Exclusion of cassation appeal in labor disputes and finality of appellate judgment under Law No. 2/2013

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 august 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la emiterea adeverinţei de vechime cerute în baza art. 34 alin. (5) din Legea 53/2003, obligarea pârâtei la plata impozitului şi a contribuţiilor la sănătate şi pensie conform legii asigurărilor sociale, aferente salariului negociat de 644 RON brut pentru perioada lucrată reieşită din adeverinţă, obligarea pârâtei la plata daunelor interese cominatorii pentru întârzierea nejustificată în a furniza la cerere această adeverinţă de vechime şi moratorii pentru prejudiciul creat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8015 din 2 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată de persoană fără calitate procesuală activă.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă excepţia necompetenţei generale a instanţelor, ca neîntemeiată; au fost respinse cererile privind nulitatea absolută a contractului individual de muncă şi atragerea răspunderii civile a administratorului asociaţiei şi a societăţii de avocatură SCA C., ca inadmisibile; a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 8015 din 2 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B..

A fost obligată apelanta la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

La 9 septembrie 2019, fără a-şi încadra susţinerile în motivele de casare expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta formulează cerere de apel/recurs şi de repunere pe rol a cauzei încheierii de şedinţă din 4 septembrie 2019 care a stat la baza hotărârii nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019, sub aspectul respingerii presupusei cereri precizatoare de chemare în garanţie a administratorului de bloc şi a reprezentantului convenţional al chematei în garanţie, solicitând admiterea apelului, o nouă repunere pe rol a cauzei pentru a se administra probatoriul, în vederea rejudecării cauzei sub toate aspectele şi respectării principiilor de drept al disponibilităţii, oralităţii şi contradictorialităţii ce trebuie să guverneze orice proces civil.

În argumentarea cererii de recurs, după o scurtă prezentare a situaţie de fapt se susţine, în esenţă, că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au judecat cererea reclamantei de chemare în judecată în contradictoriu cu persoana juridică chemată în judecată şi au a pronunţat o sentinţa în contradictoriu cu nimeni de pe stradă încălcându-i drepturile prevăzute de art. 6 CEDO.

Atât în fond, cât şi în apel sub acest aspect al părţii chemate în judecată, hotărârile sunt nule, bazate pe o eroare materială comisă cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă de reprezentantul convenţional al administratorului, fiind încălcat principiul disponibilităţii şi contradictorialităţii justiţiei, reclamanta fiind obligată de instanţele de judecată să discute în contradictoriu cu persoane străine de cauză.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În cuprinsul raportului, s-a reţinut, în esenţă, inadmisibilitatea recursului, dat fiind că hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată într-un litigiu de muncă, în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raportul întocmit.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În cauză, prin acţiunea promovată, reclamanta A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. la emiterea adeverinţei de vechime cerute în baza art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, obligarea pârâtei la plata impozitului şi a contribuţiilor la sănătate şi pensie conform legii asigurărilor sociale, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor interese cominatorii pentru întârzierea eliberării adeverinţei şi moratorii pentru prejudiciul creat.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei A. la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2020.