Statutory interest for late payment of state-subsidized railway transport services: judicial duty to investigate legal basis and prohibition on mischaracterizing change of cause of action

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.600.044,91 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor Legii nr. 210/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, precum şi la plata de daune-interese conform art. 1535 C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 1.600.044,91 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3085 din 29 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. care a fost respins prin decizia civilă nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

După expunerea situaţiei de fapt recurenta arată că instanţa de control judiciar avea obligaţia de a clarifica toate împrejurările de drept şi de fapt ce conduceau la aflarea adevărului în cauză, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.

Recurenta menţionează că, atât cauza acţiunii cât şi cauza cererii au rămas identice în calea de atac, cauza cererii fiind inclusiv contractul, iar scopul fiind plata dobânzii legale calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de ea, beneficiarilor Legii nr. 210/2003 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate.

Intimata Autoritatea pentru Reformă Feroviară a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondate a pretenţiilor recurentei referitoare la casarea deciziei civile nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile invocate şi apărările formulate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Din criticile formulate de către recurentă, reiese că acestea pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., astfel că va fi înlăturată apărarea intimatei referitoare la nulitatea recursului.

Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Din dispoziţia legală menţionată rezultă că judecătorul are obligaţia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că în cererea de apel, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a făcut trimitere şi la contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. din 30 martie 2016, însă a menţionat că chiar dacă nu ar fi existat un contract încheiat în formă scrisă prevederile Legii nr. 72/2013 sunt aplicabile. De asemenea, arată că din analiza prevederilor Legii nr. 210/2003, O.G. nr. 112/1999, respectiv a normelor de aplicare se observă că legiuitorul nu a considerat necesară impunerea unei condiţii de formă raportului juridic obligaţional stabilit în cuprinsul acestor acte normative, nici ad probationem nici ad validitatem.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că prin răspunsul la întâmpinare depus în faţa primei instanţe, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a făcut trimitere şi la prevederile art. 4 alin. (3) din contractul de servicii publice valabil pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 .

Faţă de cele arătate rezultă fără echivoc că recurenta nu şi-a schimbat cauza acţiunii în condiţiile în care scopul acesteia a rămas identic în calea de atac şi anume plata dobânzii legale pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestată de ea beneficiarilor Legii nr. 210/2003.

Aşadar, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a schimbat în apel cauza cererii de chemare în judecată din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală şi nu a manifestat rol activ în clarificarea împrejurărilor de drept şi de fapt ce conduceau la aflarea adevărului în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia civilă nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 247A din 23 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 247A din 23 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 18 noiembrie 2020.