Enforcement of forestry exploitation services: contractual liability, price determination between professionals under Art. 1233 Civil Code, and interpretation of bonus clauses

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal de administratorul judiciar B.. a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 7.200 RON conform facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016, scadentă la data de 15.01.2017;

- 3053 RON reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, calculate de la data scadentă a facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016, scadentă la data de 15.01.2017 până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (penalităţi calculate conform art. 6.1.1 din contract);

- 203.594,04 RON conform facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016, scadentă la data de 15.01.2017;

- 86.322,19 RON reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, calculate de la data scadentă a facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016 (scadentă la data de 15.01.2017) până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (penalităţi calculate conform art. 6.1.1 din contract).

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ. şi art. 1350 din C. civ.

B. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2730 din 20 septembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca neîntemeiată; reclamanta a fost obligată la plata sumei de 12.426,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

D. Hotărârea instanţei de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1114 din 19 iunie 2019, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 2730 din 20 septembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâta S.C. C. S.R.L.; a schimbat sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 201.914,52 RON, sumă aferentă facturilor fiscale ce formează obiectul cauzei; totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal, începând cu data scadenţei facturilor fiscale (15.01.2017) până la data introducerii cererii de chemare în judecată (18.04.2018).

E. Considerentele instanţei de apel

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la criticile formulate în apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu titlu preliminar, s-a arătat că apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a contestat statuările primei instanţe, în sensul că au lipsit de la dosar dovezile necesare executării contraprestaţiilor consemnate în facturile a căror contravaloare se solicită pe calea prezentului demers judiciar.

În ceea ce priveşte executarea prestaţiilor de livrare a materialului lemnos, astfel cum acesta a fost consemnat în facturile fiscale nr. STY nr. y din 29.12.2016 şi STY nr. x din 29.12.2016, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1516 alin. (1) din C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

S-a arătat că în cuprinsul alin. (2) al art. 1516 din C. civ. sunt enumerate mijloacele de acţiune aflate la îndemâna creditorului unei obligaţii neexecutate, iar art. 1547 din acelaşi cod dispune în sensul că debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă.

În materie contractuală, art. 1548 din C. civ. instituie prezumţia de culpă a debitorului unei obligaţii de acest tip, reglementând faptul că se prezumă prin simplul fapt al neexecutării culpa debitorului în executarea unei obligaţii contractuale.

Astfel, creditorul unei obligaţii contractuale are obligaţia de a proba existenţa contractului şi executarea propriilor obligaţii, urmând ca, apoi, neexecutarea obligaţiilor asumate de către debitor să fie prezumată.

Din perspectiva datelor ce caracterizează cauza de faţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că intimata-pârâtă nu contestă împrejurarea neexecutării plăţii facturilor indicate mai sus, ci însăşi executarea prestaţiei constând în livrarea mărfii de către apelanta-reclamantă.

Prin urmare, instanţa de apel a ajuns la concluzia că este contestată chiar neexecutarea obligaţiilor asumate contractual de către creditorul obligaţiei de plată, un element esenţial al obiectului căii de atac a apelului constând în reanalizarea probelor administrate de către prima instanţă şi a celor încuviinţate şi depuse la dosar în apel.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că între apelanta S.C. A. S.R.L. (în calitate de prestator) şi intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (în calitate de beneficiar) s-a încheiat, la data de 28 august 2015, contractul de prestări servicii pentru exploatarea masei lemnoase, înregistrat la societatea pârâtă sub nr. x, prin care apelanta-reclamantă s-a obligat să exploateze pentru intimata-pârâtă în partida 456, cantitatea de 434 metri cubi volum net de masă lemnoasă de 1314 m3.

La data de 30 aprilie 2015 între aceleaşi părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii pentru exploatarea masei lemnoase, înregistrat la societatea pârâtă sub nr. x, prin care apelanta-reclamantă s-a obligat să exploateze pentru pârâtă masa lemnoasă pe picior în partidele: 425 (121A) Pucioasa volum brut 824 m3, volum net 765 m3 şi 581 (121A) Pucioasa volum brut 970 m3 şi volum net 899 m3.

Ultimul contract încheiat între părţi, relevant din perspectiva acţiunii judiciare formulate de reclamantă, este cel din data de 4 septembrie 2015, ce a fost înregistrat la societatea pârâtă sub nr. x, prin care apelanta-reclamantă s-a obligat să exploateze masa lemnoasă pe picior în partida 762 (120,98) Pucioasa în volum brut 397 m3, volum net 364 m3.

Având ca temei aceste contracte, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a emis factura fiscală STY nr. x/29.12.2016, aferentă lucrărilor executate în baza contractului nr. x, pentru suma de 7.200 RON, iar, la aceeaşi dată, a emis factura fiscală nr. y pentru suma totală de 203.594,34 RON, ce cuprindea contravaloarea lucrărilor de exploatare pentru contractul nr. x/30.04.2015 şi contractul nr. x/A/04.09.2015.

În factura fiscală nr. x/29.12.2016 s-a făcut referire numai la primul contract, cu toate că partidele menţionate în conţinutul acesteia erau aferente ambelor contracte indicate.

La data de 31 decembrie 2016 cele două facturi au fost expediate intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L., prin intermediul serviciilor poştale, fiind ulterior refuzate la plată de către aceasta, ca urmare a unei pretinse neexecutări a serviciilor prestate în conţinutul lor.

Referitor la această pretinsă neexecutare a obligaţiilor contractuale, respectiv aceea de livrare a materialului lemnos consemnat în factura STY nr. x/29.12.2016 şi factura STY nr. y/29.12.2016, curtea de apel a reţinut că din adresa depusă de către Direcţia Silvică Dâmboviţa rezultă împrejurarea exploatării integrale a partidelor situate pe raza Ocolului Silvic Pucioasa ce au format obiectul contractelor încheiate între părţi şi anume Partida 425 (cantitatea de 824 mc autorizaţi), Partida 581 (970 mc autorizaţi), Partida 762 (397 mc brut autorizaţi) şi Partida 456 (434 mc autorizaţi, din care au mai rămas doar 15 mc de exploatat).

Toate datele referitoare la aceste partide au fost evidenţiate în centralizatorul electronic din evidenţa SUMAL aflat în gestiunea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului, transmis la solicitarea Curţii de Apel Bucureşti .

Pârâta S.C. C. S.R.L. a primit, la cerere, o copie a evidenţei electronice, însă aceasta nu a contestat în vreo modalitate datele menţionate în conţinutul evidenţei electronice.

Din datele consemnate în aceeaşi evidenţă SUMAL, a rezultat că transportul către sediile C. sau către partenerii săi (D.) s-a efectuat pentru cantitatea netă menţionată în cele trei contracte încheiate cu reclamanta S.C. A. S.R.L. a fi exploatată de pe fiecare dintre cele patru partide ce au format obiectul contractelor, diferenţele fiind unele nesemnificative.

Aşadar, conform avizelor de însoţire a mărfii eliberate de către pârâta S.C. C. S.R.L., cantităţile de material lemnos prelucrate de S.C. A. S.R.L. coincid cu cele din contractele încheiate.

Sub un alt aspect, Curtea a reţinut că niciun element de probă din prezentul dosar nu conferă credibilitate afirmaţiei intimatei-pârâte, potrivit căreia lucrările de exploatare de pe cele patru partide nu au fost efectuate de reclamanta S.C. A. S.R.L., ci de Ocolul Silvic Pucioasa. De altfel, nici chiar intimata-pârâtă nu a propus probe în acest sens.

Referitor la factura nr. STY x/29.12.2016, aferentă contractului nr. x/28.08.2015, intimata-pârâtă a susţinut, pe de o parte, faptul că raportul contractual încetase ca urmare a încheierii între părţi a convenţiei denumite "reziliere pe cale amiabilă" la data de 26 februarie 2016, iar, pe de altă parte, factura cuprinde doar bonusul de 15 RON pentru fiecare mc exploatat, astfel că în lipsa prestării serviciilor de exploatare material lemnos acest preţ oricum nu era datorat.

Instanţa de apel a constatat că această susţinere este lipsită de suport juridic, câtă vreme părţile au convenit, prin convenţia intitulată "reziliere amiabilă", aflată la fila x, volumul II din dosarul de apel, doar rezilierea actului adiţional la contractul nr. x/28.08.2015, iar nu rezilierea contractului pentru a se putea considera că temeiul juridic reprezentat de raportul contractual a dispărut cu efect retroactiv.

De asemenea, s-a constatat că este lipsită de fundament şi cea de-a doua afirmaţie a intimatei-pârâte, întrucât toate exploatările de material lemnos din cele patru partide situate pe raza Ocolului Silvic Pucioasa au fost realizate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., transportul cantităţilor aferente fiind realizat de societatea pârâtă C., care a emis avizele necesare de însoţire a mărfii şi care a fost destinatarul cantităţilor de material lemnos.

Or, în condiţiile în care apelanta-reclamantă şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate, sunt incidente dispoziţiile art. 1270 din C. civ., potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, precum şi dispoziţiile art. 1350 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, care stabilesc că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când fără justificare nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Curtea a mai reţinut că toate considerentele expuse anterior referitoare la executarea de către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a obligaţiilor contractuale sunt valabile şi pentru prestaţiile consemnate în cea de-a doua factură ce formează obiectul cauzei, respectiv factura nr. y/29.12.2016.

Astfel, s-a arătat că apelanta-reclamantă a emis factura indicată pentru executarea prestaţiilor derivate din ambele contracte de prestării servicii încheiate cu intimata-pârâtă (contractul nr. xB din 30.04.2015 şi contractul nr. xA din 04.09.2015), aspect care nu este, în sine, interzis de vreo dispoziţie legală.

Faptul că în contractul nr. x/2015 nu este stabilit şi consemnat preţul contractual, astfel încât contraechivalentul prestaţiilor de exploatare material lemnos de pe Partida 762 ce formează obiectul acestui contract, s-a raportat la preţul contractual convenit de părţi în cuprinsul contractului nr. x/30.04.2015, ce a avut în vedere Partidele 425 şi 581, nu determină lipsirea de suport juridic a preţului astfel convenit.

Aceasta deoarece, în acord cu dispoziţiile art. 1272 alin. (1) din C. civ., contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura sa.

Articolul menţionat anterior, care este, de altfel, unul destul de explicit pentru situaţia din cauza de faţă, trebuie coroborat cu art. 1233 din C. civ., potrivit căruia dacă un contract încheiat între profesionişti nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat, în mod obişnuit, în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil.

Prin urmare, dacă art. 1233 din C. civ. permite profesioniştilor stabilirea preţului contractual prin raportare la preţul practicat, în mod obişnuit, în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii sau pentru unele comparabile, cu atât mai mult, preţul poate fi stabilit prin raportare la valoarea prestaţiilor de acelaşi tip executate între aceleaşi părţi, dar în derularea altor raporturi contractuale.

De altfel, în condiţiile art. 1272 alin. (1) din C. civ., acest preţ stabilit în executarea altor contracte constituie o practică statornicită între părţi ce va crea o obligaţie între acestea, precum celelalte elemente contractuale asupra cărora au convenit expres.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a constatat că preţul de 85 RON consemnat în factura nr. y/29.12.2016 este compus din preţul de 65 RON plus TVA pentru fiecare mc exploatat, la care se adaugă, conform art. 2.3 din contractul nr. x/30.04.2015,10 RON dacă sunt respectate toate cerinţele contractuale şi încă 10 RON dacă sunt respectate cerinţele tehnologice.

Or, aşa cum s-a arătat, prestaţiile asumate contractual de către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. au fost executate întocmai şi la timp, iar societatea intimată-pârâtă nu a învederat vreo nerespectare a cerinţelor tehnologice de exploatare a materialului lemnos.

Contrar celor susţinute de intimata-pârâtă, cu privire la bonusul consemnat în factura nr. STY x/29.12.2016, instanţa de apel a reţinut că acesta nu poate fi lăsat la "liberul arbitru" al beneficiarului serviciilor de exploatare material lemnos, deoarece, potrivit art. 1268 alin. (3) din C. civ., clauzele contractuale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar produce niciunul. Iar, conform art. 1403 din acelaşi act normativ, obligaţia contractată sub o condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu produce niciun efect.

Curtea de Apel Bucureşti a scăzut din totalul sumei consemnate în factura y/29.12.2016 bonusul pentru lucrările aferente Partidei nr. 762, întrucât contractul părţilor ce prevede lucrările la această partidă, respectiv contractul nr. x/04.09.2015, nu stipulează acordarea vreunui bonus pentru fiecare mc exploatat de pe această partidă.

Drept urmare, din factura y/29.12.2016 în sumă totală de 203.594,34 RON a fost scăzut bonusul aferent Partidei 762 şi TVA-ul aferent.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel

Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. C. S.R.L.) a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 1 noiembrie 2019.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariul avocaţial şi orice alte cheltuieli vor fi întreprinse în vederea soluţionării cauzei deduse judecăţii.

Sub un prim aspect, s-a invocat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. faţă de motivarea lacunară şi contradictorie ce se regăseşte în cuprinsul deciziei civile nr. 1114 din data de 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest sens, recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel a eludat întru totul realitatea juridică conturată cu acurateţe prin probele administrate în cauză, substituind acesteia o realitate extracontractuală, în baza unui silogism judiciar profund contradictoriu şi viciat. S-a arătat că instanţa de apel nu a răspuns în niciun fel argumentelor esenţiale invocate de către pârâtă, nu a analizat în mod efectiv probatoriul administrat în cauză, iar considerentele deciziei recurate conţin contradicţii ireconciliabile.

Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea lacunară şi contradictorie echivalează cu o lipsă de motivare eficace, singura soluţie de restabilire a legalităţii fiind casarea deciziei atacate.

Valoarea absolută atribuită nemotivat probelor invocate de reclamantă, care, în opinia recurentei, nu ating standardul fiabilităţii, fără a le corobora cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probator, a condus la pronunţarea unei decizii nelegale.

Astfel, recurenta a arătat că raţionamentul instanţei de apel (pagina 8 din decizia recurată) pare a fi în sensul că lipsa de la dosar a proceselor-verbale de recepţie a materialului lemnos sau prevederile contractuale (potrivit cărora facturarea serviciilor prestate se va efectua de 2 ori pe lună, iar plata se va efectua în termen de 10 zile de la data primirii şi acceptării facturii de către beneficiar), aspecte reţinute corect de prima instanţă în motivarea respingerii pretenţiilor reclamantei S.C. A. S.R.L., ar fi lipsite de orice relevanţă şi, în mod surprinzător, ar putea fi acoperite doar de emiterea (în mod arbitrar) a două facturi de către reclamantă, neacceptate în mod expres de către C., precum şi de invocarea formală a bazei de date SUMAL.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a încălcat standardele naţionale şi europene de motivare a hotărârilor judecătoreşti, efectuând doar o verificare superficială a menţiunilor din baza de date SUMAL şi ignorând faptul că acest registru în sine nu naşte obligaţia de plată a prestaţiilor, ci raporturile contractuale instituite între părţi, ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, însă la care nu se face nicio referire.

Aceeaşi instanţă de apel nu manifestă consecvenţă nici în analiza bazei de date silvice, ci pare că operează cu o dublă măsură: în ceea ce priveşte partida nr. 456, constată că, potrivit SUMAL, titularul figurează ca fiind F. S.R.L. şi, cu toate acestea, acordă eficienţă faptului că lucrările au fost continuate de către A. S.R.L.

În privinţa celorlalte partide deşi, pârâta a depus la dosar înscrisurile din care rezultă că serviciile contractate iniţial de A. S.R.L. au fost continuate de terţi (Ocolul Silvic Pucioasa şi G. S.R.L.), instanţa de apel nu acordă niciun fel de eficienţă acestora.

Contradicţia se accentuează prin faptul că instanţa de apel nu înlătură explicit argumentele HSR, susţinute prin probele depuse în cauză, însă motivează soluţia de admitere a apelului ca şi când probele respective nu ar face parte din actele dosarului.

În vederea ilustrării faptului că instanţa de prim control judiciar s-a rezumat la o analiză superficială a registrelor silvice, încălcând obligaţia de a motiva în mod efectiv soluţia adoptată, recurenta a menţionat că avizele de însoţire pentru materialul lemnos exploatat, la care se face referire în cuprinsul adresei nr. x/26.02.2019 emise de Garda Forestieră Braşov, corespund evidenţei societăţii C., fiind depuse la dosar prin Anexa nr. 2 la punctul de vedere al acesteia.

S-a mai susţinut faptul că din cauza incapacităţii tehnice a intimatei-reclamante A. S.R.L., dublate de starea de insolvenţă în care se afla la acel moment de mai bine de 2 ani, pârâta C. a fost nevoită să încheie contracte de furnizare servicii cu terţi în vederea realizării obiectivelor asumate de către reclamantă. Prin urmare, materialul lemnos pentru care se cere plata în temeiul facturilor nr. x/29.12.2016 şi nr. y/29.12.2016 nu a fost efectiv exploatat de A. S.R.L., ci de Ocolul Silvic Pucioasa şi societatea G. S.R.L., după caz, aceste două entităţi înlocuind-o pe reclamantă în executarea obligaţiilor faţă de C..

Instanţa de apel a reţinut, însă, în flagrantă contradicţie cu actele dosarului, că "niciun element de probă din prezentul dosar nu conferă credibilitate afirmaţiei intimatei formulată în sensul că lucrările de exploatare de pe cele patru partide nu au fost efectuate de S.C. A. S.R.L., ci de către Ocolul Silvic Pucioasa. De altfel, nici chiar intimata nu a propus probe sub acest aspect".

Recurenta-pârâtă a precizat că exploatarea s-a realizat în baza Autorizaţiei de Exploatare nr. x/25.04.2014 emise pentru Ocolul Silvic Pucioasa, iar, în temeiul procesului-verbal de recepţie lucrări, prestatorul a emis factura aferentă serviciilor respective. De altfel, inclusiv din analiza Procesului Verbal de Reprimire a Parchetului nr. 893312/28.09.2016 rezultă că lucrările nu au fost realizate de intimata-reclamantă, ci de Ocolul Silvic Pucioasa.

S-a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta nu a considerat necesar să lămurească nici măcar aspectele legate de contractul de prestări servicii nr. x/15.06.2015 încheiat între societatea reclamantă A. S.R.L. şi G. S.R.L., la aceeaşi dată fiind încheiat şi contractul dintre C. şi G. S.R.L., în cuprinsul căruia se menţionează, la art. 2.2, că valoarea prestaţiei se raportează la cea din contractul nr. x/15.06.2015 încheiat între C. şi G. S.R.L.

Pe de o parte, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că este terţ faţă de orice eventuală implicaţie provenind din executarea relaţiilor contractuale dintre A. S.R.L. şi G. S.R.L., în baza contractului încheiat de aceste două societăţi, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale izvorând din contractul încheiat între C. şi G. S.R.L. s-a făcut dovada executării acestora cu facturile şi plăţile aferente.

Mai mult, instanţa de apel nu a analizat în niciun fel înscrisurile din care rezultă că intimata-reclamantă din prezenta cauză a prestat servicii pentru C. în perioada de referinţă inclusiv în temeiul altor contracte.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanţa de apel, în mod nepermis, a făcut abstracţie de incidenţa puterii de lucru judecat cu privire la pretenţiile avansate de reclamantă.

Sub acest aspect, s-a arătat că pârâta a învederat instanţei de judecată împrejurarea că prealabil formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului de faţă, în încercarea de a determina un blocaj în activitatea societăţii C., reclamanta A. S.R.L. a promovat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de C., înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, cerere care a fost fundamentată pe aceleaşi contracte şi facturi.

Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, prin sentinţa nr. 398/10.10.2017, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, iar Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 35/07.02.2018, a respins apelul declarat de către A. S.R.L.

Astfel, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că nu sunt întrunite condiţiile pretinsei creanţe de a fi certă, lichidă şi exigibilă, întrucât s-a dovedit că C. a beneficiat de serviciile unor terţi pentru executarea obligaţiilor asumate iniţial de A. S.R.L.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a ignorat prezumţia legală de lucru judecat care reflectă, conform doctrinei, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Faţă de toate aceste aspecte, recurenta a conchis în sensul că decizia atacată nu permite controlul judiciar efectiv, fiind formată dintr-un silogism judiciar invalid, ce nu atinge standardul calitativ al motivării şi, pe cale de consecinţă, este în contradicţie cu principiul legalităţii, consacrat în art. 7 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

(i) au fost încălcate dispoziţiile art. 1270 din C. civ. privind forţa obligatorie a contractului, instanţa de apel neacordând eficienţă "legii părţilor", contrar probelor aflate la dosar;

(ii) au fost încălcate dispoziţiile art. 1350 din C. civ. privind răspunderea civilă contractuală, deoarece instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru această formă de răspundere;

(iii) s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 1233 din C. civ. privind determinarea preţului între profesionişti, art. 1268 din C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor îndoielnice şi art. 1272 din C. civ. care reglementează conţinutul contractului, în sensul că instanţa de apel a interpretat eronat clauzele contractuale relevante;

(iv) s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1403 din C. civ., în sensul că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, incidenţa unei condiţii suspensive pur potestative ce depinde exclusiv de voinţa debitorului;

(v) s-au aplicat eronat dispoziţiile art. 1516 din C. civ., reţinându-se că reclamanta ar fi în situaţia de a beneficia de drepturile creditorului prevăzute în acest text de lege;

(vi) s-au aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 1547 şi art. 1548 din C. civ. privind vinovăţia debitorului şi prezumţia de culpă, întrucât instanţa de apel a reţinut că societatea pârâtă ar fi culpabilă în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, deşi, pretinsul creditor nu a probat executarea propriilor obligaţii care ar fi putut să determine prezumarea neexecutării obligaţiilor asumate de debitor;

Prin actul intitulat "Reziliere pe cale amiabilă" nr. 319/26.02.2016 părţile au hotărât, de comun acord, rezilierea pe cale amiabilă a actului adiţional la contractul nr. x/28.08.2015.

Emiterea facturii nr. x/29.12.2016 pentru bonusul de 15 RON/m3 este lipsită de suport juridic, în condiţiile în care raportul contractual prin care se determină acest drept încetase să mai producă efecte juridice între părţi.

Un al doilea aspect relevat îl reprezintă faptul că lucrările au fost realizate, în parte, de către un terţ, şi nu de către reclamantă. Bonusul putea fi acordat în condiţiile în care prestatorul presta obligaţiile contractuale, însă exploatarea materialului lemnos în discuţie, facturat de către reclamantă, nu a fost realizată de către aceasta din urmă, ci de către Ocolul Silvic Pucioasa.

Cererea prin care reclamanta solicită plata facturii nr. x/29.12.2016 şi a penalităţilor aferente este nefondată, în condiţiile în care aceasta nu şi-a îndeplinit, în totalitate, obligaţiile asumate contractual, acordarea bonusului fiind condiţionată de respectarea şi executarea contractului.

Instanţa de apel, ignorând înscrisurile depuse la dosar în apărare, a considerat întemeiate pretenţiile reclamantei şi a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

Argumentul instanţei, potrivit căruia rezilierea actului adiţional la contractul nr. x/28.08.2015 nu ar fi relevantă, este viciat, întrucât, deşi s-a reziliat prin acordul părţilor actul adiţional, şi nu întregul contract, valoarea contraprestaţiei, inclusiv bonusul aferent, au fost stabilite chiar prin respectivul act adiţional.

Întrucât reclamanta a facturat doar bonusul, în pofida faptului că nu erau îndeplinite condiţiile contractuale, instanţa de apel ar fi trebuit să acorde eficienţa juridică ce se cuvenea acordului de reziliere intervenit între părţi.

În opinia recurentei-pârâte, faptul că rezilierea operează pentru viitor nu prezintă relevanţă în speţă, deoarece pe parcursul colaborării pe care a avut-o cu A. S.R.L., C. şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile de plată raportat la serviciile prestate.

Rezilierea actului adiţional datează din 26 februarie 2016, iar factura a fost emisă de către reclamantă la 29 decembrie 2016, cu toate că lucrările respective au fost realizate, în parte, de un terţ (Ocolul Silvic Pucioasa), şi nu de către reclamantă. În mod surprinzător şi fără nicio explicaţie, instanţa de apel nu a luat act de relaţiile contractuale desfăşurate între C. şi Ocolul Silvic Pucioasa, ignorând probatoriului administrat în acest sens.

Factura nr. y/29.12.2016 a fost emisă de către reclamantă pentru servicii de exploatare forestieră, conform contractului nr. x/30.04.2015 pentru exploatarea partidelor P425, P581, P762.

Rezultă că societatea reclamantă a adăugat, în mod nelegal, contractului nr. x/30.04.2015 şi, implicit, facturii nr. x/29.12.2016 şi partida nr. 762, aferentă contractului nr. x/04.09.2015.

Mai mult, prin factura nr. x/29.12.2016 se determină, atât cantitatea exploatată, cât şi preţul la care această cantitate a fost exploatată, însă valorile reţinute de către reclamantă sunt pur fictive, ţinând cont de faptul că nu au fost stabilite asemenea valori în cuprinsul contractului nr. x/04.09.2015.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că inserarea în cuprinsul facturii nr. x/29.12.2016 a unui preţ de 85 RON/m3, prin raportare la partida nr. 762 este lipsită de fundament şi suport contractual.

Instanţa de apel a reţinut, fără niciun suport factual şi nici legal, că "prestaţiile asumate contractual de către apelanta S.C. A. S.R.L. au fost executate întocmai şi la timp, iar societatea-intimată nu a învederat vreo nerespectare a cerinţelor tehnologice de exploatare a materialului lemnos".

Pe lângă faptul că actele dosarului relevă neexecutarea de către intimată a obligaţiilor contractuale asumate, pârâta a susţinut inclusiv incapacitatea tehnică a societăţii A. S.R.L. de a-şi executa obligaţiile, incapacitate cauzată tocmai de starea de insolvenţă, lipsa lichidităţilor şi a forţei de muncă necesare executării obligaţiilor contractuale asumate, respectiv exploatării unui volum semnificativ de masă lemnoasă în beneficiul C..

Recurenta susţine că modalitatea de stabilire a preţului din contractul de exploatare a masei lemnoase nr. 882B/30.04.2015 nu poate fi preluată în cuprinsul contractului nr. x/04.09.2015 în lipsa unei prevederi exprese, acceptate de ambele părţi. Pe cale de consecinţă, solicitarea de plată a sumei de 37.737,96 RON este lipsită de fundament contractual.

S-a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a considerat că bonusul a fost aplicat de intimata-reclamantă în mod legal, invocând eronat în acest sens dispoziţiile art. 1268 alin. (3) şi art. 1403 din C. civ.

În speţă, nu este vorba despre o clauză îndoielnică, ci despre interpretarea eronată a clauzelor contractuale de către instanţa de apel, cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial.

Astfel, precizează că nu este vorba despre o condiţie suspensivă pur potestativă ce ar depinde exclusiv de voinţa debitorului, întrucât prin art. 2.3 din contractul de exploatare nr. x/30.04.2015 s-a prevăzut un bonus de până la 10 RON/m3 care poate fi acordat de beneficiar dacă prestatorul a respectat toate cerinţele contractuale şi toate regulile silvice impuse de legislaţia în vigoare.

Totodată, s-a arătat că prin acelaşi articol se prevede un al doilea bonus de până la 10 RON/m3, dacă prestatorul a respectat toate cerinţele tehnologice ale beneficiarului.

Ca atare, prin contract au fost stabilite elemente obiective, cuantificabile şi transparente pentru acordarea bonusului de către beneficiar, astfel încât liberul arbitru al beneficiarului nu se manifestă discreţionar în acest caz, ci se raportează strict la evaluarea îndeplinirii acestor criterii obiective.

Recurenta apreciază că este nelegală atât facturarea bonusului, cât şi solicitarea de penalităţi prin includerea celor două bonusuri în debitul principal la care s-au calculat penalităţile.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1350 din C. civ. recurenta susţine că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi atrasă răspunderea sa civilă contractuală, în sensul că nu există o faptă ilicită, un prejudiciu real suferit de către reclamantă, un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi nici nu poate fi reţinută o vinovăţie a C. în desfăşurarea raporturilor contractuale.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de care se prevalează, astfel că nu există o faptă ilicită.

În cauză, materialul lemnos nu a fost livrat pârâtei C. de către reclamanta S.C. A. S.R.L., fapt confirmat de lipsa proceselor-verbale de recepţie, iar simpla emitere a două facturi nu probează împrejurarea că serviciul a fost în realitate prestat. Mai mult, între menţiunile înscrise pe factură şi prevederile contractuale există vădite neconcordanţe.

Recurenta-pârâtă a concluzionat în sensul că nu există un raport de cauzalitate care să poată fi probat în lipsa prejudiciului şi a faptei ilicite, iar vinovăţia nu poate fi reţinută în sarcina sa, întrucât neexecutarea contractului s-a datorat exclusiv societăţii reclamante, mai exact, incapacităţii tehnice specifice ducerii la bun sfârşit a obligaţiilor contractate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

G. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

H. Considerentele instanţei de recurs

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate referitoare la motivarea lacunară şi contradictorie a deciziei din apel, aspect care, în opinia recurentei-pârâte, echivalează cu o lipsă de motivare eficace, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Înalta Curte reaminteşte că pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este ştiut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia respectivă.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, din lecturarea deciziei recurate rezultă că au fost respectate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât s-au arătat considerentele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei de admitere a apelului formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 2730 din 20 septembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

De asemenea, se constată că hotărârea pronunţată de către instanţa de prim control judiciar nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei şi, prin urmare, nu este susceptibilă de a fi casată pentru acest motiv.

Împrejurarea că, ataşat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă reconstituie starea de fapt într-o manieră proprie, nu reprezintă o chestiune care să intre în sfera analizei legalităţii deciziei, ci reprezintă o solicitare implicită de reevaluare a fondului, a stării de fapt, ceea ce, în cazul recursului în casaţie, este inadmisibil.

Totodată, se impune precizarea că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Or, în prezenta cauză, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă readuce în discuţie probatoriul administrat în faţa instanţei de apel, în încercarea de a stabili o altă situaţie de fapt, susţinând că lucrările de exploatare forestieră nu au fost realizate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., ci de Ocolul Silvic Pucioasa.

Printr-o altă critică, circumscrisă aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat faptul că instanţa de apel a făcut abstracţie de incidenţa puterii de lucru judecat cu privire la pretenţiile avansate de reclamantă deşi s-a învederat împrejurarea că, prealabil formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului de faţă, în încercarea de a determina un blocaj în activitatea societăţii C., reclamanta A. S.R.L. a promovat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de C., înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, cerere care a fost fundamentată pe aceleaşi contracte şi facturi.

Cu alte cuvinte, a susţinut faptul că instanţa de apel a ignorat prezumţia legală de lucru judecat care reflectă, conform doctrinei, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că o astfel de critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., aşadar, încălcarea unor norme de procedură, astfel încât se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

De asemenea, instanţa supremă subliniază că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, respectiv modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în relaţia dintre acestea, fără posibilitatea de a se mai statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, din perspectiva art. 430 şi urm. din C. proc. civ., dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Raportat la aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că pârâta S.C. C. S.R.L. doar a susţinut, prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, faptul că, prealabil formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a introdus pe rolul Tribunalului Alba o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, fundamentată pe aceleaşi contracte şi facturi, însă a fost respinsă prin sentinţa nr. 398/10.10.2017, iar Curtea de Apel Alba a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei Tribunalului Alba.

Pârâta nu a dedus analizei instanţei de apel această apărare, în sensul că nu a reiterat-o prin întâmpinarea formulată la apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2730 din 20 septembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşadar, această critică nu poate fi primită omisso medio, câtă vreme nu a fost invocată în cursul judecării apelului, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin concept, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu include şi cazurile în care greşeala de raţionament a instanţei ar fi săvârşită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar şi anume reţinerea situaţiei de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activităţii jurisdicţionale care conduce la pronunţarea soluţiei, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept.

Înalta Curte va înlătura criticile ce vizează netemeinicia deciziei atacate cu recurs, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt, întrucât exced controlului judiciar exercitat în această etapă procesuală.

Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare.

De lege lata, o critică de netemeinicie a hotărârii pronunţate în apel nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, avându-se în vedere faptul că este o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă.

În prezenta cauză, din expunerea argumentelor recurentei-pârâte rezultă cu evidenţă faptul că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub aparenţa unor critici de nelegalitate, pârâta se referă la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, pe care o consideră consecinţa interpretării greşite a probelor administrate în cauză, iar nu la încadrarea greşită în drept a situaţiei respective, ceea ce excede, conform celor expuse anterior, controlului instanţei de recurs.

În acest context, vor fi analizate doar acele critici care pot fi încadrate în motivul de casare invocat de recurentă şi excluse din dezbatere celelalte susţineri.

Recurenta-pârâtă susţine fără temei faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii sale civile contractuale.

Din conţinutul art. 1350 C. civ. se desprind elementele constitutive ale răspunderii civile contractuale: săvârşirea de către debitor a unei fapte ilicite constând în aceea că, fără justificare, nu a executat integral sau doar parţial, ori nu a executat în mod corespunzător obligaţiile asumate printr-un contract valabil încheiat, existenţa unui prejudiciu în patrimoniul creditorului şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Art. 1548 din C. civ. reglementează regimul probator prin instituirea unei prezumţii relative de culpă decurgând din faptul neexecutării, iar debitorul trebuie să invoce cauze justificate de neexecutare în vederea răsturnării acestei prezumţii.

Instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, că pârâta C. nu contestă împrejurarea neexecutării plăţii facturilor nr. x/29.12.2016 şi nr. y/29.12.2016, ci chiar neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract de creditorul obligaţiei de plată.

Alegaţiile recurentei-pârâte referitoare la lipsa vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta pretinsă nu pot fi primite.

Autoarea căii de atac pretinde că nu poate fi reţinută vinovăţia sa şi nici fapta ilicită, susţinând că, în realitate, societatea reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, însă, aceasta reprezintă o chestiune ce ţine de starea de fapt, iar instanţa de apel a reţinut o stare de fapt contrară celei reliefate de recurenta-pârâtă, respectiv aceea că toate exploatările de material lemnos din cele patru partide situate pe raza Ocolului Silvic Pucioasa au fost realizate de către S.C. A. S.R.L., transportul cantităţilor aferente fiind realizat de C., care a emis şi avizele necesare de însoţire a mărfii.

Raportat la această stare de fapt, care a rezultat din coroborarea probelor administrate, instanţa de apel dat eficienţă deplină prevederilor contractuale şi a aplicat corect dispoziţiile art. 1350 C. civ., reţinând că reclamanta este creditoarea obligaţiei de plată a serviciilor de exploatare forestieră, iar în patrimoniul ei s-a produs prejudiciul cauzat de pârâtă care a refuzat plata celor două facturi emise de S.C. A. S.R.L.

Va fi înlăturată şi critica ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1516 din C. civ., întrucât nu se explicitează în ce fel a fost încălcată această normă legală.

Textul de lege instituie, atunci când debitorul nu îşi execută total sau parţial, obligaţia sau o îndeplineşte în mod defectuos ori cu întârziere, mai multe mijloace juridice la dispoziţia creditorului: executarea silită a obligaţiei, rezoluţiunea sau rezilierea ori reducerea propriei prestaţii, alte mijloace juridice pentru realizarea dreptului său. Articolul 1516 alin. (2) C. civ. nu stabileşte o ordine de executare a mijloacelor juridice de realizare a dreptului creditorului, acesta putând alege, în funcţie de circumstanţe, modalitatea legală cea mai adecvată satisfacerii dreptului său.

În speţă, recurenta-pârâtă s-a limitat la a susţine faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că reclamanta ar fi în situaţia de a beneficia de drepturile creditorului prevăzute de acest text legal.

Susţinerile recurentei privitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1268 şi art. 1403 din C. civ. sunt neîntemeiate.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a ajuns la concluzia eronată că societatea reclamantă a aplicat, în mod legal, cele două bonusuri de până la 10 RON/m3 prevăzute de art. 2.3 din contractul de exploatare nr. x/30.04.2015, fiind invocate greşit dispoziţiile de drept substanţial anterior menţionate. A susţinut faptul că nu este vorba despre o clauză contractuală îndoielnică şi nici despre o obligaţie asumată sub condiţie suspensivă pur potestativă ce ar depinde exclusiv de voinţa debitorului.

Contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă, se constată că instanţa de apel nu a făcut o interpretare eronată a clauzelor contractuale, ci a reţinut, în mod corect, incidenţa dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora acestea se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Acordarea de către beneficiar a celor două bonusuri de până la 10 RON/m3 prevăzute de art. 2.3 din contractul de exploatare nr. x/30.04.2015 a fost stipulată pentru situaţia în care prestatorul a respectat toate cerinţele contractuale şi toate regulile silvice impuse de legislaţia în vigoare, precum şi pentru cazul în care prestatorul a respectat cerinţele tehnologice ale beneficiarului.

Or, în speţă, recurenta nu invocă nerespectarea cerinţelor respective sau a regulilor silvice, ci susţine faptul că serviciile contractate nu au fost prestate de către reclamantă, aspect care, aşa cum s-a mai arătat, nu poate face obiectul recursului.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1233 din C. civ.

Acest text legal are valoarea unei norme speciale, aplicabile în raporturile contractuale dintre profesionişti, care propune o soluţie tinzând să valorifice libertatea contractuală a părţilor.

Astfel, dacă părţile au dorit să fie legate printr-un contract, dar au omis să indice preţul ori să convină mecanisme pentru determinarea lui, contractul nu este sancţionat cu nulitatea în toate cazurile. Legea prezumă intenţia părţilor de a se referi, în principal, la preţul pieţei, adică cel practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile. Acest criteriu este preferat de legiuitor şi apare drept un criteriu principal în determinarea preţului între profesionişti, în considerarea unor afaceri similare decurgând pe respectiva piaţă.

Prin urmare, este neîntemeiată susţinerea recurentei-pârâte, potrivit căreia modalitatea de stabilire a preţului din contractul de exploatare a masei lemnoase nr. 882B/30.04.2015 nu poate fi preluată în cuprinsul contractului nr. x/04.09.2015 în lipsa unei prevederi exprese, acceptate de ambele părţi.

Dispoziţiile art. 1233 C. civ. sunt pe deplin aplicabile în speţă, atâta timp cât cele două părţi au existat mai multe raporturi contractuale, iar preţul stabilit în executarea altor contracte constituie o practică statornicită între acestea.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte constată că toate criticile aduse de către recurenta-pârâtă hotărârii instanţei de apel sunt nefondate şi că soluţia pronunţată este corectă, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente şi incidente în raport cu situaţia de fapt rezultată în urma cercetării judecătoreşti efectuate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. C. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1114 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2020.