Constitutional-exception referral rejected; appeal against insolvency revision dismissal fails as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020

Asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 05.04.2018, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sub nr. x/2018, contestaţia formulată de creditorul A. în contradictoriu cu administratorul judiciar B. şi creditorul intimat C., prin care s-a solicitat modificarea tabelului preliminar modificat nr. 2, în sensul înscrierii acestui creditor la masa credală a debitorului S.C. D. S.R.L. cu suma de 220.000 euro în categoria prevăzută de art. 161, pct. 9 din Legea nr. 85/2014, la cursul de schimb 1 euro - 4,5733, şi obligarea administratorului judiciar să modifice tabelul preliminar modificat nr. 2 în termen de 5 zile de la pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 4320 din 02 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prematurităţii, excepţii invocate de administratorul judiciar B. în privinţa contestaţiei creditorului A.. A fost admisă contestaţia la tabelul preliminar modificat nr. 2 al creanţelor publicat în B.P.I. nr. 7092/04.04.2018, formulată de creditorul A., în contradictoriu cu creditoarea C.., cu debitoarea D. S.R.L., prin administrator judiciar B.. şi cu debitoarea D. S.R.L., prin administrator special E., s-a dispus modificarea acestui tabel în sensul înscrierii creditoarei C.. cu o creanţă de 220.000 euro în categoria prevăzută de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014, la cursul de schimb 1 euro=4,5733 RON şi a fost obligat administratorul judiciar să modifice tabelul preliminar modificat nr. 2 în termen de 5 zile de la pronunţare.

prin decizia civilă nr. 2605 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a luat act că apelanta-debitoare D. S.R.L., prin administrator special F. a renunţat la judecata apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 4320/02.07.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018. Totodată, a fost admis apelul formulat de apelanta-creditoare C.. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la tabelul preliminar modificat nr. 2 al creanţelor publicat în B.P.I. nr. 7092/04.04.2018, formulată de creditorul A., fiind menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

Împotriva acestei decizii creditorul A. a formulat cerere de repunere în termen şi revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub numărul de dosar x/2019 la data de 14.02.2019.

Prin decizia civilă nr. 1013A din 07 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen formulată de revizuentul A., totodată, fiind respinsă ca tardivă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26 iulie 2019.

În dosarul de recurs, în şedinţa publică din 18 iunie 2020, recurentul A. a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile de neconstituţionalitate vizează în esenţă încălcarea dreptului de acces la justiţie, respectiv încălcarea art. 21 alin. (1) - (3) şi a art. 20 din Constituţie raportat la art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale UE, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, a susţinut petentul în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

A mai arătat petentul că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încalcă dreptul de acces la justiţie deoarece, prin modul de stabilire a termenului de exercitare a căii de atac, partea nu are dreptul la o cale de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

A susţinut că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul dar şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care a fost soluţionată o chestiune litigioasă.

În considerarea argumentelor evocate, a precizat că, în raport de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă o cerere de revizuire a două hotărâri judecătoreşti motivat de faptul că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri.

A concluzionat în sensul că nu este eficientă calea de atac reglementată de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 511 alin. (1) pct. 8 Cod, din acelaşi cod, întrucât termenul pentru formularea revizuirii curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv, de la data pronunţării acesteia, chiar şi în cazul în care autoritatea de lucru judecat încălcată priveşte considerentele, iar partea poate lua cunoştinţă de acestea, după împlinirea termenului de o luna prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În sprijinul cererii de sesizare, petentul a invocat hotărârea "Ivanova şi Ivashova împotriva Rusiei" pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

A mai arătat că accesul liber la justiţie şi implicit dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv dau expresie unei idei generale, potrivit căreia o protecţie eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanţiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare.

Prin încheierea din 30 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate, respectiv excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj, excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Verificând condiţiile de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte a reţinut că acestea nu sunt îndeplinite referitor la condiţia legăturii între dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei.

Deşi aparent ar exista această legătură, Înalta Curte a reţinut că această aparenţă nu este suficientă pentru a determina sesizarea Curţii Constituţionale, având în vedere aspectele invocate de recurent în cererea de revizuire, precum şi faptul că litigiul se soluţionează în baza normelor procedurale, astfel cum acestea sunt reglementate anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost respinsă cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale, a formulat recurs petentul A..

În motivarea recursului s-a arătat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât nu ar fi întrunite condiţiile de admisibilitate sub aspectul legăturii între dispoziţia legală ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei care, din punctul de vedere al instanţei este doar aparentă, este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recurentul arată că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce instituie termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii în cazul în care se invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurentul că legătura cu soluţionarea cauzei nu este numai aparentă întrucât curtea de apel a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată în aplicarea art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în motivarea excepţiei recurentul a menţionat că textul de lege nu face distincţia între ipoteza în care revizuirea are ca temei contrarietatea dintre dispozitivele hotărârilor şi cea în care contrarietatea există între considerente, ca atare este încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

Recurentul a mai arătat că este nejustificată motivarea încheierii prin raportare la modificările aduse prin Legea nr. 310/2018 în condiţiile în care dispoziţiile legale care reglementează termenul de formulare a revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost modificat prin acest act normativ.

Intimata D. S.R.L. prin administrator judiciar G.. şi administrator special E. a transmis întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând, în esenţă, că în mod corect a reşinut instanţa supremă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea prezentei căi de atac, recurentul a invocat aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a susţinut că instanţa a reţinut greşit că legătura cu soluţionarea cauzei este numai aparentă având în vedere că în motivarea excepţiei acesta a menţionat că textul de lege nu face distincţia între ipoteza în care revizuirea are ca temei contrarietatea dintre dispozitivele hotărârilor şi cea în care contrarietatea există între considerente, ca atare este încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

Această critică este nefondată.

Astfel, Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, petentul a apreciat că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neconstituţionale întrucît vizează în esenţă încălcarea dreptului de acces la justiţie, respectiv încălcarea art. 21 alin. (1) şi (3) şi a art. 20 din Constituţie raportat la art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale UE, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

Aşadar, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa, în faţa căreia a fost invocată, nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional şi nici cu aspecte de interpretare a dispoziţiilor legale dintr-o perspectivă proprie a petentului, respectiv că textul de lege nu face distincţia între ipoteza în care revizuirea are ca temei contrarietatea dintre dispozitivele hotărârilor şi cea în care contrarietatea există între considerente, ca atare fiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

În speţă, recurentul a exercitat calea de atac a revizuirii fără a formula cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la termenul în care se poate exercita această cale de atac, rezumându-se să formuleze doar cerere de repunere în termen, cu motivarea că nu a putut efectua această cale de atac înainte de a avea cunoştinţă de considerentele hotărârii atacate.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată ulterior declarării recursului exercitat împotriva soluţiei de respingere ca tardivă a cererii de revizuire.

Prin urmare, dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticate pentru neconstituţionalitate în calea de atac a recursului, nu au fost considerate neconstituţionale de către recurent în faţa instanţei care a soluţionat cererea de revizuire.

În aceste condiţii, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizând dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează momentul de la care curge termenul de exercitare a acestui caz de revizuire, nu are legătură cu calea de atac a recursului formulată împotriva deciziei prin care a fost soluţionată cererea de revizuire, întrucât recursul vizează examinarea legalităţii deciziei atacate sub aspectul modului de aplicare în cauză a dispoziţiilor legale invocate în cererea de revizuire, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are o legătură directă cu soluţionarea căii de atac a recursului, aceasta fiind doar aparentă.

În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Este nefondată şi critica privind reţinerea greşită de către instanţă a faptului că modificările aduse prin Legea nr. 310/2018 nu se aplică litigiului de faţă în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 C. proc. civ.

Astfel cum s-a reţinut, litigiul este pornit anterior modificărilor menţionate, aşadar în sfera de incidenţă a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este inclusă şi ipoteza în care s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ceea ce exclude susţinerile recurentului în sensul că anterior modificărilor arătate cazul de revizuire indicat de acesta ar fi putut viza şi considerentele.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod legal şi temeinic, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.