Waiver of substantive claim in insolvency during cassation review and its effect on cross-appeal
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the main appeal, annulled the lower court decisions, and dismissed the plaintiff's claim by taking note of the plaintiff's waiver of the right claimed, while dismissing the cross-appeal as remaining without object due to its accessory nature. The dispute involved a commercial contract for transport services where the plaintiff initially sought payment of unpaid invoices and late penalties, but the lower courts had dismissed the action on the grounds of limitation (prescription); the plaintiff subsequently filed a notarized declaration waiving the substantive right claimed as part of an insolvency settlement, approved by the creditors' assembly. The court's decision relied on the principles of party autonomy and the right of disposition under Articles 408 and 409 of the Civil Procedure Code, which allow a plaintiff to waive the claimed right at any stage of the proceedings without requiring the defendant's consent, necessitating the annulment of prior judgments and the final dismissal of the claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 221 alin. (2) din C. proc. civ, art. 415 din C. proc. civ, art. 410 din C. proc. civ, Art. 408 din C. proc. civ, art. 9 din C. proc. civ; Waiver of substantive claim in insolvency during cassation review and its effect on cross-appeal: Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei să dispună:
1. Obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 107.184.480,91 RON, reprezentând contravaloarea parţială a facturii fiscale parţiale CLM 104/08.04.2015, pentru servicii de transport efectuate conform contractului de transport din 30 martie 2012;
2. Obligarea pârâtelor, în solidar, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 76.958.830 RON, aferente debitului principal, calculate conform centralizatorului de calcul al penalităţilor (ataşat cererii de chemare în judecată) în conformitate cu art. 3 alin. (3).5 din contractul semnat de părţi, de la data scadentă a facturii fiscale CLM x/08.04.2015 până la data de 25 mai 2017;
Prin sentinţa civilă nr. 3986/2017 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia prescripţiei şi s-a respins cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., ca prescrisă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Pârâtele B., B. - Sucursala Bucureşti şi S.C. C. S.R.L. au formulat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând admiterea acestuia, schimbarea, în parte, a sentinţei apelate în ceea ce priveşte o parte din considerentele care au stat la baza pronunţării hotărârii instanţei de fond. În concret, s-a solicitat respingerea şi înlăturarea din considerente a unor dezlegări de drept şi constatări de fapt ale instanţei de fond care o pot prejudicia pe intimata B. - Sucursala Bucureşti, precum şi menţinerea soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1377 A din 26 iunie 2018, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special E. şi de apelantele-pârâte B., B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3986 din 27 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
La data de 23 noiembrie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L., reprezentată de administratorul judiciar D.. şi de administratorul special E. împotriva deciziei civile nr. 1377 A din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin adresa înregistrată la data de 12 decembrie 2018 F. a adus la cunoştinţa instanţei faptul că prin încheierea din 22 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar D.. cu administratorul judiciar F. De asemenea, administratorul judiciar al societăţii recurente a confirmat mandatul acordat domnului avocat G. în vederea reprezentării intereselor A. S.R.L., în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul instanţei supreme.
Intimatele-pârâte B., B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi S.C. C. S.R.L. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii soluţiei de admitere a prescripţiei dreptului material la acţiune.
Totodată, pârâtele B., B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi S.C. C. S.R.L. au formulat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 1377 A din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Prin recursul incident pârâtele au cerut respingerea şi înlăturarea din considerente a unor dezlegări de drept şi constatări de fapt ale instanţei de fond, care prejudiciază societatea B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi care nu puteau fi dezlegate de către instanţa de apel, având în vedere că aceasta a analizat doar excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; au solicitat, de asemenea, menţinerea soluţiei de respingere a apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. şi menţinerea hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
La data de 7 februarie 2019, conform plicului ataşat, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârâte, ca neîntemeiate, precum şi întâmpinare la recursul incident, în cuprinsul căreia s-a arătat că reţinerea instanţei de apel cu privire la acele considerente este temeinică şi legală.
Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 s-au admis în principiu recursurile şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac, cu citarea părţilor.
La termenul de judecată din 5 martie 2020 s-a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, iar la termenul din 30 aprilie 2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14.04.2020.
Prin rezoluţia din 19 mai 2020 s-a repus cauza pe rol, stabilindu-se termen de judecată la 9 iulie 2020, când s-a suspendat judecata recursurilor, în temeiul dispoziţiilor art. 221 alin. (2) din C. proc. civ.
La data de 23 iulie 2020 recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F. a formulat, în temeiul art. 415 din C. proc. civ., cerere de repunere pe rol a cauzei, în cuprinsul căreia a arătat că nu mai subzistă motivul care a condus la suspendarea judecării recursurilor.
Prin rezoluţia din 23 iulie 2020 s-a fixat termen la 19 noiembrie 2020 pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei şi pentru recurs.
Recurentele-pârâte au transmis prin fax, la 18 noiembrie 2020, note de şedinţă, solicitând repunerea pe rol a cauzei. De asemenea, au menţionat, în esenţă, că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante din cuprinsul cererii de repunere pe rol, în sensul că pârâtele nu ar fi dorit să poarte negocieri.
La termenul de judecată din 19 noiembrie 2020 recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. a depus la dosar o cerere de renunţare la dreptul pretins, întemeiată pe dispoziţiile art. 408 - art. 410 din C. proc. civ., la care s-a ataşat, în original, declaraţia autentificată sub nr. x/18.11.2020 de către Societatea Profesională Notarială "Legalitas", precum şi procesul-verbal al Adunării Creditorilor debitoarei A. S.R.L. încheiat la data de 9 noiembrie 2020.
Examinând cererea de renunţare la însuşi dreptul pretins, formulată de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E., Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 408 din C. proc. civ. prevede că "(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.
(2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.
(3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic".
Potrivit dispoziţiilor art. 409 alin. (2) din acelaşi cod "Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător".
Manifestarea de voinţă a reclamantului, în sensul de a renunţa la însuşi dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al acestuia care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.
În speţă, reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. - în insolvenţă, reprezentată de administratorul special E. şi de administratorul judiciar F. a renunţat în mod expres la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, aflat în stadiul procesual al recursului, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, astfel cum rezultă din cuprinsul declaraţiei autentificate sub nr. x/18.11.2020 de către Societatea Profesională Notarială "Legalitas" .
Totodată, se reţine că Adunarea Creditorilor debitoarei A. S.R.L. a aprobat, cu majoritate de voturi, propunerea administratorului special vizând renunţarea societăţii la dreptul pretins în dosarul nr. x/2017, aflat în stadiul procesual al recursului, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în schimbul declaraţiei de renunţare date de Puentes la dreptul de creanţă în cuantum de 524.593,43 RON, creanţă care este înscrisă în tabelul preliminar de creanţe în cadrul procedurii insolvenţei A. S.R.L., aşa cum reiese din conţinutul procesului-verbal al Adunării Creditorilor debitoarei A. S.R.L. încheiat la data de 9 noiembrie 2020 .
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul principal declarat de reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1377 A din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va anula, în tot, decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 3986/2017 din 27 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va lua act de renunţarea reclamantei SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. la dreptul pretins, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele B.. şi S.C. C. S.R.L.
În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâtele B. PRIN B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1377 A din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte urmează să constate ca acesta a rămas fără efect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Dispoziţiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din acelaşi articol stabilindu-se că "prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".
Potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ., "dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".
Având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal şi faptul că urmează să se ia act de renunţarea reclamantei SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. la dreptul pretins, Înalta Curte constată că recursul incident promovat în cauză de pârâtele B. PRIN B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi S.C. C. S.R.L. a rămas fără efect, cererea urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal declarat de reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1377 A din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Anulează, în tot, decizia civilă nr. 1377 A din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi sentinţa civilă nr. 3986/2017 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Ia act de renunţarea reclamantei SOCIETATEA A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi prin administrator special E. la dreptul pretins şi, în consecinţă, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele B.. şi S.C. C. S.R.L.
Respinge ca rămas fără obiect recursul incident declarat de pârâtele B. PRIN B. - SUCURSALA BUCUREŞTI şi S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Cu drept de recurs la Completul de 5 Judecători.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2020.