Nullity of simulated lease agreements and bankruptcy tax exemption limits for special administrators.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 26.08.2016 sub nr. x/2016, reclamanta, A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta, S.C. B. S.R.L., a formulat acţiune în constatarea nulităţii acordului intitulat "protocol de colaborare" încheiat la data de 17.02.2014 precum şi a contractului de închiriere încheiat între aceleaşi părţi la data de 01.03.2014 în baza acordului anterior menţionat şi a tuturor actelor subsecvente, având în vedere caracterul simulat al raporturilor contractuale privind proprietatea imobilului situat în Bucureşti, str. x, sector 1 (par. 2, 3 şi 4), angajamentul societăţii pârâte de a vinde un imobil aparţinând altei societăţi (par. 1 şi 2), preţul neserios al locaţiunii (paragrafele 5 şi 6) şi caracterul ilicit al locaţiunii (par. 1).

În drept a invocat prevederile art. 35 şi ale art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 774.890 RON, înscrisă în mai multe facturi emise în baza convenţiei denumită minută tripartită, încheiată la data de 06.05.2016, între cele două părţi şi societatea C. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 890/26.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., a admis cererea reconvenţională, formulată de pârâtă şi a obligat reclamanta la plata sumei de 774.890 RON reprezentând debit datorat conform convenţiei tripartite din data de 06.05.2016.

Faţă de circumstanţele concrete examinate şi de conduita părţilor cu privire la executarea obligaţiilor contractuale asumate, tribunalul a reţinut că acţiunea principală cu privire la cele două acte juridice premergătoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 30.09.2011, care şi-au încetat efectele la această dată, este nefondată, sub ambele capete de cerere, respectiv nulitatea absolută şi restituirea sumelor achitate cu titlu de chirie, penalităţi de întârziere şi alte costuri.

Cu privire la cererea reconvenţională, prima instanţă a reţinut că pârâta îşi întemeiază solicitarea de obligare a reclamantei la plata sumei de 774.890 RON pe minuta din data de 06.05.2016, încheiată cu reclamanta şi cu C. S.R.L., act prin care reclamanta recunoaşte că datorează pârâtei suma solicitată şi se obligă să o achite cel mai târziu la data de 20.05.2016, stingând astfel întreaga datorie atestată de facturile fiscale, emise şi neachitate. Temeiul juridic al creanţei invocate îl constituie contractul de închiriere încheiat între cele două părţi în baza căruia S.C. B. S.R.L a emis facturi privind chiria şi utilităţile, aceste costuri nefiind contestate de reclamantă, după cum nici obligaţia sa contractuală de plată a acestora.

Cu privire la dreptul pârâtei reconvenţionale de a fi titulară a creanţei invocate în calitatea sa de mandatar al societăţii C. S.R.L., aceasta rezultă din contractul de mandat încheiat la data de 16.10.2013, al cărui obiect constă în identificarea potenţialilor clienţi, cumpărători, chiriaşi, negocierea în numele mandantului proprietar al condiţiilor de vânzare şi închiriere, precum şi urmărirea executării obligaţiilor stabilite prin contractul de închiriere încheiat la data de 01.03.2014. În acest sens, semnificativă este minuta tripartită din data de 06.05.2016, în care reclamanta şi proprietara vânzătoare C. S.R.L. îi recunoaşte pârâtei reconveniente B. S.R.L. calitatea contractuală din protocol şi din contractul de închiriere, precum şi limitele mandatului executat în numele şi pe seama proprietarului, respectiv C. S.R.L.

Împotriva sentinţei civile nr. 890/26.03.2018, pronunţate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a formulat apel reclamanta, prin administrator judiciar S.C. D.., înregistrat la data de 13.11.2018 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 850A din 16 mai 2019, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Raportat la situaţia de fapt, instanţa de apel a constatat că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, impunându-se a fi menţinută.

În motivarea respingerii apelului exercitat împotriva soluţiei de respingere a cererii principale s-a reţinut că partea nu a înţeles să formuleze o acţiune în constatarea caracterului simulat al vreunui act juridic, ci doar a solicitat constatarea nulităţii absolute a unor raporturi de închiriere, pe motiv că ar exista o simulaţie în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului ce a format obiectul închirierii. Din argumentarea reclamantei nu a rezultat însă existenţa actului secret, astfel cum impun prevederile art. 1289-art. 1294 C. civ. În plus, chiar în ipoteza existenţei unei simulaţii, sancţiunea care intervine nu este în mod automat nulitatea actului public sau a actului secret, ci inopozabilitatea faţă de terţ a actului secret, dacă acesta s-a întemeiat cu bună-credinţă pe actul public, terţul având, totodată, posibilitatea de a opune părţilor existenţa contractului secret, în temeiul art. 1290 C. civ.

Instanţa de apel a constatat că societatea pârâtă nu trebuia să aibă în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra bunului pentru a putea dispune de el sub forma transmiterii folosinţei. În concluzie, lipsa calităţii pârâtei de proprietar al imobilului închiriat nu atrage nulitatea actelor contestate, atâta timp cât acesta a fost în măsură să predea locatarului imobilul închiriat şi să asigure acestuia folosinţa linişită şi utilă pe întreaga perioadă de închiriere.

Întrucât nu au fost administrate probe care să ateste o supraevaluare a folosinţei bunului, şi motivul de apel privind preţul neserios al locaţiunii a fost respins.

În legatură cu ultimul motiv de nulitate invocat de către apelanta- reclamantă respectiv caracterul ilicit al locaţiunii, instanţa de apel a reţinut că nu s-au administrat probe pentru a se reţine temeinicia acestor susţineri.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii reconvenţionale şi a obligării la plata sumei de 774.890 RON în temeiul minutei din data de 06.05.2016, instanţa de apel a constatat că sentinţa primei instanţe este una legală şi temeinică, atât timp cât obligaţia de plată a fost asumată de către apelanta reclamantă prin semnarea convenţiei tripartite din data de 06.05.2016, raportat la art. 1270 alin. (1) C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanţa de apel, respingând cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de administratorul său judiciar a încălcat dispoziţiile art. 13 şi pe cele ale art. 14 C. proc. civ.

Printr-o argumentare succintă recurenta a arătat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată încălcându-i dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, cu ignorarea stării de insolvenţă în care se află.

Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2019 intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat, în principal, excepţia netimbrării recursului şi, în subsidiar, excepţia lipsei calităţii de reprezentant în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 martie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 21 iulie 2020 a fost prorogată discutarea excepţiilor netimbrării şi lipsei calităţii de reprezentant, invocate de intimată, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 850 din 16 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În considerarea dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 85/2014 care conferă administratorului judiciar drept de reprezentare a debitorului în insolvenţă, acesta a fost înştiinţat prin adresa aflată la dosar cu privire la obligaţia de a preciza dacă şi însuşeşte recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., însă administratorul judiciar nu a înţeles să îşi însuşească recursul.

Înalta Curte, la termenul din 17 noiembrie 2020 a luat în examinare cu prioritate excepţia netimbrării recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Excepţia netimbrării recursului a fost invocată de către intimata-pârâtă în raport cu faptul că cererea de recurs a fost formulată prin administratorul special al societăţii aflate în insolvenţă.

Potrivit art. 115 din Legea nr. 85/2014, toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar inclusiv pentru recuperarea creanţelor sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Aşadar, dispoziţia legală prevede scutirea de la plata taxei judiciare de timbru doar a acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, nu şi a acţiunilor introduse de administratorul special, cum este cea în cauză.

Întrucât excepţia reglementată de prevederile art. 115 din Legea nr. 85/2014, este de strictă interpretare şi aplicare, aceasta nu trebuie şi nu poate fi extinsă la alte situaţii, pe care norma juridică respectivă nu le prevede, regula generală cu privire la obligativitatea timbrării acţiunilor fiind stabilită conform O.U.G. nr. 80/2013.

Întrucât în cauză nu a avut loc însuşirea recursului de către administratorul judiciar astfel cum în temeiul art. art. 58 din Legea nr. 85/2014 i s-a pus în vedere, rezultă că cererea de recurs, deşi este formulată de o societate aflată în insolvenţă, nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 850 din 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Înalta Curte, în temeiul art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 850 din 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.