Telecom debt claim against consumer assigned to debtor's domicile court (Iași) in jurisdictional conflict.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la 29.11.2019, creditoarea A. în contradictoriu cu debitoarea B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 3.708,54 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate şi penalităţi de întârziere, precum şi daune contractuale pentru rezilierea înainte de expirarea duratei contractuale a contractelor de prestări servicii C. nr. x/11.12.2012, nr. x/10.10.2014, nr. x/01.04.2015, nr. x/18.04.2016, nr. x/25.10.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3897/2020 din 22 iunie 2020, Judecătoria Baia Mare, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că litigiul de faţă este unul care vizează raporturile dintre un profesionist şi un consumator, iar debitoarea, persoană fizică se încadrează în noţiunea de consumator în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Pretenţiile solicitate de creditoare decurg din contractul de prestări servicii de telecomunicaţie încheiat între C. S.A. şi debitoare, cesionat ulterior către A..

Instanţa a invocat dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă de la care se poate deroga prin convenţie doar după naşterea dreptului la despăgubire, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând potrivit verificărilor efectuate la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date că debitoarea are domiciliul în judeţul Iaşi, a stabilit faptul că, competenţa în soluţionarea cererii aparţine instanţei de la domiciliul consumatorului, respectiv Judecătoriei Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 13 iulie 2020 sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 30.09.2020, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cererii de chemare în judecată, raportat la Decizia nr. 31/2019 privind examinarea recursului în interesul legii.

Prin decizia sus menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., instanţa investită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai arată că deşi decizia invocată face trimitere la competenţa materială, instanţa apreciază că aceasta se aplică în mod corespunzător şi în cazul competenţei teritoriale exclusive, sens în care reţine că invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive după primul termen de judecată nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, instanţa a reţinut că în cadrul şedinţei de judecată din data de 20.01.2020, instanţa a stabilit prin încheiere interlocutorie competenţa teritorială a Judecătoriei Baia Mare, eventuala lipsă de procedură putând fi invocată în acord cu dispoziţiile art. 160 alin. (3) C. proc. civ. numai la termenul la care ea s-a produs.

Faţă de aceste considerente, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 7896/2020 din 30 septembrie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între Judecătoria Baia Mare şi Judecătoria Iaşi care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de creditoarea A., Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie obligarea debitoarei la plata serviciilor de telecomunicaţie neachitate potrivit contractului de prestări servicii, prin urmare litigiul de faţă fiind unul care se opune de un profesionist unui consumator.

Din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei rază se află domiciliul consumatorului.

În acest cadru procesual, din perspectiva regimului juridic al excepţiilor de necompetenţă, se impune a se analiza în ce măsură prima instanţă putea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, la termenul de judecată din 22 iunie 2020 (al treilea termen de judecată), constatând că este primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Este de observat că Judecătoria Iaşi a reţinut că instanţa de trimitere a stabilit prin încheierea interlocutorie din 20 ianuarie 2020 competenţa generală, materială şi teritorială în soluţionarea cauzei, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. raportat la decizia nr. 31/2019 privind examinarea recursului în interesul legii.

Se constată că în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare a fost invocată de către instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din 22 iunie 2020, constatând că este primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că, la primul termen de judecată acordat în cauză, respectiv 20 ianuarie 2020, Judecătoria Baia Mare nu a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale, însă din verificarea modului de îndeplinire a procedurii de citare la termenul următor, respectiv 16 martie 2020, a rezultat că aceasta nu este legal îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art. 154 pct. 7 şi art. 14 C. proc. civ.. Se reţine că această împrejurare nu este de natură să înlăture legalitatea invocării excepţiei de către Judecătoria Baia Mare, care a respectat dispoziţiile art. 130 C. proc. civ.

Aceste norme de procedură prevăd sancţiunea decăderii prin raportare la momentul invocării excepţiei, or, în speţă, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare a fost legal invocată de către instanţă la termenul primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecători la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Alineatul (2) al aceluiaşi articol statuează că, în mod excepţional, în cazul în care, pentru stabilirea competenţei, sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Or, în opinia Înaltei Curţi, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de soluţionare a cauzei nu a fost efectuată ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care se apreciază că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe a fost cel din 22 iunie 2020, urmare a interogării bazei de date prin care s-a constatat că debitoarea are numele de B. şi domiciliul în judeţul Iaşi.

Astfel, deşi prin decizia nr. 31/2019 privind examinarea recursului în interesul legii s-a reţinut că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., instanţa investită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, se reţine că aceste statuări nu sunt incidente, necompetenţa fiind invocată în condiţiile legii.

Reţinerile instanţei supreme din considerentele acesteia nu vin în contradicţie cu cele anterior arătate, întrucât în speţă s-a reţinut că invocarea excepţiei a fost legală, cu respectarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 121 C. proc. civ., Judecătoria Iaşi este competentă a soluţiona pricina prin raportare la domiciliul pârâtei B..

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2020.