Consumer appeal abandoned after withdrawal; prior rejection of CHF loan clause challenge stands.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti la data de 21.12.2015 sub nr. x/2015 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa constate nulitatea absolută a clauzelor conţinute de art. 3.7, art. 4.1, art. 4.2 teza I, art. 4.6 teza a II-a si teza a III-a, art. 5.9 ultima teză a primei fraze şi teza a II-a din contractul de credit nr. x/27.03.2008 şi a clauzei de la art. 2.14 din actul adiţional din data de 17.09.2009, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligaţii: (i) obligaţiile de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit; (ii) obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice); (iii) obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare; (iv) obligaţia de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit; să fie obligată banca pârâtă la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF- LEU din acea zi.

Reclamantul a solicitat obligarea băncii la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea de chemare în judecată a fost precizată, reclamantul arătând că solicită să se constate nulitatea absolută a clauzelor conţinute de art. 3.7, art. 4.1, art. 4.2 teza I, art. 4.6 teza a II-a si teza a III-a, art. 5.9 ultima teza a primei fraze si teza a II-a din contractul de credit nr. x/27.03.2008, a clauzei de la art. 2.14 din actul adiţional din data de 17.09.2009, a clauzei de la art. 2.16 din actul adiţional din data de 1.10.2010, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligaţii: (i) obligaţiile de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit; (ii) obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice); (iii) obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare; (iv) obligaţia de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit; să fie obligată banca pârâtă la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF- LEU din acea zi.

Reclamantul a precizat ca valoarea estimată a primului petit al cererii de chemare în judecată este de 283.849,62 RON.

Reclamantul a depus la data de 7.03.2016 o cerere de renunţare la judecata capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 3.7 din contract, iar instanţa a luat act de această cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 4001/7.03.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă s-a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sectia a VI-a Civilă la data de 17.05.2016 sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 4238 din 07 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti, sectia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 13 ianuarie 2017.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1634 din 23 octombrie 2017 a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1634 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs reclamantul A., recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 23 mai 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., recurentul-reclamant formulând punct de vedere prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului şi fixarea termenului de judecată pentru soluţionarea acestuia.

Prin încheierea din 14 mai 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1634 din 23 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi. a fost stabilit termen de judecată la data 12 noiembrie 2019.

La data de 5 noiembrie 2019 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

La data de 5 august 2020 recurentul a formulat cerere de renunţare la judecata recursului invocând dispoziţiile art. 463 şi următoarele C. proc. civ.

La termenul din 17 noiembrie 2020, Înalta Curte, după repunerea pe rol a cauzei, examinând cererea de renunţare formulată de către recurent, reţine următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin înscrisul înregistrat la dosar la 5 august 2020, recurentul-reclamant a formulat cerere de renunţare la judecata căii de atac exercitate împotriva deciziei civile nr. 1634 din 23 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea la judecată se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă şi, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) din acelaşi Cod, potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului de renunţare la judecata recursului.

Potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ. când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanţa va lua act de renunţare, iar potrivit alin. (6) teza a II-a al aceluiaşi articol, când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

În speţă, manifestarea de voinţă a recurentului, în sensul de a renunţa la judecata recursului reprezintă un act de dispoziţie al acestuia, care îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale evocate.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de renunţare la judecata căii de atac a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea formulată de reclamantul A. privind renunţarea la judecata recursului împotriva deciziei civile nr. 1634 din 23 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.