efectuată de către reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată la instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, s-a concluzionat în sensul că sunt competente să soluţioneze cauza completele civile de drept comun din cadrul Tribunalului Călăraşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 19 octombrie 2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, pentru următoarele considerente:

Instanţa supremă reţine că litigiul are ca obiect o acţiune prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., în temeiul art. 1373 din C. civ., la plata unei sumei de 800.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, stabilite prin raportare la o culpă de 1/2 a reclamantului, precum şi obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 10.000 RON pentru achiziţia unui scaun electric şi a sumei de 4.000 RON pentru achiziţionarea unui pat electric.

Prin urmare, reclamantul urmăreşte atragerea răspunderii pârâtei, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 1373 din C. civ., care reglementează răspunderea comitenţilor pentru prepuşi.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi cod, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă "instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizată aparţine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 din C. proc. civ.

În speţă, reclamantul a sesizat Tribunalul Călăraşi, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, astfel că acesteia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2020.