Inadmissible appeal against admission of constitutional referral in labor termination dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant company against a Court of Appeal ruling that had suspended the labor dispute proceedings and referred constitutional unconstitutionality questions to the Constitutional Court, while ordering the defendant to pay the plaintiff 1,200 RON in court costs. The underlying dispute involved a challenge to an employment termination decision, with the employer invoking unconstitutionality against provisions of the Labor Code concerning disciplinary dismissals and the right to appeal such decisions. The decisive legal basis for the appellate dismissal was Article 29(5) of Law No. 47/1992, which restricts the remedy of appeal against court rulings concerning the referral of constitutional issues to scenarios where the initial request is rejected as inadmissible, rather than when it is admitted, and Article 457(1) of the Civil Procedure Code, which mandates that judicial acts may only be challenged through the specific legal routes expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 alin. (2) C. proc. civ, art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003, art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, art. 413 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Inadmissible appeal against admission of constitutional referral in labor termination dispute: La data de 02.12.2019, apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 16.10.2018 sub nr. x/2018 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu parata S.C. B. S.R.L.: anularea Deciziei de concediere nr. x din 17.09.2018; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acesteia şi reintegrarea salariatului în postul ocupat; plata drepturilor salariale şi a celor asimilate acestora începând cu 20.09.2018 şi până la reintegrarea efectivă în muncă, drepturi indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi putut beneficia; actualizarea drepturilor cuvenite cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective; plata unor daune morale în cuantum de 5.000 euro; plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat art. 65, art. 75, art. 78 art. 253 art. 266 şi art. 268 Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 3451/12.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia de concediere nr. x/17.09.2018 şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Totodată, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor acordate reclamantului, de la data scadenţei până la data plăţii efective. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale. S-a luat act că reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. În temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 1190 RON către pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamantul A. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 3451 din data de 12.06.2019 în sensul admiterii în totalitate a daunelor morale solicitate.
Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 3451 din data de 12.06.2019 şi a încheierilor de şedinţă din data de 26.02.2019 şi de 23.04.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, solicitând: schimbarea în parte a sentinţei civile atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată; schimbarea încheierilor de şedinţă din data de 26.02.2019 şi din 23.04.2019 în sensul admiterii cererilor de corectare a răspunsurilor reclamantului la interogatoriul formulat de pârâtă şi de îndreptare a omisiunilor de consemnare a intervenţiilor instanţei de judecată asupra întrebărilor formulate de către pârâtă prin interogatoriu şi a susţinerilor pârâtei, în conformitate cu înregistrarea audio a şedinţei de judecată; schimbarea încheierii de şedinţă din data de 23.04.2019 prin care s-a respins cererea de recuzare a preşedintelui completului învestit cu soluţionarea în primă instanţă a dosarului şi în consecinţă refacerea tuturor actelor de procedură.
La data de 02.12.2019, apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20.12.2019 s-a dispus admiterea cererii formulate de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi sesizarea Curţii Constituţionale, fiind amânată pronunţarea asupra cererii de suspendare a judecării apelului, întemeiate pe dispoziţiile art. 413 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 6102 din 23.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă cererea de suspendare a judecării apelului întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată. Au fost respinse apelurile formulate de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3451 din data de 12.06.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018 apelanta-pârâtă Societatea B. SRL-împotriva sentinţei civile nr. 3451 din data de 12.06.2019 şi a încheierilor de şedinţă din data de 26.02.2019 şi 23.04.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, ca nefondate. A fost respinsă cererea apelantului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
La data de 21 decembrie 2019, pârâta Societatea B. S.R.L. a formulat cerere de recurs împotriva încheierii din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii, cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României.
Recurenta a arătat că a declarat recurs fără a cunoaşte soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a nu pierde termenul de recurs de 48 de ore de la pronunţare, reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi care în cauză urma să se împlinească într-o zi de duminică.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a învederat că instanţa de apel a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca atare, întrucât recursul este lipsit de obiect, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii şi a reţinut următoarele:
Prin art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este prevăzută calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale atunci când este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), recursul fiind de competenţa instanţei imediat superioare.
Aşadar, calea de atac a recursului este reglementată doar în situaţia respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin încheierea atacată a fost admisă cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor: art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii - raportat la art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României.
Astfel, soluţia pronunţată este de admitere a cererii de sesizare iar nu respingere ca inadmisibilă, prin urmare calea de atac a recursului nu este deschisă într-o astfel de situaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, regula având valoare de principiu constituţional.
Cum în cauză, calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege, în ipoteza admiterii sesizării, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Societatea B. S.R.L. împotriva încheierii din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Faţă de considerentele reţinute, reţinând culpa procesuală a recurentei care a formulat o cale de atac inadmisibilă, în temeiul art. 453 C. proc. civ. o va obliga pe aceasta să plătească intimatului A. suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Înalta Curte, reţine ca neîntemeiată cererea recurentei de respingere a cheltuielilor de judecată solicitate de intimat, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile art. 454 C. proc. civ., aceste dispoziţii fiind prevăzute doar în favoarea pârâtului, ceea ce nu este cazul în speţă, când cererea este formulată de chiar iniţiatorul căii de atac.
În privinţa cererii de compensare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă în propria cale de atac, art. 453 alin. (2) C. proc. civ. arată că atunci "când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".
Înalta Curte reţine că, procedura de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unor texte de lege, considerate de interes pentru petent, este o procedură distinctă având natura unui incident procesual în cadrul procesului civil, fapt ce nu poate atrage compensarea cheltuielilor de judecată întrucât nu presupune o dezbatere pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, care, dacă ar fi admise doar în parte, ar putea atrage compensarea cheltuielilor de judecată.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă este, de asemenea, neîntemeiată având în vedere că, cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, nu sunt în vădită disproporţie în raport cu valoarea sau sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Societatea B. S.R.L. împotriva încheierii din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta să plătească intimatului A. suma de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.